Lockheed Martin castiga din nou

USS Freedom - COMBATSS-21 - Sursa: Lockheed Martin

USS Freedom – COMBATSS-21 – Sursa: Lockheed Martin

Ca asa-i in capitalism tenis.

Inceputul povestii e socialist si poarta basca: in 1990 Philips vinde divizia specializata in echipament militar Signaal catre francezii de la Thomson-CSF, la acea data detinuti de Stat dupa o nationalizare in anii ’80.

La scurt timp, noua divizie olandeza incepe dezvoltarea TACTICOS care va deveni unul dintre cele mai raspandite CMS-uri (Combat Management System) din lume.

Din punct de vedere al arhitecturii, TACTICOS isi distribuie functiile unui numar variabil de console fizice care comunica printr-un sistem de distributie a datelor de tip publish-subscribe. Ca orice CMS, TACTICOS colecteaza datele primare de la senzori, le prelucreaza si apoi afiseaza informatiile utilizatorilor, trimitand apoi comenzile spre sistemele “efectoare”, cum ar fi sistemele de control al focului, de comunicatii, etc. Aplicatiile ruleaza intr-un mediu Intel/Linux, interfata cu utilizatorul folosind Java.

Arhitectura TACTICOS - Sursa: portals.omg.org

Arhitectura TACTICOS – Sursa: portals.omg.org

 

In rolul principal de “colectionar de date”, TACTICOS se bazeaza pe un middleware care implementeaza standardul DDS: OpenSplice al britanicilor de la PrismTech.

TACTICOS DDS - Sursa: portals.omg.org

TACTICOS DDS – Sursa: portals.omg.org

 

In ceea ce priveste interfata cu utilizatorul, cealalta functie majora a TACTICOS, aceasta se realizeaza prin intermediul unui numar de console standard MOC Mk4 si a unei “plansete” digitale.

TACTICOS HMI - Sursa: thales7seas.com

TACTICOS HMI – Sursa: thales7seas.com

 

TACTICOS a inregistrat succese importante la export fiind adoptat de o lunga lista de utilizatori, cateva exemple fiind Sachsen (F124) germane, De Zeven Provincien olandeze, Iver Huitfeldt daneze sau Orkan poloneze.

Intreaga lista a navelor pe care au fost instalate diverse versiuni ale TACTICOS se gaseste aici.

Una din cele mai recente si mai cunoscute implementari ale TACTICOS se gaseste pe navele LCS de tip Independence ale USN.

USS Independence - LCS 2 - Sursa: austallcsteam.com

USS Independence – LCS 2 – Sursa: austallcsteam.com

 

Evident TACTICOS nu era foarte avantajat de asocierea cu o firma franceza, chiar daca purta “genele” subsidiarei olandeze, astfel incat pentru adoptarea de catre USN a fost necesara licentierea catre Northrop Grumman, CMS-ul naturalizat fiind cunoscut ca ICMS (Integrated Combat Management System).

Ca o paranteza, la momentul respectiv Thomson-CSF isi schimbase numele in Thales (Thales-Netherlands pentru fosta Signaal) si se privatizase, Statul francez detinand inca o cota de participare de “doar” aproximativ 25%.

Una din bizareriile programului LCS a fost constructia a doua platforme dupa filozofii si utilizand echipamente diferite astfel ca, odata ce a ajuns in SUA, TACTICOS a intrat in competitie directa cu CMS-ul instalat de Lockheed Martin pe cealalta sub-clasa LCS, Freedom. CMS-ul Lockheed Martin, COMBATSS-21, este derivat din cunoscutul Aegis Open Architecture, putand fi descris, intr-un mod foarte simplificat, drept un Aegis-lite de ultima generatie.

 

Paralela cu TACTICOS dezvaluie niste elemente comune foarte interesante, din punctul de vedere ale alegerii tehnologiilor: COMBATSS-21/Aegis Open Architecture ruleaza pe o distributie Linux real time (RedHawk – nu, nu e RedHat) iar aplicatiile sint scrise in acelasi limbaj, Java, folosind o masina Aonix PERC Ultra. Chiar si lipiciul e acelasi, COMBATSS-21 folosind tot o implementare a standardului DDS, de data asta de la marii competitori ai PrismTech, americanii de la RTI.

Cel putin pare destul de clar spre ce se indreapta optiunile arhitectilor CMS-urilor de ultima generatie. Bine de stiut si de comparat in momentul cand se va anunta fericitul castigator-furnizor al CMS-ului pentru fregatele romanesti.

Nebunia folosirii a doua sisteme diferite pentru LCS nu putea continua la infinit si, intr-un efort de rationalizare, USN a decis sa aleaga un singur CMS pentru viitoarea clasa de fregate derivate din LCS. Optiunea a fost COMBATSS-21, lupta pentru unificarea centurilor fiind decisa practic prin descalificarea challengerului TACTICOS, motivele nefiind facute publice deocamdata.

MMCS (Multi-Mission Combat Ship) - Variante LCS pentru export, probabil asa va arata si viitoarea fregata a USN - Sursa: defenseindustrydaily.com

MMCS (Multi-Mission Combat Ship) – Variante LCS pentru export, probabil asa va arata si viitoarea fregata a USN – Sursa: defenseindustrydaily.com

 

E de remarcat ca Lockheed Martin a incoltit piata CMS-urilor atacand pe toate fronturile si avand un portofoliu extraordinar de divers: de la clasicul Aegis, fara concurenta pentru navele capabile de a-l instala, la COMBATSS-21 pentru clientii non-Aegis cu buzunare foarte adanci si, in final, la categoria smart-buy, CanACCS-9LV (Canadian Advanced Command and Control System), varianta naturalizata de Lockheed Martin Canada a SAAB 9LV.

 

Both comments and pings are currently closed.

5 Responses to “Lockheed Martin castiga din nou”

  1. MVSTELIDAE says:

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Uniforme+noi+pentru+armata+romana

    Armata a adoptat şi un camuflaj nou, pe lângă uniformă. Uniforma pare în regulă, camuflajul nu mă încântă, fiindcă nu pară că urmează o cale anume.

    Dintre camuflajele ce se pretind perfecte per total, ultimul perfect pentru zonele împădurite.
    https://www.youtube.com/watch?v=TC3luFwkW4A
    https://www.youtube.com/watch?v=HyQB65ig5PQ
    https://www.youtube.com/watch?v=gXdEpJpUnX0

    • admin says:

      Pare ca tocmai uniforma e criticata. Probabil in vreo 20-30 de ani o sa se ajunga la ceva care sa placa la toata lumea. Dupa care or sa treaca la arma de asalt.

      Btw, pentru offtopice am pus o sectiune speciala Graffiti.

  2. […] Milsoft, o alta firma locala, a furnizat solutia middleware, GENIWARE (Genesis Infrastructure and Middleware). Genesis a fost initial un simplu sistem C2 destinat sa inlocuiasca o parte din vechile echipamente ale Perry. CMS-ul ruleaza pe sisteme Sun Solaris iar middleware-ul se bazeaza pe CORBA, fata de sistemele de ultima generatie care tind sa foloseasca DDS. […]

  3. […] ofera functii similare Safir SDK Core Edition si care sint integrate in CMS-uri, cele mai cunoscute despre care am amintit deja fiind bazate pe standardul DDS, OpenSplice folosit de Thales TACTICOS si RTI DDS folosit de […]