Archive for June, 2014

Moartea domnului MEADS, episodul 5

O varianta a viitorului radar AESA al Patriot- Sursa: Raytheon via Jane's

O varianta a viitorului radar AESA al Patriot- Sursa: Raytheon via Jane’s

Lockheed Martin a confirmat ca este unul dintre producatorii care au raspuns la RFI-ul emis de Romania pentru achizitia unor sisteme de rachete anti-aeriene cu raza lunga de actiune.

Discutiile au vizat bineinteles MEADS, Romania fiind interesata de o solutie regionala iar sistemul respectiv aflandu-se in competitie pentru dotarea Poloniei.

Polonezii tocmai au amanat data anuntarii castigatorului cu un an, pentru sfarsitul lui 2015, “racind” astfel competitia iar daca Romania va incerca sa se sincronizeze cu Polonia, asa cum pare pana acum, inseamna ca urmatorii pasi s-ar putea sa fie mai lenti.

Pe de alta parte achizitia este destul de urgenta iar calendarul nu e batut in cuie insa Romania ar trebui sa gaseasca rapid fonduri serioase daca ar vrea sa deruleze procesul mai rapid.  De exemplu, polonezii vor avea de platit intre 3 si 5 miliarde de dolari, suma ce pare de domeniul fantasticului in cazul Romaniei.

Continuare…

The final countdown

Cei trei ocupati - Sursa: EvZ

Cei trei ocupati – Sursa: EvZ

Semnarea Acordului de Asociere la UE de catre Ucraina, Georgia si Moldova de Est a semanat mai mult cu o sedinta de consiliere psihologica acordata celor-ocupati-de-rusi.

Desi de dimensiuni, cu asezare geografica si istorii diferite, cele trei state au un lucru in comun: tentativa de fuga din noul URSS in care sint ancorati puternic nu doar prin legaturi politico-economice ci si prin nedorita prezenta a trupelor ruse pe teritoriul lor. Un motiv destul de puternic ca grupul celor trei sa nu aiba perspective de aderare adevarate, cel putin nu cu actuala stare de spirit din Europa, iar UE nu face acum decat sa ofere sprjin psihologic concretizat prin discursuri frumoase si putina asistenta economica, care nu vor misca insa trupele de ocupatie din loc.

Daca Georgia si Ucraina nu mai au multe de pierdut, ambele iesind deja din CSI si fiind intr-o stare de razboi (mai mult sau mai putin deschis) cu Rusia, cea de-a treia semnatara nu a ajuns inca in acelasi punct, pierderile pe care Rusia i le-ar putea provoca fiind inca substantiale.

Din pacate si Romania a contribuit la mentinerea sperantelor naive ca un nou caz cipriot s-ar putea repeta si cele trei state ar putea fi acceptate in UE fara controlul unor parti din teritoriu sau ca UE ar interveni cu ceva mai mult decat sfaturi, daca situatia s-ar inrautati.

Continuare…

Moartea domnului MEADS: ridica-te si umbla!

Stunner, competitia data afara pe usa poate sa intre pe fereastra - Sursa: army-technology.com

Stunner, competitia data afara pe usa poate sa intre pe fereastra – Sursa: army-technology.com

Germania a anuntat ca, in eventualitatea in care va alege solutia MEADS pentru viitorul sistem anti-aerian, va fi dispusa sa finanteze singura intregul proiect, efort estimat la EUR3Bil, aceasta fiind varianta cea mai pesimista, in care nici Italia si nici Polonia nu se vor alatura programului.

Varianta MEADS se afla la concurenta cu o posibila modernizare a Patriot, aceasta din urma avand avantajul pretului mai mic pe termen scurt insa cu dezavantajele costului de intretinere (estimat) mai mare si unele limitari ale performantelor.

In mod normal MEADS este favoritul si o decizie germana este asteptata pana la sfarsitul anului. Anuntul referitor la posibilitatea finantarii complete din surse germane are insa si rolul de a asigura cumva ceilalti posibili parteneri de hotararea germanilor de a continua proiectul.

MEADS conduce si in cealalta competitie europeana, sprijinul asigurat de administratia americana concretizat prin acceptul de a fabrica/asambla rachetele PAC-3 in Polonia fiind esential.

Si totusi Raytheon nu renunta asa de usor: fara suport politic, singura sansa este atragerea sprijinului din partea industriei poloneze si oferirea unui sistem mai ieftin, per total, decat cel al concernului MEADS.

Continuare…

Unii pot dar nu mai vor…

Trident II - Sursa: Wikipedia.org

Trident II – Sursa: Wikipedia.org

iar altii ar vrea, dar nu pot

US Navy este pe punctul de a ramane singurul cumparator de motoare racheta cu combustibil solid de mare putere din SUA.

O pozitie din care va trebui practic sa sprijine intregul lant industrial de productie si sa suporte o crestere serioasa a pretului prin care producatorii vor incerca sa-si acopere pierderile cauzate de volumul mic al comenzilor.

Pana nu de mult existau alti doi clienti majori: NASA si USAF. Agentia spatiala americana acoperea singura 70% din comenzi insa retragerea navetelor spatiale, pentru lansarea carora se foloseau cate doua motoare de start gigant cu combustibil solid, a dus la o crestere cu 85% a pretului motoarelor.

USAF, celalalt utilizator militar, a comandat cantitati relativ mici, principalul obiectiv fiind intretinerea periodica a rachetelor intercontinentale Minuteman plasate in silozuri subterane, la acest moment procesul fiind finalizat.

Speranta ar sta in revenirea NASA prin noul program SLS (Space Launch System) destinat sa inlocuiasca navetele spatiale. Desi initial motoarele de start / acceleratoare trebuiau sa fie similare celor folosite de navete, cu combustibil solid, in noile versiuni ale SLS este deschisa poarta motoarelor cu combustibili solizi, mai puternici.

In cazul in care cererea nu va putea acoperi volumul de productie minim si afacerea se va dovedi nerentabila, producatorii vor inchide liniile de fabricatie, orientandu-se spre alte segmente de piata mai profitabile.

Continuare…

Discret, jos palaria pentru israelieni

CybAir RadBox - Sursa: Thales Raytheon Systems

CybAir RadBox – Sursa: Thales Raytheon Systems

Operatiunea Orhideea Livada (corectura), bombardarea unui santier de constructie a unui reactor nuclear sirian de catre aviatia israeliana revine in atentie.

Atacul a fost executat in 2007 si a fost trecut sub tacere,  ambele parti fiind foarte retinute in a da detalii, din motive diferite.

Pe langa existenta unui reactor nuclear, partea siriana a fost nevoita sa acopere si ineficacitatea bateriilor sale anti-aeriene, printre care si celebrele Pantsir-S1, recent achizitionate la acea data din Rusia.

Israelienii nu au dezvaluit decat ca au folosit un atac cibernetic asupra lor, primul de acest fel din lume, anuntul starnind mai multe intrebari care au ramas fara raspuns.

Explicatiile siriene, date cu jumatate de gura, indicau faptul ca Pantsir-S1 nu erau complet operationale la data atacului. Asta nu a impiedicat invitarea unei echipe de specialisti rusi pentru a examina echipamentul si a determina de ce nu a functionat … chiar si neoperational fiind.

Continuare…

Armata irakiana: alt tanc, acelasi rezultat

M1A1M irakian distrus - Sursa: Jane's

M1A1M irakian distrus – Sursa: Jane’s

Pierderile materiale ale armatei irakiene in confruntarile cu rebelii suniti incep sa fie contabilizate: conform unor surse deocamdata anonime, citate de Jane’s, rebelii ar fi distrus 28 de tancuri M1A1M si 6 elicoptere.

Din cele 28 de tancuri pierdute, 5 ar fi fost distruse de rachete anti-tanc care ar fi reusit sa perforeze blindajul.

Tancurile fac parte dintr-un lot de 140 de bucati, comandate in 2008 si livrate intre 2010 si 2012. Este neclar daca M1A1M ar fi tancuri noi sau provenind din stocurile US Army si reconstruite sau daca blindajul contine sau nu componentele de uraniu saracit, caz in care ar fi un “monkey model” similar celui construit sub licenta in Egipt.

Jane’s sustine ca tancurile ar fi provenite din surplusuri si nu ar avea blindajul special din uraniu pentru care Abrams este recunoscut.
In orice caz, toata lumea e de acord ca tancurile nu sint dotate cu blindajul reactiv special conceput pentru asigurarea unei protectii suplimentare in cazul luptelor din interiorul oraselor.

Sint necesare mai multe detalii pentru a trage o concluzie definitiva, deocamdata se pare ca poti scoate arabul din T-72 insa in orice alt tanc l-ai urca, acesta e in continuare distrus. In cazul asta, problema nu e tancul.

Transformer

Au aparut ca ciupercile dupa ploaie, fiind initial gadget-uri exotice produse de mici companii ce urmareau sa dea lovitura pe o piata a accesoriilor deja supra-saturata. Dar atunci cand o firma ca Sig Sauer intra in joc, e semnalul ca adaptorul ce transforma un pistol (semi)automat intr-un PDW a fost acceptat in lumea buna.

 

Desi nu e o idee chiar noua, cele mai la indemana exemple de pana acum fiind Mauser C96 si Stechkin APS, pistoale ce li se puteau atasa paturi, ce serveau si ca tocuri, noile adaptoare sint proiectate sa accepte un numar mare de tipuri diferite, fiind cat se poate de “generice”.

Avantajul obtinut e precizia imbunatatita printr-un control mult mai bun al armei si prin reducerea reculului datorita masei aditionale. Desi nu sint chiar niste PDW-uri adevarate, pot oferi un plus de flexibilitate pentru unii utilizatori mai putin pretentiosi, care vor face astfel economie.

E o varianta ce nu va fi oferita vreodata in practica, insa un TTC prevazut cu un asemenea adaptor ar fi ceva de vazut.

OPFOR: tactici noi

 

Inceputul invaziei din Crimeea: elicoptere rusesti traverseaza la foarte joasa altitudine stramtoarea Kerci.

Este inca o dovada ce invalideaza rationamentul clasic, conform caruia aeronavele ce zboara la inaltime joasa si cu viteza relativ mica sint tinte usoare.

Cea mai celebra punere in practica a conceptului a fost lovitura de debut a primei campanii din Irak, data nu de avioanele invizible F-117 si nici de rachetele de croaziera Tomahawk, asa cum va fi procedura standard in conflictele urmatoare, ci de elicoptere Apache ce au patruns in adancimea teritoriului inamic si au distrus statii radar, facilitand primele lovituri ale F-117.

Continuare…

Mintea de pe urma

2003 – Romania cumpara doua fregate britanice Type 22. O parte din echipamente sint considerate depasite si sint demontate.

Unul din ele este sistemul de rachete cu raza scurta Seawolf, intrat in dotarea RN la sfarsitul anilor ’70.

Printre limitarile cele mai importante se numarau numarul maxim de tinte angajate simultan (doar 2), unele dificultati in angajarea tintelor ce zboara la foarte joasa altitudine si conceptia generala invechita, ce avea ca efect un numar relativ redus de rachete gata de lansare si timpul mai lung de reincarcare a lansatoarelor.

 

S-a luat decizia inlocuirii cu un sistem de rachete cu lansare verticala, auto-ghidate, dupa toate probabilitatile VL MICA.

Numarul scazut de rachete MICA care ar fi urmat sa fie instalate (16), fata de cele 60 de Seawolf prezente initial, ar fi compensat partial de numarul de rachete gata de lansare (16 vs 12) si de numarul superior de tinte posibil de a fi angajate simultan.

Continuare…

Kilo killer

S-3 Viking - Sursa: Wikipedia.org

S-3 Viking – Sursa: Wikipedia.org

A facut parte dintr-o generatie fabuloasa, alaturi de A-7 Corsair, A-6 Intruder, E-2 Hawkeye si bineinteles F-14 Tomcat, servind vreme de 35 de ani ca principal avion de cercetare anti-submarin a US Navy: S-3 Viking.

Un aparat robust si fiabil, cu o raza de actiune exceptionala pentru un avion asa de mic si o structura capabila sa suporte foarte multe modificari – printre rolurile aditionale fiind cele de cisterna zburatoare si lupta electronica – cariera sa parea sa se prelungeasca la nesfarsit.

A fost retras din seviciu in 2009 printr-o decizie controversata, structurile avand inca destule ore de viata operationala in ele, fiind inlocuit in rolul ASW de P-3 Orion si SH-60 Seahawk, optiuni situate la capetele spectrului: una reprezentand un avion cu raza foarte lunga de actiune, cu baza la tarm iar cealalta fiind un elicopter cu viteza si raza de actiune relativ reduse.

In prezent, in jur de 90 de celule S-3 sint gazduite de AMARC, depozit mai cunoscut pentru stocarea celebrelor F-16, avand o medie de 9.000 de ore zburate dar durata vietii operationale ar putea fi extinsa, dupa un eventual proces de modernizare prin care ar fi practic reconstruite, cu pana la 10.000 de ore.

O idee interesanta, vehiculata mai mult sau mai putin oficial, ar fi readucerea in serviciu a S-3 pentru a combate mai noile sau mai vechile amenintari submarine, neglijate in ultima perioada.

Continuare…