…acroseaza un container de iluminare laser.
Infrared Search and Track (System) este un dispozitiv electro-optic ce poate cauta si urmari sursele de radiatie IR.
In mod traditional, principala lui utilizare este in modul aer-aer, operand independent de radar sau in tandem cu acesta, afisajul fiind de altfel similar. Principalul avantaj este imunitatea la contramasurile electronice care pot afecta radarul si rezolutia superioara acestuia iar dezavantajul principal fiind sensibilitatea la conditiile meteo.
Ideea unui senzor de urmarire in infrarosu montat la bordul avioanelor este extrem de veche, tehnologia fiind practic dezvoltata in paralel cu cea folosita la rachetele aer-aer cu raza scurta de actiune. Astfel SUA a dotat atat “Century Series Fighters” cat si F-4 Phantom cu senzori IRST iar URSS a copiat tendinta montand sisteme similare pe Mig-23, -29 si Su-27.
Eficienta primelor generatii IRST a fost insa destul de slaba, SUA renuntand temporar la folosirea lor odata cu retragerea F-14, rusii si europenii continuand insa dezvoltarea lor in anii ’90.
Interesul pentru IRST a revenit odata cu aparitia F-22, de referinta fiind imaginile acestuia surprinse de un Rafale folosind OSF-ul din dotare.
Cat este marketing si cat ar fi avantaj real in conditii operationale e mai greu de determinat tinand cont ca in WVR radarul unui Rafale ar fi trebuit sa detecteze oricum F-22, independent de OSF.
Cert este ca in fata proliferarii tehnologiei stealth toti producatorii isi pun problema necesitatii dotarii noilor generatii de avioane cu dispozitive IRST, conducand plutonul fiind F-35, cu un sistem cu apertura distribuita, cel mai avansat de pana acum.
De cealalta parte, un container tipic de iluminare laser si navigatie foloseste pe langa marcatorul/telemetru laser, camere CCD si FLIR (Forward Looking Infrared).
Tehnologia FLIR este asociata de obicei cu modul aer-sol, rolul principal al unei camere FLIR fiind afisarea unei imagini video care permite pilotului observarea unei zone de interes in conditii de iluminare scazuta si identificarea usoara a obiectelor “calde”.
Daca IRST folosea initial un sistem de baleiaj similar radarelor iar FLIR era un dispozitiv static (insa orientabil de catre operator si capabil de urmarirea tintelor desemnate), odata cu progresul tehnologic diferentele dintre FLIR si IRST s-au estompat, reducandu-se la modul de afisare al imaginii si, posibil, al lungimii de unda utilizate.
In afara de observarea tintelor de la sol, FLIR poate fi folosit si pentru navigatia in conditii de noapte sau vizibilitate scazuta.
In brosurile producatorilor de containere de iluminare si navigatie si-au facut aparitia discret si referiri la capacitatile de observare in modul aer-aer, acestea asistand la identificarea tintelor de la distante BVR si permitand lansarea mai rapida a rachetelor aer-aer. Dispozitivele FLIR pot fi folosite la furnizarea unor imagini de inalta rezolutie ale unei tinte de la mare distanta pentru un procesor ATR care integreaza imaginile provenind de la camera TV si estimeaza tipul tintei folosind o baza de date.
Odata tinta identificata si urmarita, FLIR/IRST suplimenteaza capacitatea ECM a radarului, fiind imune la contramasurile radar traditionale sau manevrele de intrerupere a urmaririi radar. Folosind telemetrul laser se poate obtine o solutie de tragere completa, similara cu cea furnizata de radar.
Chiar si fara capacitatea de scanare in volum specifica unui IRST, echipamentele FLIR pot contribui deci la capacitatea de lupta aer-aer prin recunoasterea tintelor aeriene si urmarirea lor de la distante BVR, independent de radar.
Desi nu este o dotare standard, IRST nu putea sa lipseasca de pe lista dotarilor posibile pentru F-16, Lockheed Martin avand deja experienta montarii acestora pe Block 60 (mutate ulterior pe containere acrosate sub aripi) si prezentand ulterior o versiune care se poate instala pe fuselaj, in locul containerului LANTIRN.
[…] Ramasesem la Lockheed Martin si metodele de a instala IRST pe F-16, una din cele mai viabile fiind folosirea unui container special. Recent a avut loc primul zbor de test al Legion, containerul in discutie, acesta demonstrand urmarirea unui numar de tinte aeriene. […]
[…] Ramasesem la Lockheed Martin si metodele de a instala IRST pe F-16, una din cele mai viabile fiind folosirea unui container special.Recent a avut loc primul zbor de test al Legion, containerul in discutie, acesta demonstrand urmarirea unui numar de tinte aeriene. […]