TehnoMil

Se schimba un pic rolurile, de data asa e vorba de reactiunea ECM a NATO. Pe locul intai cu coronita, Nulka. Un sistem ECM activ, construit de australieni pentru a combate rachetele Exocet.

Exact. Pentru ca francezi.

Pentru a intelege de ce a fost nevoie de Nulka, trebuie revazuta foarte sumar istoria dezvoltarii rachetelor antinava vs reactiune.

Sursa: An Introduction to SSDS Concepts and Development, John E. Whitely Jr.

Asa cum se stie, istoria oficiala a rachetelor antinava a inceput in 1967 cu scufundarea navei israeliene Eilat de catre o racheta P-15 Styx sovietica, subsonica. Replica americana a venit sub forma sistemului Phalanx, a carui proiectare a inceput in anul imediat urmator dar intrat in dotare abia in 1985.
Pana ca Phalanx sa ajunga pe puntea navelor US Navy, sovieticii demarasera deja productia unor rachete capabile sa-l invinga, mijlocul anilor ’70 fiind perioada in care au aparut primele rachete supersonice. Imediat americanii au inceput proiectarea unui sistem capabil sa raspunda noii amenintari, RAM, intrat in dotare in 1992.

In tot acest timp, francezii zburau la nivelul marii, nedetectati de radare. Si la propriu si la figurat. Franta incepuse deja din a doua parte a anilor ’60 dezvoltarea unui tip de racheta antinava revolutionar, racheta capabila sa zboare la inaltime foarte mica, mult inferioara celei la care evoluau rachetele sovietice.
Exocet a fost prima din noua clasa de rachete si a intra in dotare undeva intre 1969-1972. De remarcat cronologia aparitiei rachetelor similare, Harpoon fiind a doua, proiectata sa atinga performante superioare Exocet iar RBS 15 a treia, conceputa la randul sau pentru a fi superioara Harpoon. E vorba bineinteles de prima generatie a rachetelor in cauza, acestea fiind dezvoltate mai departe in ritmuri diferite.

NATO – mai exact americanii si britanicii – nu au reactionat la aparitia Exocet, intelegerea neoficiala de la vremea aceea fiind ca state membre NATO sa nu dezvolte metode de combatere a sistemelor produse de alte mebre NATO, decizie pe care o vor regreta mai tarziu. Pentru ca francezi.

Cei care s-au lovit primii de problema Exocet au fost australienii, Asia de Sud-Est fiind prima regiune de export a rachetei franceze.
Aparitia clasei de nave purtatoare de rachete Perdana a Malaeziei, in 1972, avand instalate la bord rachetele Exocet MM38, i-a facut pe australieni sa evalueze toate sistemele antiracheta existente pe piata sau aflate in dezvoltare si concluzia a fost ca nici unul nu asigura o protectie adecvata impotriva unei rachete cu un asemenea profil de zbor.

S-a luat deci singura decizie logica: proiectarea unui sistem local capabil sa combata Exocet. Primul pas a fost de simula amenintarea si pentru ca australienii nu erau americani, sa incerce furgasirea unor exemplare, au trebuit sa se multumeasca cu cel mai apropiat substitut, adica un Mirage III cu radar de bord Cyrano, considerat reprezentativ pentru nivelul tehnologic al Exocet.
A urmat identificarea si selectia potentialelor solutii si, in urma numeroaselor studii si teste cu Mirage, s-a ales varianta unui sistem ECM activ, lansat de la bordul navelor cu ajutorul unei rachete ce-i permitea apoi “plutirea” la punct mai mult sau mai putin fix, pe o perioada considerata suficienta pentru abaterea rachetei antinava.

Nulka atrage rachetele cu senzor de radiolocatie prin simularea unei tinte cu un ecou mai puternic decat cel al navei. Chiar daca racheta nu poate fi pacalita pentru a urmari Nulka, prezenta capcanei poate duce la confuzia senzorului radar, suficient pentru ca racheta sa rateze tinta.

Analiza australiana din care a reiesit ca cea mai buna solutie ar fi capcanele electronice, sistemele existente la acel moment fiind ineficiente, a fost validata de evenimentele din Falkland si apoi Golful Persic, Exocet cauzand pagube serioase atat RN cat si USN.
US Navy si, initial, RN au fost interesate de proiectul Nulka. Cand a fost insa de investit, doar americanii au deschis punga, britanicii apucand un alt drum. Nulka a devenit un proiect australiano-american, o parte din componentele RF provenind din SUA.

Nulka a devenit operational la sfarsitul anilor ’90 si a intrat in dotarea Australiei, Canadei si SUA. De remarcat ca Nulka e unul din putinele – daca nu si singurul – sistem de provenienta straina acceptat intr-un rol atat de sensibil la bordul navelor USN.

Performantele Nulka au venit cu pretul unui… pret mare. Britanicii, mai zgarciti la punga, au preferat varianta mai ieftina a unei munitii lansate tot de o racheta insa suspendate de o parasuta.

BAE Siren – thinkdefence.co.uk

Mk251 Siren este lansata de sistemul Seagnat, lansatoarele fiind cele standard NATO de 130mm si este relativ similara Nulka desi sensibil mai ieftina.
Proiectul Siren sau Outfit DLH a inceput in 1982 (evident tot pentru protectie impotriva Exocet) ca o afacere britanica evoluand ulterior ca o cooperare britanico-franceza (!?!?) si a intrat in dotare incepand cu 1995 la bordul navelor ambelor Marine.

De remarcat ca ambele sisteme, Nulka si Siren, vin de la acelasi grup producator, Nulka de la subsidiara australiana a BAE iar varianta britanica a Siren de la “adevarata” BAE.

Cat despre francezi, ar fi interesant de stiut cum evalueaza protectia oferita de Siren, conceputa sa pacaleasca Exocet, impotriva propriilor Exocet. Cu sau fara legatura cu Siren, britanicii au renuntat la Exocet-urile lor pentru Harpoon, francezii continuand insa dezvoltarea.

Chiar daca exista si alte contramasuri electronice navale, Nulka si Siren ar fi cele doua sisteme ce domina piata, fiind in dotarea celor mai puternice Marine vestice si nu ar trebui sa lipseasca de pe lista echipamentelor evaluate pentru dotarea corfretelor romanesti.