Cel putin nu inca.
Pe fondul summit-ului NATO desfasurat la Varsovia, Polonia si Turcia au semnat o scrisoare de intentie in vederea identificarii unor oportunitati de cooperare in domeniul razboiului electronic aerian. Cooperarea, deocamdata bilaterala, este deschisa si altor aliati, care sint asteptati sa se alature in dezvoltarea echipamentelor EW si a tacticilor si antrenamentului necesar. Sursa: nato.int
Alte surse leaga in mod explicit intentia de cooperare a celor doua state de o problema comuna: umbrelele Anti-Area/Access-Denial (A2/AD) deschise de rusi din Baltica in Crimeea si pana in Siria, dupa cum se poate vedea si din harta alaturata. Si la nivel de informatie neconfirmata inca, se pare ca Spania s-ar fi alaturat deja Turciei si Poloniei.
Contramasurile electronice lansate de pe platforme aeriene sint considerate la ora actuala unele dintre putinele metode viabile, daca nu de a “sparge”, macar de a micsora prin degradarea capabilitatilor cupolele A2/AD construite de rusi.
Atat turcii cat si polonezii trebuie sa se bazeze pe echipamente EW importate pentru dotarea F-16 din dotare (un alt element comun care ar putea usura cooperarea), neavand avioane dedicate atacului electronic. O alternativa pe termen scurt este recurgerea la ajutorul “seniorilor” US si UK insa intr-un domeniu atat de sensibil capacitatile locale ar fi de preferat, chiar daca ar fi mai putin performante.
In modul deja traditional, Romania nici nu apare in peisaj. De fapt nici nu-si doreste mai mult, obisnuita fiind sa se multumeasca cu putin, adica cu ce a obtinut la Varsovia.