Cele mai folosite platforme de lansare ale rachetelor balistice sint cele terestre, statice (din silozuri) sau mobile (TEL-uri) si cele subacvatice (SLBM).
La categoria raritati este trecuta metoda lansarii de pe o platforma deghizata in marfar, folosita de rusi iar la capitolul idei bizare, care au functionat dar nu au fost folosite operational, se gaseste lansarea aeriana.
Prima racheta balistica proiectata pentru a fi lansata astfel a fost GAM-87 Skybolt, care urma sa fie purtata de bombardierele americane B-52 si de cele britanice Vulcan, urmand sa fie singurul tip de vector purtator de ogive nucleare al Marii Britanii.
Principalul avantaj al Skybolt fata de metoda curenta la acea data a lansarilor terestre era flexibilitatea in alegerea zonei de lansare si asigurarea unei capacitati de riposta care, teoretic, ar fi supravietuit mai bine unui atac surpriza al Uniunii Sovietice. Americanii au inregistrat insa progrese importante in zona tehnologiilor necesare lansarii de pe submarine, prin programul Polaris, care le-a asigurat o alternativa mai eficienta si Skybolt a fost oprit, considerat a fi doar un program redundant.