TehnoMil

Sursa: Facebook Cer Senin RoAF

Sau o alta repriza din meciul Proiect636.3 vs The World, inceput cu Puma Naval.

Apararea anti-aeriana a obiectivelor fixe, cum ar fi bazele aeriene de la Mihail Kogalniceanu si Borcea-Fetesti, ar cadea logic in sarcina bateriilor HAWK si, in conditiile razboiului modern, performantele lor in combaterea rachetelor de croaziera devin critice .

Conceptia invechita a HAWK duce la o secventa de lansare relativ complexa si cu o durata destul de lunga, ceea ce implica anumite limitari in fata unor tinte care evolueaza cu viteza mare si la inaltime mica.

PIP III, standardul actual al HAWK-urilor romanesti, este o configuratie ce se bazeaza pentru descoperirea tintelor pe un radar cu raza medie-lunga PAR (AN/MPQ-50, eficient la inaltime medie-mare) si un radar cu raza medie CWAR (AN/MPQ-55), folosit mai ales impotriva tintelor ce evolueaza la inaltimi mici. In cazul particular al Romaniei, rolul radarului PAR este aparent luat de TPS-79, probabil pana la aducerea sistemului la standardul XXI, care implica un radar modern AN/MPQ-64 ce va inlocui atat PAR-ul cat si CWAR-ul.

HPIR in prim-plan iar CWAR, in fundal – Sursa: Facebook Cer Senin RoAF

Tintele descoperite de oricare din cele doua radare (sau ambele) sint procesate intr-un post de comanda al bateriei care directioneaza unul din cele doua radare de control al focului HPIR (AN/MPQ-51) disponibile sa achizitioneze tinta si sa inceapa urmarirea ei. Urmeaza selectionarea unui lansator, din cele trei repartizate fiecarui HPIR, care va fi orientat conform coordonatelor primite de la HPIR si va urmari astfel automat pozitia tintei.

Odata ce comanda de lansare este data de postul de comanda, urmeaza o alta secventa, de aproximativ 3 secunde, in care sistemele interne ale rachetei sint initializate si aceasta achizitioneaza la randul ei tinta, inainte de lansarea propriu-zisa.

Secventa de mai sus trebuie sa se intample in intervalul dintre momentul descoperirii tintei si cel in care aceasta intra interiorul razei minime de actiune a HAWK, de 1-2km. Intervalul este comprimat de tintele care zboara la inaltimi mici, deci sint descoperite tarziu fata de raza de actiune maxima a radarelor, si/sau au viteza mare, deci traverseaza zona de actiune a HAWK intr-un timp scurt.

Solutiile constau evident in extinderea razei de actiune a radarelor de descoperire si control al focului impotriva tintelor care zboara la inaltime mica precum si o reducerea a timpului necesar secventei de lansare.

Singapore a fost unul din primii utilizatori ai HAWK care a recunoscut problema si solutia adoptata a fost integrarea unor radare Ericsson Giraffe, a caror calitate principala, pe langa conceptia mai moderna decat a celor originale, consta in ridicarea antenei radar pe un catarg, extinzand astfel limita orizontului si implicit raza de actiune impotriva tintelor de la inaltimi reduse. Prin acest element,  Giraffe se aseamana cu radarul romanesc START-1M, special conceput pentru descoperirea tintelor la inaltimi mici si medii, a carei dezvoltare a fost oprita insa pentru a incepe achizitia mai modernului TPS-79, care nu dispune insa de catarg.

Ericsson Giraffe in dotarea RSAF (Republic of Singapore Air Force) – Sursa: Wikipedia.org

Solutia americana la problema detectiei rachetelor de croaziera, desi ne-specifica HAWK, duce ideea pe noi culmi, la propriu, venind sub forma unor baloane-dirijabil ancorate la punct fix. Sistemul conceput de Raytheon si numit JLENS (Joint Land Attack Cruise Missile Defense Elevated Netted Sensor) este compus din doua asemenea aerostate, unul prevazut cu un radar de cercetare si descoperire a tintelor iar cel de-al doilea cu un radar de control al focului.

Raytheon JLENS – Sursa: defenseindustrydaily.com

Au fost efectuate deja teste, incheiate cu succes, folosind rachete Patriot si SM-6 iar in 2013 s-a inregistrat prima lansare reusita a unui AMRAAM, dintr-un F-15, pe baza coordonatelor furnizate de JLENS prin intermediul Link-16.

JLENS vs rachete de croaziera – Sursa: defenseindustrydaily.com

Desi initial se preconiza achizitia a 15 asemenea sisteme, programul a fost oprit la cele doua deja existente, care vor fi folosite in continuare pentru teste.

JLENS reprezinta o dezvoltare interesanta pentru utilizatorii HAWK, solutia avand aplicativitate atat in perspectiva, prin posibila integrare a SL-AMRAAM, dar si imediata prin intermediul CEC.

CEC (Cooperative Engagement Capability) este un sistem distribuit de formare a unei imagini aeriene unice, toate platformele dotate cu terminale CEC contribuind cu informatii de la senzorii proprii la aceasta imagine, tintele putand fi astfel urmarite de toti participantii CEC atat timp cat acestea se gasesc in raza de observatie a macar unuia dintre ei. Cu legaturi de date directionale, punct la punct, stabilite prin intermediul unor antene fazate, CEC stabileste o retea radio ad-hoc foarte rezistenta la bruiaj sau interceptare.

Retea CEC – Sursa: JOHNS HOPKINS APL TECHNICAL DIGEST

JLENS este o sursa naturala pentru CEC iar interfata CEC-HAWK a fost deja testata in cadrul unor teste complexe USN-USMC desfasurate in 1996. Bateria HAWK a demonstrat angajarea unor tinte folosind pentru orientarea HPIR coordonate CEC obtinute prin intermediul unui aerostat.

Test integrare HAWK – CEC – Sursa: JOHNS HOPKINS APL TECHNICAL DIGEST

Elementul central al bateriei HAWK este reprezentat de radarul HPIR si la nivelul sau sint necesare alte modernizari pentru a permite urmarirea rachetelor de croaziera moderne, cum ar fi un canal radar auxiliar, similar Thales STIR, precum si modernizarea echipamentului EO/IR.

Raman de rezolvat probleme mai dificile, cum este reducerea timpului necesar secventei de lansare, modificarea sistemului de ghidare si a senzorului de proximitate pentru a functiona la inaltimi mici si cresterea capacitatii de a angaja simultan un numar crescut de tinte. Solutiile potentiale pot merge de la o modernizare semnificativa a rachetelor MIM-23 pana la inlocuirea acestora cu rachete mai moderne, SL-AMRAAM sau ESSM, refolosind echipamentele complexelor HAWK.