May 25th, 2014 
admin 
Phalanx CIWS 20mm – Sursa: Raytheon
Ipoteza: US Navy a renuntat sa mai monteze CIWS pe distrugatoarele din clasa Arleigh Burke, coloana vertebrala a flotei de suprafata. (Disclaimer: coloana vertebrala din punctul de vedere al numarului de unitati si al polivalentei lor, nu neaparat din cel al importantei nete, acolo unde portavioanele ocupa primul loc, urmate de crucisatoare).
Arleigh Burke, dupa numele primei nave din clasa, are ca destinatie principala lupta anti-aeriana, asigurand protectia grupurilor de lupta ale super-portavioanelor si ca atare sint construite in jurul celui mai performant sistem SAM naval: Aegis.
La pachet cu Aegis vin rachetele SM-2 cu raza lunga de actiune, excelente pentru distrugerea de la mare distanta si la altitudine inalta a bombardierelor lansatoare de rachete anti-nava insa mai putin potrivite interceptarii rachetelor propriu-zise, in faza terminala a zborului, la altitudini mici.
Pentru corectitudine trebuie mentionat ca Aegis nu este rezervat exclusiv distrugatoarelor Arleigh Burke, fiind instalat si pe crucisatoarele din clasa Ticonderoga, cu care impart misiunea de protectie a portavioanelor.
Cele doua clase impart de altfel si solutia detinata asigurarii protectiei proprii, reprezentata de doua instalatii cu tunuri rotative Phalanx de 20mm.
In ultima parte a Razboiului Rece a devenit clar ca Phalanx ar fi fost depasit de noile rachete anti-nava supersonice sovietice, solutia logica fiind SeaRAM.
Nu numai ca a treia versiune a Arleigh Burke (Flight IIA) nu a adoptat SeaRAM dar s-a renuntat complet la CIWS, vechile Phalanx disparand cu totul fara inlocuitor.
Cauza a fost introducerea ESSM, compatibil cu VLS MK41, parte a Aegis, sistemul anti-aerian cu raza medie al NATO fiind creditat cu performante atat de bune incat prezenta CIWS nu a mai fost considerata necesara iar US Navy era pe cale sa lanseze o noua tendinta.
Sansa Phalanx a fost incidentul USS Cole, concluzia trasa fiind necesitatea unui sistem capabil sa apere nava de atacul unor ambarcatiuni mici si rapide, tunul de 20mm fiind solutia perfecta.
Ca o paranteza, desi Cole era un Flight I dotat cu doua Phalanx, deci teoretic capabil sa se apere, diferenta intre teorie si practica a fost probata din nou. Si faptul ca surpriza e cel mai important element intr-o confruntare.
Doua Phalanx si o gaura mare intre ele – Sursa: Wikipedia.org
Si astfel Phalanx a revenit la bordul Arleight Burke, de data asta intr-un singur exemplar per nava, ceea ce subliniaza faptul ca pentru USN acesta nu mai conteaza ca CIWS ci doar ca tun de bord.
Merita de facut comparatia intre cele doua Arleigh Burke care au vizitat recent Constanta, unul fiind Flight II (Donald Cook) iar celalalt Flight IIA (Truxtun).
Donald Cook, Flight II:
Donald Cook, fore Phalanx – Sursa: Reuters via adevarul.ro
Donald Cook aft Phalanx – Sursa: Reuters via bzv.ro
Truxtun, Flight IIA:
Truxtun aft Phalanx – Sursa: FB via mediafax.ro
Truxtun, fore Phalanx lipseste la apel – Sursa: bzv.ro
Daca USN ar avea dubii asupra performantelor ESSM atunci fie s-ar fi revenit la perechea Phalanx fie, mai probabil, acestea ar fi fost convertite la SeaRAM.
Un alt fapt demn de remarcat este ca SeaRAM si ESSM sint acum competitori, navele USN fiind dotate cu unul sau altul dintre ele dar nu cu ambele: ESSM pentru unitatile dotate cu MK41 iar RAM pentru celelalte.
Regula pare a se aplica chiar si in cazul clientilor internationali, exemple in care ESSM si RAM sint folosite in acelasi timp fiind foarte greu de gasit, cu exceptia notabila a Germaniei care, fiind co-producator RAM, a trebuit sa-si justifice investitia si si-a dotat noile F-124 cu toate tipurile de rachete posibile: SM-2, ESSM si RAM.
ESSM pare a fi castigat partida pentru navele capabile de a fi dotate cu lansatoare verticale, sistemele clasice CIWS fiind pastrate doar in rol de tunuri de bord iar RAM/SeaRAM fiind instalat doar pe navele mai mici.
Posted in
Dupa mine CIWS-ul este absolut necesar pentru o nava care are de foarte multe ori sansa sau nesansa sa lupte intr-un sistem mai putin soifisticat ca si cel al USN.
De aceea marina germana foloseste Sea Ram alaturi de celelalte sisteme.
CIWS-urile care au in componenta tun rotativ sau nu de 20-30mm sunt folositoare asa cum ai scris si pentru alt gen de actiuni antipiraterie, anti nave rapide de atac, impotriva a tot felul de amenintari asimetrice.
Nu cred ca germanii au justificat investitia cu ESSM si Sea Ram doar la nivel de imagine ci asta este conceptia lor despre razboiul naval.
Sa nu uitam ca prima linie defensiva la USN o reprezinta avioanele de vantoare ambarcate, din aceasta cauza este mult mai greu daca nu esti o putere navala de rang 2 gen Rusia, China, Japonia, India, Franta, Marea Britanie (locul 1 fiind ocupat de USA) sa ajungi in pozitie de lansare a rachetelor antinava.
Cu siguranta nu e vorba doar de imagine, germanii au investit bani seriosi in RAM si ar fi ciudat sa nu-l foloseasca, intr-adevar pare sa fie o conceptie diferita de USN. Dar in acelasi timp e diferit fata de ce fac toti ceilalti: daca stabilim (de dezbatut dar e un bun punct de plecare) ca tunurile rotative nu mai sint adecvate ca CIWS moderne (in principal datorita limitarii legate de numarul de tinte angajate simultan, care e una singura) si au in principal rol anti ambarcatiuni usoare, atunci nimeni in afara de germani nu pune pe aceeasi nava si rachete cu raza medie/scurta si CIWS (din nou, excludem tunurile rotative din categoria asta).
Dar ne pierdem in detalii teoretice, ideea de baza a postarii era alta: in cazul unora cu nici 5 poli in buzunar, care ar avea de ales intre un CIWS (sa zicem RAM) si ceva cu raza medie de actiune (sa zicem ESSM) – alegerea e fie una, fie alta, ca nu sint germani si n-au bani de amandoua – atunci ar fi interesant de retinut ca majoritatea tarilor inclina spre rachetele cu raza scurta/medie care pot fi folosite ca si CIWS, in cazul in care dimensiunile navelor permit instalarea VLS. Dupa care in general monteaza si 1-2 tunuri dar cu alt rol principal decat CIWS. Cel putin la capitolul asta sarantocii din fabula de fata se vor descurca si cu ceva de mai putin de 20mm. In realitate vor face exact invers dar ce mai conteaza.
Treaba asta i-mi aduce aminte de scoaterea de pe avioanele de vanatoare americane a tunului de bord , fiind considerat depasit, in anii 60 . Urmarea o cunoastem. In conditii de razboi modern cu masuri ECM puternice , cred totusi ca e necasar un sistem clasic pe care sa te poti baza .
Daca s-ar gasi un sistem clasic pe care sa te poti baza. Din pacate tunurile actuale, pe de o parte, au o capacitate foarte limitata de a face fata unui atac de saturatie iar, pe de alta, au exact aceleasi vulnerabilitati in fata ECM ca si rachetele, pana la urma urmarirea tintei se face cu senzori RF/IR supusi ECM.
In plus au si problema efectului la tinta relativ redus: mai nou se considera ca si in cazul in care ar lovi o racheta supersonica, energia transmisa nu ar fi suficienta pentru abaterea tintei de pe traiectorie. Tehnologiile mai noi, gen Davide/Strales/Dart ar putea face concurenta rachetelor dar sa nu afle cei din MApN, ca mai monteaza un 76 si zic ca au rezolvat problema CIWS.
Cel mai performant sistem SAM naval,asta v-a venit in plic de la ambasada SUA,de S300,S 400 ati auzit.
Fiecare cu plicurile lui.
Da, de S-300/400 am auzit, in comparatie cu ele familia Standard este superioara.
Sistemele rusesti prezinta abia acum tehnologie similara celei intalnite in anii ’90 la Patriot, la randul lui inferior SM.
Alt raspuns venit de la ambasada SUA cum adica este superioara celei rusesti care prezinta tehnologie anii 90,exemplifica te rog?
La inceputul anilor ’80, atunci cand Aegis si S-300F au intrat in dotare, rusii foloseau un radar (Top Dome) PESA orientabil mecanic, care acoperea doar un sector dat si era capabil sa urmareasca maxim 6 tinte. Aegis folosea (si inca foloseste) 4 antene PESA fixe, acoperind complet cele 360 de grade, capabil sa urmareasca substantial mai multe tinte, peste 100. Chiar si dupa modernizarea S-300FM si schimbarea Top Dome cu o versiune Flap Lid, radarele de control al focului rusesti ar ramas la aceeasi formula PESA orientabila.
Pe scurt, sistemele rusesti, spre deosebire de Aegis, nu ofera o acoperire de 360 de grade si nu au aceeasi capacitate de urmarire a tintelor.
Nici pana la ora asta Rusia nu ofera ceva similar deci Aegis e superior variantelor navale ale S-300.
Principalul element de noutate adus de S-400 fata de S-300 este reprezentat de doua tipuri de rachete cu auto-ghidare RF, (9M96E/2) considerate echivalente Patriot PAC-3. S-400 a intrat in dotare in 2007 insa tehnologia PAC-3 era deja in teste de la inceputul anilor ’90, programul ERINT. Cum am spus, S-400, varful de gama al SAM-urilor rusesti, foloseste tehnologie similara celei americane din anii ’90. Si asta pentru ca, in lipsa unor date foarte clare, am considerat senzorul RF al 9M96 ca echivalent PAC-3 desi e posibil ca in realitate sa fie doar o evolutie a AA-12, deci inferior PAC-3.
Cum poate folosi tehnologie similara cand anvelopa de doborare a tintelor e mult mai mare,raza de actiune este aproape dubla a sistemului S400 fata de PAC 3,ca sa nu mai vorbesc ca S 400 poate urmari tinte ce au viteza de pana la 4,8 m/s lucru la care americanii poate visau in anii 90.De asemenea sistemul de conducere al focului pe care se bazeaza S400 precum si radarele Nebo Svu,Protivnik-m sunt superioare radarelor americane(aici ca refer la achizitionarea tintelor aeriene).Ca sa nu mai vorbesc ca acea capacitate de urmari a tintelor nu are nimic de a face cu capacitatea de achizitie si de distrugere,o avea mai multa capacitate de urmarire Aegis dar de unde sunteti sigur ca asta ii confera un avantaj calitativ de urmarire(balistica rachetelor,ampenajul acestora)
Sitemul Pac este oricum un sistem foarte porst inca de la nastere,dupa parerea mea mult mai slab ca S300(On 7 April 1992 Theodore Postol of the Massachusetts Institute of Technology, and Reuven Pedatzur of Tel Aviv University testified before a House Committee stating that, according to their independent analysis of video tapes, the Patriot system had a success rate of below 10%, and perhaps even a zero success rate)
t had a range of up to 400 kilometers, giving it approximately 2.5 times the range of the S-300P and twice the range of the U.S. Patriot Advanced Capability-3 (PAC-3) system, thus making it the superior missile.
The 9M96 missile is designed to destroy aircraft and air- delivered weapons at ranges in excess of 120 km. The missile is small– considerably lighter than the ZUR 48N6Ye used in the S-300PMU1 systems and the Favorit. The missile is equipped with an active homing head and has an estimated single shot kill probability of 0.9 for manned aircraft and 0.8 for unmanned maneuvering aircraft. a gas-dynamic control system enables the 9M96 missile to maneuver at altitudes of up to 35 km at forces of over 20g, which permits engagment of non- strategic ballistic missiles.
The new missile featured an advanced seeker head capable of tracking targets well beyond the horizon line. It had a range of up to 400 kilometers, giving it approximately 2.5 times the range of the S-300P and twice the range of the U.S. Patriot Advanced Capability-3 (PAC-3) system, thus making it the superior missile. Once operational, the Russians claimed, the new S-400 missile would be able to home in on short- and medium-range ballistic missiles, as well as reconnaissance aircraft, stealth bombers, and other high-flying, fast-moving targets.
Cunosc argumentele. Am precizat mai sus, comparatia PAC-3 vs S-400 s-a referit la tehnologia senzorului radar activ, sint primele SAM-uri care folosesc tehnologia respectiva, destul de dificil de pus la punct, drept pentru care data de intrare in serviciu e un indicator serios pentru nivelul tehnologic general. S-400 are cel putin 10 ani intarziere fata de realizarile similare americane.
Referitor la performantele dinamice superioare ale S-300 fata de Patriot PAC-2, datele sint corecte, insa comparatia S-300 vs Patriot din punct de vedere al razei de actiune nu este valida, sistemele avand destinatii diferite: S-300 a fost proiectat pentru apararea unor zone strategice intinse (orase, concentrari industriale), accentul fiind pus pe raza de actiune mare in timp ce Patriot a fost gandit doar pentru protectia trupelor intr-o zona de operatiuni, o raza de actiune de 100 de km fiind considerata mai mult decat suficienta. Este o alegere a utilizatorului si nu o limitare tehnica, SUA producand in acelasi timp rachete navale SM-2 cu raza de actiune extinsa, similara S-300, insa folosirea lor pe uscat nu a fost considerata necesara.
In cazul Patriot PAC-3, din nou, accentul a fost pus pe agilitatea terminala impotriva tintelor balistice si nu pe raza de actiune, zona aparata fiind punctuala. Pe criteriul strict al razei de actiune am putea considera si Volkhovul ca superior PAC-3, ceea ce e evident gresit.
Dar discutia se abate usor de la subiect, care este comparatia unor sisteme navale si nu terestre.
Pentru primele, numarul de tinte urmarite simultan este un parametru esential, situatie putin diferita fata de cele din urma (nu ca pentru acestea nu ar conta). Aegis a fost proiectat de la inceput ca sistem naval in timp ce S-300F este o adaptare a unui sistem terestru, de unde si diferentele.
Un numar mic de tinte urmarite inseamna ca un atacator poate satura apararea prin simpla lansare a unui numar mai mare de rachete anti-nava. E de comparat performanta S-300F/FM, cu 12 tinte urmarite (daca se considera cel mai favorabil caz, doua radare de control al tirului, cum sint instalate pe cele mai mari nave) fata de cele 100 ale Aegis.
Este aproape un ordin de marime diferenta si asta arata o diferenta de calitate.
As mai putea sa adaug folosirea SM-3 ca parte a Aegis, din nou fara echivalent in lumea navala. Bineinteles ca exista sisteme similare terestre iar performantele pot fi comparate insa nu asta e subiectul.
[…] Sursa: Tehnomil.net […]