Intretinerea Gepard

Bat. 3 AA Turda - Sursa: MApN FB, foto Raluca Huluba

Bat. 3 AA Turda – Sursa: MApN FB, foto Raluca Huluba

A fost odata o informare DpA care zicea asa:

Programul GEPARD a avut  ca obiectiv  realizarea a două capabilităţi de apărare antiaeriană, de nivel batalion în două locaţii diferite.

 Pentru ambele batalioane de apărare antiaeriană, în cadrul programului s-a avut în vedere realizarea de capabilităţi complete, concretizate prin livrarea a câte 18 sisteme GEPARD, ateliere mobile de mentenanţă, echipamente de antrenament, documentaţie tehnică, piese de schimb, infrastructură (hală de mentenanţă, spaţii depozitare, noi sau reabilitate), muniţie,  asistenţă tehnică, pregătirea personalului prin cursuri atât în cadrul Ministerului Federal al Apărării din Germania, cât şi în cadrul companiei producătoare a sistemelor. Primul batalion este complet operaţional din anul 2004, cel de-al doilea din anul 2009.

Datorită rezultatelor foarte bune obţinute, la momentul actual, ţările membre NATO care deţin sistemul GEPARD nu îşi pun problema scoaterii din dotare în următorii 10 ani a acestor sisteme.

Ministerul Apărării Naţionale şi-a dorit ca industria de apărare din România să preia activitatea de mentenanţă  a sistemelor GEPARD şi chiar a facilitat pregătirea personalului din Uzina Mecanică Bucureşti, în Germania, la sediul companiei producătoare.

Textul integral al comunicatului DpA poate fi citit aici.

Deocamdata afirmatiile par sa fie sustinute de realitate: pe anul 2015, contractul de suport logistic pentru Gepard care a aparut in documentele DpA, se refera doar la livrari de piese de schimb, in valoare de aproximativ EUR158.000 si nu la servicii. Dar anul e abia la inceput, vom vedea cat tine minunea.

 

Both comments and pings are currently closed.

24 Responses to “Intretinerea Gepard”

  1. Integrarea de rachete sol – aer cu raza scurta de actiune pe cand?!

    • admin says:

      Daca n-au facut-o pana acum, slabe sanse sa se razgandeasca. Doar in cazul in care nu vor CA-94 si asteapta ceva mai modern, atunci ar mai fi o sansa. Mai devreme sau mai tarziu vor inlocui si CA-94, poate discutia ref. la Gepard se va relua atunci.

      • Ilie says:

        CA-94 nu se mai produc deoarece nu exista capetele de ghidare. Varianta CA-94M avera electronica israeliana dar nu a intrat in productie.

        • admin says:

          Inteleg ca la un moment dat CA-94 a avut si probleme in functionare, nu stiu daca au fost rezolvate sau nu dar macar asa s-ar asigura continuarea tragerilor pana la epuizarea stocurilor. Moment la care ar trebui sa se ia decizia de inlocuire. Cu cat mai rapid, cu atat mai bine.

          Si daca 94M (sau o varianta a ei adusa la zi) nu poate intra in productie atunci poate ca ar trebui cautat cine ar fi dispus sa coopereze/licentieze macar partial productia pe cei doi poli pe care-i poate cheltui Romania acum.

          Ceva baze pentru cercetarea senzorilor IR/UV mai exista, pacat ca s-a renuntat la partea mai aplicativa. Desi nu sint de condamnat, la cat interes pentru achizitia de rachete a exista in ultimii 20 de ani. Dar era bine sa se poata oferi ceva in contra-partida, ca oferta de cooperare cu un partener strain. Altfel trebuie platit.

      • @ Admin – eu nu ma refeream la integrarea rachetelor CA 94M care s-a incercat deja ci la combinatia prezenta pe Tiger/Tigre adica Stinger/Mistral ceea ce ne-ar aduce sistemele la zi sau aproape.
        Sa nu uitam ca de cealalta parte a gardului in Ukraina sistemele AA rusesti cu raza scurta au provcat pierderi majore aviatiei ukrainiene.
        Ghepardul are toate atu-urile sa se compare cu Tunguska si de ce nu cu mai modernul Pantsir S1 insa este necesar sa se ajunga cu electronica la zi.
        Apropos proiectilele AHEAD le au ale noastre sau nu?

        • admin says:

          Ok, pana acum nu s-a pus decat problema integrarii CA-94 pe Gepard, nu am auzit de varianta Stinger/Mistral. Cum ziceam, cand le-or cumpara pe astea din urma, intr-un viitor nedefinit, se vor gandi din nou si la Gepard. N-am ajuns inca in stadiul ala.

          Cat despre AHEAD, erau niste ganduri pentru tunurile de 76mm insa despre 35mm, nu am vazut nimic. Nu inseamna ca nu s-au gandit si ei la asta, doar ca nu au prea au miscat mare lucru in mod public. Nu ar avea sens cumpararea AHEAD daca nu s-ar fabrica mai intai munitia. Ar trebui modificat si Viforul pentru AHEAD, daca tot sintem la 35mm.

          • Marius Z. says:

            Stinger a fost deja studiat de KMW pentru integrare pe Gepard, programul cred ca a fost finalizat pentru Bundeswehr, insa acesta nu a mai finantat modificarea sistemelor din parcul propriu.
            Integrarea CA-94M este un studiu in aceeasi gama, beneficiind de experienta cu Stinger.

            • admin says:

              Vorbeam despre Romania, nu stiu ca Stinger/Mistral sa fi fost propuse pt integrare pe Gepardzii romanesti.

          • Marius Z. says:

            Pentru Romania a fost propus CA-94M, KMW in colaborare cu Elmec, si nu Stinger.
            Oricum era un remake dupa integrarea Stinger deja in palmaresul acestora…

  2. Cezar says:

    Cate sisteme din astea vem noi in dotare si cat de performante sunt ele, avand in vedere vechimea lor si contextul actual?

    • admin says:

      Pentru ambele batalioane de apărare antiaeriană, în cadrul programului s-a avut în vedere realizarea de capabilităţi complete, concretizate prin livrarea a câte 18 sisteme GEPARD,

      Cat despre performante, Gepardul e singurul sistem AA cu bataie apropiata al FT, blindat, cu mobilitate mare si capabil sa functioneze in orice conditii atmosferice. Ar fi mult mai bun daca ar avea si rachete si modernizat la capitolul electronica dar deocamdata cu asta se va defila. Nu e cel mai vechi/prost echipament din dotare.

  3. Marius Z. says:

    Din ce stiu eu faza cu mentenanta la UMB a picat chiar in timp ce primii specialisti erau trimisi la formare… atunci, la inceput.

    • admin says:

      Tot ce se poate insa vad ca au construit o hala de intretinere in unitatea militara. Cate din operatiuni se pot face acolo si cate trebuie facute la producator, ne vom lamuri in timp.

      • Marius Z. says:

        Pai hala de intretinere este cea a bazei/centrului de mentenanta de la Turda, apartinand MApN, unde probabil se fac operatiunile de baza. Asta nu cred sa aiba vreo legatura cu UMB.

        In plus, in buletinele DPA din 2008 incoace, mentenanta figureaza a fi asigurata de KMW si ceva din ea in locatia Turda. Niciodata UMB.

        • admin says:

          N-a spus nimeni ca hala respectiva ar apartine sau ar avea vreo legatura cu UMB. Din comunicatul MApN reiese ca ar fi doua lucruri diferite. De ce ar fi esuat tentativa de la UMB, e o alta problema. A fost mentionata probabil pentru a semnala ca ar fi existat si posibilitatea asta. In orice poveste exista cel putin doua perspective, e bine sa le stim inainte de a trage concluzii.

  4. Marius Z. says:

    Inca un lucru – potrivit intelegerii initiale, UMB trebuia sa asigure si revitalizarea majoritatii sistemelor Gepard primite de Romania, dupa ce KMW livra un mic prim lot de sasiuri revtalizate la ei.
    Nici asta nu s-a mai intamplat.

    Imi pare rau sa-ti stric sperantele pe care si eu le-am avut candva… dar chiar am urmarit indeaproape evolutia sistemului asta la noi, pentru ca mi s-a parut ca avea un potential bunicel. Insa e departe de a il atinge asa cum e acum contractul si standardul in operare la noi.

    • admin says:

      Asteptarile trebuiesc resetate la realitate: chiar si la standardul asta inferior (desi nu e clar care e, exact) tot e superior oricarui alt sistem AA cu raza apropiata, la nivel de batalion, operat de FT. Ca ar putea fi mai bun cu un minim de investitii, e alta discutie.
      Si asta spune multe despre restul echipamentelor ale FT.

  5. Marius Z. says:

    Sper sa ma insel eu, dar cred ca sansele sunt mai mici de 5%…

  6. GeorgeGMT says:

    Ok, Marius a fost politicos, realitatea sta insa astfel: nemtii au fost smecheri – probabil mana-n mana cu ai nostri – si au tras clapa UMBului. Pe comunicatele DpA nu dau doi bani.
    Intelegerea initiala prevedea ca pe langa scolarizarea personalului (care s-a facut in Germania) KMW sa mai livreze si niscai bancuri pentru reparatii, bancuri care nu au m ai ajuns deloc in Romania si astazi complexul AA Gepard este intretinut de catre MApN la nivel primar si pentru mentenanta de fabrica le urca frumos in tren si le trimit in Germania.
    Cat costa? Pai daca nu ma inseala memoria 20 de sisteme revitalizate (nu modernizate) ne-au costat 30 de milioane de euro (s-ar putea aici sa ma insel cu cateva milioane).

    Ca nivel de performanta, ei bine noi avem BL2, un standard de la inceputul anilor “90 cu calculator analogic. Cata rezistenta are acest sistem in fata ECM modern Dumnezeu stie, insa este de remarcat ca posibilitatea ca Gepardul sa fie integrat in industria noastra s-a dus dracului de mult timp, DpA vorbeste prostii.

    • admin says:

      Revitalizarea a fost platita o singura data, la inceput, dupa care s-au incheiat contracte recurente de intretinere care costa mult mai putin decat atat, indiferent de locatia unde se efectueaza lucrarile.De exemplu, pentru anul asta contractul are valoarea de EUR158k si se pare ca e vorba doar de piese, deci lucrarile ar trebui facute in Romania. Nu inseamna ca nu ar putea incheia un alt contract, mai spre sfarsitul anului, dar ma indoiesc. La fel, nu inseamna ca lucrarile de intretinere mai speciale, la un anumit numar de ani sau kilometri parcursi, nu se fac in Germania dar asta trebuie urmarit.

      Postarea spune ca deocamdata, pe anul asta, lucrarile de intretinere par sa fie executate in Romania cu piese aduse din Germania si ca exista niste spatii noi construite pentru ele. Ce se va intampla mai incolo, ramane de vazut.

      Cat despre faptul ca UMB a pierdut ceva sau nu, parerea mea e asa: dupa cate matrapazlacuri au facut cei din MApN cu alte contracte de achizitii, e normal sa fie suspectii de serviciu, nu au de ce sa protesteze pe chestia asta. Insa asta nu-i face automat si vinovati in toate cazurile. Nu m-as mira ca in cazul Gepard sa fie intr-adevar problema la ei insa fara mai multe detalii despre contract nu poti fi sigur ca arunci cu piatra in directia care trebuie.

      Am destula experienta sa fi vazut contracte in aparenta foarte simple care pot fi in realitate destul de complicate, cu fiecare parte tinand la adevarul ei pana-n panzele albe. Iar daca exista mai mult de doua parti intr-un contract, atunci problemele sint certe.

      Daca pozitia UMB e ca exista un contract ferm, semnat, cu clauze clare care nu au fost respectate de partea germana si executia lor nu a fost urmarita de MApN, din orice cauze s-ar fi intamplat asta, atunci e destul de simplu de facut o actiune in justitie in sensul asta. Si daca asta nu rezolva problema, atunci pot face oricand public contractul. Cum asta nu se intampla, banuiesc ca situatia nu e asa de simpla si ca exista si o versiune a MApN si a germanilor care poate fi destul de credibila, inclusiv in justitie.

      Nu spun ca UMB nu ar avea dreptate dar nu se poate discuta doar pe baza unor acuze foarte vagi, fara nici un fel de dovezi.

  7. GeorgeGMT says:

    Cum sa faca UMB public un astfel de contract?!?! Stim cu totii ca armata prefera sa-si faca singura mentenanta la tancuri de exemplu, si a trimis o companie de M1 la UMB doar atunci cand tancurile au trebuit trimise in Germania…
    In privinta sumei de care faci vorbire in articol eu cred ca se refera la mentenanta facuta in deporile armatei, la un nivel primar si cam atat.
    Contractul ferm a fost semnat de guvern si se referea la importul (donatia) complexurilor Gepard si prevedea transferul unor bancuri catre UMB pentru intretinerea in tara a vehiculelor.
    Bineinteles ca nu am vazut contractul cu ochii mei, dar nici nu aveam nevoie, i-am crezut pe cei de ma UMB pe cuvant pentru ca bunul simt cerea ca Gepardul sa fie intretinut in tara nu trimis cu trenul in Germania.

    • admin says:

      Spuneam ca primul lucru de facut e o sesizare pentru procuratura. Daca nu se rezolva si UMB crede in continuare ca are dreptate 1.000% si sint victima unei conspiratii, atunci se pot gandi la publicarea contractului. Altfel ar insemna sa asteptam dupa procurorii germani cum am asteptat dupa cei britanici si degeaba. Dar la modul cum se misca lucrurile in ultima vreme, nu s-ar ajunge pana acolo.

      Nu ma asteptam sa-ti fi aratat contractul si e ok ca i-ai crezut pe cuvant, sint convins ca ei cred ca au dreptate. Ar trebui sa iei in calcul insa si ca cealalta parte s-ar putea sa aiba o poveste in care sa creada la fel de mult, de asta ar fi interesant de auzit si varianta lor.

      • GeorgeGMT says:

        Ai dreptate si ca sa fiu corect voi spune ca armata refuza sa-si mai faca intretinerea in uzinele care au mai ramas din doua motive, partial reale: lipsa acuta a fondurilor si lipsa increderii in uzine, asa cel putin spune MApN.
        Nu este vorba de o infractiune, pur si simplu armata a hotarat – si are dreptul sa faca acest lucru – sa trimita Gepardul la KMW din motive de ei stiute.
        Eu nu spun ca s-a luat spaga ci acuz incompetenta factorilor de decizie din armata care au facut cadou nemtilor 20 de milioane de euro din banii nostri, in timp ce in Romania uzinele se inchid si oamenii pleaca acasa.

        Poate intretinerea facuta la UMB ar fi fost mai scumpa – bancuri de lucru, SDVuri, etc, etc – armata n-a avut bani si atunci a trimis Gepardul in Germania, poate, numai ca acest mod de lucru este din pacate normalitatea la noi si daca vom mai continua astfel nu vom avea armata niciodata, pt ca niciodata Romania – indiferent de cati vom aloca de la buget – nu va putea sustine o forta militara decenta dotata fara ca o parte semnificativa din banii alocati sa se reintoarca in economia nationala.
        Noi nu suntem Arabia Saudita.

        Pe de alta parte sunt un pic optimist de cand cu Aerostarul si F 16 si sper ca daca contractul pt 1050 de transportoare chiar va fi lansat conditiile sa fie favorabile macar in parte si industriei romanesti, indiferent de fabrica.
        Adica inca mai am de doi bani speranta 😉 .

        Paste Fericit!

        • admin says:

          Hristos a Inviat!

          Eu nu i-as scoate din ecuatie pe cei din Min. Economiei, dupa mine ei sint cei care trebuie sa investeasca in dotarea companiilor din subordine si parca Romarm era a lor. Cumva, in orice discutie ref. la achizitii militare, cei de la Economie reusesc sa se faca nevazuti si ii lasa pe cei de la MApN la inaintare sa-si ia cam toate castanele, meritate sau nu.

          Intr-adevar, probabil ca intretinerea Gepard ar fi iesit mai scumpa decat la nemti, investitia trebuind amortizata cumva. Polonezii au cam aceeasi dilema, se pare ca nici MApN-ul lor nu are incredere in intretinerea facuta local pentru Leo2 si ar prefera sa o faca la nemti.

          Pe de alta parte, ar renta transferul complet al intretinerii si investitia aferenta daca s-ar cumpara mai multe Gepard. Inclusiv o modernizare a lor. Dotare mai pestrita ca la AA a FT greu mai gasesti pe undeva si asta inseamna ceva cand e vorba de Romania.