Deci nu are nici un motiv pentru a aloca 2% din PIB pentru aparare.
Pentru ca, se stie, atunci cand Germania aloca asemenea sume, nu are pe ce le cheltui decat pe portavioane. Probabil ca schimbarea cozilor de matura vopsite cu mitraliere adevarate ar necesita un buget si mai mare.
Efectul strumpf asupra Germaniei a dat nastere la reactii din cele mai diverse, una din cele mai interesante fiind cea a ministrului de externe Sigmar Gabriel. Acesta a caracterizat ideea de a cheltui 2% pe aparare drept “absurda”. Logica? In termeni reali, suma s-ar traduce in aproximativ EUR70bil, mult superioara celei cheltuite anual de francezi care au insa si grija foarte scumpului program nuclear. In conditiile in care totusi Germania ar fi fortata sa cheltuie anual o asemenea suma, problema care-i vine in minte ministrului german e cum se vor descurca sa parcheze atatea portavioane.
Semnificativ e ca ar fi pentru prima data cand germanii ataca frontal problema alocarii de 2% pentru aparare. Pana acum, tinta asta nu era disputata ci doar orizontul de timp in care ar fi atinsa. Discursul lui Sigmar Gabriel marcheaza deci o schimbare de obiectiv.
In al doilea rand, nu putem lasa omul chinuit de asemenea dileme: solutia pentru problema germana, aceea de a investi in aparare sume enorme care sa se traduca in echipamente relativ compacte, ar fi inceperea unui program nuclear propriu.
In cel de-al treilea rand, devine din ce in ce mai clar ca Romania va trebui sa aleaga din cele doua tabere care se prefigureaza, SUA+UK in grupul-celor-ce-cheltuie-pe-portavioane si Franta+Germania+SiAltii in grupul-celor-ce-cheltuie-social. Dupa viteza cu care evolueaza lucrurile, alegerea va trebui facuta mai devreme decat mai tarziu. Nu ca acum ar fi vreun dubiu asupra carui grup apartine Romania doar ca ar mai fi timp sa-l schimbe.