October 3rd, 2013 
admin 
Competitorii JSF – Sursa: aee.odu.edu
Pe vremea cand Boeing construia avioane de pasageri, de transport si bombardiere multi-motoare dar nu gasea solutia de intrare pe piata avioanelor de vanatoare, colosul Lockheed Martin era concurat de trei firme care incercau sa compenseze diferenta de marime prin proiecte mai radicale si mai riscante: Northrop, Grumman si McDonnell Douglas.
Grumman se confunda practic cu istoria aviatiei navale americane, emblematica fiind seria “felinelor” inceputa in timpul razboiului mondial cu F4F Wildcat si terminata cu poate cel mai faimos membru al sau, F-14 Tomcat.
Northrop era cunoscuta mai mult pentru proiectele sale experimentale, cu aerodinamica radicala, “semnatura” biroului de proiectare fiind aripa zburatoare, concept urmarit cu incapatanare din anii ’30 pana la obtinerea succesului in anii ’80, cu B-2 Spirit. Atunci cand nu erau ocupati cu testarea aripilor zburatoare aveau si proiecte mai practice si de mare succes cum ar fi F-5 sau F-18.
In final McDonnell Douglas, cu un portofoliu echilibrat din care faceau parte avioane de transport, civile si militare, elicoptere si aparate de lupta cum ar fi F-4 Phantom si F-15 Eagle.
Pentru a rezista in fata Lockheed Martin, au inceput sa se formeze primele aliante: Northrop si McDonnell Douglas au concurat cu F/A-18, un derivat al Northrop YF-17, pentru avionul multirol al Marinei si au castigat in fata lui F-16.
In prima competitie pentru avioanele generatiei a 5-a, ATF, s-au infruntat aceleasi echipe: Northrop si McDonnell Douglas au prezentat YF-23 care insa a pierdut in fata proiectului unei echipe conduse de Lockheed Martin, YF-22, echipa din care mai faceau parte Boeing si General Dynamics.
Northrop s-a consolat cumparand Grumman la putin timp dupa pierderea competitiei ATF si era in cautare de parteneri pentru revansa asupra Lockheed Martin in urmatoarea competitie: “contractul secolului” JAST/JSF.
Aliatul natural era McDonnell Douglas, echipa fiind completata de BAE, concurand impotriva Lockheed Martin si Boeing, de data asta cu proiecte separate.
Proiectul prezentat de MDD, NG si BAE era cel mai avansat din punct de vedere aerodinamic prin comparatie cu cel al LM, derivat din experienta F-22 si cel optimizat pentru o industrializare usoara, al lui Boeing.
Proiect initial MDD NG BAE – Sursa: jsf.mil
Propunerea initiala prevedea o schema “canard” care insa a “pierdut” aripioarele de comanda anterioare in versiunea finala. Tot intr-un efort de a reduce semnatura radar a fost omisa si deriva/directia clasica, verticala.
JSF varianta finala a echipei MDD NG BAE – Sursa: aerospaceweb.org
E posibil ca tocmai noutatea si riscul crescut al proiectului sa fi fost si cel mai mare defect al sau, acesta fiind in cele din urma respins, propunerile LM si Boeing primind celebrele indicative X-35, respectiv X-32 si duelandu-se pana la finalul competitiei, castigata deja traditional de LM.
Pentru a trece de la X-35 la F-35 a fost nevoie insa de un intreg program de re-proiectare a demonstratorului intr-un avion de lupta adevarat, program ce risca sa devina unul dintre cele mai complicate si mai costisitoare de pana acum. Ironia face ca la castigarea contractului era estimat ca X-35 va fi pus in productie mai repede decat rivalul X-32, care ar fi avut nevoie de o reproiectare majora a aripilor si ampenajelor.
Daca ambele proiecte finaliste aveau nevoie de reproiectari serioase pentru a fi industrializate, ar fi interesant de imaginat cum ar fi putut arata cel de-al treilea concurent JSF, daca ar fi beneficiat de anii de dezvoltare pe care i-a avut la dispozitie X-35.
Exemplele perfecte pentru directiile explorate de echipa pentru proiecte speciale a McDonnell Douglas, “Phantom Works” sint doua avioane experimentale care au zburat imediat dupa pierderea competitiei JSF: “Bird of Prey” (1996) si X-36 (1997).
“Bird Of Prey” – Sursa: timstouse.com
X-36 – Sursa: Wikipedia.org
E doar o supozitie ca JSF ar fi incorporat pana la urma solutiile aerodinamice testate cu aceste doua demonstratoare dar chiar si in caz contrar proiectul descalificat ramane cel mai avansat si mai interesant al competitiei.
Celalalt JSF – Sursa: jsf.mil
Intre timp, Boeing si-a dat seama care este solutia pentru fortarea intrarii pe piata avioanelor de lupta si a fuzionat cu McDonnell Douglas, obtinand pe langa dreptul de a-si pune logo-ul langa numele unor produse deja mature cum erau F-15, F-18 sau C-17, accesul la echipa “Phantom Works” si proprietatea asupra “Bird of Prey” si X-36.
Taberele s-au consolidat si asteapta urmatoare competitie pentru avioanele generatiei a 6-a.
Posted in
Doamne cate proiecte au avut astia si noi nici macar un amarat de IAR XT nu suntem instare sa facem, da pai sa reluam proiectul IAR 95 sau sa cream altul nou, gen IAR 111 militar sau altceva. Eu am impresia ca LM este copilul rasfatat, iar restul, in special Northrop Grumman, cel vitreg….desi mai silitor si cel putin in acest domeniu mai performant. Asa cred eu….si in programul JSF si cu F 23…parearea mea!
Au avut proiecte pentru ca au avut si comenzi reale si contracte de dezvoltare platite (in intregime, nu cum se practica prin alte parti). Au acumulat o experienta care le-a permis sa construiasca propriile demonstratoare, chiar fara cerinte din partea beneficiarilor insa care au atras dupa aia alte comenzi si tot asa… Iar unele din aparatele experimentale nici nu au costat atat de mult.
Ref. la LM, si-au castigat pozitia de favoriti, cel putin in anii ’50, ’60 si ’70 au livrat proiecte extrem de avansate, la timp si in buget. Ei nu prea au avut experienta de lucru cu Marina si doua din trei versiuni ale JSF-ului sint destinate ei. Exact de acolo au venit si o multime de probleme care au costat timp si bani, nu e foarte surprinzator. Oricum, la data cand au castigat contractul pentru JSF, propunerea lor parea mai aproape de intrarea in productie decat cea a Boeing.
Sper sa se gaseasca ceva bani pentru un UAV MALE, nici nu indraznesc sa ma gandesc la ceva mai mult (IAR-XT etc…), dar nici pentru ala nu vor fi bani.