…use IAR-99 for CAS.
In Ucraina s-a demonstrat ceea ce se banuia de mult timp: avioanele care executa misiuni CAS clasice sint din ce in ce mai vulnerabile in fata rachetelor portabile moderne. Si aici e vorba de avioane dedicate, cum e cazul Su-25, nu de aparate de antrenament cu rol secundar de atac la sol.
In ambele cazuri, viteza relativ mica si inaltimea medie necesare atacului, mai precis necesare achizitiei tintei de la bordul avionului pentru atingerea preciziei necesare CAS, in cazul in care nu exista un observator la sol, le plaseaza exact in interiorul anvelopei MANPADS-urilor.
Chiar si pana la atingerea obiectivului avioanele CAS sint puse in pericol de apararea AA. In mod traditional (aparatele cu semnatura radar redusa iesind din discutie) penetrarea unei aparari dense si bine organizate cere folosirea unui profil de zbor la foarte mica altitudine – care reduce timpul de raspuns al sistemelor AA – si viteza mare, peste cea limita pana la care rachetele portabile pot angaja o tinta. In general un factor critic pentru misiunile de bombardament si atac la sol, apararea AA cu raza medie si lunga poate deveni importanta si in cazul CAS, mai ales daca inamicul domina campul de lupta cu asemenea sisteme.
Este deci important ca munitia AG sa fie lansata cat mai departe de tinta, crescand sansele ca aparatul atacator sa nu intre in raza de actiune a apararii anti-aeriene, indiferent de tipul sistemelor folosite.
Din pacate, toate masurile de mai sus reduc precizia loviturilor si le fac mai putin aplicabile in cazul misiunilor CAS.
E destul de clar ca pentru a asigura unele sanse de supravietuire unui avion de tip IAR-99 in misiuni CAS ar fi necesar un tip de munitie care sa permita o precizie foarte buna chiar si in cazul in care ar fi lansata dintr-un avion evoluand la o inaltime mica, de la mare distanta de obiectiv, atat impotriva tintelor fixe dar si mobile (cu asistenta de la sol).
Din fericire si altii s-au lovit de aceeasi problema si au gasit deja solutii.
Dar mai intai un pic de istorie.