Se amana “sfarsitul istoriei” in proiectarea pistoalelor semi-automate: sistemul cu recul scurt si teava basculanta, tip Browning, cvasi-generalizat si adoptat in mod aproape universal este din nou concurat de mecanismul de inzavorare rotativ conceput tot de… John Moses Browning.
Cel putin e clar cine este cel mai mare inventator din istoria recenta a armelor de foc.
Povestea eternului challenger incepe in 1897 cu un patent inregistrat de Browning insa proiectul nu a intrat in productie din motive necunoscute. E foarte posibil ca americanul sa fi avut atatea idei incat sa trebuiasca sa aleaga pe care din ele sa se concentreze, aproape toate facand istorie.
Principiul inzavorarii prin rotatia tevii a avut ghinionul de a fi implementat mereu fie de firme obscure, fie realizat in proiecte grevate de adoptarea unor solutii ciudate sau anacronice (fara legatura cu principiul de functionare general), fie folosit pentru arme destinate unor nise de piata.
Rezultatul este ca sistemul nu a ajuns sa fie folosit pe scara larga desi aproape intotdeauna din alte motive decat probleme fundamentale ale principiului de baza.
Austriecii de la Steyr au fost si singurii care au reusit sa produca in 1912 un pistol de succes folosind acest principiu, modelul fiind folosit atat de armata austro-ungara dar si de cea romana in timpul Primului Razboi Mondial. Dovada succesului este faptul ca a fost folosit chiar si de armata germana, in cantitati reduse, e adevarat, si a ramas in serviciu pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Din pacate Steyr-ul avea o constructie la care se adoptasera unele solutii anacronice,in comparatie cu armele interbelice, cum ar fi magazia fixa, mai des intalnita la armele de la inceputul secolului iar calibrul de 9mm nestandard (9x23mm) a contribuit probabil la retragerea lui odata cu adoptarea pe scara larga a 9mm Parabellum.
Prin comparatie, armele care s-au bazat pe sistemul “clasic” Browning, in diferite versiuni, au avut un succes fenomenal atat in Europa (FN Hi-Power) cat si peste Atlantic (Colt 1911). HP si 1911 ar putea fi considerate Adam si Eva pistoalelor moderne, fiind arme relevante chiar si la ora actuala, la 100 de ani de la proiectarea lor.
Sistemul cu inzavorare prin rotatia tevii a fost de atunci rezervat doar proiectelor “anti-sistem”, care s-au dorit revolutionare sau de nisa.
Un exemplu perfect: micutul Boberg Arms XR9. Oricat de ingenios construit, va ramane o raritate, fara mari sanse de a fi adoptat pe scara larga.
Dintre marii producatori, SIGARMS a avut o tentativa de a comercializa un asemenea pistol, imprumutand marca Mauser sub care a fost pus in vanzare M2, parca vrand sa evite o asociere directa.
Sig Mauser M2, desi un pistol solid fara mari probleme de fiabilitate, a platit tribut unui sistem mai ciudat de dezasamblare. In loc sa-l imbunatateasca, Sig a ales sa-l scoata din gama produselor lasand liber culoarul pentru, de altfel excelentele, pistoale din familia P220, din nou bazate pe sistemul clasic.
Chiar si rusii au evaluat ideea, celebrul Arsenal din Tula avand o realizare interesanta cu GSh-18, dezvoltat in anii ’90. Din nou succesul comercial a lipsit.
Situatia s-a schimbat oarecum cu aparitia Grand Power K100, pistolul de productie slovaca trecand testele si fiind acceptat in dotarea armatei nationale. Pistolul a fost exportat inclusiv in SUA, sub numele distribuitorului STI, ca GP6.
Insa adevarata revolutie e pe cale sa inceapa si Steyr 1912 sa aiba in final un urmas. Beretta isi joaca viitorul pe piata pistoalelor semiautomate pe cartea Px4 Storm, cel mai nou exponent al Browning-ului rotativ.
Miscarea este suprinzatoare si nu prea, din motive necunoscute celebra firma italiana refuzand de-a lungul istoriei sa adopte solutia clasica.
Beretta a produs in timpul razboiului compactul M1934 care folosea o munitie mai slaba, 9mm Corto/Scurt, ce a permis utilizarea inchiderii inertiale. Pistolul a fost destul de reusit si a fost adoptat ca arma regulamentara inclusiv de catre Romania.
Dupa razboi, italienii au preferat sa evite tendinta generala si sa refoloseasca sistemul utilizat de Walther P38, probabil pe considerentul ca ce a fost bun pentru ofiterii germani poate fi folosit in continuare pentru multi ani. A rezultat M1951 din care a derivat in anii ’70 faimosul Beretta 92.
Desi nu au fost urmati de alti producatori, italienii au inregistrat totusi un foarte mare succes comercial, culminand cu adoptarea de catre armata SUA, ca M9. Atunci cand s-a pus problema schimbului de generatii si ar fi fost de asteptat ca, intr-un final, Beretta sa cedeze in fata curentului general si sa proiecteze o clona a HP/1911, italienii au reusit sa vina iar cu ceva diferit, acesta fiind modelul Cougar (Beretta 8000) din care a derivat modernul Px4.
De data asta sistemul rotativ are in spate o firma foarte puternica si modelul Px4 este un “generalist” destinat sa concureze pe toate pietele. In plus, ii lipsesc “bizareriile” de la care li s-a tras esecul celorlalte proiecte similare.
Este o sansa mare ca avantajele teoretice ale sistemului rotativ fata de cel clasic, cu teava basculanta, sa fie demonstrate, printre acestea fiind precizia mai buna si reculul mai scazut. Iar daca italienii vor reusi sa rezolve singura slabiciune, si ea la fel de teoretica, pretul mai mare cerut de precizia crescuta a uzinarii, atunci viitorul firmei pe piata pistoalelor e asigurat iar lupta comerciala intre cele doua sisteme Browning va incepe din nou.