TehnoMil

By Caudillo:

In numarul 8/1986 al Revistei Stiinta si Tehnica apare un articol semnat de Niculae Koslinski referitor la o realizare tehnica romaneasca din timpul razboiului. Am transcris textul articolului si am alaturat si figurile din articol:

Mina marinâ magnetică a constituit una din cele mai insidioase arme ale celui de-al doilea război mondial. Ca „mină de influenţă”, după paraşutare sau lansare, râmînea pe fundul apei unde exploda sub influenţa cîmpului magnetic al unei nave metalice ce ar fi trecut deasupra ei. Orice impuls magnetic exterior nu închidea însă decît unul din cele 8 , 16.,24 sau chiar 32 de contacte ale circuitului de aprindere din mină; astfel, o zonă efectiv minată putea fi considerată multă vreme — pînă la prima explozie — drept zonă sigură pentru navigaţie.                                                  

O astfel de mină a scufundat, la 28 august 1942. în gura braţului Chilia, remorcherul „Smîrdan”, ce ieşea în mare pentru un balizai hidrografic; mina fusese paraşutata însă cu peste un an înainte. „Antidotul” iniţial a fost „draga magnetică”, un cablu circular remorcat, ţinut de flotoare aproape de suprafaţa apel, şi ale cărui capete porneau şi se întorceau la pupa navei remorcher (fig. 1). La bordul acesteia, un generator electric introducea curent în cablu, creîndu-se cîmpul magnetic respectiv prin impulsuri periodice. „Bătaia” dragei nu depaşea însă 25—30 m. Rezulta de aici necesitatea mai multor treceri — pînă la 32 — cu cablul remorcat peste o aceeaşi porţiune de mare sau de fluviu. Aceasta presupunea însă existenţa unei nave remorcher „demagnetizată”, adică o navă al cărei cîmp magnetic să fie anulat pe verticală printr-o „centură de cabluri antimagnetică”, montată chiar pe carenă. în acest fel a fost adaptat, în mai 1944, un remorcher maritim („Basarabia”) de către Şantierul Naval Mobil al Marinei, aflat la Brăila.(1*)