December 13th, 2014 
admin 
Krabul de 155mm – Sursa: army-technology.com
(*)Racul e prezent intr-o alta fabula poloneza.
Sau invataminte despre localizarea fabricatiei si intretinerii blindatelor.
Actiunea fabulei incepe in 1999, atunci cand polonezii se decid sa introduca in dotare obuziere autopropulsate pe senile in noul (pentru ei) standard de 155mm.
Patrioti, au imbinat teoretic perfect realismul achizitiei unei solutii testate, in care nu aveau experienta, cu necesitatea angrenarii industriei locale nu numai pentru intretinere dar si pentru fabricatie.
Mai pe scurt, cumpara licenta (da, exista si varianta asta!) turelei obuzierului britanic AS-90, in varianta modernizata cu tunul 155/L52 insa pentru sasiu se opteaza pentru o varianta locala proiectata folosind elemente ale T-72, construit in licenta ca PT-91. Noul sasiu e o provocare pentru industrie, avand diferente fundamentale fata de “donatorul” T-72 insa e o scoala buna pentru proiectantii polonezi.
Se contruiesc doua prototipuri, care trec testele cu brio in 2003 si in 2006 este lansata o prima comanda de 72 de bucati dintr-un total de 124. Un succes rasunator de integrare a tehnologiei Vest cu elemente Est.
Fast forward in viitor, cam 15 ani de la inceputul programului. Au fost construite doar 8 bucati, inclusiv prototipurile, iar programul este complet blocat.
Motivul e oarecum neasteptat: toate cele 6 sasiuri care au urmat prototipurilor prezinta fisuri ale blindajului. Cauza e aparent greu de detectat, fiind suspectate pe rand calitatea materiei prime, a asamblarii (tehnologia de sudare neadecvata, controlul de calitate deficitar) sau pur si simplu proiectul care nu a tinut cont de stresul si vibratiile inevitabile.
E important de facut un pas inapoi si de examinat situatia de ansamblu a programului. Contractorul principal este Huta Stalowa Wola, un producator de mare experienta si furnizor al placilor de blindaj, detinut de statul polonez. Subcontractori si responsabili cu asamblarea sasiului sint cei din grupului Bumar/PHO, mai precis fabrica Labedy din Gliwice producatoarea tancurilor PT-91, aflati tot in portofoliul Statului. Teoretic totul ar fi trebuit sa se rezolve rapid, atat clientul cat si furnizorii apartinand aceleiasi structuri numite generic… Stat.
In practica evident nu a fost cazul. Pe langa dificultatile tehnice intalnite in incercarea de a remedia problema (inclusiv folosirea materiei prime de import si asamblarea sub supravegherea HSW) au intervenit si probleme “politice”. Grupul Bumar a fost desemnat pentru a centraliza toate activitatile legate de industria de aparare poloneza insa HSW, o companie independenta chiar daca aflata in proprietatea statului, a refuzat sa se subordoneze noului concern.
Frictiunile au mers pana acolo incat, mai mult sau mai putin voalat, HSW a acuzat subcontractorul Bumar de rea intentie si de incercarea de subminare a proiectului Krab cu scopul de a pune intr-o lumina proasta HSW si a facilita preluarea.
S-a ajuns la blocajul “perfect”: HSW refuza sa mai foloseasca sasiuri furnizate de Bumar/PHO, sindicatele Bumar ameninta cu actiuni de strada in cazul in care li se va lua contractul iar Armata le arata tuturor pisica anularii contractului, punandu-si ambele sindicate in cap.
Situatia ar putea insemna re-editarea esecului Gawron, corveta MEKO A-100 care ar fi trebuit contruita local insa din multiple cauze a ajuns sa fie terminata dupa extrem de mult timp ca nava de patrulare.
Bumar/PHO, incearca sa rationalizeze problema si a enuntat o serie de principii pe baza carora va incerca rezolvarea situatiei Krab:
-Armata poloneza trebuie sa obtina rapid echipamente fiabile de cea mai buna calitate
-Industria trebuie sa profite de pe urma acestei tehnologii
-Fortei de munca a sub-contractorilor (adica Bumar) trebuie sa ii fie garantata ocuparea
Se vorbeste chiar de obtinerea licentei pentru un sasiu existent, sud-coreenii de la Samsung fiind cei vizati.
Direct afectata de problema obuzierului este situatia altor echipamente foarte cunoscute, tancurile germane Leopard 2.
In primul rand e vorba de intretinerea parcului de 2A4, contract castigat de germanii de la Rheinmetall care sint in discutii complexe cu parteneri locali pentru executia lucrarilor efective. Intr-un mod foarte familiar, discutiile par sa fie dificile, compania germana avand toate cartile de partea sa.
In al doilea rand ar veni modernizarea atat a vechilor 2A4 cat si a (in perspectiva) modelelor noi achizitionate 2A5 la un standard comun.
La anuntarea achizitiei Leoparzilor 2A5 prim-ministrul polonez a sustinut din nou cele trei puncte de mai sus, afirmand ca achizitia va aduce beneficii de securitate, industriale si sociale.
Desi exista presiuni mari pentru efectuarea lucrarilor de intretinere si modernizare in Polonia, oficialii atrag atentia asupra esecului Krab si sint mai degraba inclinati sa incredinteze contractele partenerilor straini (daca acestia isi vor alege subcontractori locali e o alta discutie) care sa garanteze calitatea si durata lucrarilor. In particular germanii sint, evident, cei mai bine plasati.
Situatia este influentata inca o data de certurile interne, PHO nedorind sa imparta contractul cu cei din Poznan. La final, s-ar putea sa nu mai aiba ce imparti.
Indiferent de rezultatul negocierilor, care poate vor schimba unele decizii atat in privinta Leopard cat si a Krab, morala fabulei poate fi rezumata in cateva idei general valabile aplicabile si in Romania:
-Industria de aparare nu este strategica pentru Armata, aceasta fiind doar un furnizor judecat dupa raportul calitate/pret. Si reversul trebuie sa fie adevarat: Armata sa devina doar unul din clientii industriei de aparare, restul fiind bineinteles reprezentat de export, astfel industria sa nu mai fie afectata de lipsa finantarii pentru aparare. Produsele trebuiesc deci proiectate de la inceput pentru a fi usor exportabile (vezi noua arma de asalt romaneasca).
-Industria de aparare este strategica pentru Stat, capacitatea ei de mobilizare pe timp de razboi fiind esentiala pentru securitatea nationala. Dar asta trebuie sa treaca de retorica: desi privatizarea e intotdeauna cea mai buna solutie, daca Statul este intr-adevar preocupat ca s-ar pierde unele capacitati indispensabile si decide sa mentina fabricile in proprietatea sa, atunci trebuie sa-si asume rolul de patron. Investitia in securitate ar trebui sa revina bugetului, indiferent ca e vorba de Armata propriu-zisa sau de industria de aparare. Atat timp cat aceasta din urma nu poate actiona ca orice societate privata care isi poate restrange activitatea sau schimba profilul de activitate in functie de conditiile din piata, nu poate fi tratata ca orice societate comerciala ce are doar un actionariat mai special. Investitiile proprietarului trebuiesc deci sustinute de la buget, printr-un capitol special, separat de cel al Ministerului Economiei sau al MApN iar reprezentarea in Guvern trebuie sa se faca la acelasi nivel.
-Este periculos de a trata intreaga industrie de aparare ca un monolit insa de a o lasa sa functioneze fragmentat, componentele ajungand sa intre in conflict unele cu altele (Moreni vs UMB de exemplu). Masurile care functioneaza pentru unele fabrici s-ar putea sa nu dea rezultate in cazul altora.
-Cumpararea de echipamente uzate fara transferul tehnologiei de intretinere, urmand ca aceasta sa fie rezolvata printr-un contract subsecvent, este foarte riscanta (a se vedea exemplele HAWK, Type 22 si Gepard). E adevarat si in cazul echipamentelor noi dar critic in cazul celor uzate care au iesit din fabricatie, asigurarea pieselor de schimb fiind problematica si punand furnizorul intr-o pozitie de forta.
-Cumpararea unei licente este o intentie absolut laudabila insa nu inseamna automat ca industria va putea pune in fabricatie produsul respectiv. E nevoie de mai mult de atat iar investitiile necesare ToT trebuiesc luate in calcul de la inceput, inainte de semnarea contractului.
-Fara investitii in tehnologii noi, doar pe baza mostenirii de dinainte de ’89, nu se pot fabrica produse moderne nici macar in fabricile relativ bine intretinute (care nu au fost lasate in paragina ca in Romania). Cercetarea-dezvoltarea locala este de fapt solutia pe termen mediu-lung.
-Nu toate modificarile “simple” sint si usor de facut. Lipsa de experienta poate insemna esecul chiar si a unor proiecte relativ simple.
Posted in
Ai nostri tot nu au scuza pentru abandonarea ATROM, un 155mm pe un camion…
Nu era vorba de “invertarea” unui “pzh-2000-2”.
In rest, da, trebuie sa facem niste investitii pentru masinarii mai complexe, da’ sunt vitale pentru existenta Romaniei pur si simplu, nu sa ne ratoim la altii daca am cazut noaptea din pat.
Romania nu se afla in vestul Europei printre tari lider in tehnologii si alte sectoare importante, suntem inconjurati (mai adaugam si ce e inauntru cu hortisti in stand-by), si daca nici istoria de baza nu ii convinge pe marii nostri cugetatori, atunci…poate ii ajuta SIE/SRI in moduri cat mai convingatoare sa inteleaga…
Vad ca MLI/TAB/TBT, incep sa fie ingesuite pe aceeasi platforma, pe roti, de mai multe tari care investesc in cercetare cu adevarat.
Daca conceptu’ e functional si pentru noi, putem folosi o singura platforma, TBT pentru amandoua sau mai multe roluri (MLI, TAB, 4X4 pentru cercetare, etc) si costurile s-ar reduce decat daca am avea de exemplu MLI senilat si TAB pe roti.
Camioanele + 4×4 blindate/neblindate, putem sa vb cu frantuji sau italienii, le facem la noi.
Elicopterele, avem deja productie la noi, e nevoie doar de comenzi.
La o eventuala comanda pentru cele de atac, la fel ca si cu Super(old)Puma.
La avioane e bai…nu ar fi rele niste A400 sa inlocuim Hercules da’ cel mai probabil o sa importam daca o fi cazu’.
La fel cu cele de atac, de moment, import.
Nave putem face la noi.
Submarine, nu am idee…
Drone, putem face.
LAROM, putem face, bine ar fi sa avem tot setu’ Lynx, cu IMI Extra cu tot, cu dedicatie pentru Smerch.
Putem produce si rachetele.
Tancuri, chiar e nevoie de bani seriosi pentru productie interna…
AA, raza medie si lunga, aici daca fortam putin poate facem 50:50 cumva, si MANPAD putem face noi
Si Sysfla pe TBT ar fi ceva…
AT portabile, putem face
etc etc etc
In concluzie, VOINTA pe locul 1 si banii pe 2
Si mintea pe locul 0.
Referitor la ATROM inca nu am vazut nici o justificare pentru abandonarea lui. Ar putea fi lipsa banilor, desi era perioada de dinainte de “inghet” sau neintelegerile referitoare la tranferul de tehnologie desi obuzierul respectiv a mai fost fabricat sub licenta sau probleme descoperite in timpul testarii. Ce e de remarcat ca nici israelienii nu au spus nimic pe tema asta si asta e destul de ciudat.
Legat de inghesuirea MLI-urilor pe platforme 8×8, ar fi o greseala. Cine insoteste tancurile, nu numai MLI dar si AA (SA-8) sau artileria autopropulsata (cand o sa avem din nou – ca s-a renuntat la 122mm pe MLI) sau platformele pentru aruncatoare de mine, trebuie sa aiba aceeasi mobilitate ca atancurilor deci trebuies senile.
Brigazile de infanterie da, pot folosi 8×8.
Legat de ce poate si ce nu se poate face: deocamdata nu se pot produce rachete, nici macar cele cu raza extinsa pentru LAROM, pentru nave se face doar coca, instalatiile sint importate, pentru elicoptere nu se produc motoare moderne si nici echipament de bord, pentru MANPADS e nevoie de import de tehnologie.
Oricat de mult ai face cu bani putini, toate astea inseamna invariabili bani multi. Fara buget separat pentru industrie si cercetare militara nu se va rezolva mai nimic.
ATROMul a fost respins atat de armata cat si de ROMARM, ambele parti avand cuvinte nu tocmai favorabile conlucrarii cu insraelienii… Mort si ingropat definitiv.
Tin sa te contrazic un pic: capacitatea industriala nationala este strategica si pt armata ca doar armata se bate cu inamicul avand sau neavand cu ce.
Daca in vremuri tulburi iti trimiti tehnica cu trenul la revizie se cheama ca esti macar tampit si in mod sigur logistica este cea mai strategica din “strategicele” unei armate.
Geaba vrei sa lupti daca n-ai cu ce… Armata nu poate privi industria nationala ca pe un simplu furnizor, egal cu altii, pt ca forta militara deriva din cea economica si daca generalii nostri nu pricep o astfel de idee simpla e de rau…
Polonezii au probleme pt ca au prea multa vointa, insa se vor descurca, macar de am avea si noi problemele lor.
Pentru Armata dotarea si intretinerea sint strategice insa ele se pot face si din import, pentru ei exista si optiunea asta.
Cred ca e pe cale sa se nasca o confuzie, nu am spus ca suportul industrial local nu ar fi important pentru Armata asa ca incerc sa reformulez: pentru orice achizitie se tine seama de o serie de criterii. Generalizand mult, lista ar arata cam asa: calitatile tehnice, costurile de achizitie, costurile intretinerii, posibilitatea localizarii intretinerii si a productiei. Ordinea nu e chiar aleatoare, cam asta ar fi ordinea criteriilor din punctul de vedere al Armatei.
Ca sa indeplinesti cat mai bine toate aceste cerinte iti trebuie bani, fiecare element de pe lista se poate face mai bine daca ai dispune de mai multi bani.
Cum sumele pentru achizitii sint foarte limitate (un eufemism) se incepe reducerea pretentiilor in ordinea inversa a prioritatilor. Parcurgand lista invers, se poate observa de ce localizarea productiei e primul lucru la care se renunta, urmat de cea a intretinerii. Nu inseamna ca ele nu sint importante pentru Armata ci mai putin importante decat celelalte criterii.
Din punctul de vedere al industriei de aparare, lista arata desigur un pic diferit si e normal, nu e vorba doar de Romania, postarea exemplifica situatia similara (dpdv a conceptiei armata vs industrie) din Polonia.
Din moment ce industria si Armata sint entitati diferite, cu nevoi si interese diferite, desi ambele strategice pentru Stat si critice pentru asigurarea securitatii, problemele lor nu vor fi rezolvate atat timp cat vor fi tratate unitar. Pur si simplu problemele si solutiile sint diferite pentru Armata vs industrie.
Cat despre ATROM, tot raul spre bine, dpdv tehnic cred ca ar exista solutii mai eficiente pentru Romania.
Pai ce ziceam intr-o postare acum cateva zile, toata lumea ii da cu platforme modulare multifuctionale, noi ii dam cu TBT-ul adica o masina mai mult sau mai putin single-mission.
Si nu doar in domeniul vehiculelor.
Se scria aici acum cateva luni de etapa post-Maliutka pt Romania.
Eu cred ca o racheta low-tech pe tehnologia Maliutkai si cu un pret sub 7-8.000$ per lovitura ar fi bestseller zilele astea. Low tech dar modulara:
– 2 motoare (pt 200-2000m sau 500-4000m),
– 3-5 lovituri (HE, HEAT fara mari pretentii 2-300mm, termobarica, incendiara, pt marcare/fumigena) si
– 2-3 posibilitati de ghidaj (neghidat-balistic lansabila eventual in salva tip mini-MLRS de pe camionete/MCLOS/SACLOS)
astfel incat prin permutari si combinatii sa rezulte in jur de 20-30 de tipuri de lovituri.
Ar rezulta o racheta nepretentioasa, capabila sa “angajeze” majoritatea tintelor, mai putin MBT-urile. MBT-urile sunt relativ rare si pot fi atacate cu rachete mai scumpe dar dupa cum arata filmele din Siria sau Ucraina de multe ori e nevoie sa fie combatute:
vehicule blindate usoare,
vehicule neblindate,
check-point-uri,
baricade,
pozitii de mitraliere sau lunetisti,
vehicule logistice sau de geniu,
creare diversiuni,
grupuri de luptatori surprinsi fara protectie
samd.
E pacat sa strici ATGM-uri de 50.000-100.000$ pe asa ceva. De ce am adus discutia despre asta? Ind romaneasca are aceasta racheta in portofoliu deja, D-zeu iti da dar nu-ti pune si in traista.
E cunoscut cazul sarbilor, Yugoimport produce ceva destul de apropiat de ideea unei Malyutka modulare. Nu pare cu mult mai performanta decat varianta romaneasca insa demonstreaza inca o data ca tehnologia Malyutka se poate refolosi. Polonezii cauta si ei ceva mai low-tech pentru a suplimenta Spike deci piata intr-adevar exista.
Cred ca problema ar sta in performante, ar cam fi nevoie de un alt motor pentru extinderea razei de actiune si cresterea vitezei. Practic din vechea racheta nu ar mai ramane mare lucru insa tehnologia in sine, sau mai curand experienta castigata, poate fi un punct de plecare.
Si ajungem la resurse: pentru un astfel de proiect trebuiesc investiti bani reali, nu primisiuni. Guvernul nu-i va da iar firmele (presupunand un parteneriat) chiar daca i-ar avea sau i-ar putea strange nu prea vor sa-i riste. Daca insa ar intra in colaborare cu firme straine care ar aduce un pic de incredere, poate proiectul nu ar mai parea asa de riscant.
nu e nevoie sa folosesti aceleasi motoare ci te inspiri din filosofia de proiectare: adica acolo unde o racheta performanta are o piesa de aluminiu sau titan frezat care costa 500 de euro incerci sa pui o piesa din tabla de otzel stantata care are 50% din performanta dar costa 20 de centi, acolo unde e un reper din aluminiu frezat incerci sa pui o piesa din plastic injectat ca in industria auto, in loc de fibra de carbon pui fibra de sticla care costa 1/10 din pretz, incerci sa folosesti electronica civila off-the-shelf redundanta in loc de electronica “custom”, samd. Incerci sa faci cat mai multe piese si repere comune chiar daca-s supradimensionate fata de calcul pt. a putea folosi tehnologii de mare serie si pret mic (otel/aluminiu ambutisat, mase plastice injectate) in loc de metal frezat sau fibra de carbon. Incerci sa fii mai putin strict cu tolerantele la prelucrare incercand sa compensezi cu stabilizare electronica, samd. Exista metode.
Cam astea ar fi metodele folosite de israelieni pentru mentinerea unui pret (mai) mic la unele produse (Iron Dome de ex). Diferenta e facuta de experienta, ei in permanenta lucreaza la ceva.
Pe de alta parte exista si o limita pana la care poti loganiza o racheta, adica in momentul in care greutatea devine prea mare (dimensiunile exterioare la fel) si asta duce la o raza de actiune mai mica si o incarcatura de lupta prea slaba. Rachetele home-made palestiniene sint un exemplu, or fi ele ieftine dar parca nu le-as monta pe LAROM.
Ceva trebuie sa compenseze low-tech-ul din anumite zone si asta se face cu high-tech in altele (sistem de ghidare, motor, etc…). Totusi, pretul unei ATGM este influentat mult mai mult de costul motorului si al sistemului de ghidare (+ incarcatura de lupta) decat de restul componentelor deci ajungem cam de unde am plecat. Oarecum paradoxal, fara investitii serioase in cercetare nu se poate contrui o racheta “ieftina si destul de buna”. Nici Loganul nu ar fi fost construit fara investitiile Renault, cum am spus si in postare, nu tot ce e simplu e si usor de construit.
1. Nu ma refeream la metode “tribale” de productie a-la Palestina, facute in subsol din tzeava de conducta cu aparatul de sudura si strung cu avans manual. Ci la adaptarea procedeelor de productie de masa in defavoarea celor “de laborator” pt. scaderea pretului. In inginerie functioneaza regula statistica 80/20 care spune ca in general obtii 80% din performanta cu 20% la suta din efort si 80% din efort il cheltui pt. ultimii 20% pt. a ajunge in varf. La dispersarea productiei la firmele specializate in detrimentul integrarii complete a produsului intr-o singura uzina. Torni repere din aluminiu la ala care toarna si mii de blocuri motor pe an, injectezi plastic la ala care injecteaza sute si mii de repere de genul asta pe an. Un ATGM de genul asta nu cred sa aibe cerinte tehnologice mai mari decat un autoturism modern de calitate medie, tehnologie care e perfect stapanita in Romania. In pagina urmatoare: http://www.mycity-military.com/Artiljerija-municija-i-protivoklopna-sredstva/Fagot-i-Konkurs-nasljednici-Maljutke_3.html
se vad sectiuni detaliate printr-o racheta Konkurs, o racheta cu rezultate absolut decente in recentele conflicte. Nu vad mare tehnologie in zona motorului si a warhead-ului.
2. De fapt din pct. meu de vedere problema principala a ind. ro e lipsa unui client cu experienta care sa faca caiete de sarcini si teme de proiectare serioase.
Pe principiul functia creaza organul industria israeliana de aparare e creata de userul permanent in conflict care e armata israeliana, idem SUA, Fed. Rusa, samd.
Aceste industrii nationale sunt permanent “antrenate”(in sensul unui sportiv care se antreneaza) de cerintele unor armate in permanent conflict real.
Ori armata romana cand a avut ultima batalie de tancuri? Ultimul duel aer-aer? Cand a doborat ultimul avion? Acum 60 de ani? Chiar si pe vremea lui Ceausescu in general se alegea un produs de pe piata externa si se incerca imitarea lui, care e o metoda buna de invatare dar doar pana la un punct. Lipsa de experienta din pct. meu de vedere se vede si la carcasa aia a TBT pe care o tot testeaza care arata absolut bizar, un fel de Piranha sau Patria incrucisata cu un MRAP.
Bun, exista si exceptia notabila a Suediei dar si aia fac sub licenta multe produse americane si au o doctrina nationala f specifica.
3. Din pct. meu de vedere nu atat “investitii in cercetare” trebuie care poate fi o denumire generica pt. bani bagati intr-o gaura fara fund. Adica si aici se poate ajunge la “autostradizarea” investitiei ca noi romanii ne pricepem la treburi d-astea.
Ci trebuie lasati sau la nevoie fortati sa se descurce producatorii si in primul rand spirit antreprenorial. La urma urmei daca producatorul daca vrea sa traiasca, nu poate altul sa proiecteze rachete say TAB-uri in locul lui.
1. In principiu da, productia de masa merge acolo unde si seria e lunga (prin definitie). In cazul ATGM, daca nu esti vreun mare producator, seriile sint destul de scurte si perioadele de pauza intre contracte destul de mari.
Dar mai e o problema destul de mare: controlul de calitate trebuie sa fie mai strict, rata de rebuturi care se tolereaza in industria civila poate fi diferita de ce se cere in ind. militara.
Si da, tehnologia motorului si a senzorului/sistemului de ghidare e chichirezul. Si se pare ca partea asta e dificila pentru Romania la momentul asta.
2. Daca nu aveam client intern cu experienta atunci (vezi punctul #1 din postare) trebuiesc luate cerinte de la clienti externi. Sau macar “ascunse” in proiect. Asta tine intr-adevar de managerii din ind. de aparare.
3. Spirit antreprenorial are doar patronul. Struto-camila cu patron-stat si manager-privat nu functioneaza. Dar din nou sint de acord (vezi punctul #2 din postare) privatizarea e cea mai buna solutie.
Daca totusi nu se poate (si alte lucruri in afara de ind. de aparare pot fi private si totusi nu sint, dar asta e deja off-topic) atunci Statul nu are alternativa si trebuie sa investeasca cumva in cercetare si in mentinerea capacitatii de productie.
Mentinerea ind. de aparare in proprietatea Statului implica niste costuri si ar fi timpul sa le scoatem la lumina. Dar da, alocarea in cercetare in modul in care se face acum este deja ineficienta si s-a autostradizat. Tocmai de aia ar fi important un capitol complet separat la buget: stii cati bani ai dat si ce rezultate ai primit. Tragi linie si calculezi. Dupa care iei decizii.
se pare ca s-a copt cu Samsung:
http://www.armyrecognition.com/index.php?option=com_content&task=view&id=9974
Under the US$320 million deal, Samsung Techwin Co. will export 120 of the K-9 self-propelled howitzers to Huta Stalowa Wola, the Polish public defense company, a military official said.
“Samsung Techwin will produce the first 24 units here before 2018, and after that, HSW is to build the remaining 96 units,” official said. The rest will go through technical transfer and be manufactured in Poland.
Mersi, stiam de anunt, ar fi niste probleme cu tranzactia asta si in plus exista si anuntul PHO ca ar fi rezolvat toate problemele si ar fi gata de inceperea productiei. Postarea ar fi trebuit sa intre maine.
[…] Exact la timp pentru o continuare cu episodul doi a fabulei cu krabi polonezi. […]
[…] Exact la timp pentru o continuare cu episodul doi a fabulei cu krabi polonezi. […]