Mai puternic decat Veyron

Renault Etoile filante - Sursa: Wikipedia.org

Renault Etoile filante – Sursa: Wikipedia.org

A fost un moment in anii ’50 in care entuziasmul pentru motoarele cu turbina era maxim si acestea erau considerate viitorul pentru toate aplicatiile posibile.
Pe langa asigurarea propulsiei pentru avioane si nave maritime, roluri in care au avut succes, turbinele au mai fost propuse cu rezultate mixte si pentru autovehicule si trenuri.

Capacitatea de a furniza o putere superioara motoarelor clasice cu ardere interna si mecanica mai simpla le-au facut sa para initial candidatii ideali pentru masinile de mare performanta ale viitorului, asta pana in momentul in care a devenit clar ca problema principala, consumul, nu va fi rezolvata usor.

Totusi au fost cateva tentative de a pune conceptul in practica, experimentele fiind facute asa cum era si normal mai ales pe masinile destinate doborarii recordurilor de viteza.

Una din cele mai interesante realizari a fost Renault Etoile Filante (Stea Cazatoare) a carei dezvoltare a inceput in 1954 in cooperare cu producatorul de turbine Turbomeca.
Motorul folosit a fost un Turmo I de 270CP, proiectat initial pentru dotarea elicopterelor. Tinand cont de puterea mica dezvoltata, probabil ca avea mai multe in comun cu seria precedenta Artouste decat cu motoarele Turmo moderne care echipeaza inclusiv elicopterele IAR-330.

Chiar si asa, Etoile Filante a doborat in 1956 la Bonneville recordul mondial pentru masini cu greutatea mai mica de 1 tona propulsate de turbine, stabilindu-l la circa 308km/h, record ce rezista si acum.

Etoile Filante - Sursa: Renault

Etoile Filante – Sursa: Renault

Factorul determinant in mentinerea recordului a fost probabil faptul ca cercetarile si constructia de masini cu turbina au fost abandonate in aceea perioada de toti marii constructori, atentia indreptandu-se mai mult spre motoarele rotative tip Wankel, la randul lor foarte rare dar care au intrat cel putin in productia de serie.

Cum ar arata un Etoile Filante adus la zi si dotat cu un Turmo IV?

Comparatia intre Turmo IV si motorul montat pe Bugatti Veyron, WV W16, unul dintre cele mai puternice motoare cu ardere interna destinate masinilor “de strada”, indica asa cum era de asteptat suprematia turbinei in ceea ce priveste puterea generata (1400 vs 1000CP) si greutatea (230 vs 400kg) avand insa dezavantajul dimensiunilor si, evident, al consumului de carburant.

Turbomeca Turmo IVC - Sursa: Safran Group

Turbomeca Turmo IVC – Sursa: Safran Group

Volkswagen W16 - Sursa: Wikipedia.org

Volkswagen W16 – Sursa: Wikipedia.org

 

Daca aceasta noua generatie a  Etoile Filante ar fi construita, ar rezulta una dintre cele mai puternice masini cu transmisie mecanica construite vreodata.

Evident nepractica din multe puncte de vedere, poate fi totusi una din cele mai extreme idei pentru vreun proiect de diploma al studentilor de la Transporturi (pentru o grupa intreaga, bineinteles) sau pentru un show-car excentric construit, de ce nu, cu sprijinul Renault.

 

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.