TehnoMil

Sursa: cnnturk.com

Anii ’80, toiul Razboiului Rece. Turcia produce blugi si guma Turbo.

La orizont apare insa o oportunitate care nu poate fi ratata. SUA decide sa ajute membrii europeni ai NATO sa fabrice local rachetele portabile Stinger. Guvernul SUA semneaza in 1978 un contract cu fabricantul Stinger, General Dynamics (mai tarziu Hughes Electronics si apoi Raytheon) prin care achizitioneaza drepturile de licenta asupra Stinger si know-how-ul aferent cu scopul de a le transfera mai departe statelor NATO interesate de productia rachetei.

Contractul va deveni efectiv doar atunci cand europenii vor decide sa produca Stinger, ceea ce se intampla in 1983 cand Germania primeste licenta si devine natiunea-lider a unui grup de state cunoscute drept Stinger Project Group, compus din Olanda, Grecia, Belgia, Italia (ultimele doua se vor retrage in final) si atasati ca un breloc, turcii. Europenii vor plati guvernului SUA o suma initiala si o redeventa pentru fiecare racheta produsa, sume ce vor fi transferate producatorului american, Raytheon.

Conducerea proiectului va fi asigurata de Dornier (mai tarziu DASA/EADS) si Diehl iar repartizarea productiei diverselor componente se va face in functie de numarul de rachete achizitionate. Este ocazia asteptata de turci, care decid sa pluseze serios si sa cumpere 4,800 de rachete fata de cele 4,500 cumparate de Germania si 1700 de Olanda, devenind astfel principalii clienti ai programului si primind in schimb productia motoarelor racheta.

Partea a doua a fost sa gaseasca o modalitate de a fabrica respectivele motoare avand in vedere ca la data aceea Turcia avea zero experienta in domeniu si nici o companie capabila sa fabrice combustibilul compozit necesar. In 1988 se infiinteaza, special pentru participarea la SEJPP (Stinger European Joint Production Project), o companie complet noua: Roketsan.

Inceputurile au fost… complexe. Dar sa-i lasam pe turci sa spuna cu cuvintele lor:

“Roketsan, regarded as questionable and undependable by the other member countries of the consortium in the early stages of the Stinger project because it lacked the experience and facilities, later became the first company to complete the production line qualification with great success under the patronage and the support of MSB; effected shipments with zero defect before the deadline of the program and, thus, earned the respect of all program and gained the confidence and credibility necessary for the consequent potential projects.”
Sursa: Roketsan

Datorita numarului mare de rachete achizitionate, Turcia primeste si dreptul de a asambla local Stingerul, linia de la Roketsan dubland-o pe cea din Germania.

Sursa: Roketsan

A fost deschiderea de care turcii aveau nevoie pentru a patrunde in alte programe NATO, cum ar fi ESSM, si pentru a deveni subcontractori pentru marii producatori cum ar fi MBDA (motoarele pentru ASPIDE si TESEO) sau Raytheon (componente pentru PAC-2 GEM-T). Urmatorul pas a fost de a incepe proiectarea unor rachete locale, cum ar fi SHORAD-ul HISAR si rachetele antiblindate ghidate UMTAS/OMTAS si CIRIT.

Sursa: Roketsan

Ca o tehnologie conexa, turcii au avut succes si cu sistemele de lansare proiectate pentru Stinger, ASELSAN avand in portofoliu ATILGAN (montat pe senilate) si ZIPKIN (montat pe vehicule 4×4).

ATILGAN – Sursa: ASELSAN

Pe baza experientei acumulate cu cele doua sisteme, ASELSAN a castigat un contract pentru dotarea Olandei cu 18 turele ce au fost montate pe vehiculele Fennek, ce au inlocuit Geparzii olandezi.

Nu-i rau pentru ceva inceput de la zero cu un contract de licenta old school, demodat se pare azi.