November 9th, 2014 
admin 
MO-120-RT – Sursa: Wikipedia.org
O generalizare la nivel international a primului episod, o revolutie in domeniu lasandu-se de mult timp asteptata.
Fata de artileria clasica, aruncatoarele de bombe au evoluat mult mai lent fata de stadiul atins la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Explicatia poate fi gasita in faptul ca metodele clasice pentru imbunatatirea celei mai importante caracteristici, bataia maxima, cereau fie o crestere a lungimii tevii fie (sau in paralel cu) cresterea presiunii prin marirea cantitatii de pulbere.
Ambele solutii duceau la o crestere a greutatii care a putut fi mai usor suportata de piesele de artilerie clasice decat de aruncatoare. Pe de o parte aceastea erau destinate infanteriei, existand o limita peste care o grupa de infanteristi nu mai pot manevra un aruncator fara a fi asistati de un dispozitiv tip APU, pe de alta parte incarcarea pe la gura tevii ar fi fost ingreunata din cauza dimensiunilor crescute.
Suplimentarea cantitatii de pulbere ar fi necesitat din nou cresterea greutatii prin marirea grosimii peretilor, atat in cazul tevii cat si al munitiei, astfel principalul avantaj al aruncatoarelor in fata artileriei clasice, un volum superior disponibil pentru incarcatura de lupta, disparand.
Dar poate cel mai important obstacol a fost scaderea accentuata a preciziei peste o anumita distanta, tevile lise ale aruncatoarelor fiind in dezavantaj fata de cele ghintuite ale obuzierelor.
Pe scurt, un intreg complex de factori care a facut ca tehnologia aruncatoarelor sa convearga rapid spre un standard acceptat universal de greutate, bataie maxima si precizie, care daca nu a stagnat, atunci a evoluat foarte lent in ultimii 50 de ani.
Au existat si tentative de introducere a unor tehnologii “disruptive”, menite sa asigure un salt tehnologic, cum ar fi adoptarea unei tevi ghintuite de lungime mai mare. Cea mai simpla metoda de evaluare a avantajelor si dezavantajelor acestei solutii ar fi comparatia intre cele doua sisteme de 120mm din dotarea SUA.
US Army si USMC au optat, destul de ciudat, pentru doua aruncatoare complet diferite, ambele de provenienta straina: armata adoptand M120(tractat)/M121(montat la bordul IFV) BMS (Battalion Mortar System), un model preluat pe filiera israeliana (Soltam K6) dar cu origini finlandeze (Tampella) iar puscasii marini preferand M327 EFSS (Expeditionary Fire Support System) de origine franceza, MO-120-RT (Mortier de 120mm Rayé Tracté Modèle F1) produs de TDA (Thomson-Daimler Armements).
| Tip | M120/121 | M327 |
| Calibru (mm) | 120 | 120 |
| Tehnologie teava | Lisa | Ghintuita |
| Lungime teava (m) | 1,752 | 2,800 |
| Bataie maxima (km) | 7,2 | 8-8,5 |
| Greutate (mars/in poz. tragere) (kg) | 324/150 | 528/528 |
| Rata a focului max/sustinuta (lov/min) | 16/4 | 6-10/3 |
Surse: General Dynamics Ordnance and Tactical Systems si New Zealand Artillery.
Modelul USMC are deci o bataie mai mare, asigurata de teava mai lunga (cu ~1m), precizia fiind mentinuta in parametri foarte buni chiar si la distanta maxima de tragere prin adoptarea ghintuirii. Teava mai lunga are dezavantajul greutatii mult mai mari si, impreuna cu solutia ghintuirii, penalizeaza rata de tragere, incarcarea pe la gura tevii fiind mai dificila. De unde si nevoia de un dispozitiv “special” de asistenta a incarcarii, scaunelul/scarita:
Modelul francez ar fi urmat sa reprezinte varful tehnologic in domeniu, cu toate dezavantajele sale fiind destul de popular la export insa in ultimii ani se poate observa aparitia unor solutii mai putin conventionale, precum proiectilele asistate de motoare racheta sau adoptarea unor forme aerodinamice optimizate pentru obtinerea unei batai crescute dar si maturizarea sistemelor de ghidaj. In special sistemele de ghidare (GPS/INS/laser/IR) ar putea avea un impact major, ducand la o mica revolutie in domeniu. Ar insemna ca proiectantii ar fi liberi sa se concentreze pe cresterea bataii maxime, fara a mai fi la fel de preocupati de asigurarea preciziei prin mijloace balistice clasice.
Daca s-ar pleca de la ideea ca viitoarele sisteme de aruncatoare vor avea dimensiuni si greutati crescute, atunci raman de rezolvat cel putin trei probleme esentiale: mobilitatea in teren, asistarea incarcarii si orientarea piesei dupa coordonatele tintei.
Solutia prevalenta la ora actuala este cea reprezentata de aruncatoarele instalate la bordul masinilor blindate, pe roti sau senile, aruncatoare ce se pot orienta automat dupa coordonate precise, incarcarea putand fi facuta semi-automat pe la gura tevii sau pe la culata.
Problema cu acest sistem, care va deveni chiar mai evidenta in cazul adoptarii unor aruncatoare cu bataie mai lunga, este forta de recul care este exercitata asupra suspensiei vehiculului, ducand la o uzura prematura si costuri de operare semnificative. Exista bineinteles destule sisteme care incearca reducerea reculului, in majoritatea lor acestea reusind doar sa-l distribuie pe o perioada mai lunga de timp, ajutand insa nerezolvand definitiv problema.
Proiectarea unor masini speciale pentru aruncatoare, cu componente special dimensionate, este o alta solutie insa, ca si cea precedenta, cere o crestere a greutatii totale a sistemului, cu penalizarea mobilitatii si a consumului de carburant.
Este deci o perioada de incercari, foarte buna pentru testarea unor solutii mai neconventionale, unele foarte interesante.
De exemplu, observatia ca tragerea de pe pamant, fara folosirea unui amortizor de recul, are avantajul simplitatii in fata sistemului instalat intr-un 8×8 sau senilat, ar conduce la imaginarea unui sistem hibrid, aruncatorul fiind doar transportat in masina blindata, tragerea urmand sa fie facuta in modul clasic, de pe pamant. Ar aparea deci nevoia de a se identifica o solutie pentru ambarcarea rapida a aruncatorului in mijlocul de transport si o varianta ieftina poate fi M326 MSK (Mortar Stowage Kit), aceasta fiind oferta BAE pentru un kit ce se poate atasa aruncatoarelor existente deja in dotare.
Odata ce transportul a fost decuplat de tragerea efectiva si masina nu mai trebuie sa suporte decat greutatea in tranzit a aruncatorului, se deschide posibilitatea folosirii unor mijloace de transport mult mai usoare, ca de exemplu un ATV supra-dimensionat.
Ca o paranteza, un vehicul ATV gen Polaris Ranger ar fi un excelent candidat pentru inlocuirea patrupedelor inca folosite de VM in Romania.
Un alt exemplu al aceleiasi solutii se poate observa in cazul aruncatoarelor cu adevarat supra-dimensionate, care nu ar avea nici o sansa de a fi folosite de la bordul unui vehicul, cum ar fi giganticul Tyulpan de 240mm.
2S4 Tyulpan – Sursa: Wikipedia.org
Platforma hidraulica ce pozitioneaza aruncatorul pe pamant se poate observa clar in poza de mai sus.
Mobilitatea in teren si pozitionarea automata pot fi rezolvate prin atasarea unui mic APU, similar primelor versiuni Dragon Fire II, provenit din sistemul francez 2R2M care are la baza acelasi MO-120-RT, de data asta incorporand si un amortizor de recul.
Asistarea incarcarii printr-un sistem semi-automat sau chiar complet automat se poate realiza deja cu tehnologia existenta, problema lungimii tevii, a greutatii munitiei sau a alinierii ghinturilor fiind astfel rezolvabila.
Un exemplu interesant este Wiesel 2 care desi nu puncteaza la absolut toate capitolele, neavand de exemplu un sistem de asistare a incarcarii, prezinta o solutie similara cu cea descrisa mai sus, cu o masina blindata usoara ce asigura protectia ocupantilor si transportul aruncatorului insa tragerea este facuta doar dupa stabilizarea platformei direct pe sol.
Mobilitatea si orientarea aruncatorului dupa coordonate este astfel mult simplificata.
In cazul Romaniei, pentru aruncatoarele de 120mm deja existente in dotare, o solutie rationala, ieftina, ar fi explorarea unei versiuni a solutiei BAE M326, impreuna cu un sistem de orientare automata, rezultatul urmand sa fie un Wiesel “al saracului” sau mini-Tyulpan.
Dezvoltarea ar putea fi continuata rapid prin introducerea sistemului de incarcare semi-automata care in acest moment nu a depasit inca stadiul de proiect, de altfel perfect realizabil tehnic, din motivul foarte cunoscut al lipsei interesului din partea MApN.
Posted in
Doua chestiuni:
Aruncatorul de bombe romansec de 120 mm model 1982 are deja un carucior de transport – vezi pagina de pe ro.wikipedia. Asa ca ar fi foarte simplu si ieftin de completat cu un sistem similar BAE M326, s-ar putea executa chiar si in bazele de reparatii ale armatei – de ex. la Bucov; daca ar exista interes si viziune.
Pe de alta parte, sistemul de orientare automat prezentat in primul episod se adreseaza montarii pe un vehicul. Se adauga computere, senzori, servomotoare, placa de baza mult mai mare si rotativa, etc. Nu vad cum s-ar integra toate astea pe mortier fara sa-l puna pe un vehicol – si sa ramana acolo.
Cat priveste “patrupedele” vanatorilor de munte, nu i-as inlocui nici intr-o suta de ani cu ATVuri, fie ele si pe steroizi. Completate da, dar nu inlocuite; din urmatoarele motive:
1. Cu toata reteaua extinsa de drumuri de acces spre sate (mai ales in Apuseni) si drumuri forestiere, inca sunt o gramada de trasee in muntii nostrii pe unde nu ai cum sa mergi cu un vehicol – poteci de mers cu pasul si cu calul. E un avantaj daca vrei sa realizezi surprinderea sau inamicul supravegheaza drumurile clasice / forestiere ori are pregatite ambuscade pe acestea.
2. Caii nu fac nici pe departe atata zgomot ca si un vehicol clasic sau un ATV
3. Se confunda mai usor cu septelul local decat niste ATVuri. Un operator de drona o sa treaca mai usor cu vederea niste cai pe o pasune sau mergand spre un sat de munte decat un sir de vehicole
4. Logistica redusa. O patura, o galeata de graunte ca “energizant”, in rest pasc iarba, izvoarele ingheata rar, unele deloc. Si pornesc la rece din prima, fara preincalzitor. 🙂
Cam asta ar fi inceputul, introducerea unui sistem a la M326.
Legat de montarea servomotoarelor pe placa, nu ar trebui sa fie o problema atat timp cat generatorul este plasat pe vehicul, servomotoarele putand fi electrice sau hidraulice. La Tyulpan, de exemplu, liftul hidraulic este proiectat petru sarcini mult mai mari decat cele necesare pentru un aruncator de 120mm + servo de orientare. Evident ca nu va ramane la aceleasi dimensiuni si greutate ca placa “normala” dar este totusi ceva realizabil. Iar primul episod prezenta mai mult un model experimental, de laborator. Pana la produsul de serie se mai pot face modificari, inclusiv la pozitia echipamentelor si volumul ocupat. Unde e vointa se gaseste si o posibilitate.
Sint convins ca exista argumente pro-patrupede, nu le-ar fi tinut “sub arme” atat timp daca ar fi putut fi inlocuite usor cu un 4×4 gen ARO. Parca totusi trebuie sa sa ne gandim si la asta, incepand, de acord, cu o completare a lor cu ATV-uri. Oricum, si daca s-ar decide printr-o minune achizitia de ATV-uri, cu cele 10-20 de bucati care se cumpara de obicei nu inlocuiesti toata “flota”.
As avea un singur comentariu, la ultimele 2 paragrafe.
http://bit.ly/1zG1UJD
Macar aruncatoarele le avem. In cazul ATROM ar fi avut o scuza/pretext ca ar fi costat ceva importul tunurilor, in cazul aruncatoarelor au tot ce le trebuie in tara.
Saur2, ca si platforma, este ideal pentru mortier sau instalatie de rachete sol-aer.
La cal. 120mm ar putea fi instalate si pe o platforma 4×4 cu rampa…
Pentru un aruncator de 81mm, da, Saur ar putea fi potrivit, insa are o mare problema: nu a intrat in dotare. Deocamdata Saur2 e un prototip iar Saur3/TBT nici atat.
Bine, nici platformele 4×4 nu exista, ce s-a cumparat are alta destinatie.
In conditiile astea, solutia (pentru industrie) ar fi sa se finalizeze partea de aruncator + orientare + incarcare asistata pe o rampa care sa poata fi atasata oricarei platforme, roti sau senile. Si la export cu ea…
Ceva similar, dar pentru piesa de 122mm chinezeasca:
http://www.armyrecognition.com/airshow_china_2014_zhuhai_news_coverage_report_uk/chinese_air_force_presents_new_cs_sh-1_122mm_4x4_self-propelled_howitzer_at_airshow_china_1011141.html
Performantele obuzierului sunt insa destul de slabe, in aceeasi categorie cu mortierul:
“The main armament of the CS/SH-1 is a vehicle-mounted, rifled breech-loading 122mm howitzer/mortar system, which is provided with a vertical sliding breech mechanism. The gun has an elevation range of -4°+80°. The maximum range is 9.5 km when firing the howitzer projectile, 8.5 km when firing the mortar projectile, and 1.2 km when firing the HEAT projectile.”
Ciudat e ca au si o versiune 6×6 (PCL-09) a aceluiasi tun-obuzier-mortier. Probabil e vorba de experimente.
Aia e versiunea grea, cu teava mai lunga, care bate la 27km.
Cea data de mine are practic caracteristici de mortier.
Exista si o versiune cu teava mai lunga insa cred ca e asta, SH-1, mai grea insa tot pe 6×6.
Daca nu ma inseala privirea, varianta asta CS/SH-1 pe 6×6 e cam acelasi lucru cu cea de pe 4×4. In poze par identice.
Daca nu e o greseala pe undeva, atunci fie ca nu s-au hotarat inca ce platforma e mai buna pentru versiunea cu teava scurta si testeaza diverse configuratii, fie varianta 4×4 e destinata exclusiv desantului iar cea 6×6 fortelor terestre, desi nu vad de ce nu ar folosi varianta cu teava mai lunga in cazul asta. Experimentul ar putea fi explicatia.
admin, ce parere ai de Elbit SPEAR? http://www.youtube.com/watch?v=4OrlIIiZJJk
Cam mistoc parerea mea 😛
S-ar putea ca reculul sa fie o problema pentru o platforma 4×4 pe roti si asta sa se vada prin uzura mai rapida a suspensiilor si poate a sasiului. Evident Elbit vrea sa-l vanda deci picteaza totul in roz, doar e producatorul. As prefera M326 (ieftin) sau Dragon Fire II (scump) in locul SPEAR.
La Spear, daca tot au gasit o solutie sa-l puna pe un Humvee, nu stiu cat de greu le-ar fi fost sa-i puna in spate una /doua talpici, rabatabile manual, ca sa preia reculul.
Banuiesc ca are legatura cu centrul de greutate al aruncatorului care ar trebui adus in spate pentru ca “talpicile” sa fie eficiente (vezi ATMOS/ATROM). Dar in cazul ala ar trebui vazut ce influenta are plasamentul aruncatorului asupra stabilitatii vehiculului in mars.
Si cum punctul forte al solutiei Spear ar fi pretul si modificarile minime aduse platformei, poate ca varianta asta a fost considerata prea scumpa/complexa/riscanta, etc…
[…] Aakran este produs de NTGS (New Technologies Global Systems), parte a concernului Everis Aerospace and Defense si are ca principala noutate un sistem de debarcare/ambarcare rapida. Sistemele de orientare automata, pozitionare si comanda&control vin in completare si fac din Alakran daca nu o idee noua atunci macar o realizare meritorie. Despre alte realizari ale aceluiasi concept, cum ar fi mult mai simplul BAE M326 MSK (Mortar Stowage Kit) sau masivul 2S4 Tyulpan rusesc, am amintit deja aici. […]