De ce avem un program national de interes strategic pentru transportorul blindat de trupe insa nu si pentru avionul de politie aeriana?
La prima vedere cele doua sint incomparabile mai ales prin prisma complexitatii si a costului de dezvoltare insa nu ar strica sa vedem si asemanarile.
In ceea ce priveste clientul, nevoia Armatei pentru ambele produse este clara: dotarea actuala este depasita atat moral cat si fizic, situatie in care se gasesc foarte multe din echipamentele din dotare. Urgenta este de asemenea evidenta, fiind subliniata in primul caz de experienta din Irak si Afganistan iar in cel de-al doilea de retragerea iminenta a unui numar semnificativ de MiG-uri 21 care nu vor putea fi inlocuite pe termen mediu, de unde necesitatea de a avea un avion capabil de misiuni de politie aeriana in completarea multirolului.
In ceea ce priveste producatorii, starea lor este similara, ambii fiind subcapitalizati, avand echipamente foarte vechi fara nici o legatura cu tehnologiile de productie actuale, ambii au o capacitate foarte slaba de a finanta din surse proprii programe de cercetare si ambii fiind in acest moment separati de institutele de proiectare cu care au colaborat inainte de 1989, ramanand cu niste capacitati de proiectare reduse.
Si totusi avem un PN TBT insa nu si un PN IAR-X (denumire fictiva in lipsa de ceva mai original).
Diferenta a fost facuta de strategia celor de la Moreni de a testa in permanenta interesul Armatei, venind cu proiecte din ce in ce mai evolutate si de a le promova insistent pe toate canalele posibile. Practic nu a exista expozitie de profil unde Moreniul sa nu participe prezentandu-si oferta sub forma de prototipuri gata (mai mult sau mai putin) de intrare in productie. In plus, au inteles mult mai bine ca au nevoie de o promovare mult mai puternica dincolo de cercul inchis al specialistilor militari, deschiderea aratata fata de presa civila si campania de publicitate tip “picatura chinezeasca” fiind mult peste ce se obisnuieste in industria militara din Romania. Desi publicul civil nu are impact direct asupra achizitiilor de tehnica militara, faptul ca a existat o masa critica informata de existenta unei alternative romanesti a influentat cu siguranta decizia de a nu se cumpara o masina din strainatate si de a se da o sansa industriei locale. E cu atat mai remarcabil avand in vedere ca la un moment dat totul parea sa indice ca importul era optiunea preferata nu numai din punct de vedere tehnic.
Se pare insa ca in ultima perioada ceva s-a schimbat si strategia de comunicare castigatoare de pana acum a fost abandonata, din ce in ce mai putine informatii despre mersul proiectului fiind disponibile publicului. E de comparat cu modul in care producatorii straini mentin interesul constant pentru proiectele lor, prezentand in mod regulat noutati.
Desi nu inseamna automat ca proiectul va fi dus pana la capat fara probleme, este totusi sansa celor de la Moreni de a-si pastra locurile de munca, sansa pe care si-au castigat-o singuri. Exemplul lor dovedeste ca ideea impamantenita la noi “nu se poate face nimic pentru ca nu sint bani” este gresita, fiind folosita mai mult ca un paravan fie pentru lipsa de idei fie pentru nestiinta de a le promova eficient.
Contrastul cu ce (nu) se intampla in cazul ipoteticului avion de politie aeriana nu poate fi mai mare, industria aviatica din Romania fiind pe cale sa rateze cea mai buna ocazie de a redeveni relevanta. Tacerea vorbeste mult despre imobilism si resemnare.
Avem deci TBT dar nu si IAR-X.
[…] Tehnomil.net […]