TehnoMil

Australia a anuntat cei doi finalisti ai competitiei pentru selectarea noului CRV (Combat Reconnaissance Vehicle).

Programul de achizitie CRV poate fi un excelent studiu de caz dar inainte de a intra in detaliile legate de competitie, e important de inteles ce se doreste sa se achizitioneze si asta se poate face cel mai bine printr-o ilustrare a capabilitatilor vehiculului existent (ASLAV) si a celor cautate la noul CRV, intr-o serie de scenarii operationale. Sursa: LAND 400 Close Combat Storyboard.

Click to access LAND400_CloseCombatStoryboard-9-5562.pdf

Foarte important de remarcat in cazul scenariului “Find, Blind & Monitor” o cerinta poate surprinzatoare “CRV is able to survive “initial hit” (ambushed) and withdraw to an overwatch position to report, monitor and fix enemy forces“. Spre deosebire de planurile de genul “bine mascati intr-un tufis, soldatii romani vor deschide focul cu AG-7/9/100mm in flancul coloanei inamicului“, in care de fiecare data romanii reusesc sa ii suprinda pe invadatori si sa ii invinga folosind armament depasit, australienii, mai modesti, recunosc ca nu au monopolul suprizei si iau in calcul ca inamicul poate organiza si el ambuscade, situatie probabila de a fi intalnita mai ales in cazul misiunilor de recunoastere. Blindatele de cercetare trebuie deci sa supravietuiasca ambuscadei, protejand cat mai bine posibil vietile militarilor, pentru a avea sansa regruparii.

Mai multe despre conceptul de operatii din care deriva cerintele pentru programul LAND 400, aici.

Odata ce cerintele de mai sus au fost intelese, e timpul sa studiem rapid organizarea si dotarea unitatilor care vor folosi noile CRV.

In ceea ce priveste repartizarea tipurilor de vehicule pe diversele roluri, australienii sint un caz aparte: la ei doar tancurile sint tancuri, restul vehiculelor fiind orice altceva decat inteleg restul utilizatorilor.

La categoria transportoare de trupe, australienii folosesc Bushmaster, un proiect irlandez (Timoney) a carui licenta a fost transferata pentru industrializare locala catre Thales Australia. Mai degraba un MRAP, este numit in jargonul australienilor cand Infantry Mobility Vehicle, cand Protected Mobility Vehicle – Medium si are un rol similar TAB/TBT-ului romanesc.

Bushmaster australian – Sursa: Tim Pruyn via military-vehicle-photos.com

Ca vehicule de cercetare, se foloseste ASLAV (Australian Light Armoured Vehicle) o varianta a Mowag Piranha II. Desi oriunde altundeva in lume masivul 8×8 este un transportor de trupe, australienii nu glumesc si toate ASLAV-urile sint dedicate exclusiv cercetarii. Pe linga variantele specifice, “tehnice”, exista si o versiune transportor dar pentru grupa de cercetasi, nu pentru infanteria “normala”. De comparat cu echivalentul romanesc, TABC-79.

ASLAV – Sursa: intscalemodeller.com

In rol de IFV este distribuit M113, desi blindatul american, “gratie” blindajului slab este considerat doar un transportor de trupe senilat, oriunde altundeva. Vehiculul romanesc similar ar fi MLI-84.

M113 – Sursa: defenseindustrydaily.com

In final, cum ziceam si mai sus, macar tancurile M1 Abrams sint tot tancuri si la australieni.

Cele doua unitati de cercetare care folosesc ASLAV sint 2nd Cavalry Regiment si 2nd/14th Light Horse Regiment. Care ar fi diferenta intre Cavalry si Light Horse, e probabil un subiect pentru istoricii militari, e suficient de retinut ca cele doua unitati au acelasi rol (cercetarea) si aceeasi dotare (ASLAV).

La capitolul asta mai trebuie spus ca armata australiana trece chiar in acest moment printr-un proces de reorganizare, cele doua regimente de cercetare urmand sa intre intr-un blender in care va fi aruncat si 1st Armored Regiment (dotat cu M1 si M113), rezultatul mixarii fiind tot trei regimente, numite natural Armored Cavalry Regiments, cu o dotare uniformizata (M1, M113, ASLAV).

Acum ca si-au rezolvat problemele organizatorice, australienii au trecut la modernizarea tehnicii. Dintre vehicule, ASLAV si M113 au intrat primele in vizor data fiind vechimea si inadecvarea la noile cerinte operationale.

Primul program de inlocuire a fost demarat pentru ASLAV, cunoscut ca LAND 400 Phase 2 – Combat Reconnaissance Vehicles (asigurand Mounted Combat Reconnaissance Capability), in cadrul caruia se vor achizitiona un numar de 225 de vehicule la un pret estimat de AUD4-5bil, in timp ce programul pentru retragerea M113 fiind numit LAND 400 Phase 3 Infantry Fighting Vehicle (asigurand Mounted Close Combat Capability) si urmand a fi demarat ulterior – se estimeaza ca va costa AUD10-15bil si vor fi achizitionate 450 de IFV-uri.

Programul LAND 400 Phase 2, este cum ziceam mai sus un studiu de caz in ceea ce priveste o procedura de achizitie clara, cu detalii publice, orice deviere de la program fiind anuntata si, mai ales justificata, tot public. Nu exista comunicari de genul “Vedem intr-o luna“, cum se intampla in cazul TBT-ului romanesc.

LAND 400 Phase2 – Sursa: defence.gov.au

Cum se poate vedea, procedura implica trei faze majore: o selectie initiala facuta pe baza raspunsurilor la un set de cerinte ale utilizatorului, urmata de o faza de testare a celor doi candidati selectionati (faza in care tocmai s-a intrat) si la final o etapa de negociere pe baza ofertei initiale si a rezultatului testelor, in urma careia se va declara castigatorul.

Etapa de testare are ca scop “reducerea riscurilor”, mai precis se verifica inclusiv in ce masura datele tehnice prezentate de producatori sint reale. Fiecare producator trebuie sa predea trei vehicule care vor fi testate inclusiv balistic, unul din vehicule urmand sa fie distrus in acest mod. Fiecare producator va primi AUD25mil pentru finantarea participarii in aceasta faza. La finalul testelor cele trei vehicule vor fi returnate producatorilor – adica doua vehicule si ramasitele celui de-al treilea.

Crucial pentru succesul programului a fost modul foarte clar in care s-au stabilit conditiile competitiei. Produsul urmeaza sa fie unul Military Off-the-Shelf adica aflat deja in serviciul unei alte tari (sau deja al Australiei), provine de la un producator care are o baza industriala (nu e doar un proiect “pe hartie”) si necesita, cel mult, modificari minore pentru a raspunde cerintelor australiene.

De comparat cu modul in care se deruleaza programul similar romanesc TBT: trebuie spus clar ca esecul de pana acum al programului de achizitie in sine nu s-a datorat lipsei finantarii ci indeciziei MApN cu privire la modul de achizitie. A fost initiat ca un proiect complet nou, construit exclusiv dupa cerintele romanesti, abandonat apoi pentru un model OTS sau chiar Modified Off-the-Self, nici la ora sta nu e clar, ceea ce sporeste evident sansele unui nou esec.

Parte a procesului de selectie este si evaluarea modului in care fiecare competitor vede participarea companiilor australiene la derularea contractului. Australia este un model de succes in aceasta privinta, reusind sa implice companiile locale in cele mai importante proiecte de aparare cum ar fi: constructia submarinelor Collins, modernizarea fregatelor MEKO, a fregatelor OHP, constructia distrugatoarelor Hobart, asamblarea elicopterelor Tiger, fabricarea blindatelor usoare Hawkei si Bushmaster sau a armelor individuale AUG.

E cu atat mai remarcabil cu cat toate acestea s-au realizat fara offset. Australienii considera contractele de offset ca fiind costisitoare si contra-productive, ceea ce a dus la eliminarea acestora din cerintele de achizitii de tehnica militara inca din anii 90. Au fost inlocuite de doua programe cu adevarat inovatoare: Australian Industry Capability si Global Supply Chain. In contextul achizitiilor, primul dintre ele (AIC) are cea mai mare relevanta.

In loc de a forta furnizorul sa ofere un procent fix din contract industriei locale, indiferent daca aceasta este competitiva sau nu, bugetul apararii sustinand astfel ineficienta producatorilor locali intr-un mod netransparent – cum este cazul offsetului – AIC cere producatorilor sa analizeze capacitatea industriei australiene de a contribui la contract intr-o serie de domenii militare cheie definite foarte clar si de a prezenta, in cazul in care producatorul alege sa foloseasca propriul lant de productie, care ar fi diferenta de cost in cazul in care totusi Australia ar vrea sa plateasca in plus pentru a folosi echipament local. Se asigura astfel transparenta atat de necesara unui asemenea contract, fara de care riscul coruptiei ar fi semnificativ mai mare, pretul platit de la bugetul Apararii pentru localizarea productiei si sprijinirea producatorilor interni (unii dintre ei privati) fiind cunoscut clar. Nu exista un procent fix dedicat producatorilor interni, acestia primind contracte doar in masura in care dovedesc ca pot avea un impact pozitiv asupra costului total, cel mai simplu exemplu fiind asigurarea intretinerii locale. Aceeasi procedura transparenta prevede ca planurile AIC trebuiesc facute publice.

AIC a fortat producatorii straini sa analizeze pe cont propriu, in detaliu, capacitatile de productie australiene, sa selecteze doar acele oferte care aveau sens din punct de vedere economic si sa sustina in fata evaluatorilor australieni oportunitatea implicarii industriei locale.

Bineinteles, procesul de achizitie australian este auditat de firme de consultanta private, in acest caz Deloitte, pentru a se asigura ca ia in considerare interesul industriei locale, urmand politicile si regulile in vigoare, raportul fiind, din nou, public. Pentru MApN asta trebuie sa fie dintr-un alt film, SF.

Rezultatele cele mai vizibile au fost insiruite mai sus insa cele mai putin vizibile se refera la continuitatea contractelor: in timp ce afacerile facute fortat in cazul offsetului erau, in cele mai multe cazuri, ineficiente economic si deci au fost oprite imediat dupa terminarea contractului de achizitie principal, cele facute printr-o selectie competitiva a producatorilor locali au continuat si dupa incheierea contractului initial, producatorul strain integrand partenerul local in lantul sau global de productie. Intr-un fel, AIC este un instrument de marketing, ajutand companiile locale, in general de dimensiuni mici si medii, sa ajunga cunoscute marilor jucatori din domeniu.

Aici comparatia cu Romania nici n-are sens, din nici un punct de vedere.

Cei doi competitori calificati in faza urmatoare a LAND 400 Phase 2 sint BAE Systems Australia/Patria cu AMV si Rheinmetall Defence cu Boxer. Din nou comparatie inutila cu TABC-79, mai ales din punct de vedere al protectiei oferite. De revazut in detaliu conceptul “Find, Blind & Monitor” de mai sus.