Damen Holding B.V. (Damen) a luat act de difuzarea extinsă în presă și interesul public cu privire la situația Șantierului Mangalia. Având în vedere lipsa de claritate a mai multor narative, compania noastră ar dori să prezinte următoarele precizări.
Damen va rămâne în România și își va continua activitatea la Galați.
Nu există îndoială că Legea 187/2023 este aplicabilă și Damen este lipsit de controlul operațional și managerial, prin încălcarea totală a acordului inițial de către statul român, de unde și dreptul Damen de a înceta contractul de asociere. Acest lucru a fost recunoscut chiar și în documente oficiale ale Ministerului Economiei din România.
Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023.
Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate.
Soluția nu este să se formeze comitete și comisii. Ceea ce este, în orice caz, prea puțin și prea târziu.
Mai mult, Damen Holding nu a fost contactat de nicio autoritate și nu are discuții în prezent cu nicio comisie.
Nu-i normal sa le dai inapoi cele 2 procente? Cine ar fi trebuit sa rezolve problema asta, fostul ministru al Economiei, nea’ Florin Spataru-Avion? Unde e acum, s-a ascuns?
“Modificarea legislației, ca urmare a constrângerilor din PNRR, a făcut ca această excepție să fie un subiect de dispută între parteneri, chiar dacă aplicarea Legii 187/2023 și a HG-ului 639/2023 conduce la o perioadă de tranziție de aproximativ trei ani și jumătate în care managementul societății este asigurat de Damen și acționarul majoritar își exercită în continuare atribuțiile în conformitate cu prevederile contractului de asociere”, spune Oprea.
Acesta susține că guvernul, “cu bună credință”, “a acționat imediat ce a primit notificarea din partea partenerului olandez și a constituit, la solicitarea Prim-ministrului, un grup de lucru având ca obiect oportunitatea exceptării de la aplicarea OUG 109/2011 și identificarea de soluții în acest sens.
În acest context, a fost notificată Comisia Europeană și OCDE. Îmi doresc ca într-un timp foarte scurt, răspunsurile primite să ne permită repunerea în lege a excepției, în conformitate cu contractul de asociere, având în vedere potențialul șantierului naval din Mangalia și piețele relevante identificate în domeniul energiilor regenerabile”, a transmis Oprea.
https://economedia.ro/cum-raspunde-guvernul-la-criza-de-la-damen-mangalia-dupa-ce-olandezii-au-anuntat-rezilierea-acordului-de-asociere-face-un-grup-de-lucru-ministerul-economiei-vrea-repunerea-in-lege-a-exceptiei-de-la.html
Până la urmă rămâne întrebarea cum s a semnat PNRR-ul și mai ales cum s a negociat PNRR ul.
Toata zbaterea este legata de presupusa intelegere in ” Malta 89 ” intre aliatul strategic si transatlantic si puterea sovietelor , privind zona de interes intre Rusia si SUA .
Probabil ca intelegerea la nivel inalt a fost negociata pentru intervalul de timp intre anii 2004 – 2024 .
Ar explica multe un asemenea pact daca ar exista si ar fi public , dar totul nu tine decat de teoria conspiratiei .
Im mare , in acea teorie , noi nu trebuia sa ne înarmam la modul serios , ci la un minim acceptabil , eventual cu armament deja cunoscut de adversar , pentru care exista contramasuri decente .
Asta ca sa nu schimbam echilibrul de forte din flancul mioritic .
Desigur , faptele oarecum contrazic acea teorie a conspiratiei , dar … daca cumva planul ala e cumva real , si are mai multe variante de disimulare a intentiei de baza , fix ca orice plan strategic serios ?
Orice plan este in permanenta schimbare / adaptare la situatia operativa .
Parerea mea : prefer orice ofertant decent , dar nu DAMEN .
Nu DAMEN din Ro in sine e este problema , ci ceea ce se afla in spatele celor de la DAMEN .
Studiati ce tara se ocupa de partea informativa pentru NATO , impotriva Romaniei si Bulgariei , pana la intrarea noastra in NATO .
Pai inainte de a “rezolva” problema, cam trebuie un audit de la Curtea de Conturi (nu, nu aia a lui Badalau & Co.) pe situatiile financiare din momentul vanzarii lui Daewoo catre DAMEN si implicit audierii galacticei bruzelezo-BNR-iste Veorica.
Romalestanezia avea in primul rand drept de preemptiune la tranzactie si apoi putea inchiria toata infrastructura santierului “to the highest bidder”.
S-ar fi inghesuit multi ca sa fabrice aici cate ceva plutitor si care apoi sa mearga la export ca semifinite.
Asta una la mana.
A 2-a la mana, curte martiala + pooshkarie pentru jeneralul Savu si pentru inca vreo 2 emanatzii cu grade pe sub camasa care ajunsera din Damen in guverne.
Curte martiala + cazare in regim semi-deschis pentru “lobistii” militari care fusera angajati pe post de sufleori la cei 2 concurenti: batavii si galii.
Aia cu 2% cedati fuse o prosteala, asa, ca sa nu se faca un audit fiscal si contabil pe bune, ca doar se fura din proprietatea statului in draci in “Mioritza, the land of choice”.
Is multe de barfit / spus, is multe secretizate si spuse la o tzigara ucraineana, vanduta in piatzeta Obor la orele 04:30 AM…
“Era odata, ca niciodata
Verde imparat cu o mare armata,
Avea la picioare un intreg popor
Dar vai, .. -Din kanci mostenitor!”
Cu care comițțțție?
Personal sunt in contact cu cateva comițțțiiii din energie. Nu vreti sa stiti cum taraganeaza lucrurile…
-a cazut Ciuca… n avem timp, trebuie sa facem guvernu’
-a cazut tavanu’ la guvern… n avem timp, trebuie sa aprobam mugetul**** pentru un nou plafon
-a plecat secretara dupa covrigi cu susan… maine cand se intoarce cu covrigii va sunam noi…\
-intram in vacanta… Sa stiti ca la Monte Carlo aia nu prea au internet de viteza mare…
-doamna deputat este la coafor… reveniti peste o ora va rog!
-domnu’ senator a pierdut telefonu’ la pescuit… aveti rabdare sa cumpere un telefon nou!
-stiti ca aceasta comițțție se intruneste odata pe an mai exact pe 31 decembrie orele 21?
-stiti eu sunt consilierul domnului senator X… Nu am idee cand se intoarce domnul senator dar totusi va propun sa ne auzim dupa 15 septembrie 2023…
Vorbeam de comisiile din Parlament…Banuiesc ca tot acolo ar trebui si Damen sa discute…
PS Barosani cam pe la toate comisiile din energie sunt exact cei de la …UDMR!
astia in loc sa privatizeze partial industria de armament a romaniei o nationalizeaza ca sa isi poata angaja amantele si nepotii acolo sa o capuseze si sa o falimenteze in cele din urma
iar idiotzi din romania nu au aflat inca ca in democratie poti vota si altceva decat psd/pnl de 33 de anii
b@#$%^& p@#ii !!!
asa se face nu numai ca …pleaca actionari strainezi care aduc plus valoare dar ”transmit” acest ”microb” si altora.
rumanii vor zice ca strainezii ”exploateaza” acei rumani, pai nu vrei sa fii ”exploatat” du-te in strainatate si munceste acolo, dupa zece (10) ani sper sa reusesti sa strangi de o casa si parcela cu pamant, dar ce faci cu familia, copii cui raman ?! …nu ai inca familie cand iti faci ? …la batranete ?
nu ne vindem tara…putem sa o dam gratis macar ?!
plm…
Cred ca intrebarea de la urma este cea mai importanta, nu este prima data cand un punct din PNRR-ul asta duce la mai multe chestii nasoale sau care au recul in economia noastra.
in orice caz daca nu rezolvam acest caz pana-i apa pe Dunare o sa ne tot zbatem in a avea investitori strategici perteneri cu Statul Roman in societati mixte.
Au plecat coreenii?
Plecatara dara, au transmis batonul (bastonul?) batavilor, care o sa-l foloseasca sa-i ciomageasca pe prostii nostri actuali.
i’auzi, cica romaniSTANul e pasibil de 500 meleoane despagubiri in instanzta conform contractului 😀
Cu toate acestea, surse din cadrul companiei olandeze au declarat, pentru Jurnalul, că indiferent ce se va întâmpla, Damen va câștiga în instanță despăgubirile de 500 de milioane de euro, în baza contractului semnat inițial cu partea română.
500 de meleoane de la oligofrenii aia care n-au identificat 50 de meleoane ca sa faca corvetele, good luck with that 😀
daca pierd prostii in instantza 500 meleoane erau banii de aproape 2 corvete
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/sindicalisti-damen-santaj-stat-roman-939688.html
in rest tot ce e stat e putred si pe unde se baga statul roman se alege praful si nu pot sa zic pulberea ca si de fabricile de pulberi s-a ales tot praful…
statul roman o shpaga, o afacere cu masti la suprapretz, pensii speciale la 45 de ani, angajat amantele si neamurile, d’astea…
nu ma lamuresc cine dracu mai munceshte in tzara aia, pe aici in tzara oilor anglofobe aud romaneste peste tot pe strada, prin shopping center, lidl, aldi, comand o pizza online mi-o aduce un tip si imi spune “sa avetzi pofta buna”, curierul Fastway imi aduce pachetul la usa citeste numele si imi spune direct “sa avetzi o zi buna” zic “multzumesc si dvs sa avetzi o zi buna” samd stiu oameni care muncesc pe aici prin constructzii sau service auto de ani de zile si nu stiu engleza pt ca nu le trebuie, romana le este suficienta 😀
Las’ ca o sa plateasca tot cei ce platesc si restul furaciunilor si offsetele pe care le viseaza unii. Sau si mai bine, imprumuta direct, sa plateasca nepotii fraierilor.
#Admin Offsetu e un subiect. Merita un articol, o dezbatere, o lamurire. Una in care sa inteleaga si platitorii de taxe ce vor militarii si civilii din Sistem. Macar atat. Dotarea militarilor e o modalitate pentru cresterea PNB, ok. #tarataravremostasicuoffset
Radacinile sint adanci si destelenirea e dureroasa si de durata. Nimanui nu-i convine sa-i spui ca e tantalau. Mai ales daca-i demonstrezi cu creta pe tabla. Postarea pe tema asta e in intarziere, de cativa ani deja. La tati ni-i greu.
@Admin, GSG9- cum trebuia procedat cu olandezii? — cum trebuie procedat cu olandezii? Pe bune.
Exact, trebuia procedat, ca acum e tarziu. Trebuia stat la o masa cu ei, si retrocedat cele doo procente (nu sint jurist, asta ar rezolva problema cu PNRR sau nu?) sau discutat vanzarea participatiei Statului catre Damen. Nu e ca si cand Damen nu ar detine deja un santier, in totalitate, care merge bine. Deci ce impediment ar fi sa detina doo santiere 100%? Nu e ca si cand ar fi niste investitori dubiosi, harapi albi. De ce tin micii daunatori la jumatatea aia de santier prin care bate vantul? De li s-ar pune odata soricioaica in saorma aia cu de toate!
“Nu renuntam la nimic
Vrem tot
Puya, C-Nyk si Giovanni
Il-Egal Non-Stop
Ce se-ntampla, n-ai curaj, nu reusesti
Asculta ce-ti spun bagabontzii de Bucuresti.
Te bati cu pumnii in piept pentru orasul tau
Rahatul e si acolo la fel de rau
Baietasii iti fura libertatea
Gaborii stramba cu nerusinare dreptatea
Crezi ca mint ? Fraiere, am dovezi
Vino in … ca sa vezi.”
“Surse din șantier spun că olandezii nu sunt dispuși să accepte de la statul român 2% din acțiuni și preluarea controlului, ci ar vrea totul, de data aceasta.”
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/damen-mangalia-minivacanta-sfanta-marie-940192.html
Nu-i logic, cine n-ar face la fel? Daca Statul ar fi in pericol sa-mi plateasca mie niste penalitati imense, pentru o tampenie facuta de el, si eu as vrea ceva de valuare in schimb. Fata de Damen, eu as lua banii din penalitati si mi-ar ramane si jumate de santier. Cealalta jumate as cumpara-o cand Statul isi va vinde participatia la pret de fer vechi, cand nu va reusi sa aduca comenzi.
Sau as accepta ca Statul sa-mi cedeze jumatea lui de santier in locul banilor, cu conditia acordarii unui contract direct pentru constructia corvetelor la pret actualizat, mai mare decat oferta depusa de Damen la licitatie. Corect?
Nu e ca si cand ar avea prea multe alternative.
@Admin. Nu-i bre tampenie, ci ii bine calculat.
Lasand deoparte textele klingonianului incruntat si vremelnic premier Terente (pana si dracu-i dadu glicerina cand o facut atac de coeur, numa’ sa nu-l aiba in acelasi cazan), “proa … dashteapta lui Dragnea” si-o indeplinit scenariul primit cu acuratetze nemtzeasca.
Faci conform indicatzii, ajungi :)) consilier la BNR…
Sau din jeneral (r) de contraspionaj meletar ajungi … director DAMEN.
Ma opresc aici, fiindca nu am aceeasi pasiune ca Nicusor, un baiat ce avea replicile pregatite cu bookmark-uri si dovezi inseriate, cand frecventa o anume pubela din “blogosfera”.
Nu rezolv eu 34 de ani de putregai mioritic.
Uitai ceva, ca tot se batura apropos-uri din Marea Egee: LCS Freedom Class scrie pe noi.
Idem si la fel cu AAV-7, ca tot si-or adus ivanii canoniera aproape de malul pilonului de stabilitate si furnizorului de securitate.
Si-n plus, ii morcovul intrat cu tot cu iepure si fratziori, deci ne-o trebui ceva care sa pluteasca in apa ligheanului.
Asta apropus de ce spuneai, that ship has sailed long ago 🙂
“cu conditia acordarii unui contract direct pentru constructia corvetelor la pret actualizat”
LCS-urile ar fi o posibilitate dar ar trebui traforate serios altfel ar fi la fel de inutile precum Tetalurile existente. Practic nu ar aduce nici o capabilitate in plus, care sa conteze. Ce pot face acum, e inutil pentru noi si ce ne-ar trebui noua, nu pot sa faca. Un exercitiu in inutilitate. Iar sa te apuci sa le modernizezi, ar dura la fel de mult cat ar lua constructia unor nave noi.
Corvetele “directe” raman la stadiul de posibilitate pana cand se identifica o alternativa.
Ca probabilitatea e sa nu se cumpere nimic, asta-i altceva.
Scumpe de intretinut si inferioare unor corvete clasice. LCS sunt nave cu caracteristici mai degraba “brown water”, concepute sa lupte cu navele de patrulare/vpr/vt iraniene, nordcoreene, chineze, vietnameze, rusesti. Concept inovativ, americanii isi permit extravagante si testari de idei. Avantajul ar fi ca daca le-am lua am primi iar nota buna de la aliat, creste interoperabilitatea, multe vizite in State pt traininguri si conferinte de specialitate. Un istoric al bataii de joc numita “program achizitie corvete” https://romania.europalibera.org/a/anularea-contractului-pentru-dotarea-fortelor-navale-cu-noi-nave-si-modernizarea-a-doua-fregate-vechi-prohodul-inzestrarii-fortelor-navale/32541223.html
Offtopic- e pe undeva o comparatie intre Damen, Fincantieri, Naval in Romania? Cifra de afaceri, angajati, nave lansate.
la romani nu mai exista solutzii practic pt nimic, te uitzi la Storm Shadow/Scalp EG pe Su24 si HARM si JDAM pe MiG29 si stai si te minunezi…
stam si ne minunam ca nu mai sunt nave de vanzare si corvetele trebuiau terminate acum 5 ani si LCSurile sunt cam naspa
pe rahaturile alea de fregate englezesti pe care nu trebuie sa le mai construiesti inca odata ca-s construite deja si sunt chele, e spatziu cacalau pe ele, pe unde te uitzi e spatziu liber:
-un SeaRAM pe hangar la elicopter, are radar propriu
-ESSM pe laterale Mk48 2 grupuri se cate 8 pe fiecare parte 16 bucatzi
sau am vazut in poze 2 X 16 lipite de-a lungul hangarului elicopterului
https://www.seaforces.org/wpnsys/SURFACE/Mk-48-missile-launcher.htm
-Harpoon 2 quatruple launchers, fregatele au mai avut Harpoon, zic Harpoon ca pt NSM stai sa se fabrice, pt Harpoon cum au gasit pt ukrainieni s-or mai gasi 16 bucatzi si pt boii mioritici
nu trebuie sa traforezi fregatele, nu faci modificari majore in corpul navelor, se atarna pe hangar si pe laterale, ce s-or mai trage cabluri electrice si de comanda si console si o interfatza cu radarul care este e imposibil sa nu se poata insaila ceva
o consola Link16 sa faca schimb de date cu un F16 le instaleaza americanii in ditamai ragalia s-o gasi un spatziu liber ca’s practic chele
astea se pot incepe acum si le bricoleaza americanii repejor
solutzii sunt, bani pot sa imprumute, problema e ca nu vor, stau pe burta sa treaca razboiul si dau din clantza cu programe si achizitzii virtuale Armata 2040 Scorpene si F35uri
numai la boii mioritici e imposibil, ce potzi sa faci cu niste mizerii de oameni, sepukku taica asta e solutzia…
oligofrenii de la pesede aburesc abureli marinaresti
https://romania.europalibera.org/amp/ministrul-apararii-de-ziua-marinei-mapn-lucreaza-la-legea-necesara-cumpararii-celor-2-submarine/32547489.html
la fregate se asteapta propuneri si or sa moara la parcurgerea cu celeritate a etapelor procedurale cerute de cadrul legislativ
la elicoptere progresele sunt mici si se lucreaza de zor Specialiștii din minister elaborează, la acest moment, fișa de produs pentru achiziție, urmând să demarăm apoi o procedură
la corvete s-au inscris in programul european deci sunt acoperitzi sa nu cumpere nimic pana in 2100
Proiectul de înzestrare cu corvete multifuncționale nu va fi abandonat și își va găsi, cu siguranță o formă de concretizare în viitor, o opțiune importantă fiind Programul «Corveta de patrulare europeană»
la sujimarine trebuie lege dezbatere publica proiecte avize chestii socoteli
si dupa zeci de ani de taraganari mai dureaza 7 ani sa le construiasca 😀
Cum legea necesară semnării contractului pentru cumpărarea submarinelor poate fi adoptată cel mai devreme în septembrie, iar cele două submarine pot fi construite, în cel mai bun caz, în șase sau șapte ani, Forțele Navele mai au de așteptat până să aibă din nou, în dotare, o asemenea armă
concluzia: suntem condusi direct de la moscova
in Romania sunt mai multzi rusofili decat la moscova
treaba e clara: nu se cumpara, nu se modernizeaza, nu se inarmeaza nimic nici o nava care sa le puna cu adevarat probleme rusilor NPRurile alea nu-s mare lucru nici inarmate cu NSM
rachete de coasta, remorchere, dragoare, remorchere, vedete, remorchere, Antipa, remorchere
si sa nu uitam remorcherele…
atat e voie de la moscova
incep sa ma lamuresc ca Romania e cartitza rusilor in NATO nu ungaria, ungaria e un cacat pansat care face mult zgomot
Sa nu uitam ca Type 22 au avut si Sea Wolf – deci nu pot sa se planga de spatiu, dar na, la fel ca si la MIG 29 care doar la noi nu a putut fi mentinut in flota si modernizat asa este si cu Type 22 – OPV-uri mari cu tun de 76 mm asa le place sa le tina ca sa nu cumva sa supere pe aia de la una dintre ambasade. Nu am vazut niciun contramiral de la noi sa se planga ca nu au dotare toti sunt exceptional de profesionisti.
turcii au flota si nu s-au jenat le sa le dea mujicilor un Su24 jos prin Siria, dar astia au agenda lor
Republica Socialista Sovietica Bulgaria nu face mare lucru dar macar astia si construiesc doua corvete, una e lansata la apa deja si la a doua se lucreaza
Republica Socialista Sovietica Romania nu face nimic, amirali de remorchere de rada si guvern condus de la moscova
cu solutzii sa vina altzii…
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26466819-putea-opri-rusia-marea-neagra-idee-respinsa-2016-revine-nato.htm
Marius Fenchea- Acum contextul e diferit fata de momentele altor achizitii. Type 22 a venit la noi intr-un moment in care noi aveam nevoie de englezi dpdv politic si militar. Si pe vremea aia nu se gandea nimeni ca va fi iar razboi la granita, era gwotul la moda. De-aia si ciorba lunga cu modernizarea cu teribilele mitraliere montate pt misiuni antipitaterie “show the flag”.
Xv – nu avem nicio scuza ca stat, ca MApN ca de 20 de ani avem Type 22 cu armament de OPV. Daca nu voiam decat OPV-uri atunci alte nave ar fi fost mai potrivite, daca vrem fregate adevarate trebuie sa le inarmam si sa le dam oamenilor care vor lupta pe ele sansa sa aiba dotarea pe care o merita.
Avem nevoie de eficienta in caz de lupta, nu de eroi post mortem.
Asa cum scria Gsg9 mai sus nu este stiinta rachetelor cosmice sa pui e Type 22 un minim decent de armament modern.
Marius- Nu e vina MApN in intregime. Ca MApN nu e de capul lui si nici nu sunt toti de la inzestrare din MApN intrebati ce nave sa ia Romania. In primul rand Cotroceniul si Victoria hotarasc dotarea ls nivel de sisteme de arme importante. Consilierii de specialitate de acolo, dupa ce MApN vine cu variantele sau chiar inainte, ca poate un aliat zice unui consilier “aveti nevoie de asta”. Cu fregatele exista si varianta olandeza, dorita de o parte dintre marinari. Ca exercitiu sa compari Larom vs Himars dpdv costuri program si implicare industrie nationala. Pana in 2004-2005 s-a facut inzestrare cu cap, desi nu erau bani. Politic, pt cei care vand arme si bineinteles au conexiuni la vf in NATO, orice armata face parte din piata de desfacere. Ei vor sa-si vanda produsele. Si departsmentele lor de vanzare se folosesc de lobby. Vezi si la noi cati fosti generali lucreaza pe la companii straine care vand echipament militar. Asa e peste tot, armatele sunt piete de desfacere. Dotarea=politica.
Xv- ceea ce doresc sa spun ca niciodata MApN-ul nu a spus ca nu isi poate face treaba, tot timpul au fost “exceptional” niciodata nu am vazut sa spuna ministrul sau vreun secretar de stat – acestea sunt misiunile pe care nu le putem indeplini din cauza de lipsa de echipament. Tot timpul lasau impresia ca totul este perfect!
Si da pana prin 2003 au fost achizitii facute cu cap, logice pana la un punct chiar foarte eficiente economic. Minus MIG 29 SnipeR care putea fi mentinut in flota la fel cum a facut-o Slovavia, Polonia, Bulgaria si Ungaria.
De acolo de prin 2003-2004 au aparut cat se poate de pregnanta imixtiunea politica – nave Type 22 la configuratie de OPV-uri, nicio investitie majora in dotarea Tarantulelor, nicio investitie ca sa sporeasca apararea AA a Marasestiului, taraganarea deciziei cu F 16 pana am ajuns la solutia de avarie F 16MLU, niciun elicopter de atac, niciun elicopter antisubmarin/ antinava – in schimb la productia de generali nu ne-a intrecut nimeni.
Si acum cireasa de pe tort – niciun general in rezerva nu a pus punctul pe I toti au tacut frumos ca nu se face sa suparam guvernantii…
Xv – la corvete o mare vina o are MApN-ul si departamentul de achizitii – sa ma explic de ce: Caiet de sarcini foarte permisiv, pretul cel mai mic primeaza fara sa fie un punctaj/procent separat armamentul sistemele de detectie, protectie etc.
Apoi caracteristicile navei cat de bine se comporta pe mare montata, cat de stealth este, ce alti senzori foloseste etc.
La noi fiecare a pus ce a crezut ca da la final pretul cel mai mic si asta a perturbat licitatia – combinat cu penetrarea MApN-ul de serviciul secret francez – asta a dus la aparitia ofertei extraordinar de buna de la Naval Group dar care din lipsa de santier era clar ca nu va putea fi pusa in practica. De aici au continuat procesele, intarzieri, COVID etc. Practic noi vorbim acum de nave care nu au fost comandate si care incep sa nu mai fie cutting edge la capitolele armament, radar, etc ca lumea se schimba in domeniul militar naval in 6 ani.
Na nu spun ca nu ar fi bune si ca nu sunt la ani lumina fata de ce avem acum dar asta este mentalitatea mereu perdanta.
Noi nu am mers pe F 16V; Gripen E/F ca am perseverat in F 16MLU sa facem optimul cu pretul cel mai redus, macar la FARo e cat de cat decent dupa venirea F 16MLU din Norvegia dar la Fortele Terestre se simte lipsa de acoperire aeriana de raza medie, lipsa Tanc principal de lupta, lipsa elicopter de atac dar si multirol de transport, lipsa elicopter usor, mentinem inca Alouette IAR 316 si lista poate continua.
Deci o mare problema o avem la MApN Departamentul Achizitii…
Hai sa o mai luam si altfel Type 22 le-am luat cu tun de 76 mm ok….dar ce am facut cu ele in aprope 20 de ani, nu am gasit nicio oferta de rachete antinava, niciun model de torpila, nicicun model de CIWS, nu am gasit nici macar second hand un elicopter ambarcat AS sau AN aici e problema majora.
Rachetele antinava NSM-ul in prima faza i-am dat cu flit, a venit apoi pe filiera americana este perfecta pentru sistemele antinava terestre.
Marius, punctual:
– Da, rareori cate un general din vf SMG mai spune lucrurilor pe nume. Sunt multe motive, multe obiective.
-Cu Mig 29 modernizat nu se schimba nimic. Cost mare, beneficii mici dpdv strategic, al apararii nationale. Motoarele erau problema, cred ca stii.
– Nu e adevarat ca niciun general in rezerva nu a comentat negativ la adresa tangoului politic.
– Achizitiile…aici e o discutie importanta. Un subiect intortocheat, una dintre pietrele unghiulare ale securitatii nationale si prosperitatii tarii si cetatenilor romani. Si te intreb: cum ar trebui facute achizitiile din punctul tau de vedere?
Offtopic: Nu e Damen, dar e tot nava. Din cate am inteles, e facuta la Giurgiu de francezi. https://www.mediafax.ro/social/cea-mai-mare-nava-de-cercetare-din-europa-ajunge-joi-la-galati-22111649
mda, este nava si pluteste.
Amu, din ce inteleg eu, is mai mult specializati pe nave fluviale si pe conversii ici-colo.
Problema lor cea mai mare ar fi pe integrarea de sisteme armament.
Sa zicem ca am vrea sa revitalizam flotila fluviala si sa ne alegem cu niste monitoare noi (let’s go nuts … avenger navalizat sau integrare tetrale).
Le va fi un pic greu constructia navei din otel standard militar si apoi si nai greu integrarea armamentului (turela T55 :)) sau mortier, cu LAROM si ceva antiaeriana legata langa un radar prin CMS ori cu niste optice).
https://shipyardatg.ro/ro/home
Oricum, canci bani, dar nah ca exista acolo ceva optiuni.
Ioane, da-mi exemplu o marina care are flotila fluviala peste a noastra. Nave mai recente ca ale noastre gasesti, dar la capabilitati comparabile sunt doar cateva tari. Rusii, chinezii, brazilienii au nave mai multe, deci ne intrec la cantitate. Pe langa noi sarbii si ungurii au mai investit, dar nu au vburi si monitoare. E singurul domeniu in care suntem de ani buni printre primii in lume.
@Xv: Hipotetic vorbind, daca parcam un monitor din asta pe bratul Chilia, ar rezolva problema dronelor? Daca da, perfect, e simplu. Daca nu, atunci stim unde trebuie lucrat/traforat/sudat.
@Xv – trebuie insa sa ne gandim si la ce vulnerabilitati au vb si monitoarele in fata dronelor de tip Lancet, Vihhr lansate de pe K 50/52 si alte drone gen Bayraktar sa enumar cateva din amenintarile frecvente. O sa ajungi la concluzia ca e cam greu sa le apram in mediul lor in Delta Dunarii.
penca sunt hater si anume din acela “rafinat” 😀 sa le mai frecam un pic ridichea astora de la minister, am impresia ca au aparut p’aici sa tzina moralul sus din pix, achizitzii nu, conditzii pt militari nu, bataie de joc militari da si in rest doar trancaneala: Vand fan, vand fan, vand fan
Sunt un jupan, vand fan, vand fan
au fost fabricate pana in 90 de industria lui Ceashca si le-au echipat cu ce au putut si ei de anii 80
in mare sunt la fel ca acum 33 de ani
aceleasi tunuri de 100 in turele nestabilizate si fara sistem de conducere a focului nici macar amaratul ala de Ciclop-M de exista pe tancuri
aceleasi turele de TAB si mitraliere binate cu echipaj sinucigas nestabilizate si fara sistem de conducere a focului si alea
acelasi APRA 122mm
parca s-au mai reparat/schimbat motoarele si s-au mai carpit navigatzia si comunicatziile, ca totusi trebuie sa pluteste
pe langa elicoptere, drone sunt vulnerabile si la un amarat de RATD de la un gigel vodkar pe umar
camuflaj multispectral, sisteme de razboi electronic, contramasuri – nu le trebe
sisteme de aparare apropiata, nu pui un RAM 😀 pe ele ca nu are rost
nici macar Trophy APS ca costa 1 million $ si nu cred ca mai face monitorul ala un milion cu totul
si oricum astia de la minister nu ar cheltui un milion pt asa ceva, decat discuta
dar ele sunt bune asa cum au fost facute cu tehnologia anilor 80 si vor ramane cele mai tari pt hanca 50 de ani pt ca, nu-i asa, tehnica si tacticile militare nu evolueaza, supercrucisatorul de batalie Moskktva poate sa confirme asta de pe fundul rezervatziei subacvatice de patrimoniu ukrainian 😀
la aplicatzii la standarde NATO dau bine in filme si poze
nu spun ca trebuie renuntzat la ele dar sa le tzii zeci de ani asa cum au fost facute de comunisti nu face mare sens si nici sa Nutzi batzi capul cu ce rol ar mai avea acuma …
probabil si la corvete suntem tari, zicea un marinar demisionar ca la nushce aplicatzie au sarit americanii sa-i salveze credeau ca le-a luat foc corveta
generalul cu trei stele Abureala, tre sa recunosc ca e simpatic
strict la subiect, la min 8:25, corvetele s-au rezolvat respectiv dupa 2030 ca s-au atasat la PESCO European Patrol Corvette
pana dupa 2030 trai pe vatrai, Tetalurile sunt de top chiar daca americanii au sarit sa-i ajute au crezut ca au luat foc cand si-au pornit motoarele
daca nu intra din cauza de VPNul meu asta e linkul
“https://www.youtube.com/watch?v=S6ky-0c8iYg”
tot relativ la corvete, daca mai era nevoie de vreo dovada cacon’tractul corvetelor a picat nu de prea multa prostie la handilaii care fac licitatziile
sau ca sanchi n-au mai gasit 50 de milioane
contractul corvetelor a fost dat in gat la ordin
si corvetele s-au mutat dupa 2030 toamna
iete ce afirma jegurile astea instelate, monstra de gandire la nivelul ala:
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/ce-are-de-facut-romania-cand-rusia-ataca-porturile-2297055.html
„Noi nu putem muta brusc acolo sisteme antiaeriene suplimentare pentru ca rusii pot interpreta aceasta miscare ca fiind una agresiva fata de ei. Este o chestiune foarte sensibila fiindca ar putea creste tensiunea între Rusia si NATO. Drept urmare, repet, nu se poate întari dispozitivul defensiv atâta timp cât nu am avut un incident.”
noaptea mintzii: deci dupa mintea cartitzelor astora conectate la moskktva eu armata in tzara mea nu pot sa duc acolo la granitza pe teritoriul tzarii mele cateva amarate de oerlikoane si un gunstar ceva ca interpreteaza mujicii ca avem sa avem rezon o atitudine agresiva fatza de ei.
la granitza mea cu ukraina, nu cu rusia!!!
comparatzi asta cu atitudinea Poloniei, care a a condamnat fara echivoc agresiunea, care ajuta pe fatza cu tot ce poate si ajuta masiv!
care se inarmeaza de zeci de miliarde si i se rupe daca mujicii interpreteaza asta ca o atitudine agresiva fatza de ei sau nu
Polonia e in NATO, jegurile de la Bucuresti nu se deconecteaza de tovarasii si pretinii sovietici…
epopeea corvetelor a pornit cand era relativ pace prin baltoaca
oligofrenii mioritici n-or sa cumpere corvetele decat dupa ce se termina razboiul
s-au lipit la European Patrol Corvette, pace si prietenie, ne auzim dupa 2030, miinuail il ascultam pe generalul cu trei stele Abureala
Harpoane pe F16 n-or sa cumpere niciodata
astia isi asteapta linistitzi pensia si de la moskktva
si atunci ce sa te mai miri ca Armata a ajuns in halul asta…
Marius, exista plase de mascare, unele ofera protectie si impotriva senzorilor IR. Pe de alta parte apararea AA in delta e dificila impotriva dronelor tinand cont de timpul de reactie si de ce AA exista, fara munitie si aparate de ochire mai moderne sunt cam greu de aparat navele, mai ales noaptea. Dronele au schimbat regulile, nu asta e noutatea, noutatea e ca schimba regulile inclusiv la subunitati, nu numai la mari unitati.
https://www.profit.ro/stiri/politic/exclusiv-damen-a-cerut-despagubiri-romaniei-pentru-santierul-naval-de-la-mangalia-21328171
https://economie.hotnews.ro/stiri-companii-26626875-inca-colos-industrial-este-cale-prabuseasca-din-neglijenta-statului-santierul-naval-damen-mangalia-nu-mai-are-comenzi-ramane-scurt-timp-fara-bani-salarii.htm
Pai cum, bre, GSG. Nu sudau ei carcasa la Pirande?
Ah, nu mai au cu cine?
Sudorii sau electricienii sau inginerii proiectantzi scolitzi de Koreenii aia buni or plecat toti pe alte santiere navale?
Retzeta clasica de taiat industrie romana: se ia un “colos”, se incheie contracte si acorduri in defavoarea colosului, se concediaza oameni, se pierd contracte si se falimenteaza “colosul”, se da “colosul” pe 1 eurocent, se taie colosul la fiare vechi si se face tigai (da, inclusiv masini-tigai) in Turcia, iar de banii ramasi se mai amenajeaza un mega-proiect rezidentzial.
Proiectul se va numi: Damen Black Sea Residence; Marine One Properties sau Contra-Amiral Primar Esquire :))
“Comedia e horror realitatea e S.F.
În acest film de acţiune drama e c-aia e
Nu e teatru de păpuşi animaţie 3d
Sclavilor bine aţi revenit în RSR
A trecut juma’ de viata si muncesc, deci c***t
Exist ca entitate ca in consecinta, sunt impozitat
Pe nota mea de plata apare si ce n-am consumat
le-or suda la Galatzi daca mai au cu cine, oricum la cate P5uri par ca se fabrica local anual nu pare mare graba
daca santierul a ramas in grija statului soarta-i e pecetluita
de fapt soarta i-a fost pecetluita de cand nu s-au gasit 50 de milioane pt corvete cand aia-s banii de semintze prin ministere
australopitecus mioriticus din pesterile din ministerul economiei s-ar putea sa se scobeasca de 500 de milioane de euro despagubiri pt Damen, trist e ca aia erau banii de o corveta
Olandezii de la Damen au dat România în judecată la Viena
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/ultima-ora-olandezii-de-la-damen-au-dat-romania-in-judecata-la-viena-21568650