TehnoMil

Leopard 2A5 german – Sursa: armyrecognition.com

Polonezii se lauda oricui sta sa ii asculte cu ultima achizitie de tancuri Leopard la mana a doua din Germania.

Argumentele lor ar fi in principal pretul, aproximativ EUR1,5mil per bucata, aici fiind incluse insa pe langa cele 119 tancuri si alte 220 de vehicule si echipamente dar si starea tehnica foarte buna, majoritatea (105) fiind versiunea 2A5 iar restul 2A4.

Cum 2A5 este deja o versiune moderna, Polonia nu va fi nevoita sa investeasca in ele prea curand, in schimb concentrandu-se pe modernizarea parcului de 2A4. Pe masa este si o varianta in care ambele versiuni vor fi aduse la un standard comun, apropiat 2A7.

Facand o paranteza, noua achizitie are potentialul de a ingropa sau macar a intarzia considerabil planurile pentru un nou MBT polonez, existand insa si varianta in care eforturile se vor concentra strict in directia proiectarii unui tanc usor, care sa nu concureze direct cu Leopardul.

O informatie care nu apare in multe anunturi de presa este ca Polonia ar fi fost la concurenta cu alti doritori de Leoparzi ieftini si buni.
Si parca pentru a face in ciuda, se subliniaza ca acesta a fost si ultimul lot de Leo 2A5 disponibil din stocurile germane, restul tancurilor din dotarea Bundeswehr-ului, care vor fi pastrate in serviciu, fiind versiunea 2A6.

Nu se stie exact cine au fost contracandidatii polonezilor, lista celor care inca mai cumpara blindate fiind ocupata in general, pe primele locuri, de state din Asia sau Orientul Mijlociu.
Dar daca totusi un stat mediu european s-ar decide, printr-o minune, sa incerce o achizitie similara, ce variante ar avea la dispozitie?

Continuare…

A fost descoperit motivul pentru care pilotii rusi au exersat timp de 25 de ani Cobra lui Pugaciov : s-au pregatit intens pentru momentul din clipul urmator.

Imagine din timpul testului de pe 6 Noiembrie – Sursa: White Sands Missile Range via spacenews.com

Pentru un proiect declarat “mort” din punct de vedere al administratiei americane dar nu inca ingropat, MEADS se misca surprinzator de vioi pe ultimul drum si in Noiembrie a fost efectuat un test care a marcat prima interceptie dubla, tintele venind din directii si de la altitudini diferite.

A fost testat sistemul in configuratie completa: radarul de supraveghere in banda UHF, cel multifunctional in banda X, centrul de comanda, lansatorul MEADS si rachetele PAC-3 MSE.
Tintele au fost reprezentate de o racheta balistica tactica Lance si un avion pilotat de la distanta QF-4 (conversie a F-4 Phantom) zburand la mica altitudine.
Au fost lansate in total trei rachete PAC-3, doua impotriva rachetei balistice (in mod shoot-shoot) si una impotriva avionului, ambele tinte fiind distruse.

Continuare…

SP HAWK – Sursa: usarmygermany.com

Un capitol care lipseste din Pseudo-analiza comparativa a variantelor de modernizare SAM ale Romaniei este cel legat de modernizarile necesare sistemului HAWK in completarea programului planificat initial HAWK XXI, care pare acum din ce in ce mai departe de realizare,  pentru aducerea sistemului pana la nivelul de la care ar putea fi folosit eficient in serviciul Fortelor Aeriene.

Unele dintre principalele masuri care ar trebui luate ar fi cresterea mobilitatii, modernizarea radarului de urmarire, cresterea numarului de canale de ghidare in faza terminala si modernizarea sistemului de ghidare.

Desi HAWK este transportabil, nu este un sistem cu mobilitatea mare, conform definitiei moderne. Problema a fost recunoscuta de mult, la sfarsitul anilor ’60 existand chiar un program numit SP (Self-propelled) HAWK menit sa asigure o crestere importanta a mobilitatii. Solutia, relativ simpla, a constat in montarea lansatoarelor pe transportoare senilate M727, rezultand un sistem  similar cu SA-6 Kub.

Continuare…

U212 – Sursa: naval-technology.com

Toata lumea e nemultumita.

Motivul proastei dispozitii generale este procedura prin care Polonia vrea sa achizitioneze 2 submarine, cu o optiune pentru un al treilea.
Daca acum ceva timp se zvonea ca Polonia ar urmari sa inchirieze  doua submarine aflate in uz, situatia a evoluat si noul obiectiv este achizitia a doua submarine noi.
Marii favoriti sint germanii de la (ThyssenKrupp Marine Sytems) TKMS/HDW cu U212, la capitolul “si altii” fiind trecuti francezii de la DCNS cu Scorpene.

Vestea bomba a venit din partea Ministerului Apararii care a anuntat ca U212 nu a indeplinit cerintele stabilite prin caietul de sarcini. Si totusi acolo unde este vointa se gaseste si posibilitatea: tranzactia va putea totusi continua! Polonezii au gasit solutia salvatoare: au constituit o comisie care va cerceta cum a fost posibil ca cerintele operationale poloneze sa pice la testul cu U212. Sau invers.
Candidatul este de familie buna asa ca mai merita o sansa, doua, oricate va fi necesar.

Procedura de achizitie, catolica precum Papa adica complet neortodoxa, este urmarita intr-un cor de vaiete de francezi care amintesc pe diferite tonuri si in diferite articole ca si ei ar avea ceva de vandut si nu le convine sa stea pe bara atatea ture cat e necesar ca germanii sa iasa pe locul intai. Intr-un articol din 2012 francezii examinau dansul polonez: a fost trimis mai intai un RFI la care au primit oferte atat din partea germana (U214, la acel moment) cat si franceza (Scorpene) insa s-au orientat rapid spre o negociere directa cu germanii, ceea ce ar incalca procedurile de achizitii militare din UE.

Continuare…

Sursa: mon.gov.pl

Ziceam acum ceva timp referitor la achizitia F-16:

“Lipseste cu desavarsire orice discutie publica referitoare la modul si locatia in care se va face intretinerea avioanelor. Costul intretinerii si operativitatea reparatiilor vor face diferenta intre o flota functionala si una consemnata in hangare. S-a presupus din start ca intretinerea se va face in tara, la Aerostar sau Craiova, din singurul motiv ca acolo ar exista posibilitatea sa se faca asa ceva. Lipsesc insa orice fel de confirmari oficiale in directia asta. Logica economica indica drept improbabila deschiderea unui al treilea centru de reparatii P&W in regiune, dupa cele din Turcia si Polonia sau transferul tehnologic necesar intretinerii celulei, din cauza numarului mic de avioane. In cazul asta “Assumption is the mother of all fuck ups“.

Discutia asteptata a inceput: o delegatie romana a vizitat Polonia interesandu-se de posibilitatea ca aparatele F-16 romanesti sa fie reparate acolo. Sursa: mon.gov.pl

Inca nu sint reactii din partea a ce a mai ramas din industria aero romaneasca. Probabil nici nu vor fi.

Deci da.

MK-105 remorcat de un elicopter MH-53E Sea Dragon – Sursa: wunderground.com

Dupa ce am vazut doua metode de vanatoare a minelor, una rapida iar cealalta inteligenta, a venit timpul prezentarii unui exemplu din cel de-al doilea grup de actiuni din cadrul razboiului anti-mine: dragajul prin influenta.

Daca vanatoarea minelor presupune incercarea de identificare precisa a tintelor dintr-o zona restransa si distrugerea lor cu mijloace active, dragajul este solutia preferata atunci cand se doreste acoperirea unei arii mari fara a se cunoaste locatia exacta a minelor iar procedeul presupune simularea acustica si magnetica a unei tinte reale, cu obiectivul de a provoca explozia minelor de la o distanta sigura.

Ar mai fi de amintit in trecere si de o alta metoda, mai veche si la care se renunta treptat,  dragajul mecanic, care are insa dezavantajul expunerii dragorului la actiunea campului de mine.

Revenind la metoda moderna de dragaj prin influenta, un element critic este capacitatea de a izola platforma tractoare de echipamentul ce simuleaza tinta minelor. O varianta ar fi o vedeta rapida special proiectata pentru semnatura magnetica minima sau chiar o nava pe perna de aer sau SES dar chiar si pentru acestea patrunderea intr-un camp de mine reprezinta un risc. O solutie mult mai buna este instalarea echipamentului de dragaj pe o sanie hidroglisoare si remorcarea acesteia de un elicopter.

Echipamentul standard al US Navy este reprezentat de sistemul de dragaj magnetic MK-105 tractat de un elicopter greu MH-53. MK-105 este compus dintr-un generator electric functionand pe baza unei turbine de gaze care furnizeaza energia necesara echipamentului ce genereaza campul magnetic, intregul ansamblu fiind montat pe un cadru prevazut cu aripi rabatabile care odata coborate in apa au rolul de  suprafete portante. Odata ce sania atinge o anumita viteza, forta portanta ridica cadrul cu echipamente deasupra apei iar rezistenta la inaintare scade  (comparativ cu o salupa clasica de aceleasi dimensiuni, deplasandu-se cu aceeasi viteza). Conceptul este destul de vechi fiind folosit chiar si in Marina Romana de vedetele torpiloare cu aripi portante din clasa Huchuan sau Type 025.

Continuare…

HQ-2 – Sursa: sinodefence.com

Povestea legaturii dintre China si clasicul S-75 incepe in anii ’60, cand pe langa livrarea unui numar de lansatoare din Uniunea Sovietica, este obtinuta si licenta aferenta, rusii retragandu-si insa sprijinul inainte de livrarea completa a tehnologiei de fabricatie.

Intr-o miscare devenita “marca inregistrata” chinezii copiaza (pun intended) originalul sovietic si il adopta sub denumirea de HQ-1 la jumatatea anilor ’60. Extrem de rapid dupa aceea, presati de dezvoltarea sistemelor ECM instalate la bordul aparatelor U-2, este demarata dezvoltarea unei noi versiuni care este certificata in 1967 ca HQ-2.

Programul de imbunatatire a performantelor continua si in 1984 apare HQ-2A, diferentele fata de versiunea anterioara regasindu-se mai ales la nivelul sistemelui de ghidaj, pentru lovirea tintelor de la mica altitudine si a celui ECCM.

Ultima versiune introdusa in serviciu a primit certificarea in 1986 ca HQ-2B, imbunatatirile vizand, pe langa masurile ECCM, extinderea razei de actiune, cresterea manevrabilitatii si reducerea timpului de lansare.

Pentru inlocuirea HQ-2 au fost studiate doua variante, HQ-3 si HQ-4, nici una nu a intrat insa in serviciu, China preferand sa abandoneze complet dezvoltarea S-75 in favoarea unui proiect complet nou, HQ-9, demarat in anii ’80 si bazat, conform unor surse  pe tehnologia Patriot PAC-2, obtinuta printr-un intermediar.

Dezvoltarea greoaie a HQ-9 a obligat China pe de o parte sa mentina in serviciu rachetele HQ-2 iar pe de alta sa comande la inceputul anilor ’90 sisteme S-300 din Rusia. Abia odata cu intrarea in serviciu a primelor exemplare HQ-9 la sfarsitul anilor ’90, desi inferioare S-300 contemporane, s-a pus problema inlocuirii HQ-2 din dotare. Cum HQ-9 si S-300 erau sistemele cu raza lunga de actiune preferate, inlocuitorul HQ-2, desemnat HQ-12, urma sa preia rolul sistemului cu raza medie de actiune si mare altitudine.

Continuare…

Mai ales daca tara e Romania.

Boeing prezinta in clipul de mai sus un sistem multirol inovativ numit Adaptive Force Protection System (AFPS).
La turela clasicului Avenger s-a adaptat un sistem de prindere pentru o gama larga de lansatoare de rachete sol-aer si sol-sol printre care AIM-9 Sidewinder, Hydra (plus variantele ghidate) si Hellfire, in afara containerelor Stinger originale. In plus, au mai fost instalate o mitraliera de calibrul 12,7mm, un tun de 25mm si chiar un laser de mare putere (care a fost testat deja impotriva unor UAV-uri de mici dimensiuni).

Boeing prezinta sistemul ca fiind “agnostic” in ceea ce priveste munitia folosita dar si in ceea ce priveste platforma transportoare.

Daca ideea unei platforme deschise pentru instalarea rachetelor sol-aer si sol-sol pare familiara, e pentru ca un concept similar a fost deja prezentat in Romania (de citit “Nimeni nu e profet in tara lui, episodul 1“) dar se pare ca nu a starnit suficient interes pentru a fi si cumparat.

Continuare…

Se mai intampla si la ei, nimic nu e perfect.