TehnoMil

2x30mm A-436 Batalionul 635 – Sursa: Wikipedia.org

Noua ce ne lipseste?

Odata cu intrarea in dotare a Gepard-ului, pe langa bateriile semi-mobile Oerlikon, s-ar parea ca s-a decis standardizarea artileriei AA romanesti la calibrul 35mm.
Vechile A-436 Model 1980 2x30mm romanesti au fost intr-un fel retrase in linia a doua si au intrat intr-un con de umbra, ele nefiind nici macar prezente in lista de produse ale Arsenal Resita. Cate din tunurile listate acolo sint efectiv in productie sau daca mai exista productie propriu-zisa, asta e alta discutie.

Avantajele calibrului mai mare sint evidente in cazul unor sisteme care se bazeaza exclusiv pe tunuri, bataia marita si capacitatea mai mare a proiectilului facand 35-ul mai eficient decat 30-ul.

Treptat  conceptia folosirii tunurilor AA s-a schimbat si din ce in ce mai multe sisteme adopta acum o arhitectura hibrida tunuri-rachete, elementul principal al acestora fiind rachetele cu raza scurta de actiune iar tunurilor revenindu-le doar sarcina de a acoperi zona minima de lansare a rachetelor.

In cazul asta, bataia superioara a tunurilor de 35mm nu mai este un element decisiv, balanta inclinand spre 30mm datorita greutatii mai mici a intregului sistem, a volumului mai mare de munitie transportata si cadentei de tragere, teoretic, mai mare.

Nu este deci surprinzator ca exista armate care au decis sa introduca sau sa pastreze in dotare tunurile AA de 30mm.

Astfel armata sud-coreana a introdus in dotare, dupa o lunga perioada de dezvoltare, sistemul auto-propulsat K30 BIHO, acesta refolosind platforma IFV/MLI-ului K200 dotata un motor mai puternic, doua tunuri de 30mm, un radar de supraveghere TPS-830K si un sistem de conducere a focului optic (camera TV de zi si termala si un telemetru laser).

K30 BIHO – Sursa: primeportal.net

Ar fi echivalentul unei versiuni compacte ale Oerlikon SHORAR si GUN STAR NIGHT montate pe un MLI modernizat si dotate cu tunurile A-436 30mm.

Avantajul K30 fata de sistemele semi-mobile de 30/35mm romanesti este capacitatea de a asigura protectia coloanelor de blindate in mars iar fata de solutia Gepard un cost de operare mai scazut, derivat si din diferenta de greutate rezultata din lipsa radarului de control al focului si folosirea calibrului 30mm, precum si a posibilitatii de a opera in conditii de bruiaj puternic, din nou datorita inlocuirii radarului FC cu un sistem EOTS. Planurile de dezvoltare in continuare a K30 au in vedere integrarea si a unor rachete VSHORAD.

Slovacii au avut un proiect extrem de interesant, BRAMS, care nu a intrat insa in productia de serie, folosind tunurile rusesti 2A38M pe un sasiu Tatra 8×8 blindat, sistemul fiind dotat si cu rachetele VSHORAD Igla.

BRAMS – Sursa: forum.valka.cz

BRAMS – Sursa: forum.valka.cz

Daca am ajuns la echipamentele de origine ruseasca, nu poate lipsi de pe lista standardul in materie de aparare AA hibrida cu raza scurta: Pantsir S1. Aflat poate aproape de limita superioara a greutatii acceptabile pentru vehiculele pe roti, Pantsir primeste puncte maxime pentru dotari: pe langa clasicul radar de cercetare are si un radar dedicat FC, un canal FC optic si o baterie de 6 rachete SHORAD.

Pantsir S1E – Sursa: Ausairpower.net (KPB, Miroslav Gyűrösi)

In rezumat, exista nevoia de a asigura protectia tehnicii fortelor terestre in mars si singura varianta existenta la momentul de fata este Gepard-ul. Acesta insa sufera de unele limitari cum ar fi costul mare al intretinerii si, in conditiile in care Romania a cam ramas ultimul utilizator european al sistemului (Germania le-ar fi stocat in asteptarea inlocuirii iar Olanda a renuntat deja la ele tocmai din cauza costului de operare), costurile sint asteptate sa creasca in continuare, uzura morala a electronicii si mobilitatea limitata pe drumuri amenajate (aici compensand insa prin mobilitatea superioara pe terenuri grele).
Oricat de “nou” este acest sistem in dotarea fortelor terestre romane, trebuie sa ne pregatim fie pentru costuri de intretinere din ce in ce mai mari si o disponibilitate scazuta, fie pentru o modernizare costisitoare, fie pentru inlocuirea lui.

Pentru inlocuirea Gepard-ului in rolul de insotire al tancurilor si MLI-urilor e nevoie de o platforma ieftina, comparabila, iar fabrica de la Mizil a demonstrat deja ca poate modifica cu succes proiectul de baza al MLI-84, conversia nefiind teoretic o problema majora.

Pentru a avea o platforma cu un cost de operare mai redus si viteza mai mare pe drumuri amenajate, capabila sa insoteasca TBT-urile, se poate opta pentru o configuratie pe roti similara BRAMS sau Pantsir, Moreniul sau chiar Roman Brasov avand capacitatea de a furniza sasiul.

Chiar si in conditiile in care tunurile de 30mm nu mai sint in productia Arsenal, acestea pot fi “recuperate” din dotarea bateriilor terestre sau a unitatilor navale care isi asteapta retragerea.
Turela ambelor modele ar putea fi, probabil, inca proiectata la fostul ICPSP si cu siguranta produsa local la UM Bucuresti.
Firmele romanesti pot contribui si in zona senzorului EOTS si al sistemului de conducere al focului, radarul de cercetare fiind insa un element care ar necesita un anumit grad de colaborare externa, in functie si de procentul exact al integrarii in Romania a productiei SHORAR.
In cazul rachetelor SHORAD lucrurile sint ceva mai complexe, insa si aici mai avem inca posibilitatea tehnica de a  initia o cooperare cu un partener extern.

Costul dezvoltarii proiectului nu ar trebui sa-l depaseasca cu mult pe cel al programului TBT 8×8, avand in vedere existenta componentelor majore si faptul ca nu se urmareste obtinerea unui vehicul complet nou.

Deci ce ne lipseste?