Dupa negocieri mai dure decat cele dintre Hamas si Israel, marele mut a obtinut o victorie uriasa in fata lui Biden, care ar fi acceptat sa cedam pentru inceput un singur sistem Patriot.
“Patriot e numa’ unu'” a sunat triumfal declaratia pe luna Iunie a celui mai tacut dintre presedinti si fostii candidati la functia de sef NATO.
Romania nu crede in lacrimi
Faptul in sine e aproape consumat, cine crede ca dulapul-care-uneori-vorbeste s-a dus pana la Biden in birou sa-i spuna un laconic “poate”, inseamna ca s-a nascut ieri si nu intelege ca prelata e pusa in timp ce vorbim.
A ramas de lucrat la modul cum va fi livrata vestea cea mare poporului nerecunoscator, alegerea fiind se pare deflectarea atentiei de la decizia in sine la “ce sa cerem in schimb”, manevra facuta in cel mai public mod cu putinta. Asta inseamna ca au ceva frica de modul cum va fi receptionata vestea asta in patria tepelor, mai ales in an electoral in care acuzatiile de tradare ar putea prinde la electorat.
Nu-i putem lasa sa se arunce in gol fara sa le atarnam streangul la gat deci cea mai buna tactica e sa ridicam un pic stacheta asteptarilor legate de schimbul asta. Cine stie, poate se impiedica si-si rup gatul, Doamne-ajuta fereste.
Pierderea neta
Cuantificarea pierderii e relativ dificila, avand in vedere starea de ne-operationalizare a trei din cele patru sisteme primite de Romania si contextul extern.
Calculul, conform Radio Erevan (sau Pravda) este cam asa: daca Ucraina reuseste sa opreasca ofensiva rusa, inseamna ca Romania nu a pierdut decat un singur sistem Patriot, din cele inca neoperationale. Daca Ucraina nu opreste ofensiva rusa, Romania va descoperi ca a pierdut 25% din capacitatea sa de aparare AA moderna. Perspectiva conteaza.
Evident, nu se poate exclude ca ar putea veni un moment in care va fi nevoie de donatii suplimentare, probabilitatea fiind mare ca astfel de calcule sa fie deja facute, cu un ochi la acareturi si cu altul pe harta. De exemplu, cu rusii in apropierea Odesei, discutia “va capata o noua dimensiune”.
In orice caz, sistemele Patriot donate acum nu vor putea fi inlocuite mai devreme de 3 ani, avand in vedere aglomeratia de pe banda. Prioritatea Romaniei la capul de banda e un vis frumos insa in realitate nu sintem singurii care au donat astfel de echipament si astepta inlocuitor. Plus ca oricum am calcula, Romania mai trebuie sa primeasca inca 3 sisteme noi, pana a se pune problema inlocuirii donatiilor.
Producatorii americani stiu si ei realitatea, de unde si incercarile de extindere a productiei in cat mai multe state tovarasesti.
Pe scurt, donatia reprezinta o pierdere pentru securitatea Romaniei, mai mica sau mai mare, in functie de impactul avut in Ucraina.
Castigul potential sau cum poate dom’ Biden sa ne repereze pierderea
Asa cum se stie, un sistem Patriot acum este mai valoros decat unul in viitor. Explicatie pentru dinamovisti: e loc de negociere.
Dar pentru asta e important de inteles mobilul fiecarui actor.
Ucrainienii au o lista de dorinte, unde pe locul intai e Patriot, pe locul doi, tot Patriot si pe locul trei, munitia de artilerie. Am glumit, e tot Patriot, munitia de artilerie e pe locul 4. Caracter unidimensional, ii scoatem din ecuatie.
Americanii, unii dintre ei, par investiti in a ajuta Ucraina cu problema de mai sus si sint dispusi sa faca ceva eforturi. Altii sint interesati de vanzari cat mai mari si livrari cat mai rapide si pentru asta sint flexibili cu aspectele industriale, de notat.
Un nou caracter apare de dupa cortina: Israelul. Mai nou au ceva de impartit cu rusii dar nu pot actiona direct in Ucraina din cauza de Hezbolah, Siria, Iran, numa unu’ si unu’. Datoreaza ceva americanilor de mai sus pentru buclucul intern cauzat de operatiunea fasaita contra Hamas, mai ales ca atunci cand a fost greu si pentru ei, au fost ajutati. Have technology, will travel. Pura coincidenta (pentru cine crede in asa ceva) face sa scoata tocmai acum niste vechituri din dotare. Pentru ca sint foarte proaste, inutile chiar.
Romanii, din pacate, sint mult prea multidimensionali: unii se vor sefi la NATO, unii doar sa nu fie trasi la raspundere cat sa castige niste alegeri, altii asteapta la cotitura sa vada cum pot monetiza combinatia asta in conturile din Insulele Caiman. Sa speram ca totusi macar unii ar fi interesati de noile oportunitati pentru cooperare.
Varianta 1: schimb un Patriot modern cu 3-4 Yahalom confort 3
Da, Yahalom ar trebui adus la un stadiu de compatibilitate cu restul Patriot-urilor pe care (inca) la mai avem, mai ales ca sint fitted for, but not with PAC-3 dar si ceva echipament de origine israeliana. O excelenta oportunitate pentru bricolajul lor in Romania, cu ajutorul binevoitorilor co-interesati. Fara UTI si mostenitorii, de data asta.
Un plus pentru accelerarea, de data asta serioasa, a preluarii Electromecanicii si integrarea in lantul de productie al RTX. Inutilul ministru al Economiei e inutil.
Varianta 2: pimp my Patriot
IBCS. Pentru ca acolo e viitorul.
Plus Stunner-ul de mai sus. Ministrul Economiei e la fel de inutil.
Varianta 3: Fier cumparam
Acolo unde merge teoretic Stunner, merge (tot teoretic) si Iron Dome. Pentru ca avem nevoie si de o solutie C-RAM. Din nou RTX, Electromecanica si inutilul.
Varianta 4: Fier cumparam 2.0
As zice ceva de laserul lui Coanda dar parca tot ca Iron Beam suna. Laser, frate!
In concluzie, ceva variante de compensare a golului lasat de disparitia prematura a unui Patriot din dotarea RoAF ar exista, insa verigile slabe si hoate sint la noi.
Andreas Hillgruber scria în ,”Hitler , regele Carol și mareșalul Antonescu ” că regele Carol l a demis pe Titulescu pentru că a cedat de capul lui o comanda de tunuri și avioane din Franța către republicanii spanioli.
Istoria se repetă, dar până la urmă
« Toute nation a le gouvernement qu’elle mérite. »
Un raport din 5 martie 1931 de la Ministerul Armatei, Secretariatul General, afirma;
“Suntem expuşi să facem peste alţi zece ani aceleaşi amare reflecţii asupra activităţii noastre de astăzi.
Şi atunci, ca şi acum, vom constata mari greşeli săvârşite; şi atunci ca şi acum, răspunderea acestor greşeli nu va purta-o nimeni, pentru că vicii de organizare fac
ca, cel puţin în formă, să o poarte toţi. “
Rămâne valabil eternul Băsescu
Decât să sug p..a la mai mulți licurici mai mici , mai bine sug p..a la un licurici mare.
Si totusi, se pare ca mitul despre coada si timpii mari de asteptare la linia de producție a Patriot e doar un mit:”Thomas Laliberty, President of Raytheon Land & Air Defense Systems says that they have the capacity to build 1 Patriot battery per month! This is currently underutilized though, as they only have Switzerland’s order of 5 batteries in production right now, plus some replacement contracts for the assets transferred to Ukraine.”
https://twitter.com/ColbyBadhwar/status/1777694737014632507
Atunci ar fi putut fabrica in ultimele 3-4 luni un numar egal cu cel al bateriile colectate pana acum, in loc sa faca cheta prin vecini. Si totusi nu le-au fabricat. Nu mai au nici scuza banilor, de cand fondurile au fost aprobate. Ar fi foarte simplu sa promita inlocuirea pana la sfarsitul anului a Patriotului care va fi donat de noi, si iarasi nu se aude nimic.
Pai Patriotul pare a fi taxa de smenar prins cu ocaua mica de catre politia locala.Baietii ”nostri” au spus ca fac si dreg.Au facut,dar jocuri de contabil,ani la rand.Cum sunt si ultimii ”pushover” americanii au rezolvat multiple probleme astfel.1.Daca nu primim nimic la schimb,au facut rost de un miliard pe seama noastra. 2.Le-au aratat fraierilor de Bucale,ca vor nu vor,de platit platesc. 3.Ii rezolva pe haholi de un Patriot. 4.Le mai dau una peste bot fraierilor de bucale,voit sau nu,pt ca pe romani nu-i prea freaca grija de Patriot,desi sunt toti experti in AA si rachete,insa ii freaca grija de miliard.Garantat sa apara circus maximus in campanie.
Reactia corecta logic pe plan intern ar fi una de opozitie fata de politica de panarama ieftina de centura.Adicatelea sa apara o manie ca la polonezi cu inarmarea si industrializarea.SkyCeptor la noi vrem!Ieri,nu peste ani.
Ce ar fi caraghios ar fi ca aia de pun poze de voievozi pe post de afis electoral sa bata palma pe neve cu americancii ca chiar sa faca treburile utile si necesare.US of A le-ar face imediat un lobby.Ei fac un ban cinstit,noi obtinem ceva de banii cheltuiti,ei se aleg cu o mini-Polonie unde e gardul mai subred,maimutoii romani se dau aparatorii Patriei in pericol.Doar ca si astia e prosti si jigodii.Deci improbabil sa puna problema atat de avantajos.
Ce sa ne iasa, admin, Biden pleaca, plopu cu pere pleaca si ajungem ca in poezia aia veche “brau, brau, brau, brau, CAP-ul ne-a luat graul, SMT-ul paiele si-am ramas cu…”.
Rămâne valabila teoria conspirației cu privire la eliminarea armamentului de tip învechit de dupa WW2 în favoarea înlocuirii cu noile tehnologii militare , în scopul profitului aparatului militaro-industrial ?
Că doar așa totul ar avea sens in Ucraina …
@Admin, pai ii normal sa nu se auda nica’.
Ni ca amerlocii s-or pregati pt asta si isi strang munitzii.
https://www.ziuanews.ro/stiri/preluarea-produc-torului-de-cipuri-tsmc-n-cazul-unei-invazii-chineze-a-taiwanului-ar-fi-dezastru-pentru-economia-sua-1582420
Ceainizii au “aspiratziuni” mari si vor Taiwanul nu doar pentru suprafata utila / construita de la cota de amenajare teren in sus … ci vor fabricile, tehnologia si creierele de colosha.
Nu i-or bombarda ca kiorii, ci fac planurile cu cap.
Cea mai tare chestie ii ca si insularii si continentalii isi spun “chinezi adevarati”. Pazea cand si-or da mainile :))
Imbecilistanul s-o pregati … pt nu stiu ce, exact. Estimez ca vom afla in cateva luni.
Aparent slovacii-s cu morcovu’ mai adanc infipt ca noi, iar nu-s asa de aproape de “actziune”.
Dar pazea pt ce s-or pregati pretinii floczgori, ca astia aduna, strang, nu “cedeaza” (mai ales AA in campia panonica, unde nu te-o ataca nici naiba).
https://www.ziuanews.ro/externe/cu-c-r-ile-pe-fa-ungaria-refuz-s-participe-la-misiunea-nebuneasc-a-nato-de-a-ajuta-ucraina-1582415
Bonne chance, bon courage!
posibil sa fie cu dedicatzie pt mueropeni 😀 americanii le-au pus problema in bratze si mai facetzi bah si voi ceva ca razboiul nu e la granitza cu canada
cam ceea ce declara generalul asta aici https://www.tehnomil.net/2024/04/15/guest-post-75-de-ani-de-nato/ ca americanii s-au saturat sa plateasca pt securitatea europenilor dar analfabetzii functzionali citeste asculta si nuntzelege…
daca erau operatzionalizate in sistemul natzional de aparare ASOC sau cum se mai cheama macar aveau o scuza plauzibila, dar nau fost in stare nici macar de atat…
pana acum au scapat cu niste APRA TAB si obuziere vechituri de acum 40 de ani, AGuri si munitzie, probabil de aia s-au si kkt atata pe ei cu marele sicret “sa nu afle dujmanili”, marele sicret fiind ca nau dat mare lucru si se fac de rahat ca de obicei
stiindu-l prea inteligent americanii ca sa fie siguri ca pricepe l-au chemat la ordin, ca altfel il sunau in loc sa piarda timpul cu prostul la casa alba
germanii au trimis doua plus inca unul promis trei, poate requestul a venit din germania ca sa-l cheme in state la ordin sa mai dea si astia ceva
ai mai dau si o medalie bling bling uite ce frumos luceste poate si niste baterii mai puternice pentru vibratorul nevestii cu genunchii goi
nu cred ca primim nici un patriot in schimb, daca boii or mai comanda vreodata restul de 3 sisteme la anul si la multzi ani ar putea sa ni-l scada din pretz sa platim numa doua sau macar doua-jumate fifty-fifty ajutor pt ukraina
cel mai probabil nici atata, intra in costul nostru pt razboi
este exclusiv vina boilor pesedelisti ca au intarziat cu comanda pt ca s-au kkt pe ei cu banii, daca o faceau la timp celalte trei sisteme erau in production queue si le primeau intr-un interval clar de timp
acum sunt inca intr-o stare de abureala perpetua ca “se asteapta acordul americanilor” dar presupun ca nu sa semnat si mai ales nu sa platit nimic, decat abureala, idiotul natzional inca mai da inainte cu 2.5%
posibil sa mai aiba legatura si cu alegerile in state, administratzia asteapta sa vada ce s-o alege
americanii se tot kk pe ei cu procesul lui trump, sa-l fouta dracu mai repede ca sa stam linistitzi, ca daca iese vita aia e o catastrofa geopolitica, asta e cel mai nasol lucru care se poate intampla
alegerile sunt in Noiembrie, ar trebui tras de timp sau sa li se spuna cu subiect si predicat – daca vreunul din miile de ratatzi din diplomatzia romaneasca are tupeul sa le transmita asta – ca le dam dar numai dupa alegeri
pentru ca daca iese vita oranj nu stiu daca mai are rost…
ramane problema exclusiv a europenilor si astia sunt rahatzi imprastiatzi in nspe directzii, stransi la punga si penetratzi de rusi deci mare lucru n-o sa iasa mare ajutor nu stiu daca o sa primeasca ukraina ar fi probabil nevoita sa cedeze
ar fi decat o mare tzepuiala, daca tot suntem la capitolul citate cred ca se potriveste asta: Chamberlain said it was ‘Peace for our time’. Hitler said he had ‘No more territorial demands to make in Europe’.
daca nu iese trump abia atunci mai potzi discuta si suntem probabil inca pe la inceputul diXXXtractziei pentru ca o infrangere nu intra in calculele nici uneia dintre partzi
si sa vezi atunci cu ce lozinci, articole si citate de pe vremea lui Burebista or sa mai vina astia doi cand om pleca cu singura companie de TRuri functzionala si cateva mii de soldatzei AKMeristi la “antrenamente” prin ukraina 😀
cacam intr-acolo vad ca ne indreptam daca macron are tupeul sa se tzina de ceea ce declara si daca se mai aduna si altzii
probabil d’aia se agita astia doi si aia care-i trimit aici pe site la postaceala cu rusia e puternica, sa nu-i desconsideram pe mujici, americanii nu vor sa castige, ukrainienii sunt rai si nazisti, sa nu-i ajutam, sa nu le dam, mujicii ne ocupa in 72 de ore inainte sa vina NATO 😀 😀 samd numai texte de texte
cacam 8serva si ei si altzii ca ei incotro se indreapta problema, iesitzi la pensie la 45 de ani nu au chef sa fie chematzi sa lupte cu mujicii in ukraina or anywhere else, ca ei au jurat pe drapel nu pt Aliantza 😀 si alte dume, ei au fost adusi aici cu fortza si nu au tradat 😀 mujicii sunt fostii tovarasi si decat sa ne batem cu ei mai bine ne predam ne intzelegem cu ei
pana la urma WWIII e abia pe la inceput si nu stii cum evolueaza, o victorie a mujicilor ar fi o catastrofa pt europeni si NATO si atunci ceea ce declara Macron, care e la al doilea mandat deci nu mai are ce pierde dpdv politic, chiar este una din posibilitatzi
asa ca pregatitzi-va BOBul (bug out bag) mai ales astia doi cu postaceala rusofila ca pe voi va iau primii 😀 😀
https://www.hotnews.ro/stiri-international-27119017-ministrul-polonez-apararii-spune-are-rucsac-urgenta-caz-razboi-indeamna-oameni-isi-faca-unul.htm
@Mihais “Pai Patriotul pare a fi taxa de smenar prins cu ocaua mica de catre politia locala.Baietii ”nostri” au spus ca fac si dreg.Au facut,dar jocuri de contabil,ani la rand.”
Eh, hai si tu acuma…
Ai’ mai litigioshi or primit post la NATO.
Sa nu fi stiut oare americanii 🙂
https://adevarul.ro/economie/damen-a-dat-in-judecata-guvernul-olandez-pentru-2305137.html
Si daca tot suntem la “sujet”, oare cu ce si-or indeplini aliatzii NATO obligatia din articolul 5 vis-a-vis de noi?
Presupun ca prin consultarile de la articolul 4, dar is tare curios de unde va veni aparare AA, de n-am unde plati impozitul pe profit…
La deschiderea “balului” din 20-22, se facea o tzira de citat din Art.5 al Cartei NATO: “will assist the Party so attacked by taking forthwith, individually and in concert… such action as it deems necessary”, adica negociati, negociati, negociati 🙂 Sau cum ar spune SOV: “N-AM!”
Domnilor,
Observ ca unii comentatori au dat spaga pentru un 5 la matematica
Concret:
-cat costa un sistem Patriot?
-facem calculele pentru 20 milioane romani? ok, faceti calculul la 18 milioane romani cat zice ultimul recensamant daca nu va convine 20 milioane
Faceti calculele si vedeti ce suma iese pentru fiecare roman viu (indiferent ca plateste ori ba impozite). Nu incercati sa puneti la socoteala si morții ca mai e pana la alegeri
O sa ramaneti uimiti ce suma iese!
In alta ordine de idei cam ce suma credeti dv ca a pierdut fiecare roman (vorbim de cei care inca traiesc si sunt luati in evidenta la recensamant) in ultimii 35 de ani?
Undeva spre 50.000 € ! Tot ce s a furat/vandut pe 1$ etc, adaugati datoria pe care o avem
Si ne calicim pentru maxim o suta de $/€
Ok, ce o sa faceti cu un sistem in plus? Va spun eu nimic. Dronele rusesti cazute pe teritoriul romanesc cu intentie sunt dovada clara ca nu se va dobori nimic din ce intra pe teritoriul nostru. Poate vine Sam cu pretentii cine stie, dar noi de capul nostru nu suntem capabili. Drona aia cazuta la Braila a cazut din lipsa de combustibil, daca avea un rezervor suplimentar defila pe la Parlament ziua sa o vada toti romanii :))))))))
Ne facem de ras domnilor cu caliceala la 100€ maxim, o sa vina vremea sa avem nevoie de ajutor si nu o sa ne dea nici draqu. Daca va uitati bine daca n’ai calamitate naturala ai razboi, n ai razboi ai calamitate naturala si tot asa o tinem pana prin 2050
Imi vine greu sa cred ca sarim de qur in sus cand e vorba de 100€ dar nu ai probleme cand esti furat in 35 de ani cu macar 50.000€. Chestie simpla de logica
In alta ordine de idei sa platesti maxim 100€/$ sa te apere cineva de sovietici e €ftin rau de tot. Daca RO era pe masa de disectie in locul Ucrainei acum aveam o gaura de fo’ 500 m€l€ard€ zgomoței. Nu vreti sa platiti acum 100€ aveti rabdare ca apare Trump si cere 1000€ pe cap de locuitor.
Demonstrati ca spaga aia la matematica a fost un accident nefericit, demonstrati ca vreti ca Rusia sa fie pusa cu botul pe labe!
“Imi vine greu sa cred ca sarim de qur in sus cand e vorba de 100€ dar nu ai probleme cand esti furat in 35 de ani cu macar 50.000€.”
Sa fac pe avocatul diavolului:
1. Nu e vorba de 100€ , ci de ceva ce, atunci cand e mare nevoie, nu se poate cumpara. Altfel Ucraina l-ar fi cumparat ei de pe raft, dar se pare ca nu se poate, din diverse motive care deja nu mai conteaza. Inclusiv Romania a avut experienta asta, cand cu 100€ in mana nu a putut cumpara ce a avut nevoie, cand a avut nevoie (WWI&II). Deci conversia de la 100€ la Patriot nu e chiar simpla.
2. Ce se intampla daca avem probleme si cu 50.000€ furati in 35 de ani, si cu 100€ acum (desi acum nu e vorba de furt sau de banii in sine, a se vedea punctul #1)?
3. Nu ne calicim la 100€, ci la unul din cele 4 Patrioate pe care, printr-o minune, le avem. Ideea postarii nu era nici macar de a ne calici, nu mai e cazul, ci de a vedea cu ce poate fi inlocuit respectivul Patriot, nu e o intrebare normala?
Noua ce ne iese?
Stie cineva ce s a discutat (in totalitate!) la masa lui Biden? Eu zic ca nu,
chestia cu Patriotul a fost o chestie secundara
Dar hai sa ne dam cu parerea:
-daca tot se lauda Macron ca vrea trupe franceze in Ucraina automat vin si americanii si altii. Macron nu a deschis gura ca sa se afle in treaba si el. Si atunci musai organizezi (intre altele) apararea (și!)pe … NISTRU. Ghici cu ce trupe 🙂 Sa organizezi apararea pe NISTRU ca OTAN va fi o mare provocare pentru sovietici :)))))) Parca o si vad pe Zaharova cum isi baga un țăruș in fund de necaz in direct
~~RO poate fi un pol de stabilitate in zona daca se realizeaza Unirea cu R Moldova
~~atunci Transnistria dispare juma’ la ukra,juma’ revine RO, din pion in coasta romanilor/ukrainienilor redevine granita NATURALA a Romaniei
-Sam stie cu subiect si predicat ca e momentul pentru ofensiva, din ’40 si pana acum niciodata Sam nu a asteptat atit in defensiva…
~~daca vrei ofensiva apoi musai trebuie si aliati inarmati si instruiti, de unde stim noi ca in locul acelui Patriot nu primim altceva
-Sam stie ca nu poate fi in ofensiva pe doua fronturi in acelasi timp asa ca hai sa le luam pe rand…
Daca nu se stie ce au discutat, atunci se poate imagina orice. Inclusiv ca deocamdata nu s-a negociat nimic in schimb.
Exista insa indicii: daca ar fi negociat pe ceva intangibil atunci nu ar fi lasat sa se inteleaga ca vor mai cere ceva in plus, in viitor. Ar fi dat-o pe ceva lacrimogen, sau solidaritate NATO sau urgenta, etc dar cu siguranta nu s-ar fi legat la cap cu promisiunea unei negocieri pe care n-ar avea de gand sa o faca. Pentru ca de acum incolo vor fi intrebati ce au obtinut in schimb. Ei au creat asteptarea asta, nu plebea.
Sa nu fie cu banat, dam si din alte factiuni imbecilistaneze, in special alea de-or primit morman gros in pandemie … de la aharfat voda & prostanac voda:
“Bateria antiaeriană Patriot are o rază de acțiune de aproximativ 800 de kilometri.” :))
https://www.stiripesurse.ro/se-pregateste-ceva-sistem-antiaerian-patriot-mutat-langa-un-mare-oras-din-romania-video_3314127.html
Numa bine, ca maine mi-o veni si mie un box mare cu WD-RED, sa-mi fac offsite backup la filmele cu bruzli, ninja-skija, Van Dam’ si “nid4spid”.
@Dani, imbecilistanul valorizeaza viatza unui iobag mioritic la 28 mii ron (344 mii / 12 iobagi exterminatzi)
“Vişinescu, prin moștenitori, este obligat la plata sumei de 344 de mii de lei.”
https://www.cotidianul.ro/visinescu-inca-bun-de-plata/
Acestea fiind spuse, altzii or primit prin decizie judecatoreasca si 3 mii RON, ca sa “nu se imbogateasca injust”.
Noi dupa WW2, primiram despagubiri negative de la rusi, prin SOVROMURI.
Si ni s-or mai luat si niste pamanturi, azi ajunse la haholi.
Arza-i-ar focu’ nucular si pe unii si pe ceilaltzi.
@admin
“”atunci cand e mare nevoie”” RO are o strategie “infailibila” dezvoltata in ultima suta de ani. O stim cu totii dar ne prefacem ca nu stim in majoritate.
Politica strutului se numeste, e de ajuns sa citim ultimele pagini din istorie
Politica din anii ’40 cand plateam/comandam armament care ajungea cine stie pe unde, se repeta la fiecare razboi mondial dar mai trebuie inca 2-3 razboaie mondiale ca romanii sa inteleaga mecanismul.
E bine totusi ca avem firme importatoare de nisip fin din Dubai.
Una e sa bagi capul in nisip de Dabuleni si alta e sa bagi capul in nisip de Dubai…
Daca tot ne intrebam “Ce ne iese?”
Iata ca sovieticii ne spun “ce ne iese” referitor ȘI la Patriotul ala de pe raft
Zici ca la kremlin au murit brusc toti fauritorii de hărți si au ramas doar moftangii halitori de hrișcă
Cu creionu’ chimic folosit de Zaharova sa se scarpine direct in ceaun :
https://newsweek.ro/resize/D5Qq1v0V0h71Z8v2lWUmDxTCoLVZ3OcyTOAO1K8-5ak/resize:fit:800:600:0/gravity:ce/aHR0cHM6Ly9uZXdzd2Vlay5yby9zdG9yYWdlL3N0b3JhZ2UvbWVkaWEvMjAyNC9NYXkvNWFhMWRjNzllZmI3MmNiY2YzZGQwODc0ZTAyYzg2OTMuanBn.jpg
Iegzact circa si ceva in momentul cand #ping_ping vine cu 20 m€l€ard€ in traista la ungaristanezi ca sa i poata declara lideri est europeni.
Ramane de vazut ce a fost in traista cu destinatia Serbia, chiar daca nu cred in alianta slovacia_ungaria_serbia descantata de sovietici si finantata de #mucinceai
Las comentatorilor placerea de a observa inadvertentele din harta aia, nu de alta dar au mai fost niscai #habsburgi pe la Tg Jiu si nu stiau cum sa mai plece
Ion Valcu,
Articolul shinshi, problema asta si-o fi pus-o si macroul: “I have a clear strategic objective: Russia cannot win in Ukraine,” Macron said.
“If Russia wins in Ukraine, there will be no security in Europe.
“Who can pretend that Russia will stop there? What security will there be for the other neighbouring countries, Moldova,Romania, Poland, Lithuania and the others?” he asked.
https://www.france24.com/en/france/20240502-macron-doesn-t-rule-out-troops-for-ukraine-if-russia-breaks-front-lines
“What security will there be” adica p’astia cine pana lu’ tanara lui si cu ce ai mai apara 😀
cica si NATO ar avea niste linii roz-bonbon in ukraina
https://www.defenseromania.ro/nato-pregatita-sa-reactioneze-la-doua-scenarii-negative-in-ucraina-una-dintre-liniile-rosii-se-refera-la-republica-moldova-arata-o-analiza-la-republica_628217.html
ideea ar fi ca trebuie sa trimita trupe la antrenament in ukraina inainte sa se ajunga la granitzele RM si Romania
ar putea sa ne dea containere d’astea pe camioane cu SM6 de au trimis pe o insula acolo la putrezii aia in Danemarca, visez si eu 😀
https://twitter.com/USNavyEurope/status/1787473844518744280
un rezumat la care cine ce da
https://breakingdefense.com/2024/05/what-countries-send-weapons-to-ukraine-who-arms-ukraine-us-uk-nato-france/
Romania la Patriot intra la “is left to be seen”, probabil sunt listate alea care au declarat ca dau ceva, nu alea care au spus ca sa vedem, sa analizam in CSAT, sa vedem ce primim in schimb alea-alea
nu e mentzionata la Integrated Air and Missile Defense: France, Germany unde sunt astea doo plus Spania care a declarat ca a trimis deja rachetele
raul ramul miliardul Patriotul nostru drag si iubit, prin toata pagina aia Romania e mentzionata decat la F16 unde participam cu terenul si cu avioanele…olandezilor
sa ne iasa optiunea de a cumpara stuner pt bateriile viitoare si sau actuale
macar asa economisim ceva banii in loc sa dam 3 mil dam 1 mil sau cat o fii
Daca dam si bruma de dotare pe care o avem, dam taxa pe prostie.
Cam asa ceva “facem slalom printre cretini zi de zi
Intr’o lume mica si murdara asa cum o stim
Prostii par conceputi pe cale artificiala
Ca sunt multi ai dracu’ si nu au nicio boala
Sarbatoriti prostia veseli e carnaval”
iar daca se da sistemul sa se dea doar ca inprumut
pana la sfarsitul razboiului
dupa care sa se returnezer indiferent de starea lui
E foarte urat mirositoare combinatia asta.
Initial vorba era ca le dam lor un sistem= randul la coada. Deci americanii au zis, asta il faceam pt voi, lasati-l pe asta ucrainienilor si voua va facem altul DIN ACEIASI BANI. Nu mai platiti alti bani.
Am auzit una si mai nasoala, in care ramanem si fara bani.
Carol 2 are urmasi.
Cam asta ar insemna o donatie, care-nu-e-schimb. Doar pe vorbe de incurajare pana acum.
in primul rand,nu mai visati la aiurelile cu Elmec Ploiesti.penca nu prea mai exista.mai are cateva zeci de angajati care bricoleaza la racheto-modele antigrindina in asteptarea pensiei.si angajari,chiar daca vor,nu prea au de unde.in al doilea rand,doresc sa multumesc din inima tembelilor(mai ales alora din diaspora) care l-au votat pe acest “Dinu Paturica” de la cotroceni.multi chiar de doua ori.marele mut,a reusit performanta sa fie mai incapabil ca predecesorul,marinarul chior.si a mai bifat o realizare.a furat in 10 ani ptr el si ravasitoarea lui cat tot psd ul de la revolutie incoace.vorba aia “un sas cinstit”!!iar acum,ptr o functie extrem de potrivita ptr el(marioneta slugarnica perfecta) le face cadou hoholilor UN MILIARD $!!totusi ma intreb,de ce dracu nu scoate bideul senil si cu un picior in groapa 8 lansatoare din alea 600 pe care le are us army stocate? poate penca de fapt ii intereseaza mai mult rachetele noastre decat lansatoarele??poate de asta slugile Washingtonului de la bucuresti au comandat alte rachete de un miliard?? mai,da ce baieti buni suntem noi cu hoholii !!
Daca i-ar interesa mai mult rachetele (foarte posibil) de ce nu le donam decat rachetele?
pai daca il miros ivanii(cu ajutor ceainiz din spatiu) si ii dau in cap cu o iskander ce naiba sa iti mai returneze?? nici bradutul odorizant de la oglinda nu il mai gasesc !!
Dacacombinatziunea aista credeti ca-i sulfuroasa, vin si io’ cu o-ntrebare ajutatoare: de ce-or sta patrioatele ailalte 3 in “cutioare”?
Guri rele “gavaresc” ca le-or lipsi rachetili, iar apropos de nimic … tot ce ne-o venit ii cu PAC-2 GEM-T.
Alelalte 3 nevenite (si deci “nedonate”) is pe PAC-3 MSE 🙂
Tot dau astia anunturi ca angajeaza rachetisti. Banuiesc ca si aia cam lipsesc.
postacii se vaita, deci treaba merge bine 😀
altfel pare mai mult cu dedicatzie pt mueropeni sa mai plateste si ei
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/us-approves-sale-of-three-himars-rocket-launchers-to-ukraine-funded-by-germany
o sa primitzi “masuri de reasigurare”
si recunostintza vesnica
“Se joacă și relația noastră cu Washingtonul, așa cum a fost și participarea noastră cu trupe în Irak sau Afganistan”, atrage atenția și Ștefan Popescu, fost secretar de stat în MAE.
https://www.defenseromania.ro/patriot-romanesc-pentru-ucraina-o-solutie-curajoasa-ce-ar-putea-primi-armata-romana-la-schimb-gen-mandrescu-trebuie-sa-tinem-cont-de-mai-multi-factori-nu-doar-interni_628234.html
fraza cheie este asta: ”Alături de capabilitățile pe care România le deține, există și un context internațional, pentru că noi depindem de sprijinul altora (în cazul unui atac de mare amploare – n.r.). România poate face față unor provocări militare, dar până la un anumit nivel”, remarcă generalul Mîndrescu
ar fi trebuit sa spuna ca noi depindem exclusiv de sprijinul altora: industrie de aparare nu, efective nu, armament nu, munitzie nu, 3 sau 4 Patriot in fatza mujicilor tot un rahat
situatzia se deterioreaza si vor trebui luate decizii mai nasoale decat asta
“Make no mistake. No matter how this ends in Ukraine, Russia will not stop with Ukraine unless they’re stopped in Ukraine.”
https://www.defense.gov/News/News-Stories/Article/Article/3772621/general-says-wests-defense-industrial-base-will-outpace-russias/
altzii se pregatesc pt ce e mai rau
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/cum-se-pregatesc-polonia-si-finlanda-sa-tina-rusia-2360590.html
romanii n-au nici o treaba se pregatesc pt pensie mici si bere, daca nui apara NATO de rusi ai apara rusii de NATO
Între timp, s a mai dus un Patriot.
Ucrainenii pretind că era de lemn
https://youtube.com/shorts/b-vJqVjLK20?si=Iw6bmzhDQMTjE-Fs
https://www.g4media.ro/de-ce-asteptati-in-zadar-o-revolutie-in-rusia-impotriva-lui-putin-cateva-explicatii.html
un articol interesant in care se explica de ce ruzzia va ramane cu 10km2 in jurul moskovei
idei nastrusnice de la jarmanistanezi 😀 sa doboare rachete mujice AKA “drone” de pe teritoriul nostru si al poloneziei
pe langa bataia limitata astora nu le-o povestit nime ca ai nostri nu doboara dronele mujicilor nici cand zboara si cad pe la noi, ca sa nu interpreteze mujicii gestul ca pe o amenintzare si sa le strice astora pensiile
strategia natzionala anti-drona: le lasa sa zboare pana se plictisesc si cad singure
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-27127076-proteja-nato-cerul-ucrainei-parlamentarii-germani-propun-dronele-rusesti-fie-doborate-teritoriul-romaniei-poloniei.htm
lumea sugereaza sustzine propune analizeaza avertizeaza insista dar cand e de facut ceva concret…
Admin, eu am fost si sunt de acord sa-i ajutam, chiar daca relatiile nu sunt nici pe departe perfecte.
Totusi, nu suntem Portugalia sau Canada, la o distanta confortabila de epicentru.
Suntem in linia 1.
Si stii bine ce AA avem, la detaliu. Si alti cititori si comentatori cunosc.
Chiar ne permitem sa fim asa darnici? Si cu cine? Bine, au pus polonezii o vorba buna si asta e pe plus. Ca ei au onoare si cuvant.
Stiam ce AA aveam odata (pusca si cureaua lata). De cand cu galceava de vizavi, nu mai sint sigur ca stiu toate detaliile, unele lucruri pot sa nu mai fie pe unde le stiam. Dar, daca polonezii au refuzat, inseamna ca exista si alternativa asta. De ce noi da si ei ba, asta-i intrebarea.
hopa, s-a schimbat discursul si anume prin partzile esentziale 😀
pe principiul sa se modifice primesc dar sa nu se schimbe nimic sunt de acord sa-i ajutam dar sa nu le dam nimic ca nu ne permitem si nici nu merita 😀
pensia din Linia 1 e pericoloso sporgersi
americanul a explicat clar mai sus cum sta problema ca sa intzelege si mintzile mai simple: ori ai opresti in ukraina ori se opresc ei pe unde au chef
“Make no mistake. No matter how this ends in Ukraine, Russia will not stop with Ukraine unless they’re stopped in Ukraine.”
in conditziile astea trebe sa fii complect idiot ca sa nu pui umarul sa ajutzi ukraina sa reziste cat mai mult sa crapelnitzeze catzi mai multzi excursionisti mujici acolo la ei si nu pe aici
astilantzi prin mueropa se tot coiesc invartindu-se 3D imprejurul problemei, cand prea multe alternative nu este: ori intra sa lupte cu mujicii in ukraina ori o freaca hipsterist cu declaratzii gen hai sa tragem cu rachete de pe margine din romania si polonia
si cand o veni timpul ca sa sa bata cu ei prin romania si polonia or mai vedea ei atunci daca or mai avea chef
astia doi p’aici nu par prea afectatzi daca le-ar plati mujicii pensiile, dar ce se fac daca nu le platesc 😀 sau daca ai ingroapa vecinii in fatza blocului din neatentzie din nebagare de seama
@Caudillo, la ce m*rtzii lor tzinura lansatoarele asa de aproape de radar?
Care-i imbecilul de ofitzer ce-o decis astfel de dispunere?
American sau hahol (io zic ca amerlocii s-or resemnat demult cu cretinii endemici haholi, ce s-or intors la tactica lor creativa sovietica)?
Lansatoarele alea (remorca) au catarg special cu antena ce poate comunica mai departe cu radarul, deci nu le-o trebuit UTP/FTP/fibra ca sa steie asa grupate. Le imprastii la km buni, mai ales prin camp cu palcuri de padure.
Si nu faci curse dute-vino langa linia frontului, ca te-or pocni dronele ori artileria reactiva.
Sa mai zic ca trebuiesc si patrioatele alea pazite cu shorazi / vshorazi ceva, dar imbecilii de rusi kieveni le trag de parca ar fi statele arabe bogate-n petrol?
@Ion Valcu, acolo e un amestec de prostie, corupție, trădare din care greu se înțelege ceva.
Pierderi imense de oameni și armament de ambele părți.
La care se adaugă o propagandă care mi amintește de telejurnalele ceaușiste.
ei nu stie nimicutza: Până în prezent nu știm dacă e vorba de trimiterea unui sistem cu titlu de împrumut sau o donație. probabil il imprumutam pe 99 de ani
partidul oliogarh rusofil “are retineri mari” si declara ca “noi nu am tradat dom Semaca, Iohanis cel Rau nea adus aici cu fortza”
„Conform Constituției României președintele țării e comandantul suprem al Armatei, dar nu am avut o discuție cu el încă, după vizita pe care a efectuat-o în SUA. Domnul ministru al Apărării are rețineri mari să trimitem unul din sisteme (n.r. – Patriot) Ucrainei, însă decizia se ia cu președintele în interiorul CSAT. Vom lua cea mai înțeleaptă decizie pentru România”
https://www.defenseromania.ro/trimiterea-unui-sistem-patriot-romanesc-in-ucraina-divide-discursul-politic-premierul-spune-ca-ministerul-apararii-are-retineri_628256.html
Teatru foarte mic. Si ieftin.
Italy is considering sending a second SAMP/T air defense battery to Ukraine following pressure from allies to beef up arms deliveries to the war-torn country
“There has been enormous political pressure on Italy to donate a second battery, but it is a tough decision because it leaves Italy with little redundancy”
https://www.defensenews.com/land/2024/05/10/italy-mulls-delivery-of-another-sampt-system-to-ukraine-says-source/
pe de alta parte in doi ani juma nu ca ar mai fi cumparat vreo baterie 9, au stat asa ca florile asteptand sa se termine razboiul
Lasciatemi cantare
con la chitarra in mano
lasciatemi cantare
sono un italiano
“https://www.youtube.com/watch?v=TYtdYslLY9I”
@xv
“Suntem in linia 1.”
In sfarsit ai aflat si tu ca suntem in linia 1?
Pana acum o tineai p’aia ca nu ne trebuie fortificatii (vezi ce baga la inaintare Polonia zilele astea pe langa sarma ghimpata+camere video), nu ne trebuie instructie prea multa (macar alea 82 zile pe teren/an), noi suntem mai destepti decat rușii, ucrainienii, balticii si polacii, noi n’avem nevoie de “Surovikin_style”, cel putin aia ca nu putem face “exproprieri ” a fost de coma
Dupa 1 ian ’25 o sa vezi ca alea 82 zile instructie pe teren se vor duce spre 100-120 zile/an pe teren!
Ceea ce este normal in conditiile in care “Suntem in linia 1.”
Din motive evidente!
1/2 din alea 100-120 zile vor fi in Moldova romaneasca ori R Moldova ca sa nu zic mai multe
De ce?
Pana la terminarea alegerilor va fi “las ca merge si asa”, dupa terminarea alegerilor si un Sam lamurit ca trebuie sa puna piciorul in prag se da jos militaria din pod. Peste tot! Indiferent ca va castiga Biden ori Trump, Sam trebuie sa puna piciorul in prag!
Din ce vad prin presa se pare ca au amanat lansarile pe Luna din cauza ploii
Pe bune? Stam in loc de ploaie?
Ploaia, zapada si conditiile extreme ar trebui sa fie prietenele de suflet și cei mai buni aliați atit pentru parasutisti cat si pentru cercetasi! Dar deh e greu de inteles pentru multi cum multe stele la apelu’ bocancilor
Pe Luna s a parasutat in ianuarie 98 pe zapada la greu. Doar un batalion
Cu zapada de minim 20 cm. Si in alte zone din tara la fel
Acum facem mofturi de domnisoare de pension flescaite in ploaie…
“mvaaaaaaaaiiii m am udat toată la păsăricăăăăăăăăăăă”
PS Poate ca ar trebui sa schimbi nu doar oglinda ci si polonicu’ cu care ne servesti despre mineriade…
Toarsu ghesegheski, mai baga ceva forfota sa le mai donam ceva ucrainienilor, niste F-16, ce zici?
Nu te lasa, davai!
Admin, noi le dam pt ca Mutu a zis asa, “romanii astia” nu sunt prioritari. Si in XAT nu are nimeni bile sa-i spuna in cadru oficial, ca incep sa-l caute la dosare. Chiar de ar zice, americanii decid. Ucraina e prioritate strategica pt ei de multa vreme.
Dany, ce legatura au fortificatiile cu linia 1? Linia 1= avem granita cu Ucraina, aia se invata la geografie. Nu are vreo legatura cu fortificatiile, dar tu iar fortificatii, fortificatii, fortificatii.
Cu pregatirea iti cam dau dreptate, ce sa-ti fac daca nu aveai mobil sa te filmezi si sa urci pe net? Ca ai fi fost preocupat poate si tu de nr de followeri. Cred ca iti place sa tot repet ca nivelul existent in anii 90 nu mai exista in prezent la nivel general. In special dorinta aia de performanta si impactul tehnicii noi, care parca era de pe alta planeta. Dinozaure :)).
Stiu de la comandanti, colegi si prieteni care erau in uniforma le vremea aia, era cu totul alta mentalitate prin unitatile de elita. Si mai ales nu eram in NATO.
Cu mineriada, aia din 99, in 2 episoade, despre care am dat detalii, la ce m-am referit esti pe langa. Nu cunosti. Sindromul “stiu eu mai bine”.
Xv, si pensia o ai pensia mica, de aici probabil si beutura proasta 😀
otherwise, tzi-ai pregatit BOBul? vezi sa Nutzi uitzi chilotzii cu Superman si manualul de ninja
in rest, noroc ca se executa ce se ordona de la centru, nu se uita nimeni in gura astora de la “patriotzii natzionale”
mujicii au reactzionat la propunerea germaniei de aparare AA de pe teritoriul poloniei si romaniei si acum guice agitatzi cu wunderwaffen alea ale lor in stilul lor personal: atacam tot distrugem tot va spargem pe totzi distrugem toata planeta
de ce guice mai agitatzi de aia cred ca se merge in directzia corecta
https://www.defenseromania.ro/rusia-ameninta-ca-va-testa-sistemele-patriot-ale-romaniei-cu-rachete-iskander-dar-nu-in-ucraina-ci-chiar-pe-teritoriul-romanesc_628264.html
la palatul victoria socialismului si conducerea politica din sediul armatei RSR pesedistii au schimbat deja doua randuri de pampers, de astia doi in rezerva saracii ce sa mai vorbesc…pensia mica pampersii scumpi 😀
da trupe vreti sa trimitem?
https://www.defenseromania.ro/estonia-ar-putea-trimite-trupe-in-ucraina-pentru-a-prelua-sarcini-necombative-din-spatele-frontului_628274.html
sau asteptam sa vina ei la noi?
mujicii zic ca sunt ready 😀 pana acum au avut jde liniutze rosii si NATO s-a kkt pe ele una cate una
https://www.dailymail.co.uk/news/article-13412279/Russia-warns-ready-direct-conflict-West-wants-fight-Ukraine-battlefield-Swedish-PM-says-open-hosting-nukes-war-situation.html
Tov gheseghovici, nu sunt pensionar, iti confunzi dorinta cu realitatea.
Alte frustrari mai ai? Mai baga.
Ce-mi place cand faci spume :)).
Două ore cu profesorul Valentin Stan
https://www.youtube.com/live/My4aaApLkoA?si=vle6ECIR1pWrG7oD
Pe scurt:
” Băiete, un Patriot mic( din ălea 3 neoperationale) și marș de aici”
Min 1h;25;14
Un dezastru total pentru Iohannis și pentru România!
” Este încă mult de făcut, pentru că doar atunci când vom fi recunoscuți la valoarea pe care o avem , putem să fie partenerul acela puternic pe care vom fi dispuși să îl trăim dar care trebuie și de cealaltă parte văzut și acceptat că atare”
germanii se pare ca nu citesc din operele clasice ale oligofrenilor mioritici 😀
Germany plans to deliver another IRIS-T air defense missile system to Ukraine this May
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/germany-to-supply-another-iris-t-slm-air-defense-system-to-ukraine
Stan mai venea la Mall Vitan in vremurile alea cand nu o luase asa pe aratura, am nimerit de cateva ori la un restaurant de-ala unde pierzi vremea pana incepe filmul sau dupa shoppingul colegei si am schimbat cateva vorbe, ca era langa masa unde stateam. Generalitati, Irak, Afg, de-astea, tipu era destul de informat si nu asa bombastic, pe sticla parca e altul acum, nush ce a patit. Mi s-a parut intr-o pasa proasta, desi era celebru, manca singur in mall sambata dupa-amiaza. Un contrast mare intre cat de prezent era in emisiune si cat de absent singur la masa. Nu, nu avea celebrul laptop la el.
„Am avut o discuție cu președintele României, urmează să luăm o decizie în CSAT (n.a Consiliul Suprem de Apărare a Țării). După CSAT veți afla decizia”, a spus Ciolacu.
Ciolacu a spus: „Vă repet. Este o decizie care se ia în CSAT. Aici nu avem păreri când vorbim de apărarea națională”.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27131723-ciolacu-vorbit-iohannis-despre-trimiterea-unui-sistem-patriot-ucraina-nu-avem-pareri-cand-vorbim-apararea-nationala-decizie-lua-csat.htm
@xv
Voi astia “activii” aveti senzatia ca astia baltici, polaci, ruși, ucrainieni sunt bătuți in cap iar voi sunteti miejju’ de gogoasa
In timp ce astia toti fac tot felul de fortificatii doar ca sa i incetineasca pe rusi/ucraineni voua nu va trebuie. Voi faceti razboi de manevra. Cand toata lumea va spune ca nu aveti cu ce si unii din voi chiar sunteti constienti ca n’aveti oameni suficienti si nici tehnica suficienta. Ti am mai zis asta si tot nu vrei sa intelegi, nici tu nici aia care zici ca i reprezinti
Fortificatiile alea temporare/permanente au rolul de a incetini inamicul pana vine cavaleria OTAN. Pe un aliniament Dar voua nu va trebuie.
Aveti senzatia ca aveti sefi de top capabili sa castige o batalie. Nimic mai fals!
Asta este, țară țară vrem eroi cu orice pret! Atit va duce mintea!
“Cine bah, Surovikin? Ala e un ciolovec prost!” Uite asa ciolovec prost si betiv, uite ca a reusit sa dea ofensiva ucrainiana peste cap cu fortificatii in majoritate improvizate. Care ofensiva ucrainiana nu a fost usoara pentru rusi
Pregatirea? Nu o faceti pentru mine, o faceti pentru voi, cu cat mai multa transpiratie pe viscol, ploaie cu atit mai multe sanse sa supravietuiti.
Voi vreti sa va luptati cu rușii care au deja un nucleu dur de of/sof/soldati caliti in lupte. Putini adevarat, la fel si ucrainienii. Militari care au supravietuit 2 ierni, viscol/ploaie cat cuprinde pe langa jdemii de drone, obuze, bombe de tot felul. Ai nostri au supravietuit in fotoliu in cazarma
Si voi ce puneti? Pai soldati de fotoliu cu 10 sedinte de tragere cel mult, mergeti cu masina la tragere, daca ploua la o sedinta pe timp de noapte un sfert nu mai vin o saptamana la serviciu pe motiv de internare in spital
Ai observat ca si rusii si ucrainienii evita cat de mult sa circule cu auto militare/transportoare/etc De ce?
Pen’ca dronele alea de abia asteapta un transportor pe care sa l transforme in ceva nedefinit. E plin internetul. Si asta ce inseamna? Ca soldatii care trebuiau sa se deplaseze cu masini/transportoare trebuie sa fie capabili de minim 20-25 km deplasare in teren accidentat echipati de lupta. Zilnic! Avem asa ceva cu exceptia FOS? Ma indoiesc!
Nu se pune problema de instructie ca in anii 90, problema este ca nu o sa supravietuiasca prea multi cu nivelul actual de instruire. Toata lumea o scalda
“”Lasa bah ca nu o sa fiu eu cel mai prost, eu sunt jmecher, instructia e pentru prosti!””
Degeaba o sa avem armament modern daca la capitolul instructie stam prost. Cartea castigatoare inseamna armament modern+ militari instruiti
Mineriade…
Nu ai habar despre ce vorbesti nici despre Costesti nici despre Stoenesti…
Esti capabil sa explici cine din MAPN a participat (si cum!) la ultimele doua mineriade? Iti spun eu sigur ca nu! Cum la fel nu esti capabil sa ne spui unde a fost arestat Cosma si in ce conditii! Esti capabil sa ne spui si rolul altor “combatanti” non_mineri, non_MAPN, non_MAI, non_servicii secrete? Iti spun eu sigur ca nu!
Cozia…
Din partea “stației” , ca sa l citez pe Valentin Stan
https://observatornews.ro/politic/surse-ce-vrea-romania-daca-cedeaza-sistemul-patriot-ucrainei-nasams-sau-irist-printre-sistemele-cerute-la-schimb-576240.html
Sursele Observator din domeniul Apărării susţin că cedarea unui Patriot către Ucraina se poate face doar dacă România primeşte drept compensaţie un sistem de apărare similar sau chiar mai performant. Pe listă se numără sisteme de apărare anti-aeriană precum NASAMS, IRIS-T, SAMP-T sau THAAD, în funcţia de disponibilitatea aliaţilor din NATO. “În actuala situație operativă, o eventuală decizie (n.red. referitoare la sistemul Patriot pentru Ucraina) ar trebui să fie bazată pe o compensare cu alt echipament similar, cel puțin”, spun sursele Observator din zona Apărării.
A inceput mascarea cu fum. Trebuie definit foarte bine ce insemana “cedare catre Ucraina” (donatie/imprumut) si ce inseamna “primeste in compensatie” (donatie/imprumut). Donatia Patriot nu e egala cu dislocarea temporara a unui, sa zicem, SAMP-T.
din ce semnale dau, dupa cum se exprima oligofrenul de serviciu (ala de tzine lumanarea aprinsa si matura prin hol la meapene) si covrigarul sef as zice ca mai degraba nu dam nimica
au bagat-o p’aia cu nu ne jucam cu apararea natzionala care acum a devenit brusc sfanta, dar nu era sfanta cand 1.6% cand nu corvete cand nu submarine cand nu restul de trei sisteme Patriot platite samd
si p’aia cu indispensabilul
oligfrenii astia doi nau avut tupeul sa traga dupa dronele care ne violeaza frontiera si explodeaza pe la noi daramite sa doneze Patriot sa doboare la rusi in ukraina
astia sunt kktzi pe ei vor doar sa fure si sa prinda pensia, nu sa se puna rau cu tovarasii lor de la moskktva
nu stiu cum se iau deciziile la Cretini Senili Analfabetzi si Tampitzi, daca e nevoie de unanimitate pica sigur
pe prostavanul sef il doare in brisca, ala a propus o discutzie si-a luat o medalie si se retrage la pensie
in functzie de ce decizie o se ia o sa se vada clar de unde sunt condusi tovarasii: din US/NATO sau direct de la moskktva
macar si asta si tot e o informatzie interesanta 😀
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27132365-ministrul-apararii-prima-reactie-discutia-despre-donarea-sistemului-patriot-ucrainei-nu-zis-nimeni-trebuie-dam-este-indispensabil.htm
Xv, vede și Valentin Stan cine e ambasadorul României în SUA și desigur că nu i convine.
Îi taxează pe ” analiștii” A3 cum îi prinde.
Realitatea este că nu i este greu, mai ales când vezi cate o inepție ca a lui Bogdan Chiriac, că Iohannis avea 70-80% șanse să fie Secretar general NATO.
https://financialintelligence.ro/zelenski-ii-cere-lui-blinken-doua-sisteme-patriot-suplimentare-pentru-apararea-harkovului/
oare le va primii?
Caudillo, in general li se suie puterea la cap.
Ambasadorul…sorry, ma faci sa rad. E decor.
Chiriac…de Tinu ai auzit cu ce se ocupa? Prin 1968.
Asa a aparut presa si mass-media. Cei 4 mari. Si dupa aia s-au mancat intre ei, ca intre colegi.
Apoi i-a desfiintat colegul lor din politica.
De Sarbu nu mai spun, ca el macar s-a orientat bine si a stat in afara politicii.
Xv, un decor foarte bine platit, plus că apar multe oportunități.
Geoană e un bun exemplu, a început ca ambasador în SUA și a ajuns numărul 2 la NATO, alt job foarte bine platit.
US Considers Sending Ukraine Another Patriot Missile Battery
https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-05-15/us-considers-sending-another-patriot-missile-battery-to-ukraine
We need, today, two Patriots for Kharkiv
https://youtube.com/shorts/PHGTvA4CHp0?si=_HI_XbqV7pkBwxF3
Unii ucrainieni spun că marea problema pentru ei e lipsa fortificațiilor pe direcțiile de înaintare ale rușilor spre Harkov, se vorbește de trădare și de faptul că de doi ani autoritățile ucrainene nu au făcut nimic.
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/fortele-ruse-au-trecut-pur-si-simplu-granita-2360761.html
Denîs Iaroslavskîi este furios și se întreabă ce s-a întâmplat cu apărarea Ucrainei.
„Nu a existat o primă linie de apărare. Am văzut asta. Rușii au traversat pur și simplu. Au intrat pur și simplu, [fără a fi opriți] de câmpuri minate”, spune el.
El îi arată corespondentului BBC o filmare dintr-o dronă realizată cu câteva zile în urmă, în care se vede cum mici coloane de trupe rusești trec pur și simplu granița, fără să întâmpine rezistență sau opoziție.
Oficialii ucrainenii au susținut că apărări au fost construite cu costuri uriașe, și totuși acolo au fost inexistente, spune el.
„A fost fie un act de neglijență, fie corupție. Nu a fost un eșec. A fost trădare”, acuză comandantul.
Se știa că rușii vor lansa probabil o astfel de incursiune. Atât serviciile secrete ucrainene, cât și cele occidentale știau că Rusia masa forțe la graniță – estimându-se că acestea erau de până la 30.000 de soldați.
Expertul în securitate Marius Ghincea, de la Syracuse University, și generalul (r) Virgil Bălăceanu, omul care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles, susțin că suntem datori să ajutăm Ucraina, dar trebuie să apărăm și interesele țării și să obținem, la rândul nostru, garanții de securitate din partea SUA și sprijin financiar european pentru industria de apărare.
Pentru cei care încă se îndoiesc de faptul că România trebuie să ajute Ucraina, generalul spune că dacă ar rămâne fără arme, Kievul ar fi învins cu siguranță de armatele ruse. Asta ar însemna ca România să ajungă să aibă graniță directă cu un stat belicos, Rusia, sau cu un stat transformat de Moscova într-o marionetă.
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/mutarea-inteligenta-a-romaniei-prin-care-sa-obtina-2361137.html
“România va oferi Ucrainei un sistem Patriot, decizie care va fi luată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).”
Pai gata, s-a luat decizia care este?
Caudillo, sistemul pcr (pile, cunostinte, relatii). Geoana- taica-so sef in comunism la apararea civila, el a coordonat lucrarile si la Casa Poporului.
Fratii Muraru sunt pila lui Fenechiu, asta spune Marius Oprea. Si Tismaneanu l-a criticat, acolo e de inteles, i-a luat asta mai nou obiectul muncii si visul de marire.
Marea diferenta e ca Geoana a lucrat niste ani in centrala MAE, deci a devenit diplomat de profesie, nu a fost parasutat direct in ambasada cea mai importanta, fara nicio experienta. Si Geoana a avut pile mari in MAE, probabil amici de-ai lui taica-so, ca a fost promovat cu mult peste rand.
Afirmația lui Zelenski că are nevoie de Patriot pentru apărarea Harkovului e tare dubioasă.
Rușii au capturat Hlyboke aflată la 25 de km de periferia Harkovului, deci pot să bombardeze Harkovul și cu artileria.
Pare că Zelenski vrea sa devieze atenția de la bombardarea Belgorodului.
https://youtube.com/shorts/XfQWyH-Xy-M?si=JSqGXaXaqfe7Lp3j
DW spune că ucrainienii bombardează regulat Belgorodul că răspuns la atacurile rusești, dar deja aceste atacuri reciproce sunt dificil de evaluat
Expert in securitate :))
“Marius Ghincea este cercetător doctorand la Institutul Universitar European din Florența și expert în politici publice. Interesele sale de cercetare se concentrează pe natura consensului de politică externă în democrațiile avansate și legăturile dintre politica externă și factori culturali precum identitatea națională.”
Cultura, politici publice, politica externa-factori culturali.
S-a trezit intr-o dimineata si expert in securitate.
nu ca matale, expert in geopolitica pulanului, coordonator al reusitei interventzii de la Onesti, iniatziat in tainele mineriadelor, fin cunoscator al beuturilor ieftine si dac liber suveranist haurist si rusofil pe deasupra 😀 😀
Nu a avut loc sedinta CSAT si nu s-a luat vreo decizie oficiala. Se face lobby puternic sa le dam Patriot.
Din cate am inteles Balaceanu tot debiteaza aceleasi prostii ca iesim pe plus dotandu-i pe ucrainieni. Credeam care mai multa minte. Limba catifelata, se vede de la o posta.
Gsg, frustrarile tale obisnuite imi dau o lacrima. Iar spume, asta e, batrane postac :)).
…articol de rahat contondent, intreb si io’, ce naiba faci bre cu un patrihot in plus cand deja russi sunt la granita estica si trimit drone ca asa vor ?!
…sunteti penibili cu asa ceva, acuma trebuie ajutata Ucraina, frontul nu sta, frontul vine catre rumanica incl. a super-desteptilor de pe forum, asa zis “profesionist”….
…nu exista sansa a doua, chiar daca ucrainieni primesc ce vor, nu mai au oameni sa lupte pentru aceeasi rumanica plina de supozitii si superficiala, si incl. pentru Moldova si pentru noi toti ceilalti, ceilalti fiind tot care scuipa seminte pe acest forum
Nu era vorba sa nu li se dea, indiferent de conditii, discutia era in ce conditii si ce sa ceri in loc.
La intrebarea – dar noi cu ce inlocuim Patiotul? raspunsul e cu nimica, nu cred ca vom primi ceva la schimb de la americani. Acum varianta cea ma buna de inlocuire (evident pe banii nostrii) ar fi Yahalom (ca oricum bani de Patrioatele alea 3 nu se mai gasesc la deficit de 6%). Aici ar putea sa ne puna americanii o vorba buna si primim sistemele cat mai curand si sa platim mai incolo. De asemenea sa ne inlesneasca cooperarea industriala – sa inceapa asamblarea prastiei lui David pe la noi (cu RTX si Rafael asigurand calitatea suruburilor invartite de romani).
La intrebarea – noua ce ne iese – pai cineva ar putea spune – ne-a iesit Rosia Montana, poate ne iese fara vize in America, poate niste ratinguri de tara inca stabile si un sut in … catre OECD. Ce ziceti d-astea? Win-win se zice.
…ce sa ceri ? Dai si gata ! Mor aia pentru tine, si nu ai frontul pe granitza ta.
Tu, eu si totzi rumanashiii merg ‘ndata in concediu, astialalti mor pe capete.
Tzii ‘ursu la distantza cred eu ca e indeajuns.
Si sincer ca “suntem” fraierii Europei ca dam un patriot, e grosolan rau, arata si cate “intelepciune” egzista aici ….din pacate.
PS…nu-i razboiu’ Americii sa cerem ceva in schimb, e insasi temelia a tot ce avem in joc, tot ce am construit greu si foarte greu, stiu suna a scenariu de film cat. B, din pacate akt scenariu nu egzista.
Daca astia mor pentru noi, ca sa tina ursu la distanta, atunci de ce nu le-am da toate 4 bateriile?
Pwtre, ești mai greu de înțeles.
Spui
…nu exista sansa a doua, chiar daca ucrainieni primesc ce vor, nu mai au oameni sa lupte
Sunt de acord cu tine că nu mai au oameni să lupte, am scris și eu asta, înseamnă că nu are rost să le dăm Patriot, pentru că le dăm degeaba, cu sau fără armamentul nostru, american, etc , rușii tot vor învinge.
Mai bine îl păstrăm pentru noi, împreună cu americanii, NATO, etc ,îl vom folosi pentru protectia noastră și a trupelor aliate în caz de conflict cu rușii.
Iar suntem prostii clasei. Polonia, Spania, Grecia au refuzat sa doneze.
Le dam noi, ca e prea multa dotare.
Prosti sunt daca nu ne cer si F 16 si M 1, ca s-ar gasi cozi de topor sa le dea si pe-astea.
“Sarbatorim prostia, veseli, e carnaval”
Amu, adevar adevarat … pentru noi or muri pe capurile de lupta … cu schparanghelul.
https://www.stiripesurse.ro/scholz-intra-butal-peste-zelenski-barbatii-ucraineni-angajati-in-germania-nu-sunt-obligati-sa-plece-pe-front_3316199.html
Recent Emily Bloom o imigrat din State in Berlin, ca sa sustzie natalitatea.
Cu donatziile din LonelyFanz sustzine bugetul ministerului de razboi de la kiyv :))
Si io’ Zenovie-s in total dezacord cu Admin. Marteleshte moralul de- termina pe haholi la Avdyfka, Shahtior, sau pe unde s-or mai bate astia eroic cu fumei si handicapatzi in loc de bravi si vajnici raketzi traficantzi de tzigari.
Cum o spus Jean Constantin: deranjeaza draga, deranjeaza :))
Numa’ ieri prin Bukarestanul unde s-or ciomagi zilnic pardaleshii pe strada ziua-n amiaza mare, mai mai sa se urce un X5/X6 cu galben-asbastru la placute pe micul meu Caddy.
Apropos, cu ce s-or apara Cernavoda, Portile de Fer, barajele centralelor hidro si imperiile imobiliare ale lu’ Joian + Nastase, aflam sigur de la citoyen-un emanat de peste parleaz.
Flota comerciala lu’ Petrov anticumunistu’& Felix CNN ii sigur protejata ca recif submarin, ca s-or mancat si tablele alea de pe vremea lui Onasis.
Apropos, tridentu’ ala razboinic hahol seamana mai nou cu 2 craci si-un mic pilon de stabilitate NATO … deh, poate-o citi vreun ficior si trebuie sa folosesc figuri de stil.
No, ce bun era un Patriot acilishea :))
https://www.cotidianul.ro/misteriosul-aparat-de-zbor-mapn-a-anuntat-abia-acum/
Ce sa facem noi cu ele? Spatziu aerian?
Scoatetzi spatziul din fatza 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=7IXWycWAH1w&ab_channel=RCSuperPowers
Rasp. tipic rumanesc, te mai miri ca de ce suntem repetentzii clasei in NATO, daca tu elucubrezi prostiile astea ce sa mai ceri la altii, sau mai grav sa ceri jeneralilor de mucava…sa fie “cum trebuie”.
PS:
Daca inchei asa, sa “trantesti” oponentullui tau care are cu totul alta idee ( poate si mai buna) de ce mai dicutzi discutzii ?….mai bine inchide firma, forumu’
se bat campii in continuare cu ne aparam noi cu aliatzii cu un patriot in plus #raulramul
general american “Russia will not stop with Ukraine unless they’re stopped in Ukraine.”” intrebarea e catzi americani vor veni, ca aia vor avea treaba cu chinezii pentru asta se pregatesc foarte foarte concret
ramane problema mueropenilor si astia ce fac concret cand maresalul macron o spune clar sub forma unei intrebari tres intrebatoare “What security will there be for the other neighbouring countries, Moldova,Romania, Poland, Lithuania and the others?”
adica in afara de deshteptzii astia doi care pana lu’ hector mai suntetzi suficient de “prostii clasei” incat sa credetzi ca or sa faca francezii mobilizare generala ca sa vina sutele de mii de francezi incoace sa se bata cu rusii sa apere romania sau moldova…
se pare ca asta e directzia:
https://www.defenseromania.ro/nato-are-in-vedere-trimiterea-de-trupe-in-ucraina-dar-nu-combatante-nyt_628324.html
un patriot in plus in ukraina va apara de exemplu trupele NATO aflate acolo la “antrenamente”
Oficial, SUA nu au susținut această idee, dar președintele șefilor de stat major, generalul Charles Brown, consideră acest proces I N E V I T A B I L. Brown a spus că instructorii NATO potențial dislocați în Ucraina ar putea fi în pericol, așa că ar trebui să folosească sisteme de apărare antiaeriană pe care Ucraina le are dislocate în apropierea câmpului de luptă pentru a-i proteja.
si ramane de vazut daca se vor duce acolo numai la “antrenamente” sau in final vor face contact direct cu mujicii ca incet incet au picat toate liniile roz-bonbon pe care si le-au pus singuri: mai intai ca nu le dau armament ofensiv tancuri, dupa aia ca nu le dau rachete long-range, daca le-au dat rachete ca n-au voie sa atace in teritoriul mujic, ca nu le dau F16 etc
o sa pice si asta ca nu se duc cu trupe in ukraina acum cat mai exista ukrainieni care sa mai lupte…
Bre , da’ voi de pace nu ați auzit încă ?
https://youtu.be/hCdGkVO-5OY?si=KAxP-c9X_5i7LJll
Concret,cum faci pace?
Brown a vorbit neîntrebat, apparently.
De la Pentagon
https://www.defense.gov/News/Transcripts/Transcript/Article/3778372/deputy-pentagon-press-secretary-sabrina-singh-holds-a-press-briefing/
Q: Thanks. Totally different subject. General Brown said apparently on his way to Brussels today, I think, that it is inevitable that NATO will send trainers into Ukraine. Is the U.S. currently planning to send American military trainers to Ukraine?
MS. SINGH: Not to my knowledge. We do train — training for Ukrainians, whether it be at Grafenwohr or elsewhere, and we have trained, you know, thousands upon thousands of soldiers as part of our long-term commitment to Ukraine, but I’m not aware of us sending any trainers to Ukraine.
Q: So you’re not aware of what General Brown’s talking about?
MS. SINGH: I’m not aware. I haven’t seen those comments, so yeah. Thanks.
@Mihais
“Pacea” e doar o vrajeala sovietica aruncata in media chiar de prin martie ’22
Daca ne uitam bine in istorie imperiul sovietic/rus baga vrajeala cu “pacea” inclusiv cand a ocupat jumatate din Polonia, in timp ce cealalta jumatate a ajuns pe post de tribut pentru “pace” la fritzi
Tot pentru “pace” urss ul a rapit Basarabia in ’40
Adevarata pace va veni exact in momentul cand ruzzzia va ramane cu 10 km² in jurul kremlinului. O pace la nivel global pentru urmatorii 500 de ani!
Pacea reala nu a fost niciodata benefica pentru sovietici, in schimb “pacea” oferita vecinilor sub forma de invazii de tot felul si rapturi teritoriale a fost mana cereasca pentru ei, e mai usor sa iei cu japca munca vecinilor decat sa muncesti.
Hoitul kremlinului deja miroase….
Mihais, concret ar trebui plecat de la draftul din aprilie 2022
https://stirileprotv.ro/stiri/international/un-acord-de-pace-pe-care-ucraina-si-rusia-l-ar-fi-putut-semna-in-aprilie-2022-publicat-de-die-welt.html
Și tot concret, ar trebui să de-a o soluție Boris Johnson, cel care a sabotat acordul și ăia care l au pus să facă asta
https://www.pravda.com.ua/eng/news/2024/04/27/7453222/
Quote: “Ukraine has been on the defensive for several months now and has suffered heavy losses. Looking back, we can say that Ukraine was in a stronger negotiating position then than it is now. If the war had ended about two months after it started, it would have saved countless lives.”
More details: At the time, negotiators predicted that Zelenskyy and Putin would sign the document in April 2022.
Die Welt writes that Davyd Arakhamiia, a member of the Ukrainian delegation, suggested in November 2023 why the leaders of the two countries had not met. The then UK Prime Minister Boris Johnson arrived in Kyiv on 9 April and said that London would “not sign anything” with Putin and that Ukraine should continue fighting. Later, Johnson rejected ever saying that. However, there are reasons to believe that the proposal to provide security guarantees to Ukraine in agreement with Russia failed at this stage
Concret,cum faci pace?
trebuie sa stii cum sa negociezi cu ei
“https://www.youtube.com/watch?v=9TyxxLHfBwE”
Dupa ce :
-ai nivelat orase intregi cu tancurile, rachetele, aviatia si artileria
-ai provocat masacre in masa in localitatile cucerite
-ai distrus nenumarate obiective civile si ai ucis civili fara aparare
-ai provocat distrugeri greu de cuantificat unui stat caruia i spuneai in tratate internationale ca nu l vei ataca
-ai mancat zeci de ani rahat cu polonicu’ pe la alegerile din statele europene si nu doar.
-ai trimis rachete si drone deliberat in statele europene care nu faceau parte din conflict
-ai atacat cibernetic obiective civile si militare din state neimplicate in conflict
-ai luat cu japca teritorii care nu iti apartineau, pentru care teritorii ai semnat tratate internationale
Acum vrei PACE? Cine te mai crede Ivane?
Ar trebui sa fii multumit Ivane daca mai ramai cu 10 km² in jurul kremlinului!
@Caudillo
Daca tu erai sa zicem presedintele Romaniei ai fi semnat asa ceva?
https://stirileprotv.ro/stiri/international/un-acord-de-pace-pe-care-ucraina-si-rusia-l-ar-fi-putut-semna-in-aprilie-2022-publicat-de-die-welt.html
Daca tot spui “”Mihais, concret ar trebui plecat de la draftul din aprilie 2022″” atunci e clar ca l servesti pe stapanul cel pitic de la kremlin, mai ales ca iei in considerare semnarea unui astfel de tratat. Banuiesc ca ai fi semnat un astfel de tratat!
“”Atunci Rusia îi garanta Ucrainei integritatea teritorială””___
Asta ar fi fost culmea prostiei in ceea ce priveste Ucraina, ruzzzia s a sters deja la fund cu un tratat international in ce priveste integritatea Ucrainei. Sa i mai dai inca odata posibilitatea ruzzziei sa se mai stearga la fund cu inca un tratat se numeste PROSTIE
Ce texte au bagat rușii in mizeria aia de tratat care se voia semnat cu ukrainienii au bagat si in alt proiect de tratat care urma sa fie semnat de Romania. Dar deh daca citesti doar pravda n ai de unde sa stii
Inca odata ai demonstrat ca nu degeaba ti se spune pe aici ca esti rusofil…
PS Pana una alta puneti mana si cititi tratatele semnate intre Romania si ruzzzia ca sa aveti idee cu ce se va sterge piticania la fund…
E știut ca rusii respecta cu sfintenie orice tratat.
Încă de la tratatul de la Lutk, negociat între boierii lui Cantemir și ai lui Petru,in versiunea in limba rusa era ceva,in versiunea in limba latina era altceva.
Sa dai păcii o șansă…
Carol al 2-lea a dat păcii o șansă.Sansa ca basarabenii sa moara cu sutele de mii in moduri pline de imaginație.
@Mihais “Carol al 2-lea a dat păcii o șansă.Sansa ca basarabenii sa moara cu sutele de mii in moduri pline de imaginație.”
Tupeu major.
Nu maestre. Romanii murira cu sutele de mii. Reciteste-ti imnul si poate intzelegi ce teze insiri pe-aici. Ori poate o faci constient.
Ori poate bausi si dumneata apa din acelasi blid ca Joian si vii si tu cu 2 popoare … pardon … 2 natziuni.
Daca si tu (mai) esti cadru meletar si nu stii pe ce draq juri solemn, macar te du dara in civilie si castiga-ti existentza ca restul.
Ca eram toti frati cu sange romanesc, mai putin emanatzii mutati fortat de rusi ca sa-si extinda imperiul imputzit.
Romanii fusera deportati in extremul orient: Kazahstan, Magadan, Vorkuta, sau la mareata cale ferata de prin Siberia.
Asa cum tot romanii in principal fusera exterminati in muntzi (partizanii), la Periprava, la Aiud, la Pitesti, in Delta, pe campurile Galatiului la colectivizare sau in lagarele de copii.
Jegurile de Hohenzollern-Zigmaringen o duceau bine: amantlacuri, priapisme, jdemii de romani mortzi sub bagheta casei dormitoare la sud de Dunare si prin Ardeal.
Dezertorul de Carol de aia nu mai putea el de pace iobagi cand se fwo_tea cu Lambrino la Odesa.
Mihais, textul ăsta e din Ukrainska Pravda
“Looking back, we can say that Ukraine was in a stronger negotiating position then than it is now. If the war had ended about two months after it started, it would have saved countless lives.”
Eu cred că ucrainienii pot să aprecieze situația mult mai corect decât noi, care nu luptăm acolo.
Pierderile materiale ale Ucrainei, pe cele umane nu le pun la socoteală.
In general, BlackRock Continental Europe indicates that Ukraine expects its post-war financing needs to reach US$350-750 billion by 2032, much of it to be used for restoration, reconstruction, and modernization.
E ușor să faci evaluări din afara conflictului, ucrainienii simt pe pielea lor conflictul.
cu mujicii semnezi tratate dupa ce i-ai omorat pe totzi 😀
ce mai povestea dany cu fortificatziile Polonia anunță că va ”betona” frontiera de est cu sistem de fortificații care va costa 2,5 miliarde de dolari, numit ”Shield East”
https://www.defenseromania.ro/scutul-antirusia-polonia-anunta-ca-va-betona-frontiera-de-est-cu-sistem-de-fortificatii-care-va-costa-2-5-miliarde-de-dolari-numit-shield-east_628343.html
Și niște date surprinzătoare
https://www.digi24.ro/stiri/economie/economia-rusiei-va-creste-in-acest-an-mai-rapid-decat-toate-economiile-avansate-fmi-2764349
Potrivit Fondului Monetar Internaţional, economia Rusiei va creşte în acest an cu 3,2%, mai rapid decât toate economiile avansate, a declarat FMI în raportul său World Economic Outlook, depăşind ratele de creştere prognozate pentru SUA (2,7%), Regatul Unit (0,5%), Germania (0,2%) şi Franţa ( 0,7%), transmite CNBC, potrivit News.ro.
Cum naiba crește economia Rusiei cu 3,2 % , mai mult decât cea americană, când Rusia e în război de doi ani și ar trebui să fie afectată de sancțiuni și izolată.
Războiul asta a fost/este foarte profitabil pentru ” băieții deștepți” , sancțiunile sunt pentru fraieri.
Special pentru @xv
“”Polonia anunță că va ”betona” frontiera de est cu sistem de fortificații care va costa 2,5 miliarde de dolari, numit ”Shield East”””
Exact ce zic eu p’aici de doar 6-7 luni si tu NUUUUUUU si NUUUUUU
De prosti ce sunt balticii fac la fel
Numa’ romanii e*** destepti si n au nevoie de fortificatii
In special aia de la MAPN din fotoliile dormitoare
Dany, zi-le sa schimbe reteta, ca n-au efect, marfa proasta.
Pt restul cititorilor:
“He said “we will need to strengthen our forces along this section of border and also think about… building similar border fortifications as those we have on the Polish-Belarusian portion”.
Poland constructed a steel barrier measuring 5.5 metres (18 feet) high, which was equipped with motion sensors, cameras, and stretches for approximately 187 km (116 mi) along the Belarus border.”
Caudillo, razboaiele duc la cresterea nr de comenzi. E cerere foarte mare si marfurile nu mai zac prin depozite sau pe rafturi.
claudilo economia ruzziei a crescut pt ca ei consuma fondul de rezerva pe care il au
dar asta nu tine la nesfarsit
ar fii ca si cum romania ar folosi bani de la bnr , aia 35 de miliarde pe care bnr ii are
au folosit si banii din fondul de pensii a ruzzilor
dar sant pe gatate
The liquid part of Russia’s National Wealth Fund (NWF) has more than halved, falling by $58 billion since the February 2022 invasion of Ukraine, as the government used the money to finance its budget deficit and support state-owned companies.
The NWF, a rainy-day fund of accumulated energy revenues, held $55 billion, or 2.7% of gross domestic product (GDP), as of Feb. 1, 2024, down from $112.7 billion, or 6.6% of GDP, as of Feb. 1, 2022, according to finance ministry data.
Along with around $300 billion of Russia’s reserves immobilised in the West, the data suggests that sanctions against Moscow and Russia’s military spending spree are reducing President Vladimir Putin’s financial muscle.
Btw, Caudillo, postacul “roman” de peste granita care te musca de dos pe-aici e vechi si cunoscut, el ne spune “mamaligari”. S-a spart de multa vreme, multi ani inca folosea â la inceputul cuvintelor cu î, ca nu a priceput cum e cu lb romana din Romania, face niste greseli tipice, aia e, daca a invatat alfabetul in chirilice.
Repeta ce a invatat, diatribe de frustrat la adresa dotarii, militarilor, tehnicii, schema cunoscuta. Metoda- bagatelizarea.
Altfel, iti creste cota cand te ataca un idiot util, keep up the good work.
Soluția problemei denumita ” pace ” este unică și foarte greu de acceptat , adică înfrângerea .
Von Clausewitz susținea ca o superioritate de 3/1 asigură o victorie de etapă , ceea ce nu mai e cazul .
Dacă ne uitam în zona Orientului Mijlociu , putem remarca ca genocidul etnic ( Armenia , Palestina etc ) este o soluție eficientă .
Evident , noi doar constatăm unele întâmplări din istoria recentă , nu indemnăm la violență sub nicio formă .
Bine , eu interpretez propunerile de deșert radioactiv sau cei 10 Km pătrați în jurul cremlinului ca fiind metafore și desigur au devenit licențe poetice .
O armă gen Patriot este o armă solist , fără restul armelor nu valorează prea mult , în special după epuizarea loviturilor pe ținte false , contramasuri electronice etc .
Dar asta tot nu duce decât la victorii punctuale împotriva unor aeronave propriu zise , dar împotriva bombelor cu kit de ghidare și zbor planat …
Vorba cântecului ” foaie verde lobodă , gura lumii slobodă ” .
Sper ca toți sa deveniți mai realiști, nu aici , în încrâncenarea literara va fi identificata soluția denumita ” pace ” .
Pacea va exista doar dacă finanțele internaționale vor dori acest lucru .
Dacă nu , nu .
Totul va avea un final imprevizibil , exact ca-n Balada Miorița , varianta populară dar necenzurată :
” Mioriță laie , laie bucălaie , de trei zile-n-coace gura nu-ți mai tace , plua nu-ti mai place . Nu mănâncă și nu bea , s-o tăiem în plua mea ” .
Cam așa și cu fondurile aluatului strategic si transatlantic …
@xv
Mai pune odata ochelarii
Daca nu’Tzica* clar de pe
https://www.defenseromania.ro/scutul-antirusia-polonia-anunta-ca-va-betona-frontiera-de-est-cu-sistem-de-fortificatii-care-va-costa-2-5-miliarde-de-dolari-numit-shield-east_628343.html
“”Potrivit premierului polonez, în cadrul programului ”East Shield”, Polonia va construi un complex de fortificații de-a lungul graniței de est a țării. De asemenea, pe lângă lucrările genistice, o parte semnificativă din fonduri va fi alocată pentru achiziționarea de echipamente destinate sporirii securității frontierei.
”Demarăm un proiect amplu de construire a unei frontiere sigure, inclusiv a unui sistem de fortificații și ajustări de mediu (posibil, măsuri precum împăduriri, amenajări ale unor cursuri de apă, îndiguiri/baraje pentru inundări controlate etc. – n.r.) care vor face această graniță impracticabilă pentru un potențial inamic”, a spus Tusk.””
atunci arunca o privire aici:
https://defence-industry.eu/east-shield-poland-allocates-eur-2-3-billion-to-fortify-eastern-border/
“We are launching a major project to build a secure border, including fortifications and environmental adjustments, making it impassable for potential enemies,” said Tusk. He emphasized that the fortifications will be built along a 400 km stretch of Poland’s border with Belarus and Russia.”
Si ceea ce spui tu:
“”Poland constructed a steel barrier measuring 5.5 metres (18 feet) high, which was equipped with motion sensors, cameras, and stretches for approximately 187 km (116 mi) along the Belarus border.”””
400 km VS 187km scrisi de tine :))))))))))
Mare mincinos mai esti :)))))))))))
@habarnistul
“”Bine , eu interpretez propunerile de deșert radioactiv sau cei 10 Km pătrați în jurul cremlinului ca fiind metafore și desigur au devenit licențe poetice .””
Sunt ceva băieți cam prin toata Europa estica care d’abia asteapta ca ruzzzia sa se sufoce in propria voma. Chiar dau o mana de ajutor deja. Nu doar polaci, ucrainieni, baltici. Sunt si romani.
Pana la urma o ruzzzie redusa la 10km² in jurul kremlinului pe cine deranjeaza?
Pe aia care inca mai inhaleaza flatulentele piticaniei de la kremlin…
Pace?
Sa nu uitam cine incalca tratate pe banda rulanta de cel putin 300 de ani…
Dany, “The prime minister of Poland, Donald Tusk, plans to fortify the country’s 400km border with Belarus to counter illegal migration from the east, which he claimed amounted to a “hybrid war”.”
https://www.globalconstructionreview.com/poland-to-fortify-border-with-belarus-against-migrants/
@xv
Invata bre sa citesti ca mori…
Linkul meu e pe data de 18.05
Al tau e pe data de 13.05
Iegzact intre datele astea rusofilul fico a avut “transpiratii reci”. Frectie cu plumb!
Avand in vedere ca tot timpul iti lipseste informatia exacta , te informez ca cineva planuia iegzact dupa impuscaturile alea un “razboi civil” exact in Slovacia
Dar deh socotelile nu prea le ies unora in vizita la #mucinceai
N’ai tu cum sa intelegi fineturi din astea…
Si Tusk a intrat in alerta ca multi altii, de aici si suma aia imensa pentru fortificatii data presei pe data de 18
Ai idee ce a insemnat in cancelariile europene vestice tentativa aia de asasinat? N’ai cum sa ti dai seama, atita timp cat gandesc altii pentru tine…
Deja toata lumea se vedea in căcat pana la gat ww1_style…
Si ca sa ti dai seama si tu si alti rusofili ca se joaca leapșa la cote inalte pe repede inainte, vezi pe Raisi, ba e in spital, ba e disparut, ba are un morcov in qur pentru incalzire centrala…Taman acu’ cand iranienii incearca sa impresioneze lumea cu flatulente nucleare…
PS Daca erai mai destept o idee puneai mana pe calculatorul de pe telefon si faceai calculul
2,5 MLD$ /400km=?
Rezultatul per km e imens doar pentru sarma ghimpata si camere video, undeva intre un Stryker si un CV-90(ma rog cu ajustarile de rigoare!)
Ete na,razboi civil in Slovacia?Or fi rusii praf pe informatii si analiza,ca de erau ca pe vremuri nu se bagau in kkt pana la gat.Dar daca vrei sa faci ceva serios,bagi niste RPG in Marsilia sa traga dupa politie.Migranti din Cecenia si alte Stanuri se gasesc sa tina de 6 unor flacai solizi cu berete albastre purtate in suflet.
Adica vii cu ceva relevant pt cetateanul vestic,care e ofticat pe buna dreptate de faptul ca are Magrebul vis-a-vis.
Sa nu uitam nici faptul ca in intregul Sahel s-au petrecut niste schimbari ce arata ca Ivan mai are cativa meseriasi,doar ca astia au fost exilati si nu au putere in pix.Tov. geal Surovikin si restul Wagner,par example.Care nu au facut ce au facut fara pretini printre negroteii din Africa,ce au juma din clan in Franta.Si care neamuri pot fi de folos,fara macar sa lase prea evidente urme ce duc in rasarit.
dany,
astia nu vor sa faca absolut nimic pentru ca nu le trebuie, iar unui exemplar cu IQ la nivel de pulanul meu minte nu are n-ai ce argumente sa-i aduci, nu ar pricepe nici daca ai desenezi 😀
ideea e ca pur si simplu nu vor
si daca le-ar avea nici nu cred ca ar folosi la mare lucru, antecedente sunt, cu bani si efort bucalestanul a avut cea mai jjjjmechera centura de forturi care nau folosit la nimic for intended purposes pentru ca au abandonat capitala fara lupta, le-au folosit mai tarziu tovarasilor pe post de puscarii
fortificatzii fac aia acolo unde se vede clar intentzia ca vor sa lupte si sa reziste, la polonezii care se inarmeaza ca disperatzii si isi maresc efectivele
la idiotzii locali nu se 8serva intentzii d’astea belicoase, s-a transmis clar ca rusia nu reprezinta un pericol si fostii tovarasi sunt viitorii tovarasi
conform tezelor alese ukraina ar face mai sa capituleze mai repede ca sa nu le creeze lor probleme, e OK sa fii prost in sistem chiar si pe bani mai putzini cu conditzia sa nu te trimita nimeni la lupta si dupa aia sa stai linistit la pensie sa nu te mobilizeze careva
efectivele sunt oricum in scadere, 6000 in ’23, o mie intr-o luna anul asta, aia care pot ies accelerat la pensie si restul daca mai face macroul multa zarva cu trupe prin ukraina isi dau totzi demisia
intrucat nu se agita nimeni se pare ca si situatzia asta le convine, un argument in plus ca sa se palmeze in caz ca e nevoie
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27145404-mapn-pierdut-1-000-angajati-intr-singura-luna-numarul-total-bugetarilor-usoara-scadere.htm
idiotzi utili sunt vreo doi p’aici care propaga tezele moscovei, desi unul nu pare suficient de inteligent nici macar cat sa fie util si de crescut clar ca “le creste cota” inspre culmile cele mai inaintate dar la moskktva 😀
mai punem odata citatul stiu ca ai face placere si buchisitul il ajuta cu alfabetizarea:
În ceea ce privește starea de spirit a forțelor armate, am să remarc ceea ce nu se discută: știu, din diverse surse, că în structurile Armatei există foarte mulți admiratori ai Rusiei, ai lui Putin. Proporțional, mi se par mult mai mulți decât în restul societății. Caporali, sergenți, ofițeri superiori nu ar miza pe Occident din convingere și pentru că-i admiră valorile. O fac din obligație. Armata Română nu e dominată de un spirit pro-occidental aprofundat și va căuta mai curând modalități acomodante cu un inamic pe care nu-l consideră un pericol existențial.
Dany, netarmuitule intelept sunat zilnic de conducatorii lumii.
Euronews: “We have taken the decision to invest into our safety and first of all, into a safe eastern border, some 10 billion zlotys ( €2.2 billion),” Tusk said.
We have begun these works, to make Poland’s border a safe one in times of peace, and impenetrable for an enemy in times of war,” he added.
He explained that the project entails constructing a fortified and environmentally modified border to ensure it is impenetrable by potential enemies.”
Border, border, border.
Pt colectia ta de pitici zglobii de la mansarda:
E vorba de frontiera. De la fasie, mai incoace, adica, dar urmand conturul frontierei.
O frontiera care va fi intarita si modificata dpdv al mediului. Aici a bagat material pt ecologisti, ca poate sareau aia ca nu e eco-friendly. Cu fundita roz,
Ce tot spun e ca liniile de fortificatii se fac in spatii geografice prin care inamicul e obligat sa treaca. “Porti”, trecatori, zone importante din punct de vedere al impiedicarii mobilitatii inamicului.
Nu torni beton pe camp, orinde.
Poti face si in jurul oraselor, gen Cetatea Bucurestiului,alt nonument al fu…inutilitatii.
Sunt insa insotite de o fasie in care se planteaza mine at si ai, se construiesc obstacole si de asemenea de guri de foc, nu e obligatoriu sa ramana acolo, sunt suficiente ambrazurile.
In Maginot aveau si trenulet.
Un zid neintrerupt de beton= bariera law enforcement. Vezi Zidul Berlinului sau frontiera Hong Kong a UK.
Mai e si aia de la noi facuta in anii 50, la granita cu sarbii, dar aia avea scop exclusiv militar. De aia ai auzit, presupun. Stii cum arata?
In rest, cum mai merge prin constructii? Mai aveti lucrari?
@Mihais
Din pacate nu o spun eu chestia cu razboiul civil in Slovacia ci altcineva care mai mult ca sigur cunoaste mult mai multe decat mine
“” Slovakia’s Interior Minister Matus Sutaj Estok said his country teetering on the brink of civil war due to political tension. He urged an end to the spread of hateful comments on social media.””
https://www.euronews.com/2024/05/15/slovakia-on-the-edge-of-civil-war-from-political-tension-interior-minister-says
Este foarte adevarat ca atentatul a dat fiori in toate capitalele europene, dar la noi sunt mult mai importante alegerile ca deh
Intre timp cele 72 de fecioare si au primit si ele pedeapsa. Pe termen lung.
Taman cand flatulentele nucleare iraniene erau pe țavă…
Nici matale nu ai inteles pana acum ca aliantele oficiale nu coincid cu alea de sub masă?
Matale daca ai fi general ruzzz cum ai destabiliza OTAN? Ma indoiesc ca ai folosi doar 3-4 pocnitori in Marsilia
Sunt sigur ca iti aduci aminte de aliantele oficiale ante ww1…
Mihais, incepe Campionatul European in Germania, in mai putin de o luna.
La cat de rigurosi si de pregatiti sunt nemtii in law enforcement dupa ce si-au luat teapa secolului, e putin probabil sa avem incidente de natura terorista.
Pana la Magreb si la Slovacia, mai important e sa nu fie vreun incident pe-acolo, sub reflectoare, in prime-time.
Pt citititorii care care vor sa vada cum arata o fortificatie pe o intreaga frontiera. Ailalti cu pene pe spate stiu ei mai bine, degeaba vad, ca tot nu inteleg.
“Although the ultimate goal was to have the defences one day stretch the full distance of the border from the Swiss Alps to the English Channel, the most densely fortified section of the line sat on France’s 300-mile long frontier with Germany. The national government spent an estimated 3.3 billion Francs on the project. Its 142 bunkers, 352 casemates and 5,000 blockhouses were built using 1.5 million cubic meters of concrete and 150,000 tons of steel – enough to build 5,300 Char B1 tanks or five Richelieu-class battleships.
At its broadest, the Maginot Line was more than 16 miles deep and was made up of a series of separate defensive layers. Up front were camouflaged observation points positioned right along the German border. To the rear were anti-tank, mortar and machine gun emplacements, along with underground infantry bunkers or casemates. Father to back was a patchwork of small and large ouvrages featuring retractable 75- to 135-mm gun steel domed cloches or bell turrets. In all, there were 142 artillery forts, 352 casemates and 5,000 smaller fortifications, many of which were laid out across the landscape to create interlocking fields of fire. Installations were also linked by a labyrinth of tunnels allowing personnel to move from position to position without exposing themselves to the enemy. Supporting the line was a network of mobile rail guns that could bring extra fire to bear where needed. Overseeing the entire chain was a string of 78 of hilltop fire control decks that enabled observers to direct artillery barrages onto enemy troop and vehicle concentrations at will. The whole system was linked by its own self-contained telephone and wireless communications infrastructure.”
https://militaryhistorynow.com/2017/05/07/the-great-wall-of-france-11-remarkable-facts-about-the-maginot-line
Tov gheseghevski, cum nu te-ai abtinut tovarasia ta multilateral dezvoltata in linkuri sa infierezi proletar cu manie iar “bucalestanul” :)).
La francezi presupun ca le-a folosit ca au aruncat miliarde 20 de ani in Maginot, de aveau nemtii in Paris intr-o luna, geniule, care esti tu geniu.
“daca le-ar avea nici nu cred ca ar folosi la mare lucru, antecedente sunt, cu bani si efort bucalestanul a avut cea mai jjjjmechera centura de forturi care nau folosit la nimic for intended purposes pentru ca au abandonat capitala fara lupta, le-au folosit mai tarziu tovarasilor pe post de puscarii
fortificatzii fac aia acolo unde se vede clar intentzia ca vor sa lupte si sa reziste, la polonezii care se inarmeaza ca disperatzii si isi maresc efectivele”
@GSG
Bre, nea Gsg-ule, nu mai hali cu lingura mare toate bălăriile vehiculate pe net de diverși rezerviști în retragere strategică.
A spus marele Hari Marcu mic chestia aia, care-ți provoacă orgasme intelectuale în cascadă, într-un articol, și gata, toată Armata Română e pro-rusă. Care Armată era recunoscută, înainte de ’89, pentru spiritul anti-sovietic. Tradiția orală nu moare ușor, și ce spun bunicii și părinții acasă e mai important decât gargara secretarului de partid.
Apropos, tu ai verificat puțin cine este stimabilul Hari Marcu? Ai citit cv-ul?
Ca să ai “realizările” dumnealui, trebuia să fii un membru de bază al societății multilateral dezvoltate. 😉
Dacă te învârți numai în cercuri cu simpatii d-alea, știi câțiva col9nei de vârsta ta care au simpatii pro-ruse, și ăia și-or fi băgat neamurile în sistem, și ăia au luat de bună ce zice colonelul, că rușii sunt cei mai tari, c-așa a învățat el la Academie și la Frunze, aia e.
Știu și eu câțiva d-ăștia, dar nu reprezintă nici 10% din cei pe care-i cunosc. Aia e, nu toți sunt best and brightest.
Și să ai pretenții de la caporali și sergenți la înțelegerea situației internaționale…e cam jenibili.
Ăia mici sunt foutouți să aibă grijă de grupa și tehnica lor, pentru gândit sunt coloneii. Așa li se spune în școală, așa li se spune și la cursuri, gânditul nu prea e încurajat. Dacă gândești prea mukt, descoperi că deasupra e cam ceață, și dăunează la moral.
În concluzie, poți să repeți citatul ăla de câte ori ai probleme cu erecția ‘telectuală, nu prea are legătură cu realitatea. Și ăia puțini care gândesc așa, pot fi aduși repede la realitate.
Ori cu niște șuturi în fund, ori de niște proiectile rusești căzute prin preajmă. A lui, sau a familiei sale.
Habar nu ai cât de convingătoare sunt chestiile astea.
Părerea mea, hâc…
On May 6, 2024, the Danish government announced a new donation package for Ukraine valued at 5.6 billion kroner (€728 million), with a significant focus on air defense and artillery.
alta fraza interesanta e ca astia discuta de suport militar pt ukraina pana in 2028: This new package is part of the broader Ukraine Fund, which allocates a total of 64.8 billion kroner (€8.42 billion) for military support to Ukraine from 2023 to 2028.
pana in 2028 or sa faca astia doi clabuci la gura de propaganda rusofila anti-ukrainiana sau li se termina fondurile de postaceala si dispar pur si simplu 😀
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/denmark-supports-ukraine-with-new-air-defense-and-artillery-funds-worth-728-million
@xv
Lasa frate cazematele si ce mai visezi, am inteles, esti un geniu*
Ar trebui sa te pregatesti sa te muti temporar in Ucraina dupa 1 ianuarie 2025
Impreuna cu fo’ 5.000 ostasi militari romani.Rotatie la 6 luni. De preferinta aia care au pile mai puține.
Poate ai noroc si prinzi si tu un loc pe malul Nistrului in loc de Ucraina, transnistrenii o mai rup cand le convine pe romaneste. Te scoti ce sa mai incoace si incolo, poti sa vinzi conserve contra ETH. Daca prinzi loc spre Dubasari ai sanse sa vinzi multe contra ETH si de ce nu poate si BTC. Uite asa te intorci milionar in Romania. La ce foamete o sa fie in Transnistria ai nevoie de un marfar cu conserve ca sa i saturi pe toti :))))))))
Daca nu stiai, Transnistria(de fapt sistemul energetic din zona) a fost pana de curand zona care producea mult ETH si ocazional BTC. Pentru cine? Pentru Putin si ai lui. Mai sunt in ruzzzia zone din astea “speciale” mai spre Siberia. Important este ca te intorci cu ranița de pifanterist plina cu ETH si BTC!
Felicitari, tocmai ai aflat de ce rușii cauta atit de mult sa puna mana pe hidrocentrale, centrale nucleare si alte mijloace de producere a energiei :))))))))
Bonus?
-luati fotoliile cu voi
-va mai imbujorati prin transeele ucrainienilor
-in 6 luni dati jos macar 10 kile
Ce poate fi mai inaltator pe lumea asta decat sa stai in fotoliu in transeele ucrainienilor?
PS Poti sa l iei si pe @Caudillo cu tine, trebuie sa fie cineva capabil sa scrie despre epopeea romanilor in Ucraina…
“Fostul președinte Traian Băsescu spune că România trebuie să dea Ucrainei o baterie Patriot, pentru că participă astfel la efortul de a opri armatele Kremlinului. În plus, a spus Băsescu la Digi24, România va primi la schimb un alt sistem Patriot din banii cu care SUA ajută Ucraina.”
Bine ca nu mai avem flota, Petrov e pus iar pe facut cadouri. Moka, evident, ca ne da SUA alt sistem din banii cu care SUA ajuta TOT Ucraina.
Bun tulburelu ala de Murfatlar.
Gesta haholorum.
https://www.stiripesurse.ro/un-ucrainean-a-detonat-o-petarda-in-organul-genital-al-sotiei-tanara-din-r-moldova-se-refugiase-de-razboi-in-cehia_3325027.html
Abia astept sa-i faca fratii lor ivani una cu pamantul.
Si cu aceeasi ardoare astept pretinii chinezi sa-i toace apoi si la fel si pe ivani.
Amu mintenash bine s-o imputzina mizerabila ginta s(c)lavona.
Ii incurajez pe ambii sa treaca la nuculare si chimice.
De-o mai aveam armia imbecilistaneza vreo racheta patrioata neexplodata de la Capul Midia, s-o gasi vreun migrant hahol in care sa se-ndese.
Dany, daca-s “5000 ostasi militari”, m-am linistit. Mi-era sa nu fie 5000 ostasi militari catane.
Cand or vrea politicienii moldoveni Unirea, e suficient s-o ceara. Atunci politicienii de la noi nu ar mai avea vreo scuza s-o dea la intors.
Deocamdata n-au dat vreun semn ca vor.
Si au avut destule ocazii.
@xv
Te las sa te mai gandesti la “”5000 ostasi militari”” Intentionat am pus “militari” dupa “ostasi”
Iti urez succesuri* fara numar in transeele din Ucraina!
PS
Poate reusesti sa le dai ceva sfaturi ucrainienilor cum sa construiasca fortificatiile avand in vedere ca esti un geniu* in materie
Sharky, nu mai stiu…de pe romil?
au aterizat doo exemplare pe aici, unul face propaganda si alalalt ai face galerie
mai e contra-amiralul in rezerva care a declarat senin ca nu putem muta mijloace AA pe teritoriul nostru ca sa nu se simta dronele mujice amenintzate
si in consecintza nam auzit sa se fi mutat geparzi sau oerlikoane in zona, dupa aia au descoperit ca nau nici legislatzie sa le mute deci happy days ei sunt acoperitzi
si guess what, nam auzit nici sa se fi modificat legislatzia, se sta in continuare foarte confortabil pe burta
mai e unul pe post de prim-ministru care declara senin ca rusia nu e amenintzare and so on…
nu stiu despre care “Hari Marcu” vorbesti, nu iam citit siviul ca tac’su a fost secretar de partid si ma’sa utecista
citatul care va face placere sa-l recititzi si pe care cu multa stima si consideratzie o sa vi-l mai bag pe sub distinsele nasuri este scris de: https://humanitas.ro/autori/mihai-chiper
omul pare ingrijorat ca se nasoleste prin ukraina si nu-i e clara strategia de aparare a moldovei, pe scurt el locuieste in moldova si a mentzionat practicile genocidare ale muijicilor in teritoriile ocupate
a spus clar ce parere are despre conducerea armatei incepand de la min 24:45 si pana la min 26:10 cand spune ca a vede schimband tabara
stiu si asta se invarte tot circular prin nushce cercuri tot utecist tot cu frunze tot colonel batran in rezerva cu neamurile in sistem, e mai usor sa-i gasesti o virgula in sivi decat sa-i combatzi afimatziile
“https://www.youtube.com/watch?v=7x3boT3aPk8&t=1484s”
ukrainienii lupta, ceea ce nu mi se pare ca exista nici macar la nivel de intentzie la clasa politica si conducerea armatei romane
pt ca strategia de aparare concret pare a fi construita pe principiul mecanicii penelor:
– efective…pana…
– rezerve…pana…
– armament…pana…
– munitzie…pana… (importul de pulberi poate inceta brusc)
– fortificatzii…pana…
comparativ cu ce pregatiri fac altzii la granitza cu mujicii like finlandezii sau polonezii
atunci concret cu ce, cu cine, unde, cand, cum..ce mai ramane, sa te predai sa intorci armele…
si in conditziile astea doi idiotzi sustzin sa nu trimitem in ukraina, la ce a mai ramas din ea buffer intre noi si mordor…
ca lor le e convenabil, unu’ e pe sub birouri la jegdarmerie si altul mi se pare rezervist si ambii n-au chef de vitejii
or fi avand idioata impresie ca daca ukraina semneaza pacea/capituleaza orcii or stea linistitzi sa respecte tratatele ca si pana acuma si nu or sa profite de un an-doi de pauza sa mai adune niste fortze si armament sa intre peste ei sa-i termine de tot
si ce facem, peste doi ani incepem iar sa ne mobilizam sa ajutam ce-a mai ramas din ukraina sa reziste si orcii or sa repete greselile din prima invazie or maybe not…
ceea ce e o tampenie, acum este momentul make it or break it…
https://www.businessinsider.com/some-nato-members-urge-boldness-on-putting-troops-in-ukraine-2024-5
Tov gheseghovici, spumele tale sunt binevenite, la mai multe.
Tu esti de mic asa, acum numa’ te joci :)).
Daca n-ai invatat cum e cu â si î la lectiile de romana, mejtere, te-ai spart singur singurel, prin “Irlanda”.
Deci, deci, deci … :))
“Suedia s-a alăturat inițiativei Germaniei de a oferi Kievului sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot. Cu toate acestea, potrivit lui Jonson, predarea uneia dintre cele patru baterii ale Suediei ar afecta în mod semnificativ propria apărare.
“Desigur, există lucruri pe care le putem face mai ușor, mai rapid și cu un impact mai mic asupra propriilor capacități (de apărare) decât sistemul Patriot. Este o resursă limitată”, a spus Jonson.”
https://www.defenseromania.ro/suedia-refuza-sa-ofere-ucrainei-sisteme-patriot-este-o-resursa-limitata-si-ar-afecta-in-mod-semnificativ-propria-aparare_628402.html
Xv, galerie ieftina si esti incompetent si pt asta, nai argumente sau macar niste idei coerente in cap si latri de pe margine cu a din i ca atata se poate de la nivelul tau si nici CVul nu mi-l cunosti macar sa ma ataci sanatos la origini ca orice kominternist care se respecta
in alta ordine de idei, sau in aceeasi ordine de idei cu prosti, joianis la supt biroul oval n-a avut tupeu sa refuze si a spus ca “este deschis”, sau atunci inca mai visa la dregatorii la NATO
inapoi acasa a intrat pe modul automat de maxima atentzie si ingrijorare cu apararea antiracheta si acum e viteaz si voinic:
nemaivorbind de faptul că eu nu accept, sub nicio formă, că România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană, despre asta vorbim, Deci, în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva. Altfel nu se va face nimic”, a precizat Iohannis.
dupa cum suna retorica si la plavanul natzional si la cel mai onest pesedist carcel miolacu cel mai probabil vor refuza
dar nu sunt in stare nici macar sa faca asta in mod decent pt ca sunt suficient de nevertebratzi incat sa nu si-o asume sa o spuna explicit cum au spus suedezii
o vor lalai la nesfarsit cu “decizia” de te duare mintea Şeful statului a adăugat că nu există un orizont de timp pentru o decizie în această privinţă, menţionând că “aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerului Apărării şi durează un timp“ comparativ cu suedezii care au refuzat cu argumente astia la asa raspuns ce alta impresie pot sa faca decat ca sunt oligofreni 😀
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27153894-video-ceda-romania-ucrainei-sistem-patriot-iohannis-accept-sub-nicio-forma-romania-ramana-fara-aparare-antiracheta.htm
nu pentru ca vor super aparare antiracheta si stiu probabil ca nu le da nimeni alt sistem in loc, ci pentru ca nevertebratele nau tupeul sa miste absolut nimic impotriva rusilor
partea si mai ingrijoratoare din toata povestea asta este atunci cand realizezi ca si istoricul de mai sus din moldova ca nevertebratele astea la o adica trebuie sa ia decizia sa apere tzara sa se lupte cu rusii 😀 😀
„România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat”.
nevertebratele care nau tras dupa nishe shaheduri care “nu fac rau namanui”, deci ce or sa faca astia cu inca 40 de baterii de Patriot in plus, n-o sa dea nimeni ordin sa lanseze vreo racheta impotriva rusilor never ever pt ca sunt cacatzi pe ei
si cand nevertebratele itzi spun ca „Românii nu trebuie să se teamă, dar trebuie să fim pregătiţi întotdeauna pentru evenimente neaşteptate” atunci trebuie sa te pregatesti pt ce e mai rau si de unul singur
mai jos sub ei alte nevertebrate prin jegdarmerie vor lupta pentru noul regim de ocupatzie sovietica cum i-au vanat pe aia din rezistentza anticomunista prin muntzi
When they tell you not to panic, that’s when you run!
asta e o chestie interesanta si e de urmarit…
stai ca incep sa-i scurme mujicii la coeziunea NATO, care din gura e tare, vedem cum reactzioneaza cand incep sa mute mujicii frontierele maritime cu tzari NATO
si daca nu reactzioneaza decat prin a 666a runda de sanctziuni fara nici o valoare practica atunci e nasol…
https://www.hotnews.ro/stiri-international-27153700-rusia-incearca-agite-apele-lacul-nato-spune-retrasa-fara-consultare-frontierele-maritime-doua-tari-ale-aliantei.htm
autostrada Constanța-Alexandroupolis si conexine inspre Ukraina confirma banuielile postascilor rusofili de p’aici relativ la ukraina, mujicii guice, deci e de bine
Autostrada Constanța-Alexandroupolis, care strabate teritoriul bulgar, ar trebui sa fie gata in 5 ani. Potrivit analiștilor militari ruși, în viitor, autostrada ar putea fi folosită și pentru a îmbunătăți comunicațiile dintre bazele militare americane din Balcani.
Inițiativa este extinsă până la granița cu Ucraina, ceea ce înseamnă că autostrada va putea asigura ieșirea produselor agricole din Ucraina către porturile românești și grecești.
https://newsweek.ro/international/romania-centru-militar-al-sua-se-construieste-autostrada-ce-conecteaza-marea-neagra-cu-mediterana
si declaratziile astuia sunt cumva impotriva trendului propagat de postacii rusofili, wonder why
https://www.defenseromania.ro/gen-ben-hodges-caderea-ucrainei-ar-fi-esecul-nostru-vom-vedea-armata-romaniei-aparand-moldova-nici-polonezii-nu-vor-sta-cu-mainile-in-san_628440.html
mujicul ar vrea o pauza operativa dar sa pastreze ce-a furat, mmmm…mai bine nu
https://www.hotnews.ro/stiri-international-27159641-dezvaluire-reuters-putin-vrea-armistitiu-ucraina-actualele-linii-ale-frontului-inseamna-acest-lucru.htm
in timp ce astia se kk pe ei sa-i lase pe ukrainieni sa le dea in cap la mujici unde-i doare
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-27162465-stoltenberg-cere-statelor-nato-permita-ucrainei-atace-tinte-militare-legitime-teritoriul-rusiei-armamentul-trimis-occident.htm
Gheseghevici, repet, de la un pafarist postacca tine e o onoare, multam :)).
Xv, uite Luna, du-te si latra pe acolo…
“https://www.youtube.com/watch?v=88Lsv1JBPSE”
pe cine sa crezi, ce explica Ben Hodges sau ce ne explica postacii rusofili cum ne vom apara noi raul-ramul cu patru in loc de trei
si 2 saptamani e mult, daca nu sunt aici inainte sa inceapa ceva in cateva ore ciucociolacii s-au predat
https://timpul.md/articol/daca-rusii-ocupa-odesa-romania-nu-ar-avea-suficiente-forte-sa-se-apere-de-rachetele-rusiei.html
that’s new: suedezii le dau Erieye…
si AMRAAM pt NASAMS
https://www.armyrecognition.com/news/aerospace-news/2024/sweden-announces-largest-military-support-package-for-ukraine-including-asc-890-aircraft-missiles-and-apcs
astia doi aterizatzi de p’aici or fi platitzi sau fac propaganda rusofila gratuit ca atata-i duce mintea, decat intreb 😀
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/perchezitii-la-sediile-parlamentului-european-2364686.html
si in timp ce polonia si balticii vor sa faca linii defensive Romania e o tzara sigura, pe romani ai apara Dzeu si ciolacii
https://www.yahoo.com/news/image-shows-7-layer-defensive-131439423.html
Ukraine Getting Swedish Airborne Early Warning Radar Planes Is A Big Deal
https://www.twz.com/news-features/ukraine-getting-swedish-airborne-early-warning-radar-planes-is-a-big-deal
unde mai inainte era super-preocupat de apararea natzionala de 2.5% acum se 8serva o oarescare schimbare de ton si discurs la cel mai onest pesedist premierul Carcel Miolacu
o fi sunat ocupat de la mosKKtva sau n-or fi acceptat cu taxa inversa
„Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranța României”, a precizat premierul.
Nu înseamnă că dacă un sistem acoperă o parte din Ucraina nu mai acoperă România.
cand astea sunt decizii in principal politice nevertebratele nu isi asuma decizia nici afirmativa aropbata pozitiv nici refuzul
sau trezit la mijloc intre pretenii si tovarasii de la mosKKtva si sefii din state si vest
deci sa fie clar, nu nevertebratele vor lua decizia ci “specialistii”
#specialistii
acum ca s-au bagat la adapost in NATO astia cica le dau pe amandoo Erieye si nu se mai kk pe dumnealor cu specialistii
Sweden will supply Ukraine with two ASC 890 airborne early warning and control (AEW&C) aircraft as part of a new SEK 13.3 billion ($1.25 billion) military aid package
si or sa lucreze cu F16urile
they are set to be deployed alongside F-16 fourth-generation fighter jets, due to be supplied by Belgium, Denmark, Norway and the Netherlands, in support of an air force capability coalition for Ukraine
https://breakingdefense.com/2024/05/in-first-sweden-to-supply-asc-890-surveillance-aircraft-to-ukraine-rolls-out-largest-aid-package/
Tov Gheseghovici, cam dejectii de-asta ai varsat mataluta ani intregi pe net: “Armata coloniala…ce sa faca mamaligarii cu submarine…mamaligarii cu opinca prin Astan si cu turela de 12.7 prin Golful Piratilor…”
Dar te-a lasat si neuronu ala nebeteag, intre timp.
Xv, ceva argumente ai?!
Otherwise uite o discutzie interesanta la nivelul tau, du-te si contribuie acolo 😀
“https://www.youtube.com/watch?v=88Lsv1JBPSE”
“Aranjamentele sunt foarte avansate și ne-am putea aștepta la ceva săptămâna viitoare”
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-27174868-franta-calcul-trimita-curand-sute-instructori-militari-ucraina-aranjamentele-sunt-foarte-avansate.htm
azi cateva sute din legiune, maine cateva mii si pana la zeci de mii nu mai e cale lunga 😀
mai discutau si balticii ca vor sa trimita si parca si polonezii au zis ceva
oligofrenul de la kremlin da avertismente cu conflicte globale sfarsitul lumii alea-alea
Xv, am intzeles ca te cauta astia pe post de instructor-sef in ukraina, esti certificat sa sapi gropi pt strutzi Level IIIA 😀
Gheseghovici, v-au marit cinzecile alea facute din cartof, observ. Baga mare, vostok!
in timp ce macaronarii trimit al doilea SAMP-T
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/italy-to-send-a-second-samp-t-air-defense-system-to-ukraine
cica mamaligarii (stiu ca e unul pe aici caruia-i place expresia 😀 ) oligofreni se cearta pe ceaune si tigai intre corturile tziganesti AKA “palate” si sfarsesc prin a se face si mai de rahat decat sunt vazutzi ei de obicei, problema e ca oligofrenii astia ne reprezinta si ne fac pe totzi de rahat nu numai pe ei
https://www.defenseromania.ro/uite-patriot-nu-e-patriot-de-ce-se-joaca-oficialii-din-romania-cu-subiectul-patriot-pentru-ucraina-generalul-dan-grecu-vine-la-obiectiveuroatlantic_628519.html
“https://www.youtube.com/watch?v=8eaVszI1XqQ”
rachetele alea “upgradate” ard la fel de frumos
numai ca acum ard la ei acasa prin mujicistan dupa ce ukrainienii au primit aprobarea sa le loveasca acolo
you know, minunatziile astea care faceau super A2AD conform cercurilor alea frumoase desenate pe hartzi prin jpeguri or pnguri
I guess cercurile desenate e una realitatea e alta 😀
campania asta de pocnit primprejur pocnitorile AA ale mujicilor face sens in contextul in care ukrainienii vor avea F16
si sa vedem ce le-or mai da de acrosat F16urilor ukrainiene sa pocneasca la mujici
ce mai, operatziunea speciala de trei zile a oligofrenului de la kremlin merge unsa
“https://www.youtube.com/watch?v=doP2W0rL0do”
LOL 😀 😀 😀
Breaking News: France to Supply Ukraine with Mirage 2000-5 Fighter Jets.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/breaking-news-france-to-supply-ukraine-with-mirage-2000-5-fighter-jets
Poland Delivers Soviet-Made S-200 Surface-to-Air Missiles to Ukraine.
https://armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/poland-delivers-soviet-made-s-200-surface-to-air-missile-to-ukraine
US will send Ukraine another Patriot missile system
https://www.militarytimes.com/flashpoints/ukraine/2024/06/11/us-will-send-ukraine-another-patriot-missile-system/
joianis a convocat pt 20 iunie, deci probabil n-a mai tzinut povestea cu viitorul neprecizat
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-27208161-iohannis-convocat-csat-20-iunie-este-asteptata-decizie-legata-sistemul-patriot-pentru-ucraina.htm
mare lucru nu leam dat, numa janghine de acum 40 de ani, de aici probabil si sicretu ca sa nu ne “umilim” aliatzii
Among other things, the Ukrainians have received from Romania amphibious armored vehicles TAB-71, howitzers, 122 mm APRA-40 launchers – which also served as the basis for the development of future LAROMs – and numerous quantities of 152 mm and 122 mm ammunition, as well as grenade launchers. AG-7 and AG-9 grenade launchers as well as heavy DshKM 12.7 mm machine guns have also been sent to Ukraine, and much more. The Patriot air defense system would be the first modern Western system that Romania would send to Ukraine.”
https://armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/romania-unveils-list-of-material-supplied-to-ukraine-since-2022
ce banuiam cu patriotul mobil care i-a intzepat in fund pe mujicii din A50 se pare ca este adevarat 😀
https://www.tehnomil.net/graffiti-vol-7/#comment-209289
“They have probably about a battalion of Patriots operating in Ukraine right now,” Col. Clemente explained. “Some of it’s being used to protect static sites and critical national infrastructure. Others are being moved around and doing some really, really historic things that I’ve haven’t seen in 22 years of being an air defender, and one of them is a SAMbush … they’re doing that with extremely mobile Patriot systems that were donated by the Germans, because the systems are all mounted on the trucks. So they’re moving around and they’re using these types of systems, bringing them close to the plot … and stretching the very, very edges of the kinematic capabilities of that system to engage the first A-50 C2 [command and control] system back in January.”
https://www.twz.com/land/u-s-army-officer-confirms-russian-a-50-radar-jet-was-shot-down-with-patriot-missile
astia micii au dat procentual mult din ce au avut fara sa se mai kk pe ei
On June 11th, 2024, Estonian Minister of Defense, Hanno Pevkur, announced that Estonia will provide an undisclosed number of Mistral man-portable short-range air defense systems and missiles to Ukraine as part of a new military assistance package.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/estonia-strengthens-ukraines-short-range-air-defense-with-french-mistral-systems
americanii s-au intzeles cu japonezii, astia din urma exporta in US si de aici in Ukraina 😀
The United States and Japan may soon initiate joint production of missiles for Patriot anti-missile systems.
Japan announced changes to its arms export regulations, enabling the transfer of Patriot air defense missiles to the United States. These exports then allowed the United States to reallocate its own Patriot missile stockpile to support Ukraine.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/japan-to-host-manufacturing-of-patriot-missiles-in-bilateral-agreement-with-the-us
ce le daduram noi la haholi, ii mai “complecs” si “sicret da stat”.
ArmyRecon luara si ei citat din dibolul geaman Murar.
De-ti faci pretini la Floreshti von Klausenburg, s-ar putea sa afli c-or cam ramas far’ de obekt sovietic al muncii.
mai sunt si alte barfe, dar inca s-o tras la sortzi care sa le scurga “pe surse”.
Mintenash, dupa alegerile de prezident din Decembrie aflam.
Nu de alta dar factziunile infractzionale ce s-or batut pt alegerile din acest an se vor scapa din furie si graba de bagare-n seama.
Pan’ atunci, ce ocupam cu shoshoci, clotilde, cocalari cu Nikoane si cu cei 3 imbecili instelatzi de la rasarit … visteria or golit … si apoi s-or haladit … consultantza si vrajit …
Bahto, delo delo, ca sa nu suparam artisticaraia internatzionalista brexiteza.
cum sa omori mujici pe banii garantatzi de banii lor
sa moara putin inecat cu ficatu’ necrozat al lu’ medvedev daca pt Occident/NATO asta nu este Afacerea Secolului 😀 😀
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/summit-g7-imprumut-de-50-de-miliarde-de-dolari-2368457.html
Germany Delivers Two Additional IRIS-T Air Defense Missile Systems to Ukraine
https://armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/breaking-news-germany-delivers-two-additional-iris-t-air-defense-missile-systems-to-ukraine
Deci, sistemul de interceptare a rachetelor inamice ne păzește de ruși, și e cu atât mai eficient cu cât e dus mai la est, de acolo de unde ar putea veni atacul. Iar mai la est de România, cât va mai putea rezista, e Ucraina.
https://www.defenseromania.ro/pentru-oricine-stie-sa-citeasca-o-harta-e-limpede-ca-pericolul-vine-de-la-rasarit-cati-pterodactili-zboara-joi-din-csat_628828.html
Recunosc cinstit ca n-am priceput legatura dintre dinozauri, Nehammer si Patriot. Lasand la o parte ca pana la Nehammer te mananca cei mai iubiti dintre aliati, ramasi nenumiti – foarte convenabil.
Iar “sistem Patriot aproape depășit” nu mi se pare ca are acoperire in realitate.
nam gasit interesanta decat fraza aia, sa-l ajutzi pe ala care rezista mai la est, restul o fi propaganda pt o eventuala decizie “aprobata pozitiv”, desi cred ca cel mai probabil va fi “aprobata negativ” si dupa ce-o pica ukraina ramane sa ne aparam noi cu ciolacu cu 4 sisteme 😀
sincer, ma asteptam sa refuze, insa se pare ca cizma pe grumaz a fost convingatoare, nau avut tupeul sa spuna nu in conditziile care este
https://hotnews.ro/breaking-romania-doneaza-ucrainei-un-sistem-patriot-1525005
si prostavanul natzional renuntza oficial, ca ce putea sa mai faca cu zero voturi decat sa incurce lumea
Klaus Iohannis renunță oficial la cursa pentru șefia NATO. România îl susține pe olandezul Mark Rutte pentru această funcție
https://hotnews.ro/klaus-iohannis-renunta-oficial-la-cursa-pentru-sefia-nato-romania-il-sustine-pe-olandezul-mark-rutte-pentru-aceasta-functie-1525025
si decizia s-a facut pe stil romanesc: pierdut raport, se declara nul, Circul Globus 😀
În 24 de ore, poziția Armatei române a trecut de la „MApN nu vrea să trimită rachete Patriot în Ucraina”, la faptul că nimeni dintre cei prezenți din partea militară în CSAT joi nu a oferit niciun argument contra
toata lumea a votat pentru, ca pe vremea impuscatului, cred ca erau pe speaker cu ambasada hamericii
„Raportul nu a existat joi pe masa CSAT. Și nici argumente „contra” verbale nu au existat. Discuția a durat cam 50 de minute și decizia a fost luată fără opoziție”
si tanti Clara Secretara sa dat lovita
HotNews.ro a încercat să ia legătura cu ministrul Apărării, Angel Tîlvar, pentru a explica care a fost poziția sa în ședința CSAT privind cedarea rachetelor Patriot, dar oficialul guvernamental nu a putut să fie contactat.
https://hotnews.ro/disparitia-misteriosului-raport-negativ-al-armatei-romane-in-chestiunea-cedarii-rachetelor-patriot-catre-ucraina-1525148
ce sa inztelegem de aici, ca centrala sovietica din conducerea politica din minister a incercat ea o misculatzie insa telefonul cu hamerica a cantarit mai apasator 😀
“nau avut tupeul sa spuna nu in conditziile care este”
Polacii or avut, chiar de mai multe ori…
Cum ne gasiram deja in celebra fabula “3 paie la mai multzi magari”, sa speram ca ne descurcam cu aparatul diverselor obiective locale:
– port(uri) de la MN
– Cernavoda
– Petrochimia si rafinariile conexe
– Aerostar Bacau
– eventual vreo baza meletara gen Campia Turzii sau dronele de la TM
– vreo 250 baraje mari cu lacuri de acumulare in spate
https://fermoar.ro/top-cele-mai-mari-baraje-romania/
– Cotroceni
– imperiul imobiliar al meditatorului de la Agnita
– imperiilor imobiliare ale Kiricilor, Nastashilor, Petrovilor, Colzilor, Cocorilor si ale altor imbecili pwooliticieni ori instelatzi
etc.
Poate avem noroc cu blesteme si dat intens din clantza ca sa dam jos rakete de croaziera si drone … sau mai punem de-o balada.
By the way, ce-om face cu granitzele de V si S-V, numa’ noi om sti, dar aflam imediat de aliatzii rushilor prind o tzira curaj.
ce mai postaceau unii pe aici ca americanii nu vor ca ukrainienii sa castige and shit nu se potriveste cu ce se intampla, iete ce scrie Financial Times:
US to redirect Patriot air defence orders to Ukraine
The US is pausing the delivery of Patriot interceptor missiles to other nations so it can fast-track orders for Ukraine to bolster its air defences against Russian attacks.
“We’re going to reprioritise the deliveries of these exports so that those missiles rolling off the production line will now be provided to Ukraine”
Kirby confirmed that countries that had already ordered the missiles would receive them, but “on a delayed timeline”.
https://www.ft.com/content/89fe9d6b-3a0f-42a5-af50-cff7f457a126
e o operatziune coordonata la nivel aliat si pe repede inainte, o fi momentul in ukraina si o fi si pt ca daca vine orangutanul oranj la coliba alba atunci all bets are off si sa apuce sa faca un pic de stocuri
nu cred ca se kk americanii pe ei pt un miliard si ca se bucura la un system al nostru ci pur si simplu au nevoie de ele acum in ukraina, in afara de taiwan unde arde si acolo restul asteapta si tot ce se produce se trimit in ukraina
probabil vom primi ceva inapoi pt sistemul ala, asta daca nu vine orangutanul oranj si spune fuck off ca a fost donatzie
pana la urma chiar nu intzeleg ce s-a 8fuscat atata lumea inclusiv p’aici cu patriotul raul ramul
ne-am mai si injurat vorba unul clasic in viatza “el m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanțza, dar nu ne-am insultat”
ukrainienii omoara si schilodesc la rusi cat sa le ajunga la o generatzie pe banii de un mcdonalds pt occident
ce afacere mai buna decat asta, nu ne batem noi capul, le lasam diXXXtractzia asta ukrainienilor
nu mor romani, nu mor soldatzi NATO
nu ne luptam noi 40 de mii plus 1500 de francezi si 4000 de americani si 4 Patriot contra 700 de mii de mujici pe FNG
trebuie sa mai contribuim si noi cu ceva la fondul pentru pentru dat ciocane in cap la mujici ca, asta e, nu potzi sa primesti totul chiar gratis sau sa plateasca numai altzii si pt tine
oricum ai da-o mi se pare afacerea secolului, dai un ban dar stii ca face, un eurocent per mujic pretzul corect ca probabil nici nu valoreaza mai mult 😀
Nu cred ca se supara nimeni ca le dam la ukri sa le dea cu ele in cap la rahsi, problema e ce s-ar intampla daca rashii inving. In cazul asta, parca Patriot-ul e mai bun prin batatura pe aici. Adica pe cine pariem ca ies on top, ukrii sau rashii. Stiu ca toata lumea tine formal cu ukrii dar majoritatea lumii stie si ca asta e cam aspirational. In case of Trump-wrong-side-of-bed / AfD / RN => rashii inving si noi ramanem cu tichetul de donatie.
daca decat pariem si nu “sa facem totu'” ca sa-i ajutam atunci ce sanse pentru victorie au ukrainienii, partea asta trebuie sa se mobilizeze si sa trimita, daca nu iese asta e dar macar s-a incercat si s-a luptat…
in cazul ala toata lumea e fututa si tre sa ne pregatim pt contact cu ei, dupa ce si-au tocat miile de tancuri ramase de la sovietici si juma de million de prosti prin ukraina pt NATO tot e mai bine ca inainte
am scris mai sus 40 de mii cu 1500 si cu 4000 versus niste sute de mii tot un rahat estem fie ca 3 fie ca 4 nu au absolut nici o relevantza, pur si simplu diferentzele numerice noi cu 3 sau 4 versus ei sunt prea mari
si sunt absolut convins ca boierii de la bucale nici macar nu or sa opuna rezistentza se vor preda
asa ca personal prefer sa li se dea ukrainienilor armament si munitzie ca macar vad ca aia lupta
acum se da batalia cu mujicii acolo in ukraina, daca pica ukraina am pierdut si noi razboiul ca nu cred ca se apuca astia din occident sa-si distruga orasele si sa le moara oamenii ca sa-i apere pe romani, moldoveni sau lituanieni
da, asta e cea mai nasoala chestie care se poate intampla, mujicul nu castiga razboiul pe front si castiga ca vin afdul le pen si trump si-i lasa pe ukrainieni fara armament si munitzie si bani ca le dau si bani de salarii altfel se revolta populatzia de foame
si hitler a mers pana la capat si nici mujicul nu pare prea 8timist ca mai agita un pic nucularele pe care si le detoneaza in fund
https://hotnews.ro/o-infrangere-in-ucraina-ar-insemna-sfarsitul-statului-rus-spune-putin-de-aceea-trebuie-sa-mergem-pana-la-capat-1525469
ceasca a crapat cand s-a intors din iran, cu asta poate om avea bafta cu coreea de nord
https://www.dailymail.co.uk/news/article-13549677/The-worlds-dangerous-bromance-Putin-waves-fiery-friend-Kim-Jong-window-jet-pair-sped-Russian-limo-quaffed-wine-state-visit.html
@admin
“”Nu cred ca se supara nimeni ca le dam la ukri sa le dea cu ele in cap la rahsi, problema e ce s-ar intampla daca rashii inving. In cazul asta, parca Patriot-ul e mai bun prin batatura pe aici. ….””
Daca rashii inving in kraina 100 de sisteme Patriot pozitionate in jurul Buc@lestanului sunt fix apa de ploaie
De ce?
Pen’ca in acel moment undeva a fost apasat butonul “Cedati Estul European!” cu consecintele de rigoare in ceea ce priveste politica euro-atlantica si desigur o anumita pozitie la nivel global
Toata lumea stie ce a insemnat Yalta dar mai nimeni nu intelege ca istoria se poate repeta.
Netherlands to supply Patriot system to Ukraine together with another country
https://www.yahoo.com/news/netherlands-supply-patriot-system-ukraine-192242876.html
Outgoing Defense minister Kajsa Ollongren announced on Friday that they succeeded in collecting parts that can then form a complete system.
https://nltimes.nl/2024/06/21/netherlands-teams-another-country-supply-ukraine-patriot-missile-system
A new batch of Patriot missiles from Spain arrived in Ukraine on Friday, June 21, 2024, as part of Madrid’s ongoing military support to Kyiv amidst continuous Russian missile strikes on Ukraine’s energy infrastructure. This information was reported by El Mundo, with a government source confirming the arrival of the Patriots, along with Leopard 2A4 tanks in Ukraine.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/spanish-leopard-2a4-main-battle-tanks-and-patriot-air-defense-system-arrive-in-ukraine
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/de-ce-ne-au-cerut-sua-sa-donam-patriot-2371080.html
“Spre deosebire de Polonia, România are mult mai puține sisteme Patriot” ????
#vaimie #valeu #vainoua #valeleu
poza primita de la cineva de pe Otopeni
https://ibb.co/thZTp4f
zvonereala de pe FT
US in talks to send Israel’s Patriot systems to Ukraine
https://www.ft.com/content/1c938d86-ab11-4d75-b005-1e02bf9b4dda
cica: The U.S., Israel and Ukraine are in negotiations on providing Ukraine with up to eight Patriot air defense systems, the Financial Times (FT) reported on June 27, citing five unnamed sources familiar with the talks.
Israel announced in April that it would start decommissioning eight Patriot batteries that are over 30 years old to replace them with more modern systems.
https://kyivindependent.com/ft-ukraine-us-israel-in-talks-to-send-up-to-8-patriot-systems-to-kyiv/
There is about $2.2 billion from Ukraine Security Assistance Initiative (USAI) funds, which will pay for future purchases of an unspecified number of badly needed interceptors for Patriot air defense systems and National Advanced Surface-to-Air Missile Systems (NASAMS) donated to Ukraine.
https://www.twz.com/land/ukraine-situation-report-2-2b-in-new-air-defense-interceptors-coming-from-u-s
si astia micii in bataia pustii ajuta si ei cu ce pot
Latvia Considering Additional Stinger MANPADS for Ukraine.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/latvia-considering-additional-stinger-manpads-for-ukraine
Germany delivers third Patriot air defense system to Ukraine amid rising Russian missile attacks.
https://www.armyrecognition.com/focus-analysis-conflicts/army/conflicts-in-the-world/russia-ukraine-war-2022/germany-delivers-third-patriot-air-defense-system-to-ukraine-amid-rising-russian-missile-attacks
########################################################
########################################################
Ukraine Air Force Reports Patriot Systems Intercept All Russian Kinzhal Missiles.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/ukraine-air-force-reports-patriot-systems-intercept-all-russian-kinzhal-missiles
US President Biden: The US, Germany, the Netherlands, Romania and Italy will provide Ukraine with the equipment for five additional strategic air defense systems (Patriot & SAMP/T).
Biden also declared that in the coming months, the US and allies will supply Kyiv with “dozens” of tactical air defense systems.
https://x.com/Archer83Able/status/1810804002814132352
Pretenția noastră e ca atunci când donăm sisteme gen Patriot să fim recompensați adecvat. Acest lucru se negociază în aceste zile cu partenerul american, cu NATO. Când se finalizează, lucrurile vor fi făcute publice.
https://hotnews.ro/klaus-iohannis-la-summitul-de-la-washington-rusia-ramane-cel-mai-mare-risc-pentru-securitatea-europeana-pretentia-noastra-e-sa-fim-compensati-rezonabil-pentru-sistemul-patriot-donat-ucrai-1744774
Avem si pretentii…
Btw, mandatat sa negocieze e cel-mai-prost-ministru-al-Apararii-care-nu-e-Dancu. Ne-am lamurit.
Btw, mandatat sa negocieze e cel-mai-prost-ministru-al-Apararii-care-nu-e-Dancu. Ne-am lamurit.
ba chiar e negociator foarte bun, dar nu pt noi, ukraina, US sau NATO
spre deosebire de aliantzi cacare au trimis deja ceva gen germania patriot system spania rachete suedia amraam pt nasams etc noi n-am trimis nimic, patriotul este inca la noi in curte si inca “negociem”
impresia mea este ca peedistii trag de timp cu “calendarul” si “elementele”
“Alaltăieri am participat şi eu şi am condus prima discuţie care urma să creeze şi calendarul negocierilor şi principalele elemente de referinţă”
si amana decizia cat pot
De asemenea, chestionat dacă se ştie în prezent când va trimite România sistemul Patriot Ucrainei, ministrul apărării a răspuns: „Nu am această dată, pentru că această dată în momentul de faţă nu există”.
https://hotnews.ro/ce-spune-ministrul-apararii-despre-orizontul-de-timp-in-care-romania-va-fi-compensata-rezonabil-pentru-sistemul-patriot-donat-ucrainei-1745828
deci se anuntza cu fanfare ca Romania le doneaza ukrainienilor un sistem dar…nu se stie cand, nu te joci cu romanii 😀
in fond discutam despre pesedistii care saboteaza imvestitziile din industria de aparare ca sa nu poata onora contractele pt ukraina, urla aia din industrie prin ziare
plus ca tataie asta e varza totala cu president putin si vice-president trump
https://www.dailymail.co.uk/news/article-13626983/Joe-Biden-calls-Zelensky-President-Putin-calls-Kamala-Harris-Trump.html
idiotul ala de trump trebe doar sa-si tzina gura sa nu spuna vreo tampenie extraordinar de super iesita din comun si tot iese ca mos biden e din ce in ce mai vizibil senil se bate singur, tot circul asta arata ca si cum democratzii vor de fapt sa-l aleaga pe trump, nashpa vremuri…
si daca ramanem cu 4 sisteme, in eventualitatea in care trump opreste ajutorul si cade frontul si rusii ocupa ukraina plus R Moldova SRL in inca vreo jumatate de ora si ne trezim cu ei pe granitza, 3 sau 4 sisteme nu mai conteaza
deja se intampla chestii nasoale, se anuleaza hotarari definitive si se sterg prejudicii de zeci de milioane, mizeriile astea de oameni n-or dea ordin sa se bata cu rusii nici cu o mie de patriot in jurul lor
https://hotnews.ro/puiu-popoviciu-a-fost-achitat-in-procesul-de-revizuire-a-sentintei-de-7-ani-de-inchisoare-in-dosarul-ferma-baneasa-decizia-nu-este-definitiva-1746676
nu e prima mizerie anulare de care citesc, e un vid de putere acum si de control prin UE, sunt alte probleme mai nasoale gen alegeri si razboi si jegosii profita ca sa-si rezolve afacerile cu justitzia
pur si simplu e un sistem mizerabil mult prea corupt, sub rusi afacerile vor merge mai bine, jegosii isi vor negocia pacea cu rusii eventual intoarcerea armelor
singura utilitate pt Patriot ar fi la ukrainieni sa doboare avioane si rachete mujice acum cat mai misca ukrainienii
la noi Patrioturile vor sta la soare
fapt demonstrat: astia n-au tupeul sa le doboare shahedurile cand cad pe la noi si mujicii sunt inca hat departe, se ascund dupa interpretari de legislatzie pe care n-o modifica nimeni
de aici pana la razboi cu mujicii pe granitza nici nu se pune problema…
totzi astia care declara ca mai bine ne aparam noi cu 4 si sa nu le dam de fapt fac jocul rusilor
German Major General Christian Freuding, head of the German Army Situation Center Ukraine, announced on July 12, 2024, via the ZDFheute, a German television channel, that nearly all of the 100 Patriot missiles promised to Ukraine have been delivered
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/germany-completes-delivery-of-100-patriot-pac-2-gem-t-missiles-to-ukraine
39 tanks, HIMARS, ammunition: Germany secretly hands over huge arms shipment to Ukraine
Germany also delivered an additional IRIS-T SLM air defense system (previously three) and another IRIS-T SLS air defense system (previously one) to protect critical infrastructure and cities against insidious Russian air attacks.
https://www.merkur.de/politik/deutschland-ukraine-krieg-waffen-lieferungen-leopard-panzer-marder-munition-93165008.html
deci pesedeul nu livreaza nimic fara aprobare de la moskktva, acum o freaca cu negocierile
in caz de pica ukraina ne aparam noi cu 4 sisteme cu sosoaca si ciolacu plus ca mai sunt vreo doi viteji p’aici
intre timp germania incepe sa sughita si asta
Proiectul prevede reducerea la jumătate a fondurilor pentru asistența militară pentru Ucraina. Practic, sunt incluse 4 miliarde de euro, în loc de 8 miliarde de euro, cât au fost alocate în 2024.
Germania speră că Ucraina va putea suplini cea mai mare parte a nevoilor sale militare cu cele 50 de miliarde de dolari provenite din veniturile activelor înghețate ale Rusiei, măsură convenită de Grupul G7.
https://www.defenseromania.ro/germania-vrea-sa-injumatateasca-sprijinul-pentru-ucraina-in-2025-diferenta-compensata-din-castigurile-activelor-inghetate-ale-rusiei_629277.html
deci germania “spera ca”…
urmeaza idiotul asta pe care nu-l mai opreste nimeni decat poate vreun 155mm in lobul urechii stanga
vrei protectzie, mai bagi o fisa
si ce s-o intampla cu asa lideri “in caz de”, dau astia ordin sa inceapa bataia cu china sau o freaca republican ca taiwanul nu a platit destul si ca le-a furat afacerea cu chipuri
https://hotnews.ro/trump-spune-ca-taiwanul-amenintat-de-beijing-ar-trebui-sa-plateasca-sua-pentru-aparare-nu-ne-ofera-nimic-1750138
he he s-a descoperit apa calda, oare cine 😀
Some Ukraine Allies Are Failing to Follow Through on Air-Defense Pledges
Several North Atlantic Treaty Organization allies have yet to follow through with commitments they reaffirmed at the alliance’s summit in Washington last month
https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-08-20/some-ukraine-are-failing-to-follow-through-on-air-defense-pledges
tovarasii de la pesede inca nu au primit aprobarea de la mosKKTva sa livreze sistemul asa ca o vor freca etern in “negocieri”, pesedistii se stie ca sunt profund preocupatzi de felul lor de securitatea natzionala
eventual un pedefeu o licitatie ceva sa le dam sa nu le dam si o mai frecam niste ani si prin staborele tziganesc AKA justitzia rromana
dupa ce i-au dat la gazeta la Resboiu
https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-08-20/some-ukraine-are-failing-to-follow-through-on-air-defense-pledges
https://www.newsmax.com/politics/chinese-russian-strabag/2024/08/22/id/1177491/
si dupa ce i-a mai sunat odata ala mare si negru sa-i intrebe de sanatate
https://www.g4media.ro/ministrul-american-al-apararii-a-discutat-cu-ministrul-tilvar-despre-razboiu-din-ucraina-si-inzestrarea-armatei-romane.html
s-a deranjat femeia de serviciu de la kremlin si le-a semnat pesedistilor aprobarea ca sa nu-i “desconspire” 😀
in final donatzia ne costa decat 60 de meleoane comisioane de tip NATziOtziedamiomie
or sa ofteze postacii rusofili p’aici si dupa alea 60 de meleoane, cate autostrazi, spitale, borduri, studii fezabilitate la firmele personale de avocatura si cate panselutze se puteau planta de banii astia
https://monitorulapararii.ro/mapn-va-primi-fonduri-externe-nerambursabile-pentru-achizitia-unui-sistem-patriot-dupa-ce-va-dona-o-baterie-ucrainei-va-plati-totusi-60-milioane-1-55399
iarasi povesti cu pesti, a comandat si a platit decat 4, care au si fost livrate
Armata României a comandat în 2017 şapte sisteme PATRIOT în cel mai scump contract de achiziţii militare din istorie, de 4 miliarde de euro. Patru sisteme au venit deja, două au fost operaţionalizate şi al treilea urmează să fie operaţionalizat până la finalul anului.
restul de 3 necontractate/neplatite intra in diferentza aia intre 2.5% si 1.6%
nu vine postacu cu un articol sa mai planga un pic? decat intreb 😀
haur a votat hampotriva nu te-ai fi asteptat
o fi uitat femeia de servici de la kremlin sa le trimita aprobarea si astora ca’s prea multzi de trimis la romanica si ai mai incurca si ea 😀
https://hotnews.ro/ultimul-pas-in-parlamentul-romaniei-pentru-donarea-unui-sistem-patriot-catre-ucraina-aur-a-votat-impotriva-ce-urmeaza-1783492
Joianis cel Sprinten a promulsgat-o swiftly cu agilitatea si naturaletzea-i bine cunoscute
„Contravaloarea taxelor şi comisioanelor aferente achiziţiei unui sistem PATRIOT, în configuraţie similară cu cel propus pentru a face obiectul donaţiei către Ucraina, a fost estimată la circa 60 milioane USD. Fondurile se asigură integral prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale.”
https://hotnews.ro/romania-poate-trimite-trimite-sistemul-patriot-in-ucraina-iohannis-a-promulgat-legea-1785137
tristetze in tabara rusofililor, numai sa nu ne atace mujicii cu ICBMuri 😀 cum scria un nenea eggz’pârtzu, am postat ieri pe alt topic
pt mancatorii de rahat rusofil cum sa se apere ei de mujici cu al patraulea patrihotzu…cu cine ba, cu cine?!
o sa fie cacam greu cu eroii de la bataliile grele cacare a fost la Nassiriya
ei nu au fost implicați în lupta din 6 aprilie”, spune generalul Gian Marco Chiarini, în discuția cu Recorder.
Domnul Ciucă, cu batalionul lui, a spus că nu poate să vină să ne scoată de acolo, să facă evacuare, până nu primește aprobare din România (…). N-au venit să ne ajute. Colegii noștri români n-au venit”, a spus Roberto Cremene, care adăugat că în final cei 24 de oameni au fost evacuați cu ajutorul trupelor din Italia și Portugalia.
Și el spune despre batalionul condus de Nicolae Ciucă că nu a participat direct la luptele din Nassiriya.
pe langa faptul ca nu au participat nici nu s-au dus sa ajute cand a fost nevoie de ei ca nu primisera ordin din…Romania…aia erau intre akmuri si aguri si astia asteptau ordin de la mii de km de la comandantul suprem tovarasul nicolae ceausescu probabil…
sa te duci pe mana astora sa te batzi cu muma padurii, pe langa ca asteapta probabil ordinul de interventzie de la mosKKTva sunt varza in lantzul de comanda cu cat mai sus cu cat mai jale, or sa moara fraierii in transee asteptand nushce ordine de la papa pius al coispelea si toata lumea se palmeaza
maciuca eroul de poveste, daca s-a bagat in politica il cauta astia la oo si sunt cam stricate si imputzite
daca s-a bagat in laturi il mananca porcii cum s-ar zice 😀
https://hotnews.ro/video-a-mintit-investigatie-recorder-despre-nicolae-ciuca-mitul-eroului-de-la-nassiriya-1784798
si in rest, doctoratele doctorate…
Meanwhile, with help from several European companies, the United States is working with Ukraine to design and build a substitute for the S-300 surface-to-air missile system and the R-27 air-to-air missile.
https://www.defense.gov/News/Speeches/Speech/Article/3896714/opening-remarks-by-secretary-of-defense-lloyd-j-austin-iii-at-the-24th-ukraine/
Among the key contributions is a HAWK air defense missile battery, complete with six missile launchers, intended to bolster Ukraine’s air defense capabilities in response to ongoing threats.
https://www.armyrecognition.com/news/army-news/army-news-2024/spain-confirms-delivery-of-additional-hawk-missile-defense-system-to-ukraine-amid-escalating-conflict
le-au mai dat scularea la fraieri cu ro-alert la 2 AM
si gata, autoritatzile si-au indeplinit sarcinile la standarde NATO
in rest monitorizari, probabilitatzi, informari, contacte
oligofrenii astia se vor bate cu mujicii in frunce cu covrigarul sef si cu eroul de la Nassiriya, pentru ca logica 😀
https://hotnews.ro/mapn-despre-dronele-rusesti-care-ne-au-incalcat-spatiul-aerian-probabilitate-de-impact-in-apropiere-de-periprava-azi-noapte-au-fost-ridicate-doua-f-16-1786569
saritzi ca ne violeaza, fara alifie 😀
penetrare de 30cm…Km…I mean…
trezitzi-i pe fraerii aia sa se adaposteasca sub sopron
al mai prost ministru al apararii de pana acuma, ca pe viitor Dzeu cu mila 😀 , o sa dea vreo declaratzie
in rest suntem legatzi de maini de picioare si de oo, ca navem legislatzie
sau aia care este o interpretam cum vrem noi, asteptam sa se rezolve problema de una singura
https://hotnews.ro/un-grup-de-drone-de-atac-a-violat-azi-noapte-spatiul-aerian-al-romaniei-afirma-ucraina-mesaje-ro-alert-in-judetele-tulcea-si-constanta-1786526
nu putem sa tragem in dronele tovarasilor si pretinilor de la rasarit, ca se supara sefii lor si sa nu stricam prietenia pt atata lucru
https://www.newsmax.com/politics/chinese-russian-strabag/2024/08/22/id/1177491/
de nu pica ar una pe primarie la braila sau galatzi
numai sa vedem cum se mai incurca oligofrenii in declaratzii balbaite nu amenintza pe nimeni nu au facut rau nimanui sunt si ele obosite or fi fost si flamande
ca ei au colaborat urmarit comunicat transmis identificat au dat cu ro alert si cu spray de tzantzari
si cu prostavanul sef care urmareste cu atentzie si ingrijorare 😀
si inca o chestie care mi-a scapat: a fost viol in grup ba, in grup!!!
rupturi, fisuri, sangerari ale spatziului aerian, circumstantze agravante 😀
„Un grup de drone de atac a violat azi-noapte spațiul aerian al României”
si mesajul ala RO-Alert transmis e de tot rahatul: “Exista posibilitatea caderii unor obiecte din spatial aerian”
A inceput de ieri sa cada
Cate-un obiect, acum a stat
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.
Ce obiecte mancatshash, “obiectele” alea sunt drone cu incarcatura exploziva?
Like drone de lupta?
Si e OK sa existe posibilitatea caderii unor obiecte de genul asta din spatziul aerian in cap la fraieri?
Si tu autoritatea statului roman cu armata fortze aeriene si AA care se obliga sa apere cetatzenii si spatziul aerian natzional sa dai mesaje din astea cu abureli si in rest sa te faci ca ploua?
romanii e prosti: aia care primesc mesaje d’astea la 2AM si pe care nu-i apara practic nimeni sa se adune catziva o asociatzie de ceva sa dea statul in judecata govern/ministerul apararii/presedentzie/parlament pentru raspandire de informatzii false (ca alea nu sunt “obiecte”) si pentru refuzul luarii masurilor prevazute de legea existenta in vederea apararii populatziei
datzi in judecata si local si la CEDO sa-i faca de rahat si sa ceara daune
dar romanii e prosti…
legea e clara
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/63732
Articolul 3
În sensul prezentei legi, se utilizează termenii şi definiţiile de mai jos:
3.3. aeronavă – orice aparat, cu motor sau fără motor, pilotat ori nepilotat, dirijat sau nedirijat, care se poate menţine în atmosferă cu ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului;
Articolul 8
Împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României Ministerul Apărării Naţionale va lua succesiv următoarele măsuri:
a) stabilirea de la sol a poziţiei aeronavei, a legăturii radio şi a identităţii acesteia;
b) transmiterea de la sol a informaţiilor şi dispoziţiilor către pilotul sau echipajul aeronavei, în vederea utilizării autorizate a spaţiului aerian al României;
c) interceptarea aeronavei care continuă să utilizeze neautorizat spaţiul aerian al României;
d) executarea focului de avertisment de către aeronavele interceptoare;
Articolul 13
Focul de nimicire împotriva aeronavei care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României se execută de aeronavele interceptoare numai dacă măsurile prevăzute la art. 8 lit. a)-d) nu au avut ca rezultat intrarea în legalitate a aeronavei respective sau în cazul în care aceasta ripostează, prin manevre agresive sau cu foc, la instrucţiunile, dispoziţiile şi semnalele transmise.
deci kkpipi cos de alfa, oligofrenii care este se fac ca au nevoie de alta legislatzie, n-au nevoie de nimic, decat sa aplice legea si astia nu stiu cum sa se mai fofileze
„Asta este”: Reacția lui Marcel Ciolacu la dronele rusești care au intrat în spațiul aerian românesc
https://hotnews.ro/asta-este-reactia-lui-marcel-ciolacu-la-dronele-rusesti-care-au-intrat-in-spatiul-aerian-romanesc-1786656
Ziceau unii ceva ca n au oameni pentru mobilibilizare*?
Oare cati din astia sunt in evidenta CMJ urilor?
Doar 1000 trag de ultimul cent de la mister Potra
#####Horațiu Potra, coordonatorul agenţilor de securitate din RD Congo, susține că are în Congo oameni care au făcut parte din Legiunea Străină, din Armată, inclusiv din Forțele Speciale, din Ministerul de Interne, SPP sau din Brigada Antitero a SRI.#######
Oare cati din ei au plecat in concediu in Congo sub flamura privata a lui Potra????
Potra asta pare foarte bine lipit si de fuverne* si pe la astia cu ochi albastri… cam pe la toti.
Cat o fi spaga? Daca nu a dat spaga atunci de ce sare fuvernu’ de qur in sus cand mor cate 2-3 sub steagul lui Potra???
Ziceam de spaga pe care o da pe la fuverne sa inchida ochii
Si spaga ailalta ca sa ajungi in Congo cat o fi de au ajuns unii fara experienta acolo?
Dincolo de toate zbaterile romanilor prin Congo pentru multi € raman intrebari fara raspuns:
-Astia de la SIE ofera si ei suport macar?
-Mister Potra avea ceva legaturi si cu serviciile rusesti candva… oare ce lubrifiant foloseste pentru lipeala intre serviciile romanesti si astea rusesti?
PS Articolul scris cu implicarea totala a TVR pare a fi ceva material care sa ajute pe unii in viitorul conflict legat de decesul in viitor al unor romani mari luptatori prin Congo si de ce nu o stire secundara legata de Ciuca chiar daca Ciuca nu mai este militaur
Din ce citesc pe aici s-o fi s-or fi scumpit medicamentele.
Sau psihoterapia.
Finland suspects four Russian military planes violated its airspace
By Reuters
June 14, 202412:36 PM GMT+3Updated 3 months ago
Pt restul:
HELSINKI, June 14 (Reuters) – Finland now suspects that four Russian military planes violated the Nordic NATO country’s airspace on June 10, three more aircraft than previously thought, the Finnish Border Guard said in a statement on Friday.
se pare ca s-au terminat de sapat transeele cu dintzii cu capul inainte prin ukraina – mecanizare, poate se mai gaseste de lucru la sapat tuneluri prin gaza
@dany
cel mai bun lubrefiant…cashul (si nu rubla 😀 )
eh, ele…servitziili…
avem fix specimene d’astea aterizate “cu treaba” si aici pe site, ce coincidentza
sa fie cu bold, ca poate i-o fi ramas tzarana in ochi 😀
Acești „experți” produc mesaje pro-rusești. Am observat asta la unii rezerviști din serviciile armatei, SRI, SIE, foști diplomați care de la începutul războiului ies public cu mesaje pro-rusești, în presa scrisă, pe rețelele sociale, la radio, la televiziune. Unii cântau fericiți victoria Rusiei în iunie 2022 și cereau ucrainenilor să se predea, sub pretextul „scurtării suferinței”. Sincer să fiu, mă tem mai puțin de ei, cât de cei activi, de colegii foștiilor care încă sunt în serviciile de informații.
https://www.contributors.ro/istoricul-armand-gosu-despre-slabiciunile-rusiei-dupa-kursk-si-cum-produc-rezervistii-serviciilor-secrete-romanesti-mesaje-pro-rusesti-interviu/
Sa vedem acum cine are nevoie de medicamente, ieri am uitat sa pun linkurile
https://tvrinfo.ro/reportaj-exclusiv-1000-de-agenti-de-securitate-romani-implicati-in-luptele-din-congo-o-echipa-tvr-i-a-vizitat/
https://hotnews.ro/video-1-000-de-agenti-de-securitate-romani-implicati-in-luptele-din-congo-o-echipa-tvr-i-a-vizitat-ce-misiune-au-1786478
https://www.g4media.ro/reportaj-tvr-1000-de-agenti-de-securitate-romani-implicati-in-luptele-din-congo.html
Referitor la drone, io zic ca nu i problema, ieri la Razelm, peste 2-3 saptamani o tura pe la centrala nucleara (trebuie sa ne obisnuim!)
In ritmul asta anul viitor o sa dea ture pe la Bucuresti. Si tot nu va fi pericol
Nu se poate?
Vedeti drona ajunsa in Lituania dupa ce a traversat Belarus
Tot Seherezada :)))))
aia 1000 din congo sant pensionari speciali in romania la 45 de ani si acolo fac pe rambo
rahaturile alea nu au datalink sa le schimbe directzia real-time, daca au zburat juma de ora pe la noi inseamna ca pe acolo au fost programate de mujici sa zboare juma de ora pe la fraieri
„Gluma începe să se îngroașe pentru că dronele rusești devin din ce în ce mai deranjante dar mai ales periculoase pentru civilii din țările NATO. În noaptea de 7 spre 8 septembrie, un UAV rusesc, cel mai probabil unul de tip Shahed cu încărcătură explozivă, a zburat în spațiul aerian al României mai bine de o jumătate de oră.Însă Ministerul român al Apărării sugerează posibilitatea prezenței în spațiul aerian național a unei a doua drone rusești care s-ar fi prăbușit pe teritoriul României. ”
https://www.defenseromania.ro/spatiul-aerian-al-romaniei-violat-rusia-intra-intentionat-in-coliziune-cu-alianta-de-ce-sa-nu-avem-curajul-unui-no-fly-zone-de-20-de-km-la-granita_630119.html
ai nostrii ca brazii le-au lasat sa zboare linistite juma de ora au ars resursa le-au escortat pana s-au plictisit si au plecat singure in ukraina
lege avem, am scris mai sus, pe legea existenta pot sa doboare “orice aparat, cu motor sau fără motor, pilotat ori nepilotat, dirijat sau nedirijat” deci si drone
https://www.tehnomil.net/2024/05/09/deci-le-dam-noua-ce-ne-iese/#comment-218343
prim covrigarul tzarii a delarat senin ca “asta este”, deci mergem pe varianta patru: Varianta patru, care e de fapt prima, e să nu faci nimic, ceea ce pentru România este absolut normal. Adică o lași așa cum e. dupa cum a scris un instelat in rezerva
De ce să nu avem curajul unui no-fly-zone de 20 de km la graniță? pai dupa cum zice Zuckerman: There is increasing Chinese and Russian influence in Romania’s national defense, intelligence, economy, and social fabric., poate d’asta?
https://www.newsmax.com/politics/chinese-russian-strabag/2024/08/22/id/1177491/
asa ca degeaba dam miliarde pe armament, cu specimene din astea in lantzul de decizie si comanda n-o sa-l folosim la nimic, ne facem ca ploua
comentariu de pe hotnews: Avem președinte dormitor, prim-ministru cu școala vieții și un ministru al apărării pe care nu-l știu nici parlamentarii
aveau caracter frumos, luminos
cand o drona cu 50 de kg de explozivi se plimba pasnic 40 de minute prin spatziul tau aerian, explicatzii de olifogreni de bucale
Ministrul Apărării, întrebat de ce Armata nu a doborât dronele rusești intrate duminică în spațiul aerian românesc: „Nu aveau caracter ostil”
https://hotnews.ro/ministrul-apararii-intrebat-de-ce-armata-nu-a-doborat-dronele-rusesti-intrate-duminica-in-spatiul-aerian-romanesc-nu-aveau-caracter-ostil-1789027
se kk pe ei cu “legislatzia”, legi sunt arhisuficiente dar le interpreteaza pt ca nu vor sa le aplice
probabil d’asta: There is increasing Chinese and Russian influence in Romania’s national defense, intelligence, economy, and social fabric. dupa cum zicea Zuckerman
intre timp niste 3.14zde contesta legea la avocatul pesedeului care o sa conteste la curtea pesedist constitutzionala si dupa aia o frecam in starborele tziganesc AKA justitzia pesedista pana se termina razboiul
inseamna ca nu s-a aprobat transferul de la mosKKtva si decat se danseaza
https://hotnews.ro/donarea-sistemului-patriot-catre-ucraina-contestata-de-apador-ch-parlamentarii-au-incalcat-constitutia-1787969