Au inceput sa iasa la lumina cateva informatii despre posibilele cauze ale exploziei de la Cugir de pe 12 Noiembrie, urmate de un incendiu soldat cu moartea unei persoane.
Deflagrația s-a produs după un foc de armă. Explozia a fost declanșată de scânteia pe care o produce glonțul în combinație cu praful de pe tunelul de tragere „Mâna omului care a tras a luat foc și în acel moment au fugit cu toții spre ieșire. Totul a durat extrem de puțin, până când focul a cuprins toată încăperea, din cauza nerespectării normelor de izolare, respectiv carton și polistiren. Condițiile de muncă mizerabile, colcăind a praf de pușcă, lipsa totală a investițiilor, totala nepăsare a conducerii și a sindicatului în a veni cu soluții pentru condițiile de muncă”, ne-a relatat muncitorul. „A fost noroc că au reușit să scoată muniția afară din magazie, din mână în mână. Și că domnul care a tras cu pușca a scăpat ca prin minune. A reușit să-și stângă focul de pe mânecă”, a precizat acesta.
Sursa: Evz.ro
Din descriere, conditiile de munca par sa nu se fi schimbat din cea mai neagra perioada a anilor ’80. Poate n-ar fi rau ca cei ce se lauda cu AK-ul la “standardele NATO” sa fie intrebati cum se compara conditiile de munca fata de “standardul UE”. Dar atat timp cat linia AK duduie (si la propriu, din pacate) si se aduce valuta in tara, merge si asa.
Conditiile de munca s-au imbunatatit semnificativ daca facem comparatie cu mijlocul anilor `80. Asta pentru ca au izolat cladirea cu polistiren si banuiesc ca au WiFi. Plus ca nu mai sunt poze cu conducatorii alesi si streaguri cu stema.
Asta cu pozele, nu sint asa de sigur. Poate le schimba mai des, asta as crede.
Daca e cu poze – prima e cu liderul de sindicat.
Om de baza al societatii strategice care isi da sudoarea pentru binele angajatilor.
Nu vreau să jignesc dar cu acești gușați nu se întrezerește nimic la orizont.
Poate ar cam fi timpul pentru privatizare, în sensul 👍?!
Investiții, tineret, marketing etc…
Omul sfințește locul☺.
E “uzina strategica” deci mai bine o inchide Statul decat sa o privatizeze.
Si da, omul sfinteste locul. Ce concluzie sa tragem despre Cugir?
Păi atunci nu mai e “Stat”!!!
Dacă o țin tot așa se va ajunge la un moment dat ca Romania să cumpere pt Armată pe bani grei puști de asalt.
Progresul nu stă pe loc.
Ce exportă ei acuma pt rebeli… nu știu dc va fi valabil mai târziu…
Armele devin bătrâne😀, pt rebeli merg, dar pt Armată?
Se pare că se urmărește anume acest scop: Romania peste ceva timp să nu mai producă puști de asalt pt Armată și Export. Să devină importator cu acte în regulă.
Altă explicație nu există.
Scopul asta malefic ar presupune existenta unui plan, adica inteligenta. Cugirul va muri din lipsa ei.
Deacord.
Eu fiind fan Kalașnikov am urmărit foarte atent evoluția celor de la Ijmaș.
Până și rușii “bolșevici-comuniști”☺ au ajuns la concluzia că nu se mai poate continua cum era pe timpuri.
Ei cu resurse de tot felul…..deveniseră inefecienți…
Armata lor a declarat că nu bagă comenzi până nu scot ceva cu adevărat nou…☺. Cu AK, au depozitele pline.
Export la fel noli(0) aveau…
După privatizare noii proprietari:
primul lucru ce lau făcut au micșorat hala principală de 4 ori😀. Hala aceasta era 👍 când era Tratatul de la Varșovia😀au zis ei. Era prea mare. Consuma multă căldură, energie etc.
Au adus mult tineret, strunguri noi,…
Dacă nu privatizau ajungeau cei de la Kalașnikov-Ijmaș la Nirvana😀, sau orentat bine și la timp guvernu lor.
Mergând după această rețetă cei de la Kalașnikov au ajuns în scurt timp un concern destul de redutabil. Produc nu doar arme dar și alte produse.
Așa că Doamne ajută poate în al 12 Uhr și Cugirul va prinde un nou proprietar român sau străin care îl va relansa.
Soluția ar fi poate crearea unui concern?!
Cei de la Kalașnikov produc drone, au șantiere navale, producție civilă…
Concernul deja exista. Se numeste Romarm.
Da dar Romarm e de stat.
Dc greșesc corectați-mă.
Apropo dc nu e secret cine sunt acționarii la concernul Romarm?
Bineinteles ca e de stat. Legislatia e destul de ambigua dar e cert ca in mod traditional nu au existat producatori privati de armament. Probabil ca acum exista cateva mici exceptii insa nimic de dimensiunea Cugirului.
Iar atunci cind productia nu va mai dudui va fi inchisa.
De ce sa fie privatizata sau retehnologizata? Ce stiti bai voi despre economie? Nu vedeti ce crestere am avut?
Cand or ramane fara paine, sa li se deie sa manance crestere economica.
oricat vrem sa credem ca suntem cinvea va zic eu concluzia:suntem depasiti : de situatie ,de vremurri , de orice
O sa importam la chee pusca de asalt cacand s’or hotari si or avea timp, peste niste ani
Acuma nu e urgentza, mai stau cu akmurile cele eterne, altele sunt urgentzele
Pana atunci dinozaurii astia vor mai freca menta prin romarm si vor mai exporta la cine dracu mai cumpara akmuri
Oricum li se vor plati salariile, pentru ca sigurantza natzionala
Cerinta pentru producatorii straini de a fabrica arma de asalt in Romania e cunoscuta.
cerintza, Dumneaei, ca cerintza, dar or sa descopere ca n’au cu ce si ca n’au cine si ca e urgentza si or s’o lase balta si se importa 🙂
cate din P5urile ce trebuiau fabricate la UMB s’or fi facut pana acuma…
ma intreb cum or sa faca acelasi lucru cu corvetele 🙂
Pai n-o sa fie nici o urgenta, cum spuneai: akmurile sint eterne.
old news…. merge și așa aka sectorul public.
Las-o ba ca merge asa
Ne-am obisnuit cu ea…
https://www.youtube.com/watch?v=94EfbIIHLpk
Am intrat in NATO, UE si mileniul 3 si cu toate astea mai mult de doua treimi din populatia rurala are cacastoarea in fundul curtii. Despre ce vorbim?
De fiecare data cand aud de Cugir (FAC SA) imi vine in minte Muzeul Satului…
Noroc ca nu erau criterii de admitere in mileniul 3, ca s-ar fi putut sa nu fim primiti.
Daca era examen de intrare in mileniul 3, noi eram aia dati afara pentru copiat
@gabitzu
Noi nici să copiem nu mai știm….
Picam examenul ca proștii, că și să pregătești niște copiute, înseamnă muncă: să parcurgi materia, să fii capabil de sinteza materiei parcurse,nu să intri kacornuta cu manualu’ sub bluza și nici să ai macar habar la ce pagină să cauți… 🙂