Archive for June 25th, 2017

… noroc sa ai

Molot Vepr vs Cugir PSL - Sursa: forums.gunboards.com

Molot Vepr vs Cugir PSL – Sursa: forums.gunboards.com

Vesti bune pentru FA Cugir. Nu, ei nu au facut nimic sau, cel putin, nimic special. Altii au facut ceva ce ii ajuta: prin noua runda de sanctiuni aplicate rusilor, americanii au extins lista producatorilor de arme interzisi la importul pe piata SUA, adaugand uzina Molot. Asta dupa ce in prima instanta administratia Obama interzisese importurile celuilalt mare producator rus, concernul Kalashnikov.

Mai important, Molot fabrica familia de arme semiautomate Vepr, aflate in directa competitie cu PSL. Vepr au aceeasi constructie bazata pe cutia RPK, cu tabla mai groasa, care ii permite sa foloseasca munitia de 7.62x54R. De acum, PSL-ul are aproape exclusivitate pe piata americana a semiautomatelor AK in 7.62x54mm, asta pana cand va incepe importul Zastava M91, incert la momentul asta.

Mai pe scurt, romanii au scapat de un competitor redutabil, produsele rusilor fiind considerate de o calitate mai buna dar avand si un pret ceva mai mare. E drept ca pentru ca produsele FA Cugir sa fie considerate varful calitatii pe piata americana mai trebuie restrictionati multi alti concurenti (aproape toti) dar cel putin putem visa.

Castravetele spatial

 

Da, Bulgaria are de acum propriul satelit de telecomunicatii, BulgariaSat-1. Satelitul de 3,7 tone a fost construit de compania americana Space Systems/Loral si lansat pe o orbita geostationara la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9 (a carei prima treapta a aterizat intacta, in caz ca e cineva curios). Satelitul are o viata operationala programata intre 15 si 18 ani, timp in care va retransmite canalele de televiziune ale Bulsatcom. Intregul proiect i-a costat pe bulgari USD235mil.

Pe partea tehnica, merita de notat ca prima treapta a rachetei Falcon era second-hand. Adica mai zburase o data dar doar Duminca, pana la biserica.

La capitolul istorie, e de notat ca BulgariaSat-1 nu e primul satelit bulgaresc, vecinii cu mai putina traditie aeronautica construind local doi sateliti stiintifici, ambii lansati cu ajutorul rusilor in 1981.

Traditional, urmeaza comparatia, care e foarte simpla in cazul asta, din lipsa de material: strigatul de lupta (varza, barza, brusture, Coanda, Vuia, Vlaicu) nu poate masca lipsa oricarui rezultat similar din partea vecinilor presupusi mai versati in ale zburatoarelor. Interesant e ca una din justificarile pentru care Romania nu a investit intr-un program similar era lipsa de fezabilitate din punct de vedere comercial. Bulgarii, avand mai putini abonati, au gasit totusi justificarea economica.

Nu trebuie insa disperat, romanii nu vor fi fortati sa incerce ceva similar, avand acum o justificare nou-nouta, foarte solida si sclipitoare: lansarea unui satelit propriu nu renteaza pentru ca se poate inchiria cel bulgaresc la un pret mult mai mic.