TehnoMil

AirLaunch QuickReach – Sursa: digitalcommons.usu.edu

Cele mai folosite platforme de lansare ale rachetelor balistice sint cele terestre, statice (din silozuri) sau mobile (TEL-uri) si cele subacvatice (SLBM).
La categoria raritati este trecuta metoda lansarii de pe o platforma deghizata in marfar, folosita de rusi iar la capitolul idei bizare, care au functionat dar nu au fost folosite operational, se gaseste lansarea aeriana.

Prima racheta balistica proiectata pentru a fi lansata astfel a fost GAM-87 Skybolt, care urma sa fie purtata de bombardierele americane B-52 si de cele britanice Vulcan, urmand sa fie singurul tip de vector purtator de ogive nucleare al Marii Britanii.

Principalul avantaj al Skybolt fata de metoda curenta la acea data a lansarilor terestre era flexibilitatea in alegerea zonei de lansare si asigurarea unei capacitati de riposta care, teoretic, ar fi supravietuit mai bine unui atac surpriza al Uniunii Sovietice. Americanii au inregistrat insa progrese importante in zona tehnologiilor necesare lansarii de pe submarine, prin programul Polaris, care le-a asigurat o alternativa mai eficienta si Skybolt a fost oprit, considerat a fi doar un program redundant.

GAM-87 Skybolt – Sursa: Wikipedia.org

Cum Marea Britanie planuise sa depinda exclusiv de Skybolt, a rezultat un scandal serios in urma caruia s-a incheiat o intelegere complexa, dar de mare succes: britanicii au obtinut tehnologia necesara construirii submarinelor purtatoare de rachete, americanii furnizand rachetele Polaris si permitand britanicilor sa le doteze cu propriile ogive.

Ideea lansarii rachetelor intercontinentale din aer a ramas, fiind periodic adusa la lumina: mai intai sub forma unui test de lansare a unei Minuteman dintr-un avion de transport C-5 Galaxy.

Testul a fost un succes, fezabilitatea conceptului fiind demonstrata insa nu s-a progresat spre operationalizare.

Mai tarziu, acelasi concept a fost folosit sub forma unor rachete balistice cu raza medie/lunga folosite ca tinte pentru apararea anti-racheta americana. Rachetele “extended Medium-Range Ballistic Missile target” si “extended Long Range Air Launch Target” au fost furnizate de Lockheed Martin si erau lansate din avioane de transport C-17.

eMRBM target – Sursa: spacedaily.com

eLRALT – Sursa: ghostrocket.blogspot.com

Israelienii au adoptat ideea pentru o intreaga familie (Sparrow) de rachete tinta, lansate de aparatele F-15.

Sparrow – Sursa: Rafael.co.il

Succesul testelor militare a atras atentia antreprenorilor lansarilor spatiale si urmatorul proiect a fost QuickReach, un lansator orbital prezentat de AirLaunch.
Acesta era un raspuns la o cerere a DARPA si USAF, ca parte a programului Falcon, pentru un vector purtator flexibil si ieftin care sa fie folosit atat pentru lansari orbitale intr-un timp cat mai scurt cat si ca etaj inferior pentru un vehicul hipersonic ce ar fi asigurat USAF o capacitate conventionala de raspuns globala.

AirLaunch QuickReach – Sursa: ralph.open-aerospace.org

AirLaunch a validat procedura de lansare dintr-un avion de transport a QuickReach, printr-o lansare a unei machete la marime naturala dintr-un C-17.

QuickReach lansat din C-17 – Sursa: globalsecurity.org

QuickReach stabilizat dupa lansare – Sursa: digitalcommons.usu.edu

Lucrul la vectorul purtator a fost oprit in 2008, continuand insa in privinta demonstratorului hipersonic. Zborurile hipersonicului HTV sint un rezultat al programului Falcon, acum reorientat spre penetrarea sistemelor de aparare anti-aeriana integrate.

AirLaunch a continuat eforturile si a prezentat QuickReach II , destinat a fi lansat de Scaled Composites Proteus al celebrului Burt Rutan, din nou reusind validarea conceptului prin lansari de test, in final insa firma intrand in faliment.

Scaled Composites Proteus – Sursa: t/Space via space.com

AirLaunch QuickReach II – Sursa: ralph.open-aerospace.org

Esecul AirLaunch nu a pus capat visului de a lansa rachete orbitale de pe platforme aeriene, unul dintre fondatorii Microsoft, Paul Allen si acelasi Burt Rutan au infiintat Stratolaunch Systems care isi propune sa foloseasca un lansator de mare altitudine, proiectat special in acest scop.

Stratolaunch Systems – Sursa: space.com

Nu pot fi uitati cei de la Virgin Galactic, care pregatesc vehiculul orbital LauncherOne si avionul lansator WhiteKnightTwo furnizate de Scaled Composites, castigatorii SpaceX prin revolutionarul tandem SpaceShipOne/WhiteKnightOne .

Scaled Composites WhiteKnightTwo – Sursa: Wikipedia.org

Pe acelasi segment, cei mai experimentati concurenti sint cei de la Orbital Sciences, cu Pegasus, avand deja o serie intreaga de lansari reusite.

Orbital Sciences Pegasus – Sursa: spacenews.com

O alta metoda de lansare luata in calcul a fost cea dintr-un planor, proiectul NASA fiind numit “Towed Glider Air-Launch Concept” si avand ca obiectiv realizarea unei alternative mai ieftine la avioanele dedicate prezentate mai sus.

Towed Glider Air-Launch Concept – Sursa: NASA

Toate acestea nu sint decat cateva dintre propunerile de rachete orbitale lansate aerian, metoda fiind preferata de cei care cauta reducerea maxima a cheltuielilor de lansare.
Desi au abandonat metoda lansarii din balon, ARCA isi propune in continuare ca obiectiv lansarea aeriana, insa cu ajutorul unui supersonic dedicat, care nu a fost construit pana la aceasta data.

Lansarea de la o viteza supersonica este favorita din punct de vedere al castigului de performanta obtinut, concept prezentat deja intr-o postare anterioara “MiG-21, lansatorul de sateliti“, dar din cauza dificultatilor tehnice si mai ales a sarcinii mici (raportate la masa necesara unui vehicul orbital) ce poate fi lansata de supersonice, majoritatea cercetarilor se indreapta acum spre lansatoare subsonice, mai lente dar cu o capacitate de transport mai mare.
Unele proiecte recente ale INCAS au ca obiectiv cercetari in domeniul lansarilor aeriene, posibil o continuare a studiului SILROS.

Printre beneficiile pe care o lansare aeriana de la altitudine le aduce in raport cu o lansare de pe sol se numara: un increment de viteza “imprumutat” de la avionul purtator, frecarea cu aerul mai redusa, functionarea mai eficienta a motoarelor racheta si, evident, castigul de greutate rezultat din eliminarea unei trepte.

Cat de realista ar fi ideea lansarii rachetelor romanesti suborbitale VLS/SLT sau NERVA din avioanele de transport C-130/C-27 ale Armatei?