Sau mai degraba despre lipsa oportunitatilor pentru dezvoltarea ideilor romanesti.
In cazul de fata e vorba de un nou tip de motor cu combustie interna, elementul de noutate fiind gradul de compresie variabil, obiectivul urmarit fiind reducerea consumului de carburant. Principiul este cunoscut de mult timp insa implementarea practica este destul de recenta, un exemplu fiind motorul francez MCE-5 VCR-i:
De retinut ca, la data realizarii clipului, pentru proiectarea si realizarea lui a fost nevoie de cofinantare din partea Statului francez, suma totala ridicandu-se la circa EUR20mil, programul angrenand in jur de 45 de companii. Pana in 2013, finantarea din surse publice (Franta si EU) a totalizat EUR25mil, circa o treime din total, ceea ce inseamna ca intregul program a costat pana in acel moment EUR75mil.
O realizare diferita a aceluiasi principiu, avand avantajul unei cilindree variabile, a fost brevetata recent de ing. Adrian Laculiceanu.
Brevetul care detaliaza principiul de functionare poate fi gasit aici.
O prezentare mai simpla a principiului de baza, asa cum a fost aplicata la constructia motorului cu compresie variabila Nissan Infiniti VC-T poate fi vazuta mai jos:
Motorul VC-T va fi prezentat la salonul de la Paris de luna viitoare deci tehnologia este in mare voga la momentul acesta.
Inapoi la conceptul motorului romanesc, unde chiar mai interesanta decat realizarea tehnica in sine este problema dezvoltarii sale. Nu e un secret ca institutul de proiectare care se ocupa de acest domeniu a disparut ceea ce inseamna ca singura optiune viabila ar veni din sfera privata. O prima problema ar fi inexistenta unei companii romanesti cu experienta in proiectarea motoarelor si a doua, lipsa finantarii.
Granturile de cercetare romanesti, atatea cate sint, sufera nu numai din cauza lipsei finantarii dar si din cauza ca principiul aplicat la selectarea proiectelor e mai degraba “mult si fara rost”. Greu pot fi gasite exemple de proiecte finantate dupa necesar, majoritatea granturilor fiind reduse in mijlocul proiectelor, cu impact dezastruos asupra finalizarii lor. Situatia nu pare sa se schimbe in viitorul apropiat.
O idee ar fi solutia crowdfundingului, existand chiar si platforme romanesti de genul multifinantare.ro din pacate insa sumele necesare proiectarii si constructiei unui motor depasind cu mult capacitatea unei platforme locale. Finantare serioasa se poate gasi pe platformele straine de genul Crowdcube.com dar acolo ar fi necesar cel putin prezentarea unui demonstrator/prototip de laborator.
Ultima solutie este, evident, vinderea patentului unui investitor sau companii straine. Daca ar avea norocul sa nu fie ingropat intr-un sertar, atunci ar vedea poate lumina zilei intr-o alta tara.
Sau realizarea unui prototip prin crowdfunding local si apoi o refinantare mai generoasa pe o platforma de crowfunding international in baza prototipului. Pana la urma cred ca inginerul are nevoie de un manager de proiect care sa fie in acelasi timp onest si competent. Adica omul care stie unde sa dea telefoanele, unde sa promoveze, etc. astfel incat inginerul sa se poata ocupa de partea tehnica. Pana la urma pe noi romanii asta ne omoara…colaborarea intre noi si managementul proiectului.
In multinationale se intra destul de greu cu inventii din exterior, in general ei prefera chestiile dezvoltate in laboratoarele si birourile proprii din mai multe motive. Dar in zilele noastre asta poate fi mai degraba o oportunitate decat un dezavantaj, la urma urmei traim in epoca CAD/CAM-ului si a CNC-urilor.
Chiar si PM-ul are nevoie sa i se asigure bugetul, in general nu fuge el dupa finantare. Un angel investor ar fi de aur dar de unde nu e, nici Dzeu nu cere.
Poate crowdfunding local, poate o asociere cu un vreo universitate tehnica si accesare de granturi de cercetare (dar trebuie parteneriat cu o firma care nu prea exista).
Poate o universitate tehnica care are prin curte niste CNC-uri si un decan cu cap. Sau sa strige nea Adrian pe la ministerul educatiei/industriei sa-i dea un grant mic sa si-si faca prototipul.
Au fost facute incercari pe la toate universitatile tehnice din Romania. Nimic.
Universitati care nu sint interesate de cercetare exista doar cu numele.
Nu stiu de ce dar ma asteptam la alt rezultat. In fine – universitati de carton si te miri de ce nu suntem in topuri. Pai ii ramane lui Adrian sa se milogeasca de un grant la ministere sau un crowdfunfing.
@ilie: universitatile si fostele institute comuniste sunt locurile unde NU poate fi dezvoltat un asemenea proiect. Sunt setati pe modul “timpul trece, leafa merge”. Cu mici exceptii (destul de notabile) sunt populate de oameni (sau chiar dinastii) pt. care “granturile intrerupte” un mod de viata, o finantare completa ar ridica intrebari de genul: domnule, ce-ati facut cu banii, cum se compara prototipul dvs. cu produsele similare pe piata, ce aplicabilitate industriala are, samd. Din umila mea experienta n-au nici o treaba cu chestiile astea, ei isi scot banii dintr-un sistem paralel care exploateaza mai degraba ego-ul tinerilor si al parintilor de a avea diploma de studii superioare. Inginerului de care se vorbeste ii trebuie nu un institut mamut ci o echipa mica dar f dinamica si competenta pt. a produce un prototip functional de motor, prototip care sa poata fi analizat pe banc si pe care sa-l prezinte pt. finantare serioasa in vederea industrializarii. Totusi in directia asta, a prototipului functional, treburile sunt cel mai usor de facut decat au fost vreodata pt ca in Romania la ora asta exista baza industriala pt. a se fabrica cel putin 2 tipuri de motoare (Ford si Dacia), nenumarati subcontractori, proiectarea/executia sunt mult facilitate de tehnologia CADAM si CNC, piesele de schimb si materialele sunt aproximativ “open source”, exista o mare plaja de motoare ieftine pe piata (fie noi fie mai ales SH pentru teste/canibalizare):
1) ii trebuie macar un ing. bun pe partea de CADAM si simulari mecanice(1000-1500 eur/luna)+echipamentul aferent. La nevoie poate sa-l convinga sa faca munca pro-bono si sa scape de aceasta cheltuiala.
2) ii mai trebuie macar inca un ing. bun pe partea de simulari (termice, CFD). + echipamente, cu 10-20.000 $ poti avea echipamente care sa depaseasca de sute/mii de ori puterea de calcul a unui institut de acum 20 de ani. Ca sa-l plateasca inca 1000-1500eur/luna dar la fel ca si primul poate fi eventual convins sa faca treaba pro-bono sau pt. share din profit. Sau daca sunt baieti bine organizati scapa de cheltuiala de 20.000 pt. computere de simulare si pot avea acces la cloud-computing si pt. sume rezonabile (cateva sute de $ per sesiune) sa ai acces in cateva ore la date care ti-ar lua saptamani sa le calculezi pe calc proprii.
Impreuna cu cei doi de mai sus poate avea in 5-6 luni primele parti de dat in lucru la CNC-uri. Aici preturile variaza functie de ce pile si cunostinte ai prin industrie. Ori incerci sa te bagi pe sub pielea unuia/altuia pe aici (mai lent dar mai ieftin) ori apelezi la servicii custom de afara (mai rapid dar scump). Pt. inceput poate prelua un motor existent pt. transformare (ar fi chiar interesant de vazut ce putere/greutate/consumuri obtine la aceeasi cilindree ca motorul initial) – s-ar putea pastra o gramada de piese, in orice caz m-as speria de “abordarea ARCA” – aia care pretindeau ca-si fac singuri si carucioarele cu care transportau materiale pen’ca erau prea buni pt. lumea asta mica ca sa preia echipamente off-the-shelf.
Ii mai trebuie de la un moment dat incolo (adica din momentul in care proiectul se contureaza a fi viabil, dupa ce are macar un model digital apropiat de realitate) un manager de proiect sau macar un marketer care sa stie unde sa dea telefoane pt. finantari, pt fabricatie, pt. partea juridica de contractare, gestionarea banilor (pt. proiectare, pt plata fabricantilor si testerilor, pt achizitionarea de echipamente custom, samd), sa-i pregateasca prezenta la targuri/expo-uri – amenajare stand, afise in fine sa fie un om de comunicare cum inginerii de formatie sunt in general destul de rar, samd. In felul asta inventatorul se poate ocupa de inventie in timp ce deleaga treburile de detaliu celor doi specialisti (CAD si simulare) si treburile de management PM-ului.
Oricum nu e treaba de un singur om ci macar de 3-4-5 oameni pt. inceput. Altfel apare fenomenul ala de extenuare sau “burnout” si moare cu o inventie valoroasa in buzunar in vreme ce altii fac bani vanzand de exp. apa colorata si indulcita.
@Stelian: am mentionat unversitati si institutele de cercetare doar pt a valorifica baza lor logistica in mod gratuity/extreme de ieftin. Ca si asa nu stiu/nu se obosesc ei prea mult cu “cercetarea”, “prototipuri” samd. Unele institurii chiar au ceva echipamente mai noi (ca de – fonduri EU) dar si potentiali musterii (studenti) care ar putea sa ajute la una alta. Ca numai pt CAD-urle alea platesti la licente o groaza de bani si cam tot pe atat pt modulele de simulare. Ca banuiesc ca nu-si scriu singuri codurile in Fortran si ruleaza pe statia de acasa.
Si da, are nevoie de o echipa, ca singur nu o sa faca mai nimic. Ii trebuie PR a la Arca, un manager de proiect bun, plus unul bun care sa stie ce sa scrie in contracte. Pe partea tehnica depinde cum vrea sa mearga. Poate sa-si angajeze niste ingineri buni part-time/weekend.
Problema mare e capitalul, de care Adi duce lipsa.