TehnoMil

Printre multe probleme mostenite de la fosta URSS care sint cunoscute publicului, cum ar fi o flota de submarine imbatranita, un portavion nefunctional si docuri neplutitoare, marina rusa se lupta si cu o problema trecuta sub tacere. Un element critic din lantul senzor-efector pe care se baza marina URSS in lupta cu navele de suprafata NATO, a disparut de ceva timp din arsenalul rus.

URSS-ul nu avea multe domenii in care sa fie tehnologic la acelasi nivel cu vesticii dar unde avea, profita din plin. Tehnologia spatiala le-a dat sansa sovieticilor sa conceapa unul din primele sisteme senzor-efector globale, posibil chiar primul. Obiectivul era localizarea cu precizie suficienta a navelor NATO pentru ca rachetele P-700 Granit, lansate de dupa linia orizontului, sa-si atinga tinta. Sistemul a cazut in “paragina” veriga lipsa din lant fiind chiar senzorul.

In anii ’60 URSS incepea constructia unei constelatii de sateliti, Tselina, dedicati ELINT si construiti conform specificatiilor armatei. Misiunea lor era sa localizeze si sa identifice obiectivele terestre inamice dupa emisia semnalelor radio. Coordonatele urmau sa fie folosite pentru planificarea misiunilor aeriene sau programarea rachetelor balistice.

Tselina-2 – Sursa: Yuzhnoe via space.skyrocket.de

Marina avea nevoie de un sistem similar, mai ales dupa introducerea in dotare a rachetelor antinava cu raze de actiune mult superioare bataii maxime ale senzorilor de pe platformele lansatoare (care nu sint baterii de coasta). Era deci nevoie de un sistem capabil sa identifice navele NATO iar satelitii ELINT Tselina ai armatei ar fi fost ideali. Totusi, marina a insistat pe necesitatea unor senzori aditionali, de tip radar activ, si astfel programele au fost separate complet, cel al marinei fiind cunoscut drept Legenda.

Legenda folosea doua tipuri de sateliti, cel de tip ELINT fiind cunoscut drept US-P (Upravlenniye Sputnik Passivny), similar ca functie Tselina iar cel cu radar activ US-A (Upravlenniye Sputnik Aktivny).

US-P – Sursa: GlobalSecurity.org

US-A – Sursa: GlobalSecurity.org

Legenda se baza pentru transmiterea datelor pe o constelatie separata de sateliti, Parus. Datele erau receptate de o statie de sol, care ar fi facut identificarea tintelor dar se pare ca a existat si posibilitatea ca datele sa fie transmise direct platformelor de lansare, de exemplu submarinele de tip Oscar (cum era Kursk) si transferate rachetelor de croaziera, cum ar fi P-700 Granit.

Parus – Sursa: space.skyrocket.de

Primele lansari US-A au avut loc in a doua jumatate a anilor ’60 iar US-P au inceput sa fie lansati la jumatatea anilor ’70.

Daca US-P era mai mult sau mai putin similar cu Tselina, US-A era un “dispozitiv” special. Folosirea unui radar implica nevoia unei surse de putere mare iar tehnologia panourilor solare nu putea rezolva problema asa ca sovieticii au recurs la solutia lor obisnuita: montarea unui reactor nuclear.

Reactorul US-A – Sursa: svengrahn.pp.se

Si tot ca de fiecare data cand e vorba de sovietici si tehnologia nucleara, au existat si accidente, cel mai grav avand loc in 1978, cand US-A Kosmos-954 nu a reusit sa-si ejecteze reactorul pe o orbita mai inalta inainte de reintrarea in atmosfera si a contaminat o zona intinsa din Canada. Operatiunea de curatare, numita Morning Light, efectuata de canadieni si americani a fost facturata apoi sovieticilor. Care au si platit!

Au fost lansati peste 30 de sateliti US-A, ultimul in 1988 insa e destul de rezonabil de concluzionat ca au avut un succes relativ limitat, fata de satelitii pasivi US-P, alimentati cu panouri solare, care au fost lansati in 50 de exemplare, ultimul in 2006, mult dupa intreruperea lansarilor US-A.

Printre succesele atribuite Legenda ar fi monitorizarea flotei britanice in drum spre insulele Falklands.

Cel mai mare succes a apartinut insa Tselina, lansati in aproape 100 de exemplare, ultimul in 2007. Oprirea lansarilor Tselina si US-P aproape in acelasi timp nu a fost intamplatoare. Inca de la inceputul anilor ’90, odata cu descompunerea URSS, Rusia a incercat sa-si repatrieze programele sensibile. Tselina facea parte din ele si principala problema era ca satelitii erau produsi de KB Yuzhnoe, din Ucraina. Problema se multiplica si din cauza ca lansatoarele folosite pentru Tselina si US-P erau Tsiklon-3 si Zenit-2, din nou rachete construite in Ucraina. Rusii au decis consolidarea programelor ELINT ale armatei si marinei intr-unul singur, Liana, sub control local si lansarea satelitilor de la bordul rachetelor rusesti Soyuz-2.

Prima consecinta a fost faptul ca desi cele doua programe au fost comasate, urmau sa foloseasca in continuare doi sateliti diferiti, desi cu unele componente comune. Tselina urmau a fi inlocuiti de Lotos-S iar US-P si US-A de Pion-NKS – ultimul fiind un satelit dual, ELINT si radar activ, sursa de putere fiind de data asta panourile solare.

Lotos-S – Sursa: KB Arsenal via space.skyrocket.de

Pion-NKS – Sursa: KB Arsenal via space.skyrocket.de

Folosirea rachetelor rusesti Soyuz in locul celor ucrainiene Zenit a dat de asemenea dureri de cap proiectantilor, sarcina utila fiind mai mica si deci Lotos-S si Pion au trebuit sa intre la o cura drastica de slabire. Desi rusii sustin ca performantele s-au imbunatatit fata de vechile Tselina si Legenda, oarecum firesc datorita saltului tehnologic, reducerea in dimensiuni a insemnat clar o performanta mai scazuta fata de cea care ar fi fost obtinuta in urma folosirii unor sateliti mai mari, lansati de Zenit.

Constelatia de sateliti de comunicatie Parus a fost de asemenea inlocuita de o noua generatie, Meridian.

Meridian – Sursa: NPO PM via space.skyrocket.de

Datele la care au fost efectuate ultimele lansari ale Tselina si US-P (2006-2007) au o semnificatie importanta pentru desfasurarea programului Liana: viata operationala a unui satelit de generatie mai veche era de 2-3 ani. Ca dupa ceas (la propriu), rusii au inceput sa lanseze satelitii Lotos-S in 2009, pana la sfarsitul anului curent fiind lansati inca trei (2014, 2017, 2018). Luand in calcul durata medie de viata, e de asteptat ca doar doi Lotos-S sa fie functionali la aceasta data.
Rusii chiar se lauda cu folosirea satelitilor ELINT in timpul bombardamentelor efectuate in Siria.

Sursa: russianspaceweb.com

In mod clar insa ceva lipseste: Pion-NKS nu a fost inca lansat in nici un exemplar, cel putin pana la sfarsitul anului curent. Asta inseamna ca marina rusa a ramas de aproximativ 10 ani (~2008-2009) fara satelitii sai capabili sa localizeze tintele navale. Probabil ca rusii vor incerca sa astupe cat mai curand gaura asta insa deocamdata situatia e mai albastra decat era pe vremea sovieticilor si un element critic le lipseste din dotare.