Ce se vroia initial o postare independenta si de sine statatoare, a devenit primul episod dintr-o serie de comparatii intre principalii candidati pentru dotarea cu elicoptere de atac a Romaniei.
Episodul de fata are un subiect relativ obscur: MUM-T adica Manned UnManned Teaming. Ce face mai exact si cate tipuri au fost observate pana acum in natura, cu cuvintele lor:
This (STANAG4586) was intended for use with ground control systems, but it is commonly used in manned unmanned aircraft teaming. The levels are as follows:
Level 1 Indirect receipt/transmission of UAV related payload data
Level 2 Direct receipt of Intelligence, Surveillance and Reconnaissance (ISR) data where “direct” covers reception of the UAV payload data by the unmanned control system when it has direct communication with the UAV
Level 3 Control and monitoring of the UAV payload in addition to direct receipt of ISR and other data
Level 4 Control and monitoring of the UAV, less launch and recovery
Level 5 Control and monitoring of the UAV, plus launch and recoverySursa: cradpdf.drdc.gc.ca
Pe scurt, MUM-T se ocupa cu interactiunea dintre platformele pilotate, in cazul asta elicoptere, si cele nepilotate, adica UAV-uri.
State of the art-ul US Army – ca ei sint cei mai mari promotori ai conceptului – urma sa fie UTA (mast mounted unmanned aerial systems tactical common datalink assembly) instalat pe AH-64D Block III, redenumit ulterior AH-64E. UTA, produs de L3 Technologies, este un sistem instalat pe catarg, in locul radarului Longbow, planul fiind de a dota o treime din AH-64E cu el.
Este un MUM-T de nivel 2-4, adica este capabil nu numai de a receptiona date de la un UAV ci si de a controla orientarea senzorilor si traseul de zbor al UAV-ului. Legatura de date este “future proof“, functionand in banda Ku, care se prognozeaza ca va fi folosita in viitor de mai toate UAV-urile, deocamdata interfatand doar cu MQ-1C Gray Eagle. UTA a fost testat pentru prima oara in 2009.
Ca o masura interimara pana la introducerea in dotare a AH-64E, US Army a luat decizia sa instaleze pe AH-64D Block II un sistem mult mai ieftin care sa interfateze cu UAV-urile cu sisteme “legacy”, gen Shadow sau Hunter, adica sa functioneze in benzile C si L cu o antena omnidirectionala. Sistemul se numeste VUIT-2 (Video from UAS for Interoperability Teaming Level 2) si este asa cum ii zice si numele capabil doar sa receptioneze transmisii de date de la UAV-uri insa nu si sa controleze senzorii sau traiectul de zbor, cum poate UAT-ul AH-64E.
VUIT-2 a avut o dezvoltare mai rapida decat UTA si a inceput testele in 2007.
VUIT-2 poate transmite date inclusiv operatorilor de la sol, care au nevoie de un OSRVT (One Source Remote Video Terminal) pentru a vizualiza imaginile.
Prin imbunatatirea preformantelor VUIT-2 (scaderea greutatii si cresterea distantei de transmisie) s-a ajuns la MUMT2 (Manned Unmanned Teaming interoperability level 2) si el instalat tot pe AH-64D si testat cu succes in Irak si Afganistan. Este in continuare restrictionat la MUM-T Nivel 2 si functioneaza in benzile C si L adica stie sa vorbeasca doar cu Shadow si Hunter.
Tot o derivatie din VUIT-2 a fost si L2MUM (Level 2 Manned Unmanned Teaming System) instalat in 2011 pe Kiowa Warrior. Ca si MUMT2, L2MUM creste distanta de transmisie si scade greutatea, ramane la MUM-T Nivel 2 insa extinde benzile de frecventa in care opereaza la C, L si Ku.
In 2014 US Army decide insa sa renunte la Kiowa Warrior si sa le inlocuiasca cu AH-64. Planul este ca fiecare brigada de aviatie sa aiba un batalion de elicoptere de atac, cu 24 de AH-64, plus o escadrila de elicoptere de atac si recunoastere, cu 24 de AH-64 si 12 UAV-uri Shadow.
Migrarea spre noua structura a inceput in 2015 cand primele unitati dotate cu mixul AH-64D/Shadow au fost folosite in Irak.
In paralel, a intrat in dotare si AH-64E cu al sau UTA, folosite in Afganistan. Problemele descoperite cu UTA au fost cele ce tin de costul mult mai mare al sistemului, comparat cu VUIT-2/MUMT2 – oarecum de asteptat tinand cont de complexitatea mai mare – dar si de faptul ca UTA poate vorbi doar cu Gray Eagle si noul Shadow V2 . Migratia celorlalte UAV-uri spre banda Ku nu s-a produs asa cum fusese estimat asa ca UTA nu mai poate reprezenta solutia viitorului compatibila cu prezentul.
US Army s-a intors la producatorul L3 care a prezentat o evolutie a MUMT2, MUMT-X, care promite sa suporte toate benzile de frecventa – Ku, C, L, si in plus S – (ca L2MUM), sa asigure o interactiune de Nivel 2-4 (ca UTA) si totul la un cost mai mic decat UTA (ca MUMT2).
Champion.
In privinta celuilalt competitor major, Bell AH-1Z, lucrurile sint mai… complicate. In mod traditional AH-1 a fost in urma AH-64 in privinta electronicii de la bord si a comunicatiilor, iar cazul MUM-T nu face exceptie.
Activitatile MUM-T au fost sustinute in principal de US Army pentru dotarea AH-64, implicarea USMC fiind mult mai discreta. Rezultatul a fost ca USMC nu a mers pe aceeasi solutie si cu aceiasi furnizori preferati de US Army, ci a optat pentru solutia “‘eftin si destul de bun“, in cazul asta de origine israeliana.
USMC a contractat Elbit pentru instalarea TVDL (Tactical-Video Data Link) pe AH-1W, contractul initial fiind semnat undeva in 2010, insa nu e clar daca TVDL ar fi fost instalate si pe AH-1Z de la inceput (productia AH-1Z incepand undeva in 2006-2007) sau daca modernizarea asta este programata in viitor, in functie de buget.
Prin 2011 ar fi existat intentii de procurare a unui CDL (common data link) FMV (full motion video) pentru AH-Z si UH-1Y si exista informatii indicand achizitia unor kit-uri FMV insa in mod ciudat se pare ca in 2017 se ajunsese la un studiu de fezabilitate al antenei. Posibil ceva diferit. Situatia e destul de ciudata avand in vedere ca Bell este atat producatorul AH-1 cat si (prin compania-mama Textron) al Shadow deci ar fi de asteptat ca macar intre ele sa existe o integrare nativa.
Prima runda este castigata deci de AH-64 pe criteriul maturitatii tehnologiei si se pare ca AH-1Z are ceva de lucrat in zona MUM-T pentru a recupera terenul.
MUM-T e un subiect neobisnuit pentru inceputul comparatiei intre elicopterele de atac insa tehnologia asta promite sa imbunatateasca atat eficacitatea elicopterelor cat si capacitatea de supravietuire deci e posibil sa fie unul din cele mai importante elemente ale unui viitor elicopter de atac. Ce era optional impotriva unor insurgenti dotati cu tunuri de 23mm si putine rachete MANPADS, devine obligatoriu impotriva unora dotati cu TOR si Tunguska.
Capacitatea de a trimite un UAV in recunoastere pentru a nu expune direct elicopterul de atac, care sa lanseze apoi o racheta in mod LOAL, ar fi de nepretuit.
Deocamdata avem UAV-ul si racheta.
Probabil asteptam sa ramana si la ei UAVul si racheta, oricum cam totul arata ca spre asta se va merge, platforme semiautonome ce vor primi ok-ul pentru atac de la un operator uman.