DpA a avut un sfarsit de an destul de intens, azi fiind facut public – de catre General Dynamics European Land Systems, nu va asteptati la DpA – anuntul atribuirii unui contract pentru un nou lot de transportoare Piranha III. Contractul s-ar fi semnat pe 30 Decembrie 2016 iar detaliile lui, cum ar fi numarul de bucati si valoarea, vor ramane probabil la secret pana cand producatorul va binevoi sa anunte si astea. Din partea DpA, mai putine sperante. E vorba cel mai probabil de lotul de vehicule specializate despre care se vorbea ca va fi comandat in 2016.
In asteptarea miticului (are sens in ambele variante) var indepartat al Boxerului, achizitiile de Piranha merg bine, lotul actual fiind al cincilea comandat. Daca MApN-ul tot apreciaza vehiculul elvetian, ajungi sa te intrebi daca si ce oferta a avut GDLS pentru producerea unui nou blindat in cooperare cu industria locala si motivul pentru care nu s-a ales solutia evidenta. Ar fi fost ceva mai simplu decat sa se tot achizitioneze loturi mici de Piranha pana cand nu va mai fi nevoie de transportoare. Sau vor ramane din nou fara bani.