TehnoMil

AMX-T – Sursa: Airliners.net

Noua mantra a proiectantilor romani pare a fi “cat mai mic”, “ieftin” si “usor de intretinut”, cu referire la viitoarea generatie de avioane de antrenament si atac la sol usor menite sa inlocuiasca IAR-99.
Teoria conventionala le da dreptate atat timp cat un avion cu dimensiuni reduse => greutate mica => o suprafata portanta redusa => rezistenta la inaintare mica => motor cu tractiune redusa => consum scazut => rezervoare de dimensiuni reduse => volum intern minim => pret si cost de intretinere scazut.

In practica insa sint putine exemple de avioane de succes care au incorporat filozofia de mai sus, Northrop F-5 si Folland Gnat fiind poate cele mai celebre dintre ele, ambele fiind insa avioane de lupta usoare si antrenament proiectate cu foarte mult timp in urma, in anii ’50.
Limitarile s-au dovedit a fi prea mari, printre cele mai importante fiind incarcatura de lupta si raza de actiune reduse si mai ales capacitatea scazuta de dezvoltare, versiunile  evoluate necesitand reproiectari costisitoare. La acestea s-ar mai adauga si intretinerea problematica ca urmare a accesului dificil la echipamentele interne din cauza lipsei spatiului.

Majoritatea avioanelor care au avut o cariera de succes au inclus din faza de proiect spatiu disponibil pentru montarea in viitor a unor echipamente suplimentare si o structura proiectata cu o marja suficienta pentru a nu fi nevoie de reproiectari masive, toate acestea adaugand insa o greutate suplimentara care ar fi putut fi considerata initial ca inutila.
Experienta a aratat deci ca dimensiunile reduse ale unui avion de antrenament proiectat pentru cost minim nu sint potrivite pentru necesitatile unui avion de lupta.

Tendinta celor mai noi aparate de antrenament este de se apropia ca dimensiuni, capabilitati si pret de avioanele multirol deci o evolutie in directia opusa fata de conceputul de avion de antrenament foarte mic, KAI T-50, YAK-130/M-346 si L-15 fiind exemplele cele mai bune.

O cale diferita ar fi ca in loc de proiectarea unui avion de antrenament cu capacitate foarte redusa de atac la sol, o nisa extrem de aglomerata la ora asta, sa se incerce proiectarea unui avion de atac la sol cu rol secundar de antrenament, practic un urmas al IAR-93 mai degraba decat unul al IAR-99.

Oprirea dezvoltarii generatiei precedente de avioane dedicate de atac la sol s-a bazat pe ideea asimilarii rolului AG de catre aparatele multirol, intr-o perioada cand costurile de operare nu aveau importanta de azi.
Cum misiunile AG au in impact foarte puternic asupra duratei de viata a structurii si a costului intretinerii iar majoritatea fortelor aeriene incearca sa isi protejeze investitia facuta in costisitoarele aparate multirol, se intrevede din nou o piata pentru niste aparate cu performante mai scazute, mai ieftine dar cu structura mai solida, care sa preia misiunile de atac la sol.
Un aparat care ar avea 75% din capacitatile unui multirol modern dar la un pret de doar 30-40% si un cost de operare corespunzator ar putea reprezenta un raspuns interesant. Daca ar putea indeplini si rolul de avion de antrenament avansat, atunci si-ar putea gasi si mai usor clienti. Chiar si unele dintre colegele de generatie ale IAR-93, Jaguar si AMX au avut versiuni dedicate antrenamentului avansat (Jaguar B/E si AMX-T/ATA).

Ultimile contracte arata ca, in general, se prefera achizitionarea unor avioane de antrenament mai scumpe dar care au capacitati de lupta reale. Lipsa clientilor externi pentru IAR-99 si dificultatea cu care L-159 si-a gasit cumparatori par sa confirme directia generala.
In actuala situatie economica un urmas modern al Jaguar-ului, AMX-ului sau, de ce nu, al IAR-93 si-ar putea deci gasi un loc intr-o nisa de piata libera.