December 22nd, 2014 
admin 
Sursa: quansuvn.net via worldaffairsboard.com
Ce faci bade, sezi si cugeti?
Numa’ sed…
Desi imaginea este creditata ca apartinand unui obuzier vietnamez autopropulsat, e posibil sa fie doar o iluzie datorata unghiului din care este luata poza si utilajul din imagine sa fie mai curand un mic tractor de uz intern al unei uzine, totusi intrebarea care apare inevitabil este care ar fi posibilitatea de a monta un APU pe obuzierele tip D-20?
Pentru a stabili care este obiectivul si ce avantaje ar putea aduce un asemenea dispozitiv ajunge sa examinam realizarile existente.
Pe primul loc ar fi celebrul Bofors FH 77B, mult timp considerat cel mai performant obuzier tractat disponibil pe piata, chiar si la momentul asta setul de “accesorii” cu care vine il face extrem de interesant.
Daca se face abstractie de topaiala inutila a indienilor, se poate observa secventa de tragere MRSI si modul de functionare a unei piese de artilerie cat se poate de “asistate”. Durata lunga a clipului e totusi compensata de impresia artistica lasata de servanti.
Un exercitiu mult mai sobru e demonstrat de italieni, care prezinta FH70 intr-un scenariu “tactic”. FH70 e o piesa cu mai putine “optionale” insa foarte inovatoare la momentul aparitiei. De remarcat in mod special modul de retragere din raionul de tragere, pentru rapiditate obuzierul se deplaseaza doar cu ajutorul APU, fara a avea nevoie a fi tractat.
Pana la urma asta ar fi unul din avanatajele APU, intrarea si iesirea din pozitia de tragere mult usurate, relativ similar cu ce s-ar obtine in cazul unor obuziere montate pe camioane, o diferenta aparand in momentul in care piesa trebuie reorientata sub un alt unghi de tragere.
In final o piesa proiectata relativ recent, FH 2000 a singaporezilor, de remarcat aici fiind solutia cu doua axe care ajuta la asigurarea unei mobilitati impresionante in teren greu.
Si un model inrudit se pare, T-155 Panter al turcilor.
FH 2000 / Panter nu sint singurele care adopta o asemenea solutie, un alt exemplu fiind Santa Bárbara Sistemas 155/52.
Revenind la cele doua obuziere romanesti calibru 152mm, desi au fost preocupari pentru inlocuirea lor cu piese de calibru NATO 155mm, realitatea e ca acestea vor mai ramane cel putin o vreme in dotare.
De cresterea mobilitatii ar putea beneficia cel mai mult tunul-obuzier Md. 1985 , greutatea acestuia fiind o problema mai mare decat in cazul Md. 1981. O reproiectare a afetului pe modelul obuzierului rusesc 2A36 ar putea fi un prim pas.
152mm 2A36 – Sursa: Wikipedia.org
Chiar daca grefarea unui APU nu ar duce la aceleasi performante ca ale pieselor proiectate de la inceput in aceasta configuratie, s-ar asigura totusi un plus de mobilitate in teren greu. Daca modificarile ar fi sau nu fezabile, e un calcul in care ar intra si durata de exploatare pe care MApN o are in vedere pentru obuzierele de 152mm si la momentul asta e greu de spus daca cineva stie cu certitudine care este aceasta.
Chiar daca mentinerea lor in serviciu ar fi doar o chestiune de scurta durata, ceea ce e improbabil la momentul asta, un proiect de modernizare ar aduce cateva elemente reutilizabile in cazul noilor obuziere de 155mm, obtinute printr-un efort incremental, mai usor de sustinut.
Echipamentele necesare orientarii precise a piesei de artilerie pe directia tintei ar putea avea ca baza rezultatele obtinute deja in cadrul proiectului similar privind aruncatoarele de bombe.
Mecanismul de asistare a incarcarii ar fi inca un exemplu, printr-o potrivire norocoasa mecanismul vechilor piese rusesti este similar, ca miscare exterioara, celui folosit la obuzierele moderne ale armatelor NATO, fie in varianta originala germana, care a debutat cu FH70 si se gaseste inclusiv pe PzH 2000, fie in varianta imbunatatita, de origine britanica. Un sistem de asistare modern, proiectat pentru obuzierele de 152mm, care sa-l inlocuiasca pe cel existent ar putea fi refolosit, cu modificarile de rigoare, si pentru viitoarele obuziere standard NATO.
In final, ramane intrebarea daca o asemenea conversie e macar posibila din punct de vedere tehnic si, desi nu sint multe exemple in acest sens, cel putin o tentativa a existat: Lockheed M2A2 TerraStar.
M2A2 Terra Star 105mm – Sursa: Wikipedia.org
Sursa: alternathistory.org.ua
Ramas la stadiul de prototip, TerraStar este rezultatul conversiei unui obuzier M101A1 de 105mm si avea ca obiectiv exact demonstrarea unei mobilitati superioare.
Sursa: alternathistory.org.ua
Decizia de a nu intra in productie poate sa fi fost influentata mai mult de sistemul de rulare neortodox si de faptul ca o piesa de 105mm are mai putine probleme in privinta mobilitatii fata de una de 155mm. Un alt motiv ar fi competitia obuzierelor autopropulsate pe senile, care ofera din start o mobilitate mai buna si o protectie mai inalta.
Daca din punct de vedere tehnic s-ar parea ca solutii exista, calculul economic e o problema mai complicata.
Avand in vedere ca prin orice solutie adoptata, cel mai probabil importul, nu s-ar asigura decat intrarea in dotare a unui numar mic de piese, intr-un ritm foarte lent, cel putin pentru o perioada obuzierele de 152mm vor mai ramane in dotare si ar trebui cautate modalitati de a le aduce cat mai aproape de un standard modern.
Posted in
M-ai uns la inima cu articolul asta legat de APU, mai ales ca Bofors FH 77B e unul dintre preferatii mei 🙂 Asta ar fi solutia poate de mijloc pentru performanta/cost, alaturi de cea a platformei-camion adaptate, iar APU este util si pentru piese cu lungimi mai mari de L39, ceea ce ne-ar permite, dupa retubare, si o extindere a razei de actiune spre 40km pentru o parte din artileria conventionala.
Iar evolutia incrementala, cu adaugarea de APU, schimbarea afetului, urmate de asistarea de pozitionarea precisa si cea de incarcare si finalizat cu retubarea la 155mm ar putea asigura o modernizare la scara mare, apropiat de necesarul real al MApN, pe o durata de cel putin 10-15 ani, totul la un pret suportabil.
A se vedea si calculul economic din spate, insa o astfel de varianta este aproape sigur preferabil importului de loturi mici, care lasa insa 90% din parcul artileriei romane la nivelul anilor ’70-’80 ai secolului trecut, alaturi de calibrul “sovietic”.
“Din fericire” nu-i vad sa cumpere mai mult de cateva zeci de bucati si asta prin contracte multi-multi-multi-anuale asa ca vor mai trage de (si cu) 152mm pentru inca mult timp de acum inainte. Ar fi deci o oportunitate pentru modernizarea lor altfel se va renunta la productia locala si in domeniul asta. Nici acum nu prea mai exista dar macar nu-i inca oficial.