September 8th, 2015 
admin 
Orita M1941 – Sursa: iwm.org.uk
Mai mult decat o comparatie teoretica intre vecini, cele doua pistoale automate au fost folosite in confruntarile dintre armatele romana si ungara in ultima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Au reprezentat la vremea lor cele mai importanta arme individuale produse dupa proiecte locale de cele doua tari aflate in conflict.
Pe langa unele diferente clare, mai ales in ceea ce privesc aspectele tehnice, intre cele doua arme exista si asemanari, unele poate surprinzatoare.
In primul rand calibrul: Danuvia folosea o munitie de 9mm mai neobisnuita, 9x25mm Mauser, mult mai puternica decat comunul 9x19mm Parabellum, utilizat de Orita dar si mai greu de procurat. Danuvia se apropia mai mult de o carabina, din punctul de vedere al puterii munitiei cat si al dimensiunilor.
Modelul initial Danuvia 39M – Sursa: encyklopediezbrani.cz
Ceea ce parea o ideea buna in anii de dinainte de razboi s-a dovedit o problema odata cu deschiderea frontului din Est, ungurii avand dificultati cu aprovizionarea cu munitie. Incercarea de a reproiecta Danuvia pentru a folosi munitia de 9mm Parabellum disponibila in mod curent a fost abandonata pentru a nu perturba productia.
La capitolul putere de foc Danuvia era in avantaj dar din punct de vedere al logisticii Orita era mai potrivita realitatii razboiului.
Marea diferenta era facuta de solutia adoptata pentru inchizator: in timp ce Orita folosea un inchizator inertial clasic, Danuvia avea un sistem original, inventat de Pál Király: inertial-intarziat, printr-o parghie. Avantajul fata de sistemul inertial simplu era capacitatea de a folosi munitie mult mai puternica, de unde si tentatia de a folosi 9mm Mauser.
Patentul obtinut de Kiraly, mecanismul inchizator pentru 39M – Sursa: hu.wikipedia.org
Sistemul Kiraly a putut fi scalat fara probleme chiar si pentru calibre mult mai mari, devenit celebru prin utilizarea sa de catre arma de asalt franceza FAMAS. In plus, intregul ansamblu avea o greutata mai redusa decat sistemul inertial clasic. Dezavantajul era complexitatea crescuta si deci costul.
Sistemul Kiraly este doar un mod de punere in practica a conceptului inchizatorului inertial intarziat, o alta versiune chiar mai celebra fiind cea proiectata de germani la sfarsitul razboiului, utilizand role in locul parghiei. Sistemul german a fost folosit apoi la mult mai cunoscutele arme de asalt H&K G3 si pistoale automate H&K MP5.
Sistemul cu inchizator simplu a fost limitat la armele ce folosesc munitii de putere redusa, pana la calibrul 9x19mm, cresterea masei inchizatorului, absolut necesara munitiilor mai puternice, fiind impractica.
Inchizator inertial clasic, schema de principiu – Sursa: rkba.org
Masivul inchizator inertial Orita – Sursa: milge.net
Ambele arme functionau cu inchizatorul deschis, sistem comun la vremea aceea, fiind simplu si fiabil dar care nu asigura o precizie deosebita dupa standardele curente.
Orita puncta la capitolul originalitate printr-un mod inedit de actionare a cuiului percutor ce oferea un plus de siguranta, cartusul neputand fi percutat decat atunci cand era introdus complet in camera.
Detaliile constructive percutor Orita – Sursa: forgottenweapons.com
Principiu de functionare percutor Orita – Sursa: worldwar2.ro
Danuvia avea in schimb un sistem neobisnuit de rabatare a incarcatorului spre fata, asigurand un profil mai compact, “curat”, folositor de exemplu parasutistilor.
Danuvia 39M “curata” – Sursa: warrelics.eu
Ambele arme au fost produse si in versiuni cu pat metalic rabatabil, eliminarea patului de lemn fiind o masura pentru scurtarea timpului de fabricatie dar si pentru scaderea dimeniunilor, operatiunea fiind necesara mai ales in cazul Danuviei, a carei lungime o facea mai greu manevrabila in spatii inguste.
Danuvia 39M vs 43M – Sursa: www.hungariae.com
Orita, model cu pat rabatabil – Sursa: milge.net
Orita a avut in schimb nevoie de intarirea gatului patului de lemn (acolo unde a fost retinut) si montarea unei sigurante mai eficiente decat cea originala. O prezentare in detaliu a Orita M1941 poate fi citita pe worldwar2.ro.
Calitatea fabricatiei era, se pare, foarte buna la ambele arme ceea ce paradoxal a fost si cea mai mare problema a lor: fabricatia necesita procese laborioase, costisitoare in timp si bani. Pe timp de pace calitatea ar fi fost cu siguranta apreciata la adevarata valoare dar pe timp de razboi usurinta de fabricatie si numarul de unitati produse in cel mai scurt timp primeaza.
Ca o paranteza, se pare ca pe vremea aceea fabricantii romani de la Cugir erau ceva mai “nemti” decat acum. Dar nu suficient: daca problema generata de echipamentul prea scump si complex a fost comuna inclusiv germanilor la inceputul razboiului, ei s-au adaptat si au inceput fabricatia de armament mult simplificat insa romanii au continuat cu aceeasi tehnologie de productie. Ungurii au avut tentative de simplificare a Danuviei, ultima versiune 44M fiind mai aproape de cerintele productiei de razboi insa modelul nu a fost produs in serie mare.
Danuvia 44M – Sursa: encyklopediezbrani.cz
In final, asemanarea majora tine de cele doua industrii care nu au fost capabile sa asigure numarul de exemplare cerut de militari: daca Danuvia a fost produsa in aproximativ 20.000 de exemplare, estimarile variind foarte mult, numarul de automate Orita fabricate este estimat la doar 5-6.000. E adevarat ca Danuvia a fost produsa pe o perioada mai lunga si la un moment dat chiar de catre doua fabrici asa ca “performanta” Cugirului nu mai pare asa de slaba, strict in comparatie cu “reusitele” vecinilor de la Vest.
Concluzia: ca in mai toate celelalte domenii, romanii si ungurii tin aproape si in domeniul productiei de armament, pentru a-si asigura unii altora un punct de referinta cat mai scazut si suport moral involuntar.
Posted in 
– In Romania am avut ocazia sa trag cu automatul de 9mm Orita M1941/48 de doua ori in perioada anilor 1970. Este o arma de calitate, precisa si bine construita. Pentru cei care cunosc bine lb. engleza recomand articolul meu despre automatul romanesc Orita, articol publicat in revista americana “Small Arms Review” din luna Ianuarie – 2009. Locuiesc in U.S.A. si am considerat de datoria mea sa prezint cititorilor americani automatul romanesc Orita. Articolul meu poate fi citit aici la http://www.smallarmsreview.com/display.article.cfm?idarticles=1237 In tarile occidentale este foarte putina informatie referitor la automatul romanesc Orita iar marea majoritate a americanilor habar n-au care este capitala Romaniei (de multe ori confundata cu Budapesta).
Am o intrebare pentru cititorii din Romania: care a fost soarta Cpt. Marin Orita ?????? Stiu doar ca a fost nascut in anul 1897 in regiunea orasului Galati.
Va urez lectura placuta. Cu toata stima, Liviu Stoica 26 Oct. 2015
Initiativa artocolului in lb. engleza e excelenta, avand in vedere ca e foarte posibil sa se gaseasca mai multe exemplare Orita in SUA decat in Romania. Asa ca macar ei sa le aprecieze ca arme de colectie.
– In afara de colectia de arme a unor agentii ce apartin de guvernul american, sunt 99% sigur ca un automat romanesc Orita nu exista aici intr-o colectie particulara (chiar daca arma este nefunctionala). Au existat de vanzare aici in U.S.A. pentru o scurta perioada de timp numai incarcatoare si mecanismul de alimentare al incarcatorului, ambele piese originale pentru automatul Orita (eu am ambele piese in colectia mea). Nu stiu daca azi in Romania au fost pastrate in muzee (ori de alte organizatii) automate Orita, in special modelul initial “1941” in conditie nemodificata. Automatul romanesc Orita este insa expus in muzeul militar din capitala Belgiei si la Londra (Imperial War Museum). Este pacat fiindca in afara granitelor Romaniei se stie foarte putin despre armele fabricate in Romania inainte 1945 si despre istoria militara a acelei tari. Liviu 26 Oct. 2015
Ar fi trebuit sa formulez mai degraba: “sper sa se gaseasca mai multe exemplare Orita in SUA decat in Romania”, altfel nu prea sint sperante. Tot in ATF si federali sta increderea ca ar avea cateva exemplare, pentru referinta.
Imediat dupa ’90 Romania a exportat o parte din armele depasite, cum ar fi TTC, SKS sau Mosin Nagant, mai ales spre SUA. Ma gandeam ca ar fi fost singura sansa ca Orita sa fie salvata dar in mod clar asta nu s-a intamplat. E ciudat ca au distrus Orita dar au pastrat in depozite Nagant, pana ce le-au exportat in SUA. Ceva e ilogic, probabil intreaga tara.
– Prin anul 1999 s-a anticipat importarea din Romania a automatului Orita dezactivat (avand cutia capacului mecanismelor taiata cu aparatul de sudura, conform cu legile americane) plus parti componente ale armei (incarcator, teava, patul de lemn, inchizatorul, etc.), tot lotul urmand sa coste frumoasa suma de 199 dolari americani. Din pacate au fost importate din Romania in cantitati mici numai incarcatoare si dispozitivul de alimentare cu munitie al incarcatorului, ambele piese originale pentru automatul Orita. Din Romania s-au importat insa diferite tipuri de arme (de tip rusesc) fabricate la Cugir prin anii 1950, ambele modele ale pistoletului Carpati (cal. 7,65mm si 9mm), pusca de tir M1969 pentru cartusul de .22LR si diferite variante modernizate ale pist.-mitraliera PM-63, etc. Tot din Romania s-a importat munitie de calibru mic: 7.62×39, 7.62x54R, 7.92×57 (avand tubul de cartus mai scurt cu 1mm decat normal) si 7.65x17SR (cunoscuta aici de americani ca .32 ACP). Armele si munitia de fabricatie romaneasca sunt apreciate mult pe piata americana. Liviu 27 Oct. 2015
Asta inseamna ca Orita mai existau prin depozite cel putin pana in 1999, intr-o forma sau alta. Nu se explica atunci de ce nu au incercat sa faca dumping prin Africa, le-ar fi vandut functionale.
– Revenind la automatul romanesc Orita care trage cartusul de 9mm Parabellum (9×19), eu as fi proiectat si construit arma cu modificarile urmatoare (raportate la modelul initial):
1) Pozitia incarcatorului sa fie pe orizontala pe partea stanga (ca la automatul englezesc “Sten”);
2) Piedica de siguranta sa blocheze direct la exterior tragaciul (la fel ca la carabina “SKS”);
3) Alimentarea incarcatorului cu capacitatea maxima de 32 cartuse sa fie facuta direct pe doua coloane, incarcarea putand sa se faca mai repede si mai usor;
4) In locul patului de lemn as fi folosit un pat metalic rabatabil;
5) Incarcatorul sa fie prevazut cu cel putin un orificiu de inspectare a munitiei incarcate iar capacul cutiei incarcatorului sa fie mai usor de scos din pozitie. Alimentatorul in loc sa fie facut dintr-o bucata masiva de metal putea fi construit din tabla otelita cu grosimea de aprox. 1,5 mm.
—> Orice arma de foc cand este incarcata trebuie manipulata cu atentie si pricepere. Multe accidente se intampla cu armele de foc iar automatul Orita nu a facut exceptie. Am cunoscut in Romania o persoana care fiind militar in termen (in anul 1956) si inarmat cu automatul Orita, a impuscat mortal un civil, un accident ridicol care a avut ca urmare condamnarea pe timp de doi ani a militarului in cauza. Liviu 27 Oct. 2015
Pana la urma pat rabatabil metalic i-au pus, cat despre restul modificarilor, era mare nevoie de simplificarea procesului de fabricatie. Din pacate astea erau lucruri ce trebuiau facute in ’41-’42, nu spre ’44. Greu de tot. Spre sfarsitul razboiului se simtea nevoia si de o pusca automata dar nici asta nu s-a reusit.
– Automatul Orita a intrat in dotarea Armatei Romane in anul 1943. Daca presupunem ca aceasta arma automata a fost fabricata sa zicem 6 luni in anul 1943, pe toata durata anului 1944 si inca in primele 5 luni din anul victoriei 1945, este o perioada de productie egala cu 23 de luni. Asa cum se mentioneaza in articolul de mai sus, s-au fabricat cam 6.000 de bucati rezultand o productie aproximativa de 260 automate Orita lunar pe timp de 23 de luni. O asa productie slaba este greu de imaginat chiar si pentru o uzina de armament romaneasca pe timp de razboi.
In opinia mea o cifra mult mai plauzibila a productiei de automate Orita in perioada anilor 1943-45 ar fi de cel putin 25.000 bucati (aprox. 1.100 bucati lunar pe timp de 23 de luni).
La productia estimata de mine de 25.000 de automate Orita nu sunt incluse si armele cu pat metalic rabatabil fabricate dupa 1945.
Liviu 28 Oct. 2015
Ma refeream la faptul ca Orita are denumirea de M1941, dupa anul cand a fost standardizata/acceptata in serviciu ca tip. Ca a durat doi ani pana cand a inceput productia de serie mare, e un mister insa indica probleme de productie. In tot acest timp ar fi trebuit imbunatatita si adaptata la productia de razboi, cu toate modificarile de mai sus, ceea ce nu s-a intamplat. Din cauza asta au fost doi ani pierduti, ceea ce ar fi trebuit facut in 41-42 s-a facut abia in 43-45.
Cat despre productia de dupa 1945, e un mister si mai mare: daca utilajele erau inca acolo si se putea fabrica Orita in continuare, decizia de a produce in licenta PPSh-41 in anii ’50 e complet ilogica sau fortata din exterior.
– Nu intotdeauna productia unui tip (model) de arma, baioneta, etc. in care se indica un an anume inseamna ca fabricarea produsului se face imediat incepand cu anul respectiv. Iata un exemplu: baioneta americana “M1892” Krag a inceput sa fie fabricata la “Springfield Armory” din Statul Massachusetts incepand cu anul 1894, nu imediat in anul 1892 (eu colectionez printre altele si diferite tipuri de baionete cutit, sabie ori cu dulie).
Revenind la automatul romanesc Orita, modelul initial M1941 a fost modificat la piedica iar armele ramase in uzul militar dupa terminarea razboiului au fost din nou modificate dupa 1945 (alte modificari la piedica, la inaltator, reparatii, etc.), arma fiind rebotezata M1941/48. Ar fi interesant de stiut si numarul aprox. de automate Orita care s-au pierdut pe frontul de est si apoi in campania din 1944-45 la eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei (arme distruse, furate ori pierdute).
Dupa ce Romania a intrat sub cizma rusilor, acestia au fortat adoptarea armelor (si evident a munitiei) de tip rusesc si totodata suprimarea armelor “domestice”. Singura tara care a intrat sub sfera de influenta ruseasca dupa 1945 si care s-a opus cu succes la adoptarea fortata a armamentului de tip rusesc a fost Cehoslovacia, o tara cu o traditie in fabricarea armelor recunoscuta pe plan mondial. Sa nu uitam ca pusca ZB (aproape identica cu Mauserul german) si pusca-mitraliera ZB-30 provin din Cehoslovacia (ultima fiind fabricata cu licenta si la Cugir), ambele arme folosind acelasi tip de cartus de 7,92mm (7.92×57) au fost adoptate de Armata Romana.
Liviu 10/28/15
Sigur, pot sa fie un numar de explicatii pentru intarzierea intrarii in productie insa totusi trebuie tinut cont ca era o urgenta, situatie diferita fata de cea din timp de pace, cand iti poti permite programe de dotare mai lente. Oricum, discutia e doar academica, istoria nu mai poate fi schimbata, doar detaliile mai raman de elucidat.
Apropo de cehi, am inteles ca exista o teorie cum ca Orita ar fi fost un proiect la care a contribuit si un inginer ceh. In ce masura, e un alt detaliu necunoscut mie. Chiar si existenta personajului e invaluita de mister, aproape ca cea a lui Orita.
– Cehii au sustinut industria de armament romaneasca inainte de anul 1939 cu utilaje si specialisti. La timpul respectiv Romania avea granita comuna cu Cehoslovacia, la fel si cu Polonia. Dupa razboi rusii au avut nevoie sa aiba aiba granita comuna cu Ungaria din care cauza Romania nu a mai putut sa aiba ca vecini pe cehi si polonezi.
In toate publicatiile din tarile occidentale se mentioneaza numele lui Leopold Jaska, un ceh care ar fi proiectat automatul Orita. Acest lucru se datoreaza faptului ca occidentalii nu au auzit de Cpt. Marin Orita si din cauza ca autorii cand NU au informatii precise se copiaza unii pe altii, este o nerozie care se intampla de multe ori din pacate. Din acest motiv am dorit sa scriu articolul meu pentru a mentiona numele Cpt. Marin Orita. De asemenea inainte de publicarea articolului meu se “banuia” numai de existenta automatului Orita cu pat metalic rabatabil. In articolul meu exista fotografia acestei variante foarte rare, automatul Orita cu pat metalic rabatabil.
Referitor la soarta Cpt. Marin Orita este ceva misterios, eu totusi banuiesc ca el a murit pus la zid prin anii 1950 (desi NU am nici o dovada precisa in acest sens) asa cum au sfarsit multe mii de cetateni romani cazuti victime ale barbariei comuniste.
Liviu 28 Oct. 2015
Secretomania omoara Romania, ca sa zicem asa. Banuiesc ca ar mai fi lucruri interesante de popularizat din istoria fabricarii armelor in Romania dar fara cooperare din partea Statului nu se poate. Si cum subiectul armelor individuale e tabu, ca poate le vin idei romanilor, asta nu se va intampla prea curand.
Daca despre Orita se cunosc relativ putine (sau nu cat trebuie), desi arma a intrat in productie de serie si in dotare, ce se poate spune despre primele arme fabricate pe timpul lui Cuza la Arsenal, de revolverul Dimancea, de tentativele din timpul razboiului (una ar fi Otel Rapid) si de prototipurile/seriile mici de dupa (copiile dupa Uzi, Stechkin, etc).
Cat despre cehi, Romania s-a orientat bine spre ei, pe langa cooperarea cu FN Herstal (am inteles ca o parte din echipamentele de productie ar fi venit de acolo, nu stiu cat de adevarat este). Alegeri care ar trebui sa fie valabile si azi.
– Nu stiu care este azi situatia in Romania in privinta istoriei armelor de foc dar daca este aceasi politica cu “secrete” ca in perioada comunista cand am trait eu acolo, atunci m-am lamurit. Fiecare tara se mandreste cu inventatorii si vizionarii ei (ma refer la domeniul militar) dar este pacat daca azi in Romania nu s-a schimbat nimic. Un canadian, spaniol ori italian NU o sa scrie despre istoria armelor de foc din Romania, acest lucru trebuie facut pe plan local de un roman. Este trist fiindca Romania azi este inca asa de putin cunoscuta pe plan mondial, nu numai din punct de vedere al istoriei militare.
– Nota: S-a mentionat mai sus revolverul Dimancea. Azi in U.S.A. o asemenea arma ultra rara si intr-o conditie buna se poate vinde usor cu 5.000 dolari. Oricum valoarea istorica nu are echivalent in bani.
Liviu 29 Oct. 2015
Din pacate, unele lucruri nu se schimba niciodata si asta e situatia actuala in domeniul industriei de armament din Romania.
– Intamplarea urmatoare s-a petrecut in toamna anului 1974 cand faceam armata la “1 an si 4 luni”. Eram in poligon si asteptam cu totii sa ne vina randul sa tragem cu pist.-mitraliera PM-63 la tinta silueta aflata la o distanta de 200 metrii. Fiecare ostas a primit 6 cartuse de 7,62mm (7.62×39) care trebuiau trase la foc automat. Ca de obicei am inspectat munitia primita, pe rozeta tuburilor de cartuse de otel era acelasi marcaj cu numarul “22” si “68” (ultimele doua cifre fiind in mod evident anul de fabricatie). Profitand de ocazie ca langa mine era un capitan cu o figura plictisita, l-am intrebat:
“Tov. Capitan, ce inseamna numarul “22” stantat pe fundul tubului de cartus ?”
“Este doar o serie …” a raspuns cu o voce acra ofiterul.
“Credeti ca poate fi vorba despre U.M. Sadu unde s-a fabricat munitia ?” am continuat eu.
Capitanul imi arunca o privire dusmanoasa si-mi raspunde:
“Iti ordon sa nu spui la nimeni acest lucru. Este SECRET !”
Fara comentarii …
Liviu 31 Oct. 2015
Cam asta e sentimentul si acum. Au impresia ca daca nimeni nu vorbeste despre un subiect, e in siguranta. O stratagema de 2 lei.
– Sunt exact 45 de ani de cand am facut poze pe ascuns la automatul romanesc Orita de 9mm expus la Muzeul Militar din Bucuresti. De atunci si pana acum doream sa pot vedea si o fotografie a Cpt. Marin Orita.
Dar iata ca se mai intampla si minuni. Cei din Romania au scris cu cateva zile in urma articolul cu titlul “Capitanul Marin Orita, un mare inventator militar roman”, sub titlu fiind si fotografia lui Marin Orita. Vedeti aici la http://romaniabreakingnews.ro/capitanul-marin-orita-un-mare-inventator-militar-roman/
Sunt din pacate 2 greseli in textul acelui articol:
1) Automatul Orita nu a ramas in uzul militar pana la introducerea AKM-ului fabricat in Romania (numit oficial “PM-63”), ci a fost scos din armata prin 1958 fiind ulterior refolosit de Garzile Patriotice in perioada 1968-80.
2) Automatul Orita nu a fost inlocuit de o alta arma cu calibru mai mare. Orita tragea cartusul de 9mm Parabellum (9×19) in timp ce AKM-ul foloseste cartusul de 7,62mm M1943 (7.62×39). Ar fi trebuit spus ca automatul Orita a fost inlocuit in timp cu o arma care trage un cartus mai puternic (potent).
Eu am scris 2 articole (amble in lb. engleza) despre automatul romanesc Orita:
A) Primul articol l-am scris cu 10-12 ani in urma (este semnat si de sotia mea), poate fi citit aici la http://www.worldwar2.ro/arme/static/orita.htm
B) Al doilea articol a fost publicat de revista americana “Small Arms Review” in numarul din luna Ianuarie – 2009 si poate fi citit aici la http://www.smallarmsreview.com/display.article.cfm?idarticles=1237
Liviu Stoica 06-Apr.’16
Multumesc pentru semnalare.
Ref. la pozele facute la Muzeul Militar, circula un zvon cum ca ar exista expus si prototipul carabinei Orita. In afara de informatia asta sumara si neverificata inca prin nici o poza (deci trebuie tratata cu precautie), nu cunosc mai multe amanunte despre un asemenea proiect. Exista vreo mentiune despre carabina in vreunul din documentele vazute pana acum de dumneavoastra?
– Am avut in trecut o fotografie a carabinei (Orita) dar din pacate cred ca am pierdut poza respectiva. Nu stiu insa datele tehnice ale armei, detalii care oricum ar trebui sa fie ingropate undeva printr-un dosar de arhiva militara din Romania.
Referitor la Cpt. Marin Orita (1897-19??) acesta a avut la activ cateva inventii si modificari ale armelor, iata numai cateva exemple:
1) Modificarea calibrului original de 8mm al pustii mitraliera franceze M1915 CSRG (Chauchat/Gladiator) care tragea cartusul cu rama de 8x50R Lebel pentru calibrul de 7,92mm in scopul de a folosi munitia de 7.92×57 (cartusul standard al nemtilor in ambele razboaie mondiale, al pustii ZB, etc.);
2) Inventia unui “cartus masiv redus” folosit la instructia premilitara;
3) Pist. Mitraliera de 9mm Orita M1941 si varianta modificata “M48” plus modelul cu pat rabatabil metalic;
4) Dispozitivul de alimentare cu munitie al incarcatorului pentru automatul Orita, inventie brevetata in luna Octombrie – 1943. Eu am 2 asemenea dispozitive in colectia mea, vedeti ultima fotografie din articolul meu publicat de americani in luna Ianuarie – 2009.
Romania ar trebui sa fie mandra de persoane de genul Cpt. Marin Orita, nu sa-i ingroape in anonimat timp de multe decenii in praful arhivelor.
Liviu Stoica 07-Apr.’16
Interesant, existenta carabinei a fost un subiect destul de controversat. Se naste intrebarea ce altceva mai e ingropat prin arhive si complet uitat acum. Noroc ca internetul nu uita si nu se prafuieste doar ca are nevoie de putin ajutor.
– Pe un forum romanesc am gasit urmatoarea “poveste” spusa de Ing. pensionar Sorin Dimitriu:
<<>>
Toata aceasta “poveste” NU este plauzibila. Automatul de 9mm Orita M1941/48 s-ar fi putut descarca in mod accidental NUMAI daca arma ar fi fost gata de tragere cu inchizatorul armat (in pozitia din spate) si incarcatorul alimentat cu munitie fixat la arma. Sunt de acord ca incarcatorul armei era plin cu cartuse dar NU exista nici o ratiune pentru care santinela sa fi avut automatul armat si gata de tragere in situatia respectiva (in anul 1953 armata nu vroia [inca] sa-l ciuruie pe N. Ceausescu cu gloante). Toate aceste “povesti” ridicole dau o reputatie proasta unei arme de foc bune.
Liviu Stoica 14-VII-2016
– La cele postate de mine mai sus, “povestea” este urmatoarea (din motive “tehnice” nu a fost inclusa in textul meu):
“La o Scoala Militara din Moldova, in anul 1953, santinela de la camera de garda a dat onorul generalului N. Ceausescu venit in vizita ori inspectie iar automatul Orita din dotarea santinelei s-ar fi descarcat in mod accidental, gloantele rafalei lovind tavanul.
Liviu Stoica 14-VII-2016
Am inteles ca ar fi fost incidente atunci cand arma ar fi fost scapata sau cand a fost lovit cu patul de pamant. Nu stiu daca se incadreaza la aceeasi categorie a “povestilor” dar cert e ca la ultimile versiuni Orita a aparut acea siguranta suplimentara. Daca n-ar fi fost nevoie de ea, n-ar fi fost montata.
In alta ordine de idei, e interesanta asemanarea Oritei cu MP41 care ar fi fost livrata Romaniei in acelasi timp in care intra in serviciu automatul romanesc. In afara de ritmul de fabricatie lent, cerut de tehnologia de fabricatie superioara a Oritei si de necesitatea unei dotari rapide, nu gasesc vreo explicatie logica pentru importul MP41.
– La automatul de 9mm Orita M1941/48 piedica de siguranta era un fel de clapeta pozitionata la spatele garzii tragaciului care trebuia apasata concomitent cu tragaciul pentru ca arma sa traga (numai “foc automat” la varianta M1941/48). Cu incarcatorul alimentat cu munitie fixat la arma si inchizatorul in pozitia din fata (nearmat), arma practic NU se putea descarca in mod accidental (cu exceptia situatiei in care arma tinuta pe verticala era lovita cu putere cu patul de pamant, podea, etc.). De fapt orice pist.-mitraliera din perioada respectiva (1940-1950) se putea descarca accidental daca arma era alimentata cu munitie, inchizatorul armat (in pozitia din spate) si arma era scapata pe jos ori manipulata neglijent (automatul englezesc “Sten”, cel german “MP-40”, etc.). Numai la poligon in pozitia de tragere ori in situatii reale de lupta cu teava automatului indreptata catre tinta (inamic) arma trebuia sa fie cu inchizatorul armat (in pozitia din spate), gata de tragere in orice moment.
Nota: In opinia mea orice tip de arma de foc devine periculoasa daca este alimentata cu munitie, indiferent de sistemul de functionare si de pozitia piedicii de siguranta. Orice descarcare accidentala a unei arme de foc poate fi prevenita daca persoana care o manipuleaza stie ce face si are capul pe umeri.
Liviu Stoica 14-VII-2016
Da, asta face “povestea” mentioneata mai jos sa fie o simpla legenda, santinela nu avea de ce sa tina automatul armat.
Cat despre varianta ca Orita sau orice alt automat similar sa cicleze din pozitia nearmat cand este lovita puternic de pamant: nu am pus niciodata mana pe Orita dar teoretic toate armele de genul asta ar trebui sa aiba un arc recuperator relativ puternic si o cursa lunga a inchizatorului, ceea ce ar face mai putin probabil un asemenea accident. Ar fi interesant de vazut un test, nu am cautat daca exista, probabil ca cineva l-a facut deja cu alte arme similare. Nu vad de ce Orita ar fi fost mai expusa genului asta de accidente (din pozitia nearmat) decat restul automatelor similare.
– Exista o corelatie foarte precisa intre inchizator si arcul recuperator de la un pist.-mitraliera: un arc recuperator puternic mareste cadenta de tragere (cartuse pe minut) in timp ce un inchizator masiv si greu micsoreaza cadenta de tragere.
In perioada stagiului militar din Romania (1974-76) am facut testul urmator: tinand in pozitie verticala un AKM de cal. 7,62mm (PM-63), am lovit cu putere patul armei de pamant; in prealabil pusesem in incarcator un cartus de exercitiu (7.62×39) cu tubul gaurit si piedica de siguranta in pozitia cea mai de jos (“FF” – foc cu foc). Din cauza loviturii puternice si a inertiei imprimate inchizatorului, acesta a comprimat arcul recuperator in mod suficient ca acel cartus de exercitiu din incarcator sa fie bagat pe teava (in camera cartusului) cand inchizatorul a revenit la pozitia initiala impins de arcul recuperator. Daca pozitia piedicii de siguranta ar fi fost la “S” (asigurat), cartusul nu ar fi putut sa fie bagat pe teava (ma refer la AKM-ul respectiv) chiar in cazul lovirii patului de pamant.
Liviu Stoica 14-VII-2016
Interesant test, n-as fi pariat ca momentul de inertie al portinchizatorului poate fi atat de mare incat sa dezavorasca inchizatorul si sa faca un ciclu complet. Daca merge cu AKM atunci inseamna ca va merge si cu o arma gen Orita, al carui inchizator nu e inzavorat.
– Scuze, ar fi trebuit sa spun mai sus in randurile mele “portinchizator” in loc de numai “inchizator”.
Lovitura patului AKM-ului (tinut pe verticala si cu piedica de siguranta la pozitia “FA” ori “FF”) de pamant trebuie sa fie facuta foarte energic si cu multa putere pentru introducerea cartusului de 7.62×39 pe teava. O asemenea situatie NU se poate produce in mod accidental prin caderea armei din mana ostasului, lovitura respectiva neavand forta necesara pentru ciclarea portinchizatorului.
Voi reveni cu putine informatii privind automatul german MP-41 (de care s-a amintit mai sus) si alta varianta a armei.
Liviu Stoica 15-VII-2016
Ma gandesc ca in cazul Orita ar fi fost mai usor dat fiind ca inchizatorul nu e inzavorat si singurul lucru care il tine in pozitia “inainte” e arcul recuperator (si inertia). Totusi teoretic arcul ar trebuie sa fie mai puternic la Orita decat la AKM… Greu de spus.
E posibil ca legendele sa fi pornit de la accidente de genul lovirii unei usi sau saritura unui soldat din camion tinand arma de teava si lovind cu patul de pamant?
– Accidente cu armele de foc s-au intamplat si se vor intampla mereu. Oamenii sunt predispusi sa faca erori si greseli, nimeni nu-i perfect.
Automatul german MP-41 a fost de fapt o “combinatie” in care teava si capacul cutiei mecanismelor erau de la MP-40 iar tragaciul si patul de lemn proveneau de la modelul mai vechi MP-28.
Mult mai interesanta a fost varianta MP-40/I (ori MP-40/II) care folosea 2 incarcatoare, fiecare cu capacitatea maxima de 32 de cartuse 9mm Parabellum (9×19). Aceasta arma de foc nu a fost fabricata pe scara larga din cauza unor diferite probleme (greutate prea mare, etc.). Vedeti aici la http://www.forgottenweapons.com/dual-magazine-mp40i
NOTA: Era recomandat ca incarcatorul (folosit de modelele MP-38, MP-40, MP-41 si MP-40/I) sa nu fie alimentat cu mai mult de 27-28 de cartuse de 9mm (9×19) pentru a nu slabi arcul. De fapt ultimele 4-5 cartuse se incarcau cu dificultate in caz ca se dorea alimentarea la maxim a incarcatorului.
Liviu Stoica 16-VII-2016
Citind comentariile articolului din link, am realizat ca MP-40 si restul automatelor de 9mm occidentale nu aveau ceva esential: un incarcator tambur. Ar fi suplimentat capacitatea de foc, aducand-o la nivelul a doua incarcatoare sector. Avea si dezavantaje dar avand in vedere ca incarcatorul tambur, ca tip, a supravietuit pana la RPK-urile contemporane, poate nu ar fi fost o idee rea.
-Am incercat sa postez din nou dar fara rezultat, nimic nu este acceptat.
Liviu Stoica 16-VII-2016
Intrase la Spam, nu stiu din ce motiv. S-a rezolvat.
– Intr-adevar incarcatorul tambur ofera avantajul unui numar mai mare de cartuse dar sunt si dezavantaje in cazul unui pist.-mitraliera: arma devine mai grea si dificil de manipulat, incarcatorul respectiv este greu de incarcat, relativ usor de lovit si a deveni nefunctional, se poate bloca in timpul executarii focului, etc. Din acest motiv rusii au introdus ulterior incarcatorul de tip “sector” cu capacitatea maxima de numai 35 de cartuse de cal. 7,62mm Tokarev (7.62×25) la automatul lor PPSh-41 si de la bun incepul la automatul PPS-43 (incarcatoarele de 35 de cartuse de la aceste 2 automate rusesti nu sunt identice).
La fel s-a intamplat si la americani. Arma automata preferata de gangsteri (in perioada anilor 1920-30) a fost automatul de cal. 11,43mm (0.45-inch) Thompson alimentat de un incarcator tambur de 50 ori 100 de cartuse. In perioada anilor 1942-43 (cand americanii au luptat efectiv pe front) au folosit varianta automatului Thompson M1 si M1A2 care insa erau alimentate cu incarcatoare drepte cu capacitatea de numai 20 si 30 cartuse de cal. 11,43mm (0.45-inch).
Liviu Stoica 16-VII-2016
-Am gresit mai sus cand am spus ca americanii au luptat efectiv pe front in perioada 1942-43, am vrut sa spun 1942-45. Imi cer scuze de eroare.
Liviu Stoica 16-VII-2016
– Mai sunt si alte posibilitati de a mari capacitatea de cartuse de la o arma fara a folosi un incarcator tambur:
1) Incarcatoare drepte de capacitate mare, cel mai bun exemplu fiind incarcatorul de 50 de cartuse de 9mm Parabellum (9×19) de la pist.-mitraliera englezesc Lanchester Mk.1, vedeti arma aici la http://world.guns.ru/smg/brit/lanchester-mk1-e.html Incarcatorul respectiv de 50 de cartuse este lung de 35,1 cm (am unul in colectia mea) in timp ce un un incarcator de 32 de cartuse de la automatul de 9mm Sten are o lungime de numai 24,2 cm (incarcatorul de la Sten se poate folosi la Lanchester Mk.1 si invers).
2) Banuiesc ca termenul de “jungle style magazine” nu este cunoscut celor din Romania. Este vorba despre 2 sau mai multe incarcatoare fixate impreuna (cu banda adeziva, etc.) pentru a se executa o reincarcare rapida a armei. Vedeti aici la http://www.historicalfirearms.info/post/60208521648/jungle-style-with-the-invention-of-automatic
Nota: Am vazut odata si un AKM de cal. 7,62mm la care era fixat un incarcator cu capacitatea de 100 de cartuse (7.62×39). Incarcatorul respectiv semana aproape cu un semicerc, capacul cutiei incarcatorului se putea printr-un sistem simplu la gura tevii armei.
Liviu Stoica 19-VII-2016
Cred ca incarcatoare sector atasate cu banda adeziva au fost folosite si in Romania, la un moment dat (poate la Revolutie? – nu sint sigur).
– Nu stiu, nu am prins asa zisa “Revolutie” din Romania fiindca eram deja plecat definitiv de acolo.
Liviu Stoica 19-VII-2016
Oprița a murit la 2 septembrie 1966, iar la 15 octombrie 2015,
«printr-un ceremonial emoționant, s-a acordat
Depozitului central 98 muniții denumirea
onorifică „Căpitan Marin ORIȚA”, omagiind
memoria părintelui Pistolului mitralieră de
concepție și fabricație pur românească.»
Era si mai bine daca s-ar fi facut ceva mai mult pentru recuperarea istoriei proiectului in sine (de cautat prin arhive), existand inca exista unele necunoscute dar si scoaterea la lumina a povestii celorlalte arme la care a lucrat Orita (cel putin un model de carabina?). Altfel va ramane o denumire onorifica ce nu va mai avea nici o semnificatie, de la un moment dat.
– @ Cornel: Multumesc foarte mult pentru informatie ! Cand am scris in lb. engleza articolul despre automatul romanesc “Orita” stiam numai anul de nastere (1897) a lui Marin Orita, originar din zona Galatiului. Deci Marin Orita a murit la varsta de 69 de ani. Pacat ca in Romania (ma refer la perioada comunista) demnitatea si munca omului nu erau apreciate la justa lor valoare. Nu stiu daca dupa “Revolutie” s-a schimbat ori nu situatia. Cert este ca multe alte natiuni se mandresc cu oamenii lor de valoare fara sa-i ascunda prin arhive.
Liviu Stoica 05-VIII-2016
– Din cele stiute de mine, Marin Orita s-a nascut pe data de 12 Ianuarie 1897 in Com. Tiganesti din fostul Jud. Tecuci, localitate care azi apartine probabil de Jud. Galati.
Deci peste cateva saptamani sunt exact 50 de ani de la moartea lui Marin Orita (decedat asa cum s-a mentionat mai sus pe data de 02 Septembrie 1966).
Liviu Stoica 06-VIII-2016
Stiti cumva si alte detalii despre activitatea lui, o lista de proiecte la care a lucrat, ce alte contributii a mai avut? Ma gandesc ca e improbabil ca un proiectant de arme sa se fi rezumat la un singur model, logic ar fi sa mai fi incercat si altceva, macar pe cont propriu.
– Marin Orita a absolvit “Scoala de educatie fizica” din Bucuresti dupa care a lucrat in armata ca instructor de educatie fizica. De asemenea a lucrat la Arsenalul Armatei inca din anul 1924 unde a obtinut realizari importante in domeniul tehnicii militare in perioada respectiva. Am enumerat in mesajul meu din data de 07 Apr. anul curent (vedeti mai sus) cateva realizari obtinute de Cpt. Marin Orita. Sunt insa convins ca au fost mai multe proiecte la care acest inventator de prestigiu roman a lucrat in perioada interbelica si inainte de 1949. Nu trebuie uitat faptul ca Marin Orita a lucrat dupa 1945 la modificarea automatului care-i poarta numele, rezultatul fiind varianta “M48” (simplificarea inaltatorului, modificarea piedicii de siguranta, etc.) plus varianta cu pat metalic rabatabil care este atat de putin cunoscuta.
Liviu Stoica 08/06/16
M-am exprimat eu gresit, ma gandeam la alte prototipuri de arme de foc, in afara de pistolul-mitraliera (si versiunile sale) si de lucrarile mai obisnuite ale Arsenaului, cum ar fi recalibrari, munitie, etc… Si eu cred ca e aproape imposibil ca pistolul-mitraliera sa fi fost singurul proiect desfasurat pe perioada razboiului, mai ales ca romanii au avut ocazia sa intalneasca armament divers de la care sa se inspire, atat de la sovietici, germani dar si americani. Ca exemple ma gandesc la PTRD, despre care se zice ca s-ar fi incercat copierea in Romania dar undeva citisem si de mitraliera M2.
– Raspunsul la intrebare nu poate fi gasit decat in arhivele militare care nu stiu cat de usor pot fi studiate azi in Romania. Oricum Marin Orita ramane un nume de frunte in industria de armament romaneasca din prima parte a Sec. XX. Cineva ar trebui sa scrie o carte despre acest om capabil in domeniul in care a lucrat si despre realizarile lui.
Liviu Stoica 08/07/16
– Un nou articol referitor la Cpt. Marin Orita poate fi citit aici la http://www.romania-actualitati.ro/o_arma_uitata_si_inventatorul_ei_capitan_marin_orita-92551
Din pacate NU se spune nimic referitor la activitatea Cpt. Marin Orita dupa 1945, doar ca a “practicat agricultura pentru a se sustine financiar”. Este posibil ca regimul comunist al timpului sa-l fi lasat pe marele inventator fara nici o pensie in timp ce o armata de mincinosi (numiti “ilegalisti”) profitau de o pensie grasa si alte beneficii. Nu inteleg de ce amanunte despre viata Cpt. Marin Orita dupa 1945 nu s-au luat direct de la fiul ori nepotul acestuia, persoane in viata care apar in fotografiile din
articol. De asemenea NU se mentioneaza data decesului lui Marin Orita in articolul respectiv (mai sus la acest topic cineva a mentionat ca Marin Orita a murit pe 02-Sept.-1966).
Doua din pozele folosite de articolul nou aparut (Sergentul roman cu automatul “Orita” la piept si poza armei avand pat metalic rabatabil) plus schita ce arata functionarea percutorului, sunt luate din articolul meu scris in lb. engleza si tiparit in U.S.A. in anul 2009, vedeti aici la http://www.smallarmsreview.com/display.article.cfm?idarticles=1237 Bineinteles ca NU am primit credit pentru cele 2 fotografii si acea schita in noul articol mentionat aici in randurile mele.
Liviu Stoica
01-Nov.-’16