Turcia a prelungit termenul limita pentru depunerea ofertelor finale ale MBDA si Raytheon/Lockheed Martin pentru furnizarea unor sisteme de rachete sol-aer cu bataie lunga.
Anul trecut, printr-o decizie foarte controversata, Turcia a selectat firma chineza CPMIEC, producatorul sistemului HQ-9/FD-2000 pentru inceperea negocierilor in vederea incheierii contractului.
Reactia europenilor si a americanilor a fost foarte dura, cu mult peste comunicatele normale ale perdantilor unui asemenea contract si, desi negocierile cu producatorul chinez continua, turcii au acordat un termen pentru ca occidentalii sa depuna oferte imbunatatite. Termenul initial era sfarsitul lunii Ianuarie si a fost acum prelungit cu trei luni, pana la sfarsitul lui Aprilie.
Sau cel putin asa apare stirea in varianta oficiala. Neoficial, Turcia spera inca sa obtina ce a vrut de la inceput: transferul de tehnologie de la europeni sau americani.
Deocamdata a obtinut doar HQ-9, adica un hibrid intre un sistem rusesc din anii ’80-’90 si (se zvoneste) ceva tehnologie americana din aceeasi perioada. Un sistem functional, folositor ca o prima etapa in dezvoltarea unei variante proprii insa departe de tehnologia Aster sau Patriot actuala.