TehnoMil

Clasa Flyvefisken – Sursa: forsvaret.dk

Incepand cu ideea de constructie modulara, facuta celebra de clasa MEKO si pana la cea de reconfigurare conform misiunii, propusa dar inca incomplet realizata de LCS, constructorii navali par sa fi epuizat toate metodele de a incerca sa vanda concepte de nave multirol, toate promitand reduceri de costuri fata de metodele traditionale de constructie.

Poate cea mai de succes realizare a conceptului de pana acum apartine danezilor cu, nu atat de celebrul pe cat ar merita sa fie, Stan(dard)Flex.

La acest moment sistemul StanFlex de module dedicate unor misiuni specifice este adoptat pe cele mai noi nave ale danezilor, inclusiv cunoscutele clase Iver Huitfeldt si Absalon insa isi are originea pe o clasa mai putin faimoasa: Flyvefisken.

Flyvefisken este o clasa de nave destinata a indeplini o serie intreaga de misiuni foarte diferite: patrulare, lupta anti-nava, lupta anti-submarin si vanatoare/lansare de mine. In mod traditional, pentru ca o nava sa fie atat de “multirol” ar fi nevoie sa aiba un deplasament cel putin echivalent cu al unei fregate usoare insa Flyvefisken e departe de asa ceva, la cele sub 500 de tone ale sale.

Continuare…

Considerate “arma saracului”, minele marine au reintrat de curand in atentia US Navy si nu numai in ceea ce priveste operatiunile de deminare.

O noua generatie de mine marine este necesara pentru a face fata amenintarilor mai vechi, care au reaparut (Rusia) sau celor mai noi (China).

Ce legatura are asta cu SDV, calutul de mare al SEAL?

Poate faptul ca noua generatie de mine marine aflate inca in faza de concept (spre demonstrator) pune accentul pe acoperirea unei suprafete cat mai mari cu un numar cat mai mic de astfel de dispozitive, acestea fiind imaginate aproape intotdeauna ca fiind mobile.

Continuare…

Modernizare in stil israelian – Sursa: alternathistory.org.ua

Nimic nu se pierde, totul se transforma. In bani.

Sau asa ar fi teoria circuitului tehnologiei militare avansate in natura, versiunea israeliana.

Motivele pentru care ei sint fortati sa exporte rezultatele unor cercetari de ani de zile, cu valoare adaugata apreciabila, pe niste sume mai mici decat cele cerute de concurenta, sint cunoscute.
Un lucru de remarcat e ca, in loc sa deplanga soarta ce ii obliga sa-si imparta tehnologiile sensibile cu clienti pe care nu te poti baza pentru discretie, israelienii au transformat asta intr-un avantaj competitiv.

Dar unii din clientii lor au inceput sa invete si incearca sa-i bata la propriul joc. Nu e vorba de romani, evident.

Desi Romania a beneficiat de niste programe de modernizare a diferitelor echipamente, companiile romanesti nu au fost suficient de mature incat sa asimileze si sa exploateze comercial experienta castigata.

Cu micile exceptii, si ele partiale, ale Aerostarului si a inca una sau doua asemenea companii, nimeni nu a reusit sa profite de pe urma programele locale si sa propuna pietei internationale pachete de modernizare derivate din acestea.

Desi la un moment dat rusii pareau preocupati de asta, LanceR-ul nu a fost promovat prea agresiv la export. Iar daca piata MiG-urilor 21 a fost cumva considerata prea mica si restrictionata la tari cu buzunarele goale, nu acelasi lucru se putea spune despre operatorii -29 dar nici in cazul Sniper-ului nu s-a facut mai mult.

Nu a existat nici o oferta de modernizare a unor elicoptere straine la standardul SOCAT, nici o propunere pentru modernizarea BMP-1 dupa modelul MLI-84M1 si nici un kit de modernizare a T-55 derivat din cel aplicat TR-85M1. Se poate motiva ca romanii ar fi fost limitati de cooperarea cu partenerii straini si nu ar fi putut promova singuri asemenea solutii insa asta s-a intamplat tocmai din cauza interesului slab in asimilarea tehnologiei importate.

Imbunatatirile incercate pe TR-125, cate au fost (ca un exemplu de modernizare 100% locala), nu si-au gasit drumul inapoi spre T-72, o piata cu potential urias.

Si pentru ca tot am ajuns la T-72, e un exemplu foarte bun al mecanismului descris mai sus:

Continuare…