October 17th, 2015 
admin Una din cauzele performantelor dezastruoase soldate cu infrangerea Armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost lipsa unui tanc autohton, cantitatile necesare neputand fi asigurate din import.
Motivele invocate pentru incapacitatea industriei locale de a produce tancuri, nici in timpul dar nici inainte de inceputul Razboiului, cand situatia economica era mai buna, tin de lipsa componentelor principale, cum ar fi blindajul, tunul sau motorul, pe langa echipamentele secundare cum ar fi aparatele de ochire sau cele radio.
Daca in privinta blindajului scuza are o baza oarecum reala, chiar si pentru conversiile in autotunuri ale tancurilor depasite fiind folosite table de blindaj de productie straina, de captura, nu la fel sta situatia in ceea ce priveste restul componentelor. Cel putin in privinta tunurilor, industria a reusit sa produca modele relativ echivalente celor straine, la momentul respectiv: Schneider 47mm in 1939 si Resita 75mm, in 1943.
In privinta motoarelor, Romania producea sub licenta o serie de modele destinate aviatiei, de origine Gnome-Rhone din familia 7K, 9K, 14K, cu performante nu cu mult mai slabe decat cele straine, daca ar fi sa luam ca referinta un motor asemanator, de cilindree mai redusa, Wright R975.
 |
 |
|
| Model | Gnome-Rhone (IAR) 7K | Wright R975 |
| Configuratie | Radial, 7 clindri, racit cu aer | Radial, 9 clindri, racit cu aer |
| Putere (CP) | 350 | 300-400 |
| Cilindree(L) | 19 | 16 |
| Alezaj(mm) | 146 | 127 |
| Cursa(mm) | 165 | 140 |
| Diametru(mm) | 1,235 | 1,143 |
| Greutate(kg) | 270 | 300 |
Care e legatura dintre motoarele aero si cele pentru tancuri? Exact Wright R975, care in versiunile R-975E-C2/C1/C4, produse in licenta de Continental, a echipat o serie intreaga de tancuri si autotunuri americane pe durata razboiului: M2, M3 Lee, M4 Sherman, M18 Hellcat si M7 Priest.
Americanii au dovedit o preferinta clara pentru echiparea tancurilor cu motoare de aviatie radiale, comenzile fiind impartite cu cele pentru industria aeronautica.
M4 Sherman – Sursa: forum.warthunder.com
Mitul folosirii motoarelor pe benzina drept cauza pentru vulnerabilitatea la incendiu a M4 Sherman in cazul loviturilor, este doar atat, un mit. In realitate, exista o serie intreaga de probe care indica munitia stocata necorespunzator drept cauza principala si nu folosirea benzinei drept combustibil.
In primul rand, cu exceptia rusilor, toate celelalte mari puteri (inclusiv Germania) au folosit pentru echiparea tancurilor motoare pe benzina. Adica mult laudatele Panther si Tiger, pe langa Panzer III, IV si autotunurile derivate, au folosit in realitate motoare pe benzina.
Avantajele fata de motoarele diesel constau in tehnologia de productie mai simpla, greutatea mai redusa si puterea specifica mai mare. Cercetarile din timpul razboiului in domeniul motoarelor diesel pentru echiparea blindatelor vizau in primul rand obtinerea unui consum mai mic si deci o autonomie mai mare. Desi au fost realizate cateva modele, productia nu a fost reorientata, germanii si americanii continuand sa foloseasca motoare pe benzina pana la sfarsitul razboiului in timp ce britanicii au avut cateva modele motorizate diesel (in principal Valentine). Daca benzina ar fi fost cu adevarat punctul vulnerabil care se imagineaza astazi, s-ar fi depus mult mai multe eforturi pentru schimbarea lor, ceea ce in realitate nu s-a intamplat.
Chiar si in cazul in care logistica ar fi fost motivul pentru ramanerea la o tehnologie cunoscuta, un motiv perfect valabil in timpul unui razboi, nu acelasi lucru se poate spune dupa sfarsitul lui. Astfel, israelienii, unii dintre cei mai entuziasti utilizatori postbelici ai Sherman au continuat sa foloseasca motoare pe benzina chiar pana la sfarsitul anilor anii ’60 (inclusiv in timpul Razboiului de Sase Zile), adoptarea motoarelor diesel fiind facuta doar atunci cand greutatea tancurilor modernizate devenise prea mare pentru puterea motoarelor initiale. La acea data tehnologia motoarelor diesel incepusa sa recupereze handicapul. Deci schimbarea s-a facut din cauze ce tin de performante si nu de vreo vulnerabilitate inerenta proiectului.
M-50 Sherman in timpul Razboiului de Sase Zile – Sursa: reddit.com
Ca inca un exemplu, francezii si-au modernizat in anii ’50 tancurile Sherman M4A4 echipate cu motoare pe benzina “in linie” Chrysler Multibank insa pentru “noile” motoare s-au ales, in locul unor diesele disponibile la acea data, tot motoarele radiale pe benzina originale, Continental R-975 C1.
Continental R975C1 – Sursa: the.shadock.free.fr
Radialele racite cu aer aveau marele avantaj al tehnologiei aero, fiind usoare, compacte, foarte puternice si mai simple decat cele racite cu lichid. Intr-un fel, deciziile luate la proiectarea M4 Sherman au fost urmate si in cazul M1 Abrams: pentru putere specifica maxima, e nevoie de folosirea tehnologiilor specifice aeronautice, acceptand penalizarea consumului. Asta cel putin pana ce tehnologia diesel recupereaza terenul.
O realizare interesanta, tot americana, care merita a fi mentionata, este incercarea de a converti motoarele radiale Wright R-1820 Cyclone 9 la ciclul diesel, rezultatul fiind Caterpillar D-200, care a echipat intr-un numar foarte mic M4A6. Cresterea in greutate si reducerea puterii, pe langa problema logistica, au contribuit probabil la decizia de a-l produce intr-o cantitate redusa, doar 75 de unitati.
Revenind la Romania, desi existau motoare similare deja in productie, nu au fost inregistrate incercari de folosire a lor pentru echiparea unui tanc, atat de necesar la acea data.
Adevaratul motiv al esecului industriei romanesti, acaparata de moguli obisnuiti sa-si scoata profitul din contractele cu Statul, obtinute prin mituirea oficialilor, a fost si inca este, lipsa initiativei si a spiritului intreprinzator. Desi era clar ca razboiul nu decurge favorabil, urgenta nu s-a facut simtita in practica. Era o reflexie a starii de apatie din randul populatiei: dintr-un Bucuresti aflat la distanta relativ sigura, razboiul se vedea undeva departe, limitat doar la campiile Ucrainei.
Posted in
“Era o reflexie a starii de apatie din randul populatiei: dintr-un Bucuresti aflat la distanta relativ sigura, razboiul se vedea undeva departe, limitat doar la campiile Ucrainei.”
Exact ca si acum un an…doar ca de data asta s-a transformat intr-un conflict inghetat (specialitatea ruseasca post 1990), asa ca apatia revine la parametrii anteriori si nu se va mai intampla nimic in ceea ce priveste inzestrarea, cu atat mai putin productia proprie.
P.S. Cum ar arata un TR-125 cu un Rolls-Royce Viper prelevat de pe IAR-93 ???
Cam ca un T-80. Sau ca o gasca data cu ruj. Daca vrei SF-uri, atunci te poti gandi la turboprop-urile Turmo, nu la Viper. La 1.200-1500CP, ar fi de ajuns.
A existat la un moment dat intentia de a reproiecta Viper-ul in turboprop pe motorina, pentru marina, insa nimic mai mult.
Btw, despre TR-125 numai de bine, ca despre morti. Dar nu poate fi baza unei discutii serioase.
Despre morti numai de bine! TR 125 Zombi revine in prim plan. UMB anunta ca pana in 2020 da gata un tanc nou avand la baza sasiul lui TR 125. Un fel de TR 2000+ de generatie noua. Sa vedem ce iese pana la urma….ca nu mai e mult pana departe! 🙂
Decodificat, mesajul suna asa: doar sasiul de TR-125 il avem deci doar pe asta putem sa-l modificam. Nu conteaza daca e bun sau nu, ca a mai fost refuzat odata si nici ca proiectul de baza va fi vechi de 50 de ani in 2020, va fi luat la pila. Cu destula vopsea nu are cum sa nu iasa ceva calitatea-ntai, garantat. Mai ramane sa le dea cineva banii si se pun pe treaba.
Dupa ce la programul TBT nu au reusit sa aloce nici macar 1 milion de euro intinsi pe 4 ani, interpretarea plecarii de la sasiul TR-125 poate fi decodata astfel: pe asta il stapanim, de la asta putem deriva ceva pe cerintele MApN cu un minim de bani, astfel ca in 5 ani sa avem un produs finit/omologat. Stim cu totii cat costa si cat timp ia sa dezvolti un tanc de la zero (peste 1 mld. euro pentru Altay, unde 600 mil. au fost doar licentele) si e foarte improbabil ca statul roman sa mai aloce vreodata astfel de sume. Pentru un tanc nou, si nu cred ca era vorba de un derivat al TR-125, cei de la UMB estimasera costul prototipului la 12 mil. euro.
Pentru multe dintre reperele TR-125 sau TR-85 nu mai exista furnizorii si in prima jumatate a anului UMB a incercat sa gaseasca noi parteneri si furnizori, atat in Europa de V/ SUA cat si in Turcia.
Ideea cu TR-125 poate sa mai aiba niste lucruri in spate:
– au mai existat planuri de modificare/evolutie a sa, facute de KMW acum 15 ani, posibil unele impartasite cu UMB;
– platforma de 50 de tone, chiar daca este tehnologia anilor ’70, cu tehnologii actuale poate rivaliza si chiar surclasa T-84 Oplot sau T-90MS.
– saltul de putere de foc, mobilitate si protectie este semnificativ fata de TR-85M1;
– o tehnologie care poate fi grefata si pe T-72 iti deschide o piata pentru export, la concurenta cu rusii, polonezii si israelienii.
– rusii livreaza T-72 modernizat catre propriile forte, pentru a il folosi inca 15 ani;
Daca pentru multe din reperele TR-125 nu mai exista furnizori si au incercat sa gaseasca partneri straini, atunci cum pot sa spuna ca inca stapanesc tehnologia pentru TR-125?
Usor cu comparatia TR-125NG vs T-84 sau T-90: nu se cunosc detule date estimate despre “noul” TR si in general orice comparatie dintre un proiect pe hartie si produse deja in serviciu da cu virgula. La modul extrem de teoretic, singurul la dispozitie in momentul de fata, se poate spune ca TR-125 a avut ca inspiratie T-72 “monkey model” livrat Romaniei, adaptat prin filtrul unei industrii fara experienta in proiectarea si constructia de tancuri. Industrie care nu mai este.
Sa compari rezultatul, considerat chiar de romani insuficient-de-superior TR-85-ului pentru a intra in productie, cu T-80/84 sau T-72/90 e un exercitiu indraznet.
Cat despre planurile de modernizare ale -125 pentru a ajunge la nivelul T-urilor, or fi fost impartasite cu UMB dar doar pentru ca romanii au vazut ca germanii intentioneaza sa monteze o turela de Leo pe sasiu original, nu inseamna ca pot face si singuri acelasi lucru. Singuri in sens de proiectant/integrator, ca la momentul ala rolul era atribuit nemtilor.
Mai e un lucru, obtinerea unor carcase noi de tancuri, chiar si de TR-85 si TR-125 va fi o problema fara un partener care sa stapaneasca noile aliaje si blindaje… si nici “transplantarea” unor solutii de blindaje existente pe o astfel de carcasa nu e gratuita si intotdeauna posibila, multe din solutiile actuale fiind dezvoltate pentru anumiti clienti, pe banii acestora si fiind deci proprietatea exclusiva a acestora.
Adica daca vrei sa folosesti o solutie speciala de blindaj, existenta pe Leo2 sau Leclerc (la Abrams si Challenger fiind practic secreta solutia), va trebui sa obtii acordul Bundeswehr sau al Armee de Terre, si probabil sa platesti un fel de “redeventa” sau licenta, chiar daca lucrezi cu KMW sau GIAT/Nexter.
Ori ca e vorba de TR-125 sau de un tanc cu totul nou, problema majora e ca ai nevoie de o noua carcasa.
La capitolul asta nici ucrainenii, sarbii, cehii sau polonezii nu stau prea bine, in ultimii 20 de ani nemaiproducand carcase noi si modernizand carcase existente.
Am vazut ce dificultati au avut polonezii cu sasiurile pentru Krab.
Poate asta e secretul T-urilor vs copiile fostilor parteneri: rusii au continuat sa proiecteze si sa fabrice noi versiuni in timp ce ceilalti nu facusera decat sa copieze, fara sa inteleaga detaliile de proiectare deci fiind incapabili sa dezvolte prea mult proiectul odata ce au fost lasati de capul lor.
In fine, discutia despre TR-125 lansata de UMB consider ca este mai mult o declaratie de intentie: uite, mai putem revitaliza si moderniza sasiuri si daca ar fi interes din partea MApN si am primi si finantare, ne-am zbate sa obtinem un nou tanc fara a cheltui miliarde de euro, cu performante acceptabile pentru MApN, nu exceptionale.
UMB este partener si intr-un posibil program TBT sau SAUR cu cei de la Moreni, pentru ca daca un astfel de program de productie ar demara mai in forta, e posibil ca personalul insumat al celor 2 uzine si altor cateva sa fie insuficient. Chiar si cu 60% din echipamente importate si integrate intr-un produs local…
Cum a fost estimat procentul de 60% al echipamentelor importate din produsul final: ca greutate, volum sau valoare?
Produce Romania motoare, transmisii, tunuri (o fabrica in conservare care a produs acum 25 de ani cateva exemplare nereusite dintr-un model diferit, nu se pune), suspensii moderne, blindaj, echipamente electronice moderne (cele de pe TR-85M1 sint dintr-o generatie tehnologica de acum 20 de ani)?
Aici nu e vorba de personalul uzinelor, care e irelevant in discutia de fata: ce lipseste e un integrator cu experienta in proiectarea tancurilor, furnizori de echipamente moderne si un investitor care sa sustina proiectul.
Poate ar trebui o discutie separata despre ce se intampla la UMB si intentiile lor…
Probabil ca da dar daca totul e la nivel de intentie, fara nimic concret, e greu.
Nu i-am auzit in schimb pe beneficiari sa puna proiectul pe lista de prioritati virtuale si asta spune ceva.
In comparatia cu alte produse din zona, ma refeream despre intentie, un prag minim fara de care TR-125 NG nu prea cred ca ar avea sens sa prinda viata.
alte date, mai mult declaratii ale fostului director de la UMB, si nu date tehnice despre un posibil nou tanc, le gasesti aici:
http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-despre-tancul-romanesc-cu-domnul-george-ioana
Cat despre intentiile MApN, nici un carnet de sarcini pe aceasta tema nu a aparut in ultimii ani, desi au mai fost incercari de abordare a lor si discutii, atat dinspre industria noastra, cat a mai ramas, cat si dinspre companii straine, venite in vizita.
De vorbit e usor, la intentii romanii sint campioni mondiali. Mai greu e cand trebuie sa pui banii jos.
Dar mai e un aspect: din cate inteleg e o propunere a producatorului pentru Armata si nu o cerere a beneficiarului, pe baza unui caiet de sarcini trasat de utilizatori. Deci o intentie de proiect, aratata de o fabrica fara experienta in proiectarea tancurilor si pe care Armata ar fi “agreat-o”, evident fara sa aloce nici un fel de fonduri.
E bine ca nu s-a pus nici un moment problema lipsei finantarii si ca exista garantia ca Min Eco. va finanta programul. Era clar o garantie solida, pe care te puteai baza sa faci un plan de afaceri si sa dai o estimare de pret beneficiarului. La fel ca in cazul TBT-ului.
Min. Economiei abia acum catadicseste (adica se pregateste, sa vedem cat ii va lua) sa finanteze continuarea TBT 8×8, deoarece armata s-a spalat pe maini, cum ca ce trebuiau ei sa aloce, s-a alocat si gata… Adica exista un proiect…
Ori programul TBT e “pe rol” din 2010-2011…
Acum adauga un delta similar la proiectul de finantare a unui tanc 🙂
Deci in continuare doar vorbe.
Nu se poate aplica un delta bazat pe un proiect nederminat, ca iti da infinit. Integrarea la infinit pare a fi ecuatia TBT.
Pana la tancuri, trebuie demonstrat ca pot fabrica lucruri mult mai simple, cum ar fi:
– 4×4 pentru inlocuirea ARO
– camioane
– camioane blindate (aka TBT)
– MLI
Pentru mine e greu de priceput de ce romanii n-au incercat sa inlocuiasca motoarele radiale, de 700CP, ale Hs-129 cu motoare IAR K14 de 1025 CP produse la noi si utilizate pe IAR-80/81.
Hs-129 a fost o scula teribila pana la sfarsitul razboiului dar pacatuia prin submotorizare iar o crestere cu aproape 50% a puterii motoarelor s-ar fi simtit atat la viteza cat si, posibil, la sarcina utila.
Pentru ca asemenea rezultate proaste nu se obtin din greseala, ca urmare a unor decizii accidentale, trebuie multa munca, dedicatie si perseverenta in luarea deciziilor gresite. Plus o solida cultura a esecului si un antrenament constant in gasirea de alibiuri si vinovati externi.
Hs 129 era vazut de germani ca un esec asa incat ar fi fost usor de obtinut licenta, cum au facut ungurii cu Me 210. In plus, Hs 129 era si un avion relativ simplu de construit. Deci clar nepotrivit, mai bine era cu IAR-81, un vanator usor chinuit ca avion de atac la sol improvizat. Si Stuka inchiriat. Poate parea paradoxal insa romanii de atunci nu erau cu nimic diferiti fata de cei de acum.
@eroul, pt. ca in vremurile acelea mai ales (partial si acum) remotorizarea era o treaba dificila. Sigur, avem cateva povesti de succes cum ar fi remotorizarea Mustangului dar in rest era o mare bataie de cap. Nu erau nici pe departe plug&play motoarele. Ca o mica idee uite cam cum arata ansamblul motor-intercooler la P-47.
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/d4/2c/c2/d42cc2302fb1535898594e359e2bd12a.jpg
Practic tot avionul era construit in jurul motorului. Schimbai motorul, schimbai avionul. In fine, asta e un exemplu putin exagerat data fiind natura lui P-47.
Totusi, in vremea aia se stia f. putin despre vibratia structurilor de exemplu, asa ca remotorizarea si schimbarea modurilor de vibratie atragea de multe ori atatea batai de cap cu adaptarea noului motor incat ducea la reproiectarea intregului avion. Empiric se intareau cu lise sau invelisuri suplimentare locurile unde structura incepea sa vibreze, apoi vibratia se muta in alta parte, se intarea si acolo si tot asa jucau “ascunsa” cu vibratia prin structura avionului pana isi dadeau seama ca l-au ingreunat prea mult si se apucau sa proiecteze alt avion. Intre timp mai mureau 2-3 piloti de incercare.
In zilele noastre e alta mancare de peste, avioanele sunt proiectate modular si din start pt. mai multe tipuri de motoare, samd. Dar atunci era complicat.
Sa nu uitam de SM 79, dintre avioanele produse in Romania care au suferit remotorizari de succes. Dar intr-adevar, ca un contra-exemplu, toate incercarile de remotorizare ale IAR-80 au esuat.
Cu SM-79 mai era o chestie, avea fuselajul tip grinda cu zabrele iar aripa din lemn. O structura mult mai simpla si mai usor de adaptat (si nu in ultimul rand de fabricat) dar si mai greoaie si mai putin performanta. Problemele mari erau la structurile metalice moderne (la vremea respectiva) tip semimonococa. La avioanele metalice semimonococa aprox. totul e portant, structura e mult mai pretentioasa si sensibila. Cata vreme grinda cu zabrele si lomjeroanele de lemn incleiat erau intacte puteau sa sara si sa vibreze toate tablele pe Savoia. Dar da, nu m-am gandit la SM-79.
Nici eu nu m-am gandit la structura de lemn, compozitul natural.
As putea arunca un contra-contra-exemplu de genul “la nemti s-a putut”: Fw 190D, transformarea a fost chiar mai radicala decat cea a Mustangului dar il incadrez la “putine povesti de succes”. Sau la “dar ei erau nemti”.
Cat despre solutia “se apucau sa proiecteze alt avion” – se pare romanii nu se mai saturau de bricolarea -80 si nu s-au apucat de unul nou, alta (lipsa de) decizie desteapta. Mare diferenta fata de perioada interbelica, cand s-a proiectat seria IAR-1X in doar cativa ani.
@Stelian
Atat Hs-129 cat si IAR-80 foloseau motoare derivate din motorul Gnome-Rhone, radial, cu 14 cilindri, deci nu ar fi fost atat de mare beleaua cum a fost cand au incercat sa remotorizeze IAR-ul cu motoare Junker Jumo, folosite pe Ju-87 Stuka.
In plus, faptul ca Hs-129 era bimotor te scutea de problema reproiectarii fuselajului anterior al avionul, cum ar fi fost in cazul unui monomotor.
Daca apareau ceva diferente de dimensiuni, aveai loc berechet sa ajustezi nacelele motoroarelor, pe aripi.
Pai si ce s-a schimbat de atunci in mentalitatea romaneasca? 🙂 Inapoi in viitor si altceva nu!
Atunci inca erau meseriasi (substantiv) care isi faceau treaba temeinic. Adica erau meseriasi (adjectiv). Pierderea mandriei lucrului bine facut e cea mai mare catrastofa din ultimii 60 de ani. De fapt, pierderea mandriei in general.
Nu am avut un David Ben-Gurion în 1919, am avut şi noi ce am putut, zero viziune.
Aici am putea da vina pe cercetare, pe inginerii IAR, dar din moment ce nu infrastructura, nu o zonă industrială centrală, nu o nouă capitală, au fost priorităţile, ar fi nedrept să îi judecăm pe ei.
Şi dacă le venea ideea, puţin probabil să putem construi în serie, puţin probabil să putem apăra ceva din poziţia Bucureştiului faţă de Moldova şi Ardeal, că până prin 1943 nu prea vedea Antonescu dezastru iminent, până prin 1938 nu prea au văzut în ce vâltoare diplomatică ne aflăm.
Eu nu înţeleg cum s-a putut ignora iminenţa unui război după 1919. Nu înţeleg cum s-a putut ceda părţi vitale din Maramureş şi Pocuţia care ne-au paralizat strategic în 1940, de ce am ţinut de Cadrilater, când am văzut deja ce dezastru strategic constituie o Bulgarie supărată pe noi.
S-a văzut cu prototipurile pentru Mareşal, care a fost o încercare să mai jucăm şi noi o carte, dar mijloacele au lipsit.
Războiul s-a pierdut în primii ani interbelici, trebuia investit masiv într-o linie industrială Timişoara-Sibiu-Braşov-Oneşti-Galaţi-Constanţa, cu o capitală la nord de Braşov, cu o infrastructură care să pornească de acolo. Asta trebuia să fie doar baza. Apoi putem vorbi de alternativa Siret-Constanţa şi de ce nu o linie nord-sud în Ardeal şi Muntenia cu legătură către Slovacia.
Problema a fost şi slaba educaţie a ţărănimii, lipsa cadrului legal, lipsa integrării populaţie în industrie, lipsa unui plan de creştere demografică şi crearea unor centre urbane româneşti zonale(că majoritatea erau ruseşti şi maghiare). Trebuia multă muncă, dar s-a preferat să jucăm boem.
Mă întreb ce se întâmpla cu Israelul dacă juca ca noi, situaţia fiind similară strategic.
Deci ne-a lipsit un plan, iar asta s-a transmis până în cercetare şi producţie.
Noi am pierdut primul război, am avut un noroc fantastic(cred că cel mai mare din tot ce ştiu eu în istorie), dar nu am învăţat nimic.
Tocmai ca au invatat ceva din pierderea primului razboi: nu conteaza daca pierzi un razboi, conteaza ce aliati ai, pe cine cunosti, sa te descurci. Deci nu are rost sa investesti prea mult in aparare, conteaza sa faci cat mai multe aliante pe care la o adica sa te bazezi. Cat de bine a functionat strategia asta in WWII se stie.
Iar catastrofa in WWII, pentru Romania, a inceput direct cu Odessa. Chiar daca a fost un asediu, se stia de problema blindatelor. Adica de la inceputul inceputului.
Poti pune Capitala unde vrei, la Nord de Brasov, chiar si in Har-Cov dar asta nu va schimba oamenii care se vor muta acolo, tot aia vor fi. Materialul uman e defect.
Aici nu-i vorba de oameni, chiar nu-s adeptul că mutarea ar fi „civilizat”, este o banalitate şi o superficialitate.
Capitala lângă Braşov nu ar fi adus mai mulţi ardeleni, bănăţeni(că există trendul de a spune că vestul este/era MAI), având deja Clujul ca centru, poate moldoveni. Însă geografic zona aia uneşte 3 mari bazine, pe care ţara noastră este întinsă.
Apoi vorbim de omogenizare(aici era important, fiindcă dădea o senzaţie de implicare, de ceva nou, şi celorlalte regiuni, să nu vorbim de minorităţi), de linii de comunicaţii mai scurte, chiar şi de un avantaj defensiv.
Este absolut faşcinant cum Bucureştiul nu a fost niciodată asediat de nimeni. Răspunsul este simplu, strategic nu are nici o valoare, îl poţi izola uşor. Următoarea zonă bună pentru o capitală ar fi Galaţi-Brăila-Măcin-Giurgiuleşti, dar aia după mine, trebuia să fie oraşul industrial al României Interbelice, fiindcă uneşte două câmpii, are acces la apă, resurse, este poziţionat într-o zonă care putea exploda demografic.
Dar lăsând la o parte imporanţa acelei depresiuni, vorbim şi de industrializare, un asemenea proiect îţi aducea fabrici, mijloace de producţie, îţi implica mare parte din populaţie care nu era obişnuită să aibă un stat prietenos( Sentimentul este încă prezent la români, ne implicăm foarte puţin şi nu avem încredere. Aici nu-i chiar de vină statul nostru, dar după sute de ani de ocupaţie, este un reflex normal, care a permis oligarhilor să transforme statul în bun personal.).
Acuma ce vreau să spun, toate aceste planuri era ca nişte exerciţii colective, o mobilizare, indiferent dacă ele nu reuşeau complet, exerciţiile te tonifiază.
Iar orice fabrică poate fi convertită. Comunismul a avut impactul ăla uriaş tocmai fiindcă ei au făcut asta, fiindcă au luat masa de oameni de foarte jos, fiind puţin integraţi.
Referitor la iluzia de după, da aia a fost planul, concluzia, să jucăm boem, să fim pe placul aliaţilor, că este o alianţă care va rezista, care ne va salva.
Din păcate au analizat foarte prost. Fiindcă Franţa, UK, nu prea ne-au salvat, chiar nu ne-au dat teritoriile stipulate în tratat(Banatul integral, mare parte din Crişana etc). Nu luam mai mult de câteva comitate cu toată victoria alianţei. Ce ne-a salvat cu adevărăt, a fost norocul(poate îl şi meritam după atâtea secole). Prima dată, norocul de a învinge Germania în est, adică am avut noroc că am fost învinşi şi noi. Apoi norocul de a pierde ei războiul în vest şi colapsul finanţelor, resurselor, organizării ce au urmat în Bulgaria, Rusia, Austro-Ungaria, Turcia. România era sigura putere zonală în picioare(Polonia, Cehia, Serbia, încă se reorganizau).
Apoi Franţa voia să înlocuiască Rusia cu alianţa Cehă-Polono-Română, cu o alianţă care să poată da o lovitură Germaniei. Din păcate ai noştri au înţeles că noi nu trebuie să facem nimic, că pacea o să fie veşnică.
Deci noi trebuia să ne mobilizăm, să regândim ţara în sistemul ăla, să jucăm ofensiv nu diplomatic, ci economic şi militar, lucru pe care nu l-am făcut, iar Franţa a intrat în izolare etc.
Polonia şi Cehia au făcut asta, cu excepţia capitalei, care la ei era deja poziţionată. Polonia chiar şi-au regândit poziţionare centrului economic şi statal. Noi nu am avut un lider ca ei.
Am scris cam mult, dar lipsurile din război au o explicaţie,lipsa inovaţie are o explicaţie. Nu doar tancurile au lipsit.
În legătură cu campania. Da, de la Odessa a început dezastru, însă Antonescu era un megaloman(nu cred că-i rău uneori),voia să arate că ţara poate, voia să recupereze ce au ratat ceilalţi de la 1919 până prin 1935. Adică, după război România să devină o putere. Cu 8 divizii (atâta putea transforma în ceva de elită), cu 14 divizii ce puteau fi desfăşurate(optim) conform resurselor şi dotării, nu putea atinge acel scop, aşa că a trimis numărul ăla impresionant.
Cred că aveam nevoie de artilerie de toate neamurile, aia ne-a lipsit şi mai mult în primele faze. Am avut şi „norocul” ca sovieticii să dea toate atacurile pe noi, pentru a ne uza mental.
Sincer cred că o axare doar pe aviaţie, ne ajuta mai mult, fiind resurse mai mici să construieşti avioane. Un CAS bun, înbunătăţit an de ani, cu o escortă bună, cu nişte tunuri mobile şi putea face o figură mai bună. De asta nu aş da vina pe cercetători, fiindcă tancuri şi vânătoare anticar, nu văd cum puteam produce.
˙*Fiind resurse mai puţine, dar care ar fi ajuns să construieşti avioane. Japonezii au construit şi din lemn, la fel şi Germanii.
Scuzaţi scrisul, m-am grăbit.
Oricum încerc să arăt că dezastru era inevitabil de prin 1935-38. Fiindcă istoria este bună la ceva, mai ales în contextul actual.
Oricum, ar trebui să ţinem cu dinţii de Ucraina cu orice preţ, iar scenariu strategic nu ar trebui să mai aibă loc cu o Polonie, Ucraină şi Bulgarie aliată.
Relaţii bune cu Albania, Slovacia, Croaţia pentru orice eventualitate.
Însă din ce în ce mai multă propagandă văd: statul artificial, furatul de teritorii, poporul artificial ucrainian, Cum Rusia o să ne salveze Bucovina, Maramureşul etc.
Si englezii (au folosit lemnul): Mosquito.
Daca ar fi sa incep cu sfarsitul as zice ca nu as fi atat de sigur ca nu se puteau produce vanatoare anticar in 1940. Cea mai simpla varianta: ar fi trebuit puse tunurile de 47mm pe seniletele Malaxa. Inainte de desconsidera ideea ca imposibila, trebuie studiata senileta Carden-Loyd (foarte similara cu Malaxa) transformata de belgieni in vanator de tancuri prin montarea tunului de 47mm.
Pasul urmator ar fi fost Vickers-ul AA de 75mm, fabricat deja sub licenta in Romania, deci trebuia gasit un sasiu si cred ca motorul nu ar fi fost o problema (subiectul postului de fata). Chiar si in lipsa blindajului pentru un tanc adevarat, un auto-tun/vanator de tancuri se putea face.
“Aici nu-i chiar de vină statul nostru, dar după sute de ani de ocupaţie,…” – As zice ca tocmai asta e problema, de sute de ani sintem ocupati chiar de catre statul nostru, de propria administratie/birocratie.
Ma simt nevoit sa reperez onoarea Bucurestiului. A fost asediat, cu sensul de incercuit militar:
– in 1916, de catre germani si autro-ungari
– in 1848 de catre turci si apoi tot de catre ei dupa retragerea rusilor in urma pierderii razboiului din Crimeea
– in 1821, a fost tinta campaniei lui Tudor Vladimirescu
Inainte de 1821 nu prea avea cine sa-l asedieze ca era perioada fanariota. Si inainte de asta centrul administrativ era fie la Targoviste fie la Curtea de Arges. Insa asta e un simptom, nu o cauza. Motivul pentru care Bucurestiul nu a fost asediat era ca nu a fost aparat/fortificat. Si nu a fost fortificat pentru ca romanii nu erau convinsi ca il pot tine. Era mai usor de fugit in paduri/munti, ca niste hoti. Nu ca nu ar fi avut valoare strategica, daca ar fi existat un stat centralizat adevarat, puternic, atunci Bucurestiul (ca si Craiova) ar fi fost crucial pentru mentinerea controlului rutelor de transport deci principalul obiectiv de aparat. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Să vorbim şi despre tancul cu asemenea motor.
Prblema nu era neaparat benzina, era expunerea motorului la lovituri din anumite poziţii, cât şi forma lui, comportamentul de după luvitură.
Dar problema reală a fost înălţimea destul de mare a tancului, fiind obligat de motor să crească în înălţime, astfel fiind o ţintă mai bună pentru inamic.
Comparaţia şi idee este foarte bună. Felicitări pentru articol.
E interesant de remarcat ca Sherman-ul e mai inalt in partea anterioara decat cea posterioara, unde este motorul deci silueta inalta nu poate fi atribuita automat adoptarii motorului radial, desi e logic ca asta a jucat un rol.
Pe de alta parte, s-o spunem drept: daca Sherman-ul ar fi fost produs in Romania (sau ceva similar) atunci ar fi devenit brusc cel mai bun tanc din razboi. Asa, e doar tinta criticilor.
Da, adevărat, doar că motorul te obligă să ridici mecanismele pentru turelă, de aici porneşte tot.
Pentru noi era foarte bun, dacă este să luăm ce aveam, ce s-a întâmplat cu divizia noastră. Ruşii aveau şi ei destul de multe, dar s-a muşamalizat, minimalizat.
Nu a fost un tanc rău. Eu cred că Pazer IV era soluţia, poate cel mai bun tanc per total. Însă nu am avut fabrici, puteam avea şi planurile de la Leopard, tot acolo era. Apoi şi dacă aveam, Antonescu a declarat război SUA, deci nu le aveam pentru mult timp. Aviaţie cât de cât puteam să producem. Dar din nou, fără acele planuri pentru a aduce populaţie, educa, pregăti, Braşovul nu putea susţine o producţie masivă, să saturăm frontul pentru a acoperi lipsurile de piese de artilerie, de tancuri etc.
Acuma lupţi cu ce ai, dar războaiele se pregătesc din timp, 10-15. A se vedea Prusia cu Franţa.
Putea Romania produce tabla de blindaj pe vremea acceea (pana la motor trebuie sa produci un sasiu)? Putea produce inel de rotire turela, nu mai zic de rulmenti?
Putea gandi/produce o transmisie necesara imperecherii motorului respectiv cu galetii de antrenare? Daca raspunsul la fiecare intrebare de mai sus este nu, atunci e ca si cum ai avea doar un ciocan dar nu ai avea cuie si lemne si a te gtandi la “ce casa frumoasa as fi putut face”.
Cu stima.