(*) – In realitate e vorba de ce ar avea nevoie ESSM dar nu suna asa de secsi ca MK 41.
Totusi subiectul e dependenta ESSM (sau SM-2), intr-o configuratie moderna, de un numar suficient de canale-tinta. In ciuda optimizarilor time-sharing gen ICWI, exista inca o limita fizica a iluminatoarelor mecanice peste care nu se poate trece decat cu tehnologia ESA.
Foarte putin surprinzator, solutiile au ca puncte comune catargele “monolit”/”integrale” si tehnologia AESA cu patru antene fixe.
Intr-o dezordine aleatoare:
Thales APAR (I-Mast 500)
Decanul de varsta, greutate, performante si, cel mai probabil, pret: APAR (Active Phased Array Radar, foarte descriptiv) este deja folosit operational de “fregatele” (in realitate distrugatoarele AA) De Zeven Provincien olandeze, F124 Sachsen germane si Ivar Huitfeldt daneze.
Ultima varianta, mai prietenoasa cu cei (putin) mai mici este instalarea APAR in catargul Thales I-Mast 400, avand ca rezultant, natural, I-Mast 500.
I-Mast 400 vine deja cu un radar multifunctional de cercetare si descoperire tinte in banda S (E/F), radarul de navigatie si sistemul IFF iar prin adaugarea APAR (banda X sau I/J) integreaza toti senzorii necesari, mai putin radarul aerian de cercetare si avertizare cu raza lunga, care este insa “emblema” distrugatoarelor AA dedicate. Cele trei clase mentionate mai sus folosesc Thales SMART-L insa fregatele “normale”, adica nave multifunctionale cu ceva inclinatie pentru lupta anti-submarin, nu ar avea nevoie decat de I-Mast.
Problema cu I-Mast 500 este greutatea: daca I-Mast 400, la o amprenta de 8x8m, cantareste “doar” 52 de tone, un I-Mast 500, la o amprenta de 10x10m, are mari sanse sa scufunde orice fregata mai mica de 4-5.000tone. Sau macar sa o rastoarne. Iar fregatele mai mari nu prea mai sint fregate.
Punctul forte: Thales pretinde ca are nevoie de doar doua zile pentru instalare, daca cerintele referitoare la “utilitati” sint respectate.
CEAFAR/CEAMOUNT
Pachetul australian compus dintr-un radar multifunctional CEAFAR si iluminatorul CEAMOUNT (ambele AESA) nu e folosit decat de localnici. E in mod clar mai compact, mai usor si, din nou probabil, mai ieftin decat oferta Thales. Cu performantele corespunzatoare. Este insa o modernizare folositoare fregatelor adevarate, fiind instalat pe navele de clasa ANZAC (mai cunoscute in Europa drept MEKO 200).
Solutia nu integreaza radarul aerian cu raza lunga, acesta tronand totusi stinger in varful catargului, australienii avand instalat pe fregatele lor un tip de radar legacy, AN/SPS-49, similar cu Marconi Type 967 inca prezent pe T22R, cu deosebirea ca SPS-49 este inca in uz si intretinerea nu e o asa de mare problema. Acelasi rationament legat de (in)utilitatea radarelor cu raza lunga pe fregate ne-anti-aeriane a fost facut si de gospodarii australieni care totusi au lasat SPS-49, “sa fie, nu strica, poate totusi va folosi candva”.
Aselsan CAFRAD
Inca in faza de proiect, se apropie de finalizare (insa cum se stie, toate proiectele sint 99% finalizate in 99% din timp). Fata de celelalte variante, integreaza nu numai radarul multifunctional si iluminatorul ci si radarul aerian cu raza lunga, toate de tip AESA cu antene fixe fabricate cu tehnologie GaN.
Evident ca va fi instalat pe distrugatoarele anti-aeriene TF-2000, care mai au insa ceva de asteptat pana la lansare. Daca e prea frumos ca sa fie adevarat, probabil ca asa si e.
Ofertele “bune” sint deci destul de limitate si asta ar fi una din piedicile adoptarii ESSM pe navele mai mici decat un distrugator, in cazul in care se doreste performanta corespunzatoare secolului actual. Dar se pot face, evident, si unele compromisuri, mai ales cand traiesti cu 100 de ani in urma. Asta pana la aparitia ESSM Block 2.
Legat de ultimul paragraf, nu cred ca e o piedica folosirea ESSM pe nave mai mici decat distrugatoarele, de exemplu pe navele din EAU clasa locala Baynunah (dezvoltate din clasa franceza Combattante BR 70), nave de circa 900 tone, se poate monta pe viitor sistemul AA ESSM.
In acest moment Baynunah nu are ESSM sau FCS-ul care sa le suporte, despre ultimul nu se sufla o vorba. Mai intai trebuiesc montate si abia pe urma se poate trage o concluzie despre cat de eficienta este solutia. Daca se opteaza pentru un FCS mecanic, atunci rezulta un fel de Stanflex 300: “una din piedicile adoptarii ESSM pe navele mai mici decat un distrugator, in cazul in care se doreste performanta corespunzatoare secolului actual“. Stanflex era “din secolul trecut” (dpdv al performantei AA, care nu se masoara doar in raza de actiune a rachetelor), de altfel au fost si retrase.
@ Raptor – in momentul in care folosesti ESSM ai nevoie de putere de calcul destul de mare pentru a putea dirija mai multe rachete pe directiile si vitezele de interceptie ale tintelor, practic acest lucru inseamna un sistem de management al luptei integrat care nu este chiar asa usor si simplu de instalat pe o nava de dimensiuni reduse. Si rusii cu ale lor corvete au avut destule teste nereusite inainte de a obtine o slutie cu performantele prescrise, de asemenea nave foarte avansate precum Visby nu folosesc sisteme de dirijare semiactive ci are in vedere instalarea de rachete nava aer din cele autoghidate care primesc de la nava doar datele initilae ale pozitiei tintei si vectorii initili necesari pentru relizarea interceptiei.
[…] La inceputul anilor 2000 Grecia a inceput sa caute o solutie pentru modernizarea fregatelor Kortenaer din dotare, cunoscute ca Elli-class. Integratorul ales a fost Thales si propunerile sale de modernizare s-au bazat pe inlocuirea rachetelor SeaSparrow cu mai modernele ESSM. A fost propusa atat o versiune cu VLS MK41 instalat in locul tunului de 76mm din prova cat si una cu un lansator Mk48 montat pe o latura a hangarului. O problema aditionala a fost insa cea a radarelor de urmarire/iluminare, mai multe detalii despre asta aici. […]
[…] sistemului de conducere a focului e mai complicata si desi exista alternative foarte moderne, turcii nu au nici un fel de experienta cu ele. Ar fi frumos de imaginat ca vor integra una din […]