Indienii au tras paiul cel mai scurt in materie de tehnologie militara. In ciuda unor bugete consistente puse la bataie pentru achizitii, indienii au fost mai intotdeauna faultati de propriile alegeri geopolitice. Insistenta de a se pozitiona ca un Gica-contra fata de SUA si furnizorii americani, pe motivul ca acestia ar vinde si Pakistanului, a facut ca India sa ramana cantonata mult timp la echipamentul rusesc. In cazul in care doreau diversificarea arsenalului – adica cresterea calitatii, pentru a spune adevarul, indienii se puteau baza intr-o oarecare masura pe fosta Metropola si mai ales pe Franta.
In domeniul rachetelor aer-aer, India a fost unul din cei mai fideli clienti ai francezilor, folosind la timpul lor Matra Super 530, Magic I si Magic II, inlocuindu-le mai tarziu cu MICA, printr-un contract-mamut, la care s-a adaugat ulterior o comanda pentru ASRAAM. Greu de gasit niste clienti mai buni pentru MBDA decat indienii.
Tocmai din acest motiv, atunci cand India a dorit sa achizitioneze un sistem de rachete cu raza scurta, lansate de la sol/nava, pentru dotarea celor trei Arme (Aviatie, Marina si Forte Terestre), MBDA era din nou in pole-position, cotata ca mare favorita cu MICA. Fortele Terestre se gandeau la scoaterea din serviciu a SA-8 si SA-6, Aviatia dorea sa inlocuiasca SA-3 si SA-8 (de remarcat ciudata decizie de a aloca SA-8 si Aviatiei, nu doar Fortelor Terestre) iar Marina vroia ceva mai bun decat Barak-1.