Archive for September 7th, 2019

De ce a trecut Polonia strada?

Incepand cu concluzia: deci Polonia a investit serios in Spike, cumparand atat rachete la cheie cat si transferul tehnologic, acum produce respectivele rachete la MESKO (nu e clar in ce procent dar suna bine) si se gandeste chiar la export insa cumpara Javelin pentru fortele teritoriale? Cel putin asa zice Jane’s.

S-ar fi cumparat 60 de lansatoare si 185 de rachete insa tot Jane’s estimeaza ca este doar o parte dintr-o comanda mult mai mare.

Javelin a fost intotdeauna cotata ca mai scumpa decat Spike asa ca optiunea polonezilor pentru o racheta importata la cheie, teoretic mai scumpa, in dauna unui produs teoretic local nu are nici o explicatie aparenta.

Cu atat mai mult cu cat polonezii aveau (?) in derulare un program pentru o racheta destinata infanteriei usoare, Pirat.

Problema logistica creata de existenta a inca unui tip de racheta anti-tanc si posibila diferenta de pret trebuie sa fie justificate cumva, asa ca intrebarea e ce poate Javelin sa faca si Spike nu.

Intrebarea a divizat blogosfera poloneza.

Conspirationistii considera ca rachetele nu sint de fapt destinate Poloniei ci altui stat desi asta ar fi o metoda foarte publica de a transfera Javelin unui stat tert. Si nu e ca si cand SUA se jeneaza sa vanda Javelin direct Ucrainei.

Tranzactionalistii presupun ca e dreptul platit administratiei americane si rezultatul influentei gigantilor americani producatori de armament desi cantitatea cumparata e nesemnificativa. Poate in viitor vor exista mai multe motive sa credem varianta asta.

Interoperationalistii spera ca de fapt rachetele vor ajunge la fortele pentru operatiuni speciale poloneze si nu la fortele teritoriale. Adica e vorba de interoperabilitatea cu aliatul american. Asta ar explica cantitatea mica cumparata dar nu si de ce polonezii nu au anuntat de la inceput ca destinatia va fi FOSul.

Technicistii opineaza ca ar fi vorba de usurinta de utilizare a Javelin (fire&forget) fata de antrenamentul mai special cerut de Spike in modul man-in-the-loop, vorba ce umbla prin targ fiind ca Spike nu i-a rupt gura respectivului targ in modul fire&forget, fiind nevoie de mana sigura a mesterului pentru a asigura finalul fericit. Adica Javelin ar fi mai potrivita pentru soldati prosti neinstruiti. Asta desi se pare ca testele poloneze au infirmat avantajul avut de Javelin in usurinta exploatarii.

Bine ca nu sintem intr-o situatie similara.

Erau pe cand nu le vedeam dar nici acum nu stim unde sint

Sursa: Pinterest

Sursa: Pinterest

Israelienii par adeptii principiului ca orice unitate e o forta speciala astfel incat una din cele mai “invizibile” astfel de unitati a fost una din cadrul… artileriei. Pentru ca si artileria israeliana trebuie sa aiba fortele sale speciale.

In anii ’80 Israelul avea deja multa “experienta” in pozitia de inferioritate numerica fata de vecinii arabi, inregistrata mai ales in zona blindatelor si in special a tancurilor. Chiar daca israelienii nu s-au dat niciodata in laturi (sau mai precis inapoi – pentru ca nu aveau unde) de la lupta de aproape cu blindatele inamice, nu le-a lipsit niciodata inteligenta sa inteleaga ca riscurile sint mari si fiecare caine are ziua lui.

Ideea de a lupta cu blindatele inamice de la o distanta “sigura” nu era chiar noua insa multumita colonelului Benny Beit-Or, seful programului de dezvoltare a armamentului, Israelul a fost printre primele state care a pus la punct doctrina, structura si tehnica necesare conceptului sa devina realitate.

Structura era un batalion numit Moran, infiintat la mijlocul anilor ’80 si detasat la granita cu Egiptul, subordonat regimentului de artilerie 214 “Prastia lui David”, ulterior infiintandu-se omologul Meitar, la granita siriana, adica langa cei doi vecini capabili sa adune suficiente tancuri incat sa puna in pericol securitatea israeliana.

Tehnica era reprezentata de o racheta anti-tanc cu raza lunga, de 25 de km, numita Tammuz. Racheta era echipata cu senzori EO/IR si ghidare prin legatura radio.

Continuare…