Cooperarea dintre IAI si DRDO cu privire la dezvoltarea Barak-8 da semne ca scartaie: programul este intarziat si exista dificultati tehnice majore de partea indiana.
Desi Barak-8 va intra in serviciul marinei israeliene la sfarsitul lui 2013, marina indiana va trebui sa astepte pana in 2015. Cum racheta este identica, semnalul este ca industria indiana nu poate asimila deocamdata componentele pentru care ar fi trebuit sa fie responsabila.
Daca la inceput tonul declaratiilor oficialilor indieni era triumfalist, anuntand procente impresionante de localizare a productiei, inclusiv cercetarea-dezvoltarea unor sisteme critice cum ar fi motorul cu faza dubla sau actuatorii pneumatici, mai recent declaratiile autoritatilor sint mult mai retinute: proiectul intampina dificultati reale exact in ariile pentru care responsabili sint partenerii indieni.
Mai precis, desi indienii stiu ce trebuie fabricat, primind de la israelieni desenele de fabricatie, au descoperit ca nu stiu cum sa fabrice acele componente sau nu la calitatea ceruta, lipsindu-le tehnologiile avansate de fabricatie folosite de israelieni, aceasta fiind cauza ratarii unei serii de teste.
Din informatiile prezentate pana acum se pare ca respectivele tehnologii nu au facut obiectul contractului original si in consecinta nu au fost transferate, indienii bazandu-se probabil pe capacitatea industriei locale de a dezvolta capacitatile necesare pe cont propriu, ceea ce in mod evident nu s-a intamplat.
O cale de iesire din impas ar fi desigur un nou contract prin care sa fie asigurat un transfer complet al tehnologiilor de fabricatie dar e foarte probabil ca pretul lui sa fie prohibitiv, avand in vedere ca indienii sint in pozitia unui client captiv, depinzand de israelieni pentru finalizarea proiectului. Asta presupunand ca israelienii ar fi de acord cu transferul unor tehnologii foarte sensibile, chiar si pentru pretul “corect”.
Cealalta solutie este investitia intr-un program local de dezvoltare care insa s-ar putea dovedi chiar mai scump iar rezultatele nu ar fi garantate.
Orice solutie s-ar alege, un singur lucru este cert: programul va inregistra depasiri ale termenelor si ale bugetului.
Concluzia ar fi ca nimeni nu-ti da (ieftin) tehnologia pe care nu ai fi oricum in stare sa o obtii si singur. Exemplul Israelului, care a stiut mereu sa aiba cate un proiect autohton alternativ pentru orice echipament a carui achizitie sau integrare a fost in pericol de a fi refuzata, este elocvent.
Exista o falsa dilema intre dezvoltarea tehnologica interna si cumpararea unor licente din simplul motiv ca, in lipsa capacitatii de cercetare locala, nu exista nici un interes al vanzatorului pentru ToT.