Despe modernizarea NPR-urilor, din perspectiva alternativelor.
La categoria BNIB (brand new in box), trei variante, de la cea mai exotica, la cea mai puternica pana la cea mai putin… remarcabila.
Daca criteriul de evaluare al navelor rapide purtatoare de rachete ar fi doar viteza, atunci Skjold ar fi cea mai buna NPR.
Nava pe perna de aer cu pereti laterali rigizi sau pe scurt SES (Surface Effect Ship) a norvegienilor ar fi cea mai rapida nava militara din lume, are un comportament foarte bun pe mare montata si o vulnerabilitate redusa la exploziile minelor subacvatice fata de constructiile navale clasice.
In plus, pentru supravietuire se bazeaza si pe masuri de reducere a semnaturii radar, ajutata de tehnologia de constructie ce utilizeaza materiale compozite, mai precis laminate cu matrice din polimer (“plastic”) armate cu fibra de sticla si carbon, in structuri sandwich cu miez din PVC.