February 18th, 2016 
admin 
Peabody M1868 – Sursa: militaryrifles.com
…era americana.
Extrem de putin cunoscuta acum, cea mai moderna arma a Romaniei in Razboiul de Independenta a fost o pusca de fabricatie americana, Peabody Model 1868, produsa de Providence Tool Company, Rhode Island. Paradoxal, istoria Peabody este reprezentativa pentru modul in care s-a facut dotarea Armatei in ultimii 150 de ani.
Peabody a fost o alegere inedita pentru Romania, care a preferat mai mereu furnizorii europeni insa e clar ca Razboiul de Secesiune a facut o impresie puternica si romanii au dorit sa capitalizeze de pe urma progresului tehnologic inregistrat cu acea ocazie. Desi Peabody nu au fost folosite in conflictul american, reprezenta unul din tipurile de arme militare relativ moderne existente pe piata la sfarsitul lui si, desi nu cea mai buna, alegerea avea sens.
Peabody M1868 – Sursa: militaryrifles.com
Trebuie mentionat ca importul armelor usoare de infanterie, traditie urmata de Romania si in timpul celor doua Razboaie Mondiale, a fost determinat de la fel de traditionala incapacitate a industriei locale de a produce ceva decent, in ciuda infiintarii unei Manufacturi de Arme de catre Cuza. Atelierul nu a produs niciodata ceva utilizabil in domeniul militar ci doar arme de ceremonie sau colectie.
Revenind la Peabody, arma functiona cu un singur foc, avand un inchizator culisant vertical actionat de o parghie ce constituia si garda tragaciului. Mecanismul era oarecum similar celui popularizat de Winchester care, desi contemporan, era mult mai avansat avand o magazie de munitie tubulara.
Mecanism Peabody – Sursa: Wikipedia.org
Diferenta se va vedea chiar in timpul razboiului, turcii folosind pustile Winchester cu foarte mare succes, mecanismul cu repetitie fiind un avantaj major al aparatorilor redutelor de la Sud de Dunare. O analiza detaliata a impactului Winchester asupra desfasurarii asediului de la Plevna poate fi citita aici.
Winchester turcesc – Sursa: milpas.cc
De fapt turcii au demonstrat ca se orientau mai bine si prin alegerea celuilalt tip de pusca folosit de ei in timpul razboiului, Peabody-Henry (sau Martini-Henry), un model imbunatatit derivat din Peabody, produs tot de americanii de la Providence.
Martini-Henry, model romanesc, 1879 – Sursa: Armémuseum (The Swedish Army Museum) via Wikimedia.org
Parca mai mereu in defazaj, romanii au introdus-o in dotare abia in 1879. Adica exact dupa sfarsitul razboiului.
La unele traditii ar trebui renuntat.
Posted in 
Un documentar despre armele din războiul american, foarte frumos. https://www.youtube.com/watch?v=dBjJS42VnyE
Arma era bună, dar nu ştiu dacă au învăţat ceva din război sau doar a fost mai ieftină, din moment ce probabil firma a produs în întâmpinarea unei comenzi din SUA?
E posibil dar in acelasi timp guvernul roman a trebuit sa apeleze la donatii pentru ale cumpara deci nu era chiar foarte ieftine (sau Romania nu avea bani): “După intrarea directă în război şi mai ales după primele lupte de la Plevna s-a constatat că armele din dotarea armatei române erau şi insuficiente şi depăşite tehnic. Necesitatea acută de arme mai multe şi mai bune a determinat guvernul să facă apel la autorităţile locale şi la populaţie de a procura sumele necesare cumpărării acestora. Răspunzând cu entuziasm apelului din 7 septembrie 1877 prin care M. Kogălniceanu solicita ca fiecare judeţ să contribuie cu sume pentru cumpărarea a cel puţin 2000 puşti moderne „Peabody“, autorităţile şi cetăţenii din cele 2 judeţe Botoşani şi Dorohoi au trecut imediat la colectarea banilor necesari.” “… se constată că în fiecare din cele două judeţe s-au strâns mai mult decât contravaloarea a 2000 puşti de fiecare judeţ, o puşcă „Peabody“ costând 60 lei.” Sursa: Stefan Cervatiuc – Contributia fostelor judete Botosani si Dorohoi la sustinerea Razboiului de Independenta
Dar da, e posibil ca armele americane sa fi fost mai ieftine decat ce oferea concurenta europeana. Pe de alta parte, dupa acest contract s-a preferat cumpararea de arme produse in Europa, din pacate. Deci preturile practicate nu difereau asa de mult.
Si totusi…
Au existat si exceptii la traditia asta cu defazajul
In 1869 Jandarmeria a achizitionat un numar de carabine cu repetitie Ball din SUA – la noi numite “Carabina Lamson Md 1869” dupa numele producatorului si anul de adoptie, ele fiind produse initial in 1865. Aveau magazie tubulara cu 7 cartuse 56-50 Spencer Rimfire. Foarte moderne pentru europa la acea vreme.
Chiar dupa sfarsitul razboiului de secesiune erau o gramada de arme proaspat produse, contractate in timpul razboiului, care au ramas fara clienti, asa ce e posibil ca preturile sa fi fost mai de dumping.
Alt exemplu fericit e arma (si carabina) Mannlicher Md 1892-1893, cu incarcator monobloc reversibil si calibru mic (6.5mm), foarte moderna la vremea ei si contemporana cu alte arme similare: Carcano, 6.5 Suedez si Norvegian, etc. A servit cu brio in primul razboi mondial si a ramas in inzestrare in prima linie chiar si in vara 1917 (dupa infuzia masiva de arme fratuzesti aduse de misiunea militara franceza si “tata Burtălău”
Eu as adauga chiar si Mannlicher-ul la categoria exemple de defazaj: doar ca o comparatie non-tehnica cu armele contemporane, se poate observa ca Lee-Enfield, Springfield, Mosin-Nagant sau Gewehr 98 au ramas in dotare, cu unele modificari sau in variante imbunatatite pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi in timp ce Mannlicher a trebuit inlocuita chiar de un derivat al Gewehr 98, Vz. 24. Se poate spune, cel putin, ca Mannlicher nu a avut acelasi potential de dezvoltare. Nu e o problema cand se intampla intr-un caz sau doua dar pentru Romania asemenea alegeri par a fi traditie.
Nu stiam de Carabina Lamson Md 1869, mersi.
Un scurt filmulet cu carabina Ball / Lamson:
https://www.youtube.com/watch?v=WwQf1lggGdM
Nu stiu cat a fost lipsa de potential de dezvoltare si cat a fost ghinion in cazul Model 1893. Practic dupa WW1, armata romana a ramas cu aproximativ 170.000 din 376.000 de pusti si cam cu jumatate din cele 60.000 de carabine. Restul au fost capturate, pierdute sau distruse, mai ales in camapnia catastrofala din 1916.
La mijlocul anilor 20, Romania avea in dotare, pe langa astea, 158.000 de Berthier M1907/15, 291.000(!) Mannlicher calibru 8×50 austriac cu inchizator “”straight pull”” (majoritatea M1895) si 215.000 Mosin Nagant M1891 (nu toate in serviciu activ).
In imaginile de epoca interbelice, M1893 apare mai mult in dotarea Jandarmeriei, in 1944 mai erau in dotare 148.000 bucati, in timp ce cantitatile celorlalte trei tipuri mentionate mai sus au scazut pe seama intrarii in serviciu a Vz24.
Cu alte cuvinte: Vz24 nu a inlocuit direct M93, aceasta a fost mai mult sau mai putin inlocuite cu arme primite sau de captura, nu datorita calitatilor tehnice mai slabe, ci datorita numarului relativ redus ramas in dotare dupa primul razboi mondial. Cel putin asa intrepretez eu datele astea.
Exista o explicatie alternativa: este cert ca in unitatile de prima linie Vz24 a inlocuit M93, acestea din urma fiind trimise unitatilor “din spate”, care la randul lor au renuntat treptat la armele non-M93. Deci da, pe masura ce Vz24 au intrat in serviciu, s-a renuntat la armele non-M93 dar nu de catre aceleasi unitati, M93 fiind transferate de la unele la altele. Faptul ca Vz24 si M93 au ramas in dotare in paralel pana la sfarsitul razboiului are legatura cu dificultatea procurarii Vz24, cehii avand niste “mici” probleme cu germanii. Insa preferinta pentru Vz24 pentru dotarea trupelor din prima linie e clara.
Se poate imagina un scenariu conform caruia daca ar fi existat o varianta de Mannlicher mai moderna, disponibila, poate ca ar fi fost preferata in locul Vz24. Insa problema e ca cehii ar fi fabricat inclusiv Mannlicher (asa zice Wiki, nu am stat sa caut o confirmare mai de incredere) dar au renuntat in favoarea Vz24 derivata din G98. Daca e adevarat, atunci e un indiciu clar asupra superioritatii sistemului german.
Nu voi insista prea mult asupra comparatiei Vz24 vs M93, in calcul intrand atat considerente politice cat si industriale, care la vremea aceea erau mult mai puternice decat cele tehnice. Insa nu pot sa nu remarc ca, in timp ce Romania introducea in serviciu Vz24, tarile cu apa calda sau macar calaie introduceau in serviciu sau experimentau serios cu pusti semi-automate – SUA si URSS in prima categorie, Franta si Cehia in cea de-a doua. La fel, dupa 4 (patru!) ani de razboi in care romanii au putut compara direct diversele sisteme, nu s-a putut introduce in fabricatie de masa decat un pistol mitraliera similar cu cele care existau pe piata in anii ’30. Deci din nou defazaj.
E clar ca e foarte usor de criticat acum, cand istoria este cunoscuta, iar atunci era ceva mai greu de optat pentru solutia corecta insa parca totusi daca puneai o maimuta beata legata la ochi sa-ti aleaga dintr-un catalog o noua arma, tot erau ceva mai multe sanse sa iasa ceva la nivelul tehnic mondial. Prea multe ghinioane ca sa fie doar o intamplare, pana la urma ghinionul si-l mai face si omul cu mana lui.
In concluzie: asa-i cand n-ai lucrul tau! Mai precis o industrie cu traditie in fabricarea armelor individuale. Nu e o mare surpriza ca si la ora asta situatia e la fel, daca nu cumva mai proasta decat atunci.
Se uită câteva aspecte
1. În cazul războiului de independenta problema a fost utilizarea armelor cu repetitie in spatele unor pozitii fortificate. Pusca Winchester Model 1873 era inferioară armei Peabody din cauza faptului că folosea muniție de revolver .44 ci nu de pușcă. Armata americana în aceeași perioada folosea pusca Springfield cu trapa în calibru 45/70 care era mult mai performantă decât Winchesterul sau Henry numai că avea o singură lovitură și nu încărcător tubular. La toate acestea se adaugă și un ritm foarte mare al inovării în domeniul armamentului individual în perioada 1860-1900.
2. Singura problemă reală a puștii Mannlicher M1892/1893 e calibrul 6,5 x 53 mm care era prea mic. În primul război mondial toți combatanții foloseau în esență același tip de armă: pușcă cu repetiție cu încărcăre manuală și cu bătaie mare (Că era Lee Enfield, că Gewehr 98 sau Lebel, toate în teorie puteau lovi ținte la 1000 m fără probleme). Sistemul Mannlicher era unul performant raportat la competiție.
3. Opțiunea ptr Vz24 în calibru 7,92 x 57 sau 8×57 cum i se mai spune se datorează răspândirii foarte mare a acestui calibru în centrul Europei din cauza producției germane de muniție din primul război mondial. Nu înțeleg de ce ai noștrii nu au cumpărat licența de la Cehi. Romania producea sub licență în timpul războiului pusti mitraleire Vz 26 și Vz 30 precum și mitralier Vz 54, dar nu înțeleg de ce nu au luat și licența ptr pușca Vz 24.
4. Singura armata care și-a dotat infanteria complet cu armament semiautomat și automat în WW2 a fost Armata SUA și asta demonstrează diferența dintre capacitățile industriale americane și cele europene, nu neapărat lipsa de viziune. Franța de exemplu la începutul primului război mondial se pregătea să introducă pușca semiautomată Meunier în calibrul 7mm dar rigorile de producție din timpul războiului au însemnat reîntoarcerea la modelele mai vechi și mai ușor de produs: Lebel în primul rând și Berthier (care folosea practic sistemul Mannlicher). Franța repeta istoria la începutul celui de-al doilea război mondial: se pregătea intrarea în producție a puștii semiautomate MAS 40, o variantă a excelentei MAS 36. MAS 40 va intra în dotarea armatei franceze de-abia după eliberare, sub un alt indicativ MAS 49.
1. Turcii foloseau atat Henry (mai moderna decat Peabody) pentru distante mari cat si Winchester pentru CQB. Win-win.
2. E posibil ca problema calibrului mic pentru care a fost proiectata initial Mannlicher M1892/1893 sa-i fi pus cruce in sensul ca nu a putut fi adaptata mai departe la o munitie mai puternica desi a putut fi totusi recalibrata. Cum spuneam, e doar o observatie non-tehnica: Mannlicher nu a putut fi dezvoltata mai departe, alte arme da. Cehii ar fi avut posibilitatea sa o fabrice, au renuntat in favoarea modelului german.
3. “The takeover by the Czechoslovak firm “Zbrojowka-Brno” led to a redesign of the production for infantry weapons and ammunition, based on documentation license.” Sursa: umcugir.ro . E posibil ca problema cu licenta Vz24 sa fi fost legata fie de lipsa capacitatii de productie (Cugir era abia la inceput) fie de o decizie a cehilor de a nu vinde licenta. Sau de cost.
4. Era vorba de lipsa de viziune a romanilor, nu a europenilor in general. Romanii au luat decizia de a se dota cu o noua arma la sfarsitul anilor ’30 dar nu au ales o arma semiautomata desi existau modele cum ar fi ZH-29.
Fiecare din deciziile astea poate fi explicata probabil prin circumstante dar luate impreuna arata o tendinta de a se merge pe solutii vechi/cunoscute/testate de altii in locul celor de avangarda. Precautie sau lipsa de viziune, depinde cum te uiti. Dar atunci e clar ca exista o sansa buna ca armamentul sa fie inferior adversarilor mai cu viziune.
Nu sunt de acord cu această analiză.
1. În războiul de independența nu armele de mână au fost problema, ci faptul că unii atacau în valuri poziții puternic fortificate care se sprijineau reciproc. Atat Peabody cât și Martini-Henry sunt arme similare: puști cu încărcare pe culată, de calibru relativ mare care folosesc pulbere neagră. Și ambele erau tehnic depășite la nivel european în 1877. Cea mai bună armă în Europa în acel moment era pusca cu închizător Gras md 1874, de producție franceză. Winchester Md 1873 era în esență o armă civilă.
2. Viziunea românească era identică în anii 30 cu cea britanică, franceză și germană. Niciuna din aceste țări nu a folosit la începutul WWII puști semiautomate. Majoritatea armatelor considerau că soldatul daca ar avea o arma semiautomată ar fi irosit muniția, iar în cazul germanilor arma principală a infanteriei era mitraliera ușoara, așa ca grupelor lor de puscași erau organizate ptr a sprijini mitraliorii, nu viceversa. Apoi mai e problemă de cost și capacitate industrială. Anii 30 sunt caracterizați de criza economică și recesiune. Germanii au adoptat târziu Gewehr 43, confruntați cu valurile umane umane ale rușilor și descoperirea puștii Tokarev, care era destul de sofisticată pentru vremea respectivă (dar care nici ea nu a înlocuit Moisin Nagantul vreodată în armata sovietică). ZH 29 a fost adoptată în număr redus și de către cehoslovaci. În general armele semiautomate din anii 20-30 erau prea lungi și mecanismele nu rezistau în condiții de luptă (se blocau).
3. Dacă vrei o lipsă de viziune legat de armamentul ușor în anii 20-30 la români e în esență adoptarea Vz 24 care nu era decât un Gewehr 98 scurt. România ari fi putut opta pentru pușca Enfield model 1914, în calibru 7,92. P1914 combina cele mai bune caracteristici ale Lee Enfieldului (cea mai longevivă pușcă cu închizător manual din dotarea vreunei armate europene) cu cele ale Mauserului Gewehr 98. Sau dacă într-adevăr se dorea o armată română foarte mobilă se putea opta ptr MAS 36 care fusese proiectat ptr trupe motorizate, deși nu ai crede acest lucru uitându-te la armata franceză în 1940.
Ar fi fost frumos ca viziunea romaneasca sa fie similara cu cea americana sau chiar sovietica, ca ei erau ceva mai avansati la vremea aia – de aia am inceput postarea cu Peabody. Nu ma incalzeste ca mai erau si alti intarziati orbecaind ca si romanii prin anii ’30, ma raportez la cei mai avansati.
Interesant e ca sovieticii au produs mai mult de un milion jumate’ de SVT-uri, adica macar au incercat sa inlocuiasca Mosin-ul dar conditiile de razboi favorizau arma mai ieftina. Dar ideea principala era acolo si au avut-o inaintea romanilor. Macar daca s-ar fi cascat ochii la potentialii inamici si tot s-ar fi putut detecta directia de dezvoltare.
Dupa mine concluzia e ca mai mereu alegerile au fost facute uitandu-se inapoi decat inainte. E normal sa existe si alte pareri, nici o problema.
La unu greşiţi, practic nu se putea altfel în condiţiile în care artileria nu reuşea să măture terenul(rezervele care stăteau la căldurică în spate), nu prea existau arme de asalt, nu aveai nici puşcă cu repetiţie.
Valul a fost o tactică bună, care a salvat multe vieţi. Există un mareşal rus care-l prefera în era Napoleon şi nu a pierdut nicio bătălie, sau aşa spune legenda.
Legată de ce nu am avut noi în WWII.
Mobilitatea este dată de mijloacele de transport, de cultura militară, de educaţia de acasă şi din societate, de antrenamentele în acest sens, de viziune, inteligenţa=imaginaţia de a concepe, de mijloacele de comunicare şi de nişte soldaţi antrenaţi în acest sens. Acuma bifaţi ce am avut noi de acolo . Puşca este un detaliu minor, minuscul . Eu cred că arme mici am avut, însă lipsea aproape tot de sus, plus lipseau tunurile de orice fel, să nu vorbim de logistică şi tancuri, asta dacă aveam noi ce căuta în acel război.