Sau 14.5mm il bate pe 12.7mm
Actiunile militare din Ucraina sau studiul de caz Ce se intampla cand razboiul modern se strica, sint prilejul unor ipostaze epice, vezi poza alaturata.
Trecand peste comicul de situatie, ce trebuie notat este reactivarea pustilor anti-car in calibrul 14,5x114mm sovietice, PTRS si PTRD care apar in destule imagini (de vazut aici) pentru a fi ceva mai mult decat o masura disperata a unor grupuri “cetatenesti” ce au gasit intrarea in vreun muzeu.
Ipoteza este confirmata de faptul ca si ucrainienii “pro-guvernamentali” au proiectat propria pusca anti-material in acelasi calibru deci respectivele arme nu sint chiar ineficiente.
Piata armelor anti-material vestice este dominata de armele in calibrul .50 BMG, cel mai probabil pe motiv logistic, celelalte calibre atipice fiind… atipice. Acolo pe unde au ajuns mitralierele grele KPV si exista nevoia de arme anti-material, 14,5mm face o competitie puternica lui 12,7mm, in ambele variante.
Georgienii si azerii, iranienii, irakienii si kurzii (ultimii cu arme artizanale) – adica pe acolo pe unde se intampla ceva actiune – plus indienii, toti folosesc asemenea arme. Ungurii au produs si ei o varianta a Gepardului in respectivul calibru.
Fac nota discordanta sud-africanii, care vin cu cele mai ingrijite produse.
In competitia cu .50 BMG, 14.5mm are un avantaj din conceptie: in timp ce primul a fost creat ca munitie pentru mitraliere si apoi si-a gasit utilitatea pentru armele anti-material, cel de-al doilea calibru a fost conceput special de sovietici pentru arma anti-car (la vremea respectiva) Rukavshinkov si abia apoi a fost refolosit pentru mitralierele grele KPV.
Detaliul semnificativ, 14.5mm este cotat ca fiind cel mai eficient calibru anti-car folosit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, inaintea unor calibre teoretic mai puternice cum ar fi 20mm folosite de finlandezi sau elvetieni.
Sovieticii au fost la un pas sa-l abandoneze atunci cand au renuntat la Rukavshinkov, considerand ca in cazul unei invazii germane, tancurile acestora vor folosi un blindaj prea puternic pentru ca 14.5mm sa fie eficace. In realitate, germanii au folosit in prima parte a razboiului tancuri slab blindate si in 1941 sovieticii (adica Stalin) au luat decizia introducerii de urgenta in dotare a unor asemenea arme. Din competitia pentru contract nu a iesit un invingator clar asa ca doua arme au intrat in productie, PTRS si PTRD, fara nici o legatura cu “vechiul” Rukavshinkov.
PTRS-41 era o arma semiautomata functionand pe baza recuperarii gazelor, cu un incarcator cu 5 lovituri proiectata de Simonov. Mecanismul a fost folosit mai tarziu la SKS si este “clasic”.
PTRD era o arma cu un singur foc proiectata de un alt armurier celebru, Degtiaryov. Extrem de simpla dar nu primitiva, modul de functionare al PTRD nu poate fi asemuit decat cu cel al unei piese de artilerie, incarcarea facandu-se manual dar extractia automat pe baza reculului deci, tradus in domeniul armelor portative, fiind o arma semi-semi-automata. Sau sfert-automata(TM).
PTRS avea avantajul cadentei de tragere insa si dezavantaje dintre care cele mai importante: fiabilitate scazuta si greutate mare. PTRD-ul, puncta la capitolul fiabilitate si greutate (in comparatie cu PTRD) singura deficienta fiind cadenta de tragere. E usor de vazut de ce sovieticii nu s-au putut hotara intre ele si le-au introdus in fabricatie pe amandoua, sa fie.
Atunci cand germanii au introdus in dotare tancuri mult mai bine blindate, Panther si Tiger, pustile anti-car sovietice si-au pierdut eficacitatea in penetrarea blindajului insa la acel moment artileria antitanc sovietica preluase deja rolul de suport al infanteriei.
PTRS si PTRD au fost in continuare folosite pentru lovirea transportoarelor (semi)senilate, a camioanelor sau punctelor intarite, inclusiv a cuiburilor de mitraliera. Lovituri “norocoase” puteau chiar imobiliza tancuri grele, daca se reusea lovirea vizoarelor.
Se pare ca si Romania ar fi incercat copierea PTRD (cel mai probabil, pe motiv de simplitate constructiva), proiect din care nu a rezultat nimic insa la fel de probabil era ca oricum nu ar fi fost foarte eficiente impotriva T-34 sau KV-urilor mai noi.
Armele sovietice au continuat sa fie folosite in conflictele urmatoare, notabil in Coreea dar se pare ca si in Vitenam, inainte sa-si faca reaparitia in Orientul Mijlociu si acum inapoi pe campiile ucrainiene, de unde au aparut cu aproape 80 de ani inainte.
Daca s-ar judeca fara sa se tina cont de varsta, 14,5mm este capabil inca de performante bune, bataia eficace de 3km trebuind subliniata (cu creionul chimic). In ceea ce priveste capacitatea de perforare, 14,5mm poate inca distruge o mare parte din APC-uri, abia ultimele modele avand blindaje capabile sa reziste. Chiar si in cazul asta, optica si trenul de rulare raman tinte valabile, asa cum au fost in cazul tancurilor germane. E si motivul pentru care sint inca relevante, nu numai in Ucraina.
Romarmul chiar ofera o varianta de KPV pe afet mobil destinata lovirii tintelor terestre desi nu e clar cine ar cumpara un asemenea monstru de 117kg.
Ideea folosirii 14,5mm ramane insa valabila si poate ca ar mai trebui incercat o data copierea PTRD, de data asta cu un incarcator, un arc recuperator care sa inlocuiasca bratul ferm al soldatului si un compensator de recul din secolul 21. Rezultatul s-ar putea sa bata Gepardul M6, adica Lynx-ul licentiat la Cugir, de care oricum nu s-a mai auzit nimic.
Model Sovietic – un soltat prieste pusca, celalalt gloantele.
Cand moare unu, celalat preia pusca sau gloantele, dupa caz.
Echivalentul Gepard, pt armele de mai sus este M3-ul, singurul in calibru 14.5×114, celelalte iteratii sunt pe 12.7mm, in ambele standarde. Insa daca Gepardul, mai poate fi inclus in dotarea “individuala”, de restul… greu de zis, sunt la fel de portabile ca niste aruncatoare de bombe si mult mai limitate.
Acum vreo 10 zile, a fost pe un post de tv, filmul Red Down, cu Patrick Swayze.
Pe acolo se potriveau. Daca ramai cu ele ca ultima solutie…e deja moarta purceaua in cotet. Doar nu suntem Siria, sa sudam “aripioare de racheta” pe butelii de aragaz. Sunt arme de back-up la back-up, montabile pe “Tehnicals”, adica nici macar lumea a-3-a, ci a-4-a(doar daca nu se gandeste cineva, sa le distribuie la preppers-ii in versiunea loco).
As prefera contra APC si compania, sa ramanem la aruncatoare si rachete.
Cine le vede la vanatorii de munte, ar trebui sa ii intrebe inainte pe ei, ce parere au.
PTRS avea teava detasabila si deci nu era mai greu de carat decat un Gepard. Totusi rusii le-au carat peste tot, asa incomode cum sint. M-as mira ca VM nostri sa nu fi folosit unele capturate in WW2.
Chestia e ca 14.5 bate la o distanta la care ajung doar rachetele ghidate, evident mai bune impotriva APC dar si mult mai scumpe. Pusese Stelarul o problema mai demult: ce face un pluton/companie de infanterie impotriva unei mitraliere de 12.7? Solutii exista dar nici una asa de ieftina ca un PTRD.
Ce face plutonul, in fata unei mitraliere 12.7? Am citit si eu, ce s-a scris, dar cumva situatia portretizata este un frison, provocat de “Oarba de Mures”. Nu zic ca nu se poate intampla, dar solutiile sunt Barrett, AS50, mai ieftinul Gepard, o pusca rezonabila ca performanta:
http://www.bbc.co.uk/newsbeat/article/40381047/a-canadian-sniper-breaks-the-record-for-the-longest-confirmed-kill-shot—but-how
…o echipa de neutralizare(care sa se apropie) sau ca in razboiul mai modern, un “airstrike”. Cand iti pregatesti echipamentul, parca ai mai adauga(lucruri esentiale, in principiu), dar e o limita in ceea ce poti lua cu tine, inainte de a deveni, doar purtator de samar. No offence pt magarusii de treaba…😁 Asa ca trebuie sa gasesti un compromis.
Calibru 14.5mm e un compromis “in stil sovietic”, as prefera unul vestic sau israelian, ca au fost mai aproape de situatia noastra.
sa te plimbi cu o tzava d’aia dupa tine e deja ridicol 🙂
ce nu poate face un 12.7 cinstit APEI probabil nu poate face nici un 14.5mm asa ca mai bun AGul sau buteliile cu aripioare 🙂
Nu-i chiar asa, e diferenta mare de energie. 12,7 bate pana in 2km, 14.5 ajunge pana la 3km.