January 11th, 2014 
admin 
EOLE – Sursa: onera.fr
La sfarsitul anului trecut au avut loc primele zboruri ale demonstratorului EOLE, o versiune redusa la scara a unui lansator reutilizabil pentru o racheta capabila sa plaseze pe orbite joase (250-800km) nano-sateliti cu greutatea intre 10 si 50 kg.
EOLE face parte din programul PERSEUS (Projet Etudiant de Recherche Spatiale Européen Universitaire Et Scientifique), finantat de Agentia Spatiala Franceza (CNES – Centre National d‟Etudes Spatiales), condus de ONERA in colaborare cu universitati si centre de cercetare franceze si care isi propune lansarea de rachete spatiale dintr-un UAV de mare capacitate.
In cadrul PERSEUS au fost studiate mai multe variante de lansatoare, unele dintre ele bazandu-se pe RQ-4 GlobalHawk iar altele pe un UAV HALE (High Altitude Long Endurance) de tip complet nou.
Pentru a studia fenomenele care au loc in momentul separarii rachetei de lansator, s-a decis construirea unui demonstrator (EOLE) de dimensiuni reduse (1/4 din original) care va fi folosit ca banc de testare pentru lansarea de rachete experimentale. EOLE are o greutate gol de 107kg, o greutate maxima la decolare intre 150-200kg, este propulsat de doua mini-turboreactoare si poate atinge altitudini de 6.000m.
Desen CAD EOLE – Sursa: icas.org
Secventa lansarii presupune zborul la o altitudine de 4.000m cu o viteza de M0.2, la inceputul manevrei si detasarea rachetei fie in zbor orizontal fie la un unghi de 45 de grade, cu o viteza de M0.3.
Secventa lansare – Sursa: icas.org
Cateva secvente din timpul zborurilor de incercare:
Rachetele sint dezvoltate in cadrul altui program, ARES (Advanced Rocket for Experimental Studies), fiind studiate atat versiuni lansate terestru cat si din aer. Din punct de vedere al tehnologiei motoarelor, sint testate atat versiuni hibride (HERA) cat si motoare racheta cu combustibili lichizi (MINERVA).
Varianta ARES lansata de la sol – Sursa: spaceflight.esa.int
Mai multe despre lansarile de rachete din aer, aici.
Posted in
Oarecum similar IAR 111 , apropos ,mai stie cineva ceva de el , ca termenele avansate initial au cam trecut . . .
Da, oarecum similar ca si concept cu hidroavionul-racheta al celor de la ARCA (si cu destul de multe alte proiecte) insa pare mult mai realist in solutiile practice (subsonic vs supersonic, turboreactoare vs motoare racheta, aterizare vs amerizare). Si in plus francezii s-au “inspirat” dintr-un proiect deja existent, White Knight, despre care se stie sigur ca functioneaza.
Despre hidroavionul celor de la ARCA nu cred ca a mai auzit nimeni mare lucru, pare a fi “parcat” deocamdat si ARCA se concentreaza mai intai pe motor, cum ar fi fost normal de la inceput. Deocamdata nu au alt proiect deci se presupune ca asta fac. Sa incepi sa proiectezi (darmite sa si construiesti!) un avion fara sa ai motor e o reteta proasta. S-a mai incercat si rezultatele se stiu.
Crezi ca ar fi vreo posibilitate reala de militarizare a iar 111 , sau sunt doar vise ? Ma gândesc ca principalele probleme ar disponibilitatea limitata in cazul decolarii/aterizarii pe apa , plus motorul racheta -durata de functionare / raza de actiune, sau am luat-o eu razna cu totul !
Lansarea de nano-sateliti are cu siguranta aplicativitate militara si se merita de investit in acest domeniu (chiar si din perspectiva pur civila). Daca ne referim insa strict la lansatorul-hidroavion, mi-e greu sa-mi imaginez ce utilitate militara practica ar putea avea versiunea moderna a Me 163 Komet. Problemele sint exact cele pe care le-ai enumerat: dependenta de starea “pistei” si autonomia redusa.
Asta doar ca o discutie pur teoretica, ignorand pentru moment orice aspecte practice. Conceptul de hidroavion-supersonic e in sine un pic contradictoriu: un avion normal amortizeaza socul aterizarii prin intermediul trenului. In cazul unui hidroavion, socul este preluat de intreaga structura. Pe langa faptul ca structura trebuie intarita, deci cresterea de greutate va compensa intr-un anumit grad castigul obtinut prin lipsa trenului de aterizare, asta inseamna ca un hidroavion va avea nevoie de viteze de aterizare cat mai mici posibile. Si asta inseamna portanta buna in acel regim de viteza.
Daca ne uitam la un supersonic, este optimizat aerodinamic pentru un alt regim de viteza si are, in general, caracteristici proaste la viteza redusa. E una din problemele intalnite la primele supersonice adevarate, cele cu aripa delta, asa cum este prezentat in CGI-uri si hidroavionul ARCA. Deci IMHO caracteristicile unui hidroavion nu se prea potrivesc cu cele ale unui supersonic. Evident totul este mult mai complex si sint necesare enorm de multe calcule. As fi mai increzator in proiectul lor daca un institut de aviatie gen INCAS s-ar uita peste dosar si l-ar valida din punct de vedere al calculelor. Am sti ca macar din punct de vedere teoretic e in regula.
Si asta pana sa se ajunga la realizarea unui model la scara redusa, gen EOLE. Ciudat cum nu s-a simtit nevoia pentru asa ceva si s-a inceput direct constructia, avand in vedere ca hidroavionul ar fi ceva mult mai complex, deci mult mai multe lucruri de validat, decat UAV-ul francez.
Iar din punct de vedere practic, ne intoarcem la aceeasi problema: deocamdata nu exista motor.