November 14th, 2024 
admin “Competitorul” vanatorului de tancuri Maresal, atat din punct de vedere al resurselor industriale cat si, partial, al rolului (asigurarea mobilitatii tunului a.t. de 75mm Resita), este un proiect mai putin cunoscut: tractorul de artilerie T1.
Cea mai completa istorie de pana acum a tractorului T1 este lucrarea “Construirea prototipurilor de tractoare agricole si militare romanesti in anii celui De-al Doilea Razboi Mondial” de Dr. Viorel Gheorghe, aparuta in revista “Document”, buletinul arhivelor militare romane nr. 1/2024:
T1Ce ar mai fi poate de adaugat, e mai mult context despre denumirile tractoarelor sovietice, neclaritatile venind inclusiv din folosirea unor denumiri folosite probabil de sursele romanesti la data respectiva, de exemplu „HTZNATY”.
STZ-3, varianta agricola a tractoarelor sovietice pe care romanii le-au folosit ca inspiratie, isi au originea intr-un proiect comun al fabricii de tractoare din Stalingrad (Stalingradskiy Traktorniy Zavod – STZ) cu institutul de cercetare al tractoarelor (Nauchnyj avtotraktornyj institut – NATI). Pentru ca n-au gasit alta rima, i-au zis STZ-NATI-1TA. Tractorul a fost produs si de uzina de tractoare din Harkov (Kharkivskyi Traktornyi Zavod – KhTZ sau, cateodata, HTZ) asa ca i-au zis SKhTZ-NATI-1TA sau SHTZ-NATI-1TA. Doar ca sa-i bage in ceata si mai mult pe burghezi, de data asta “S”-ul nu mai vine de la “Stalingrad” ci de la “Selskokhozyaystvenny“- adica “agricultura”. Da… exact. “Frumoasa ca limba rusa“, asa se zicea pe timpuri. Cele doua modele erau mecanic identice, diferenta fiind facuta de detaliile de constructie a cabinei.
Odata cu ocuparea Harkovului si distrugerea fabricii de la Stalingrad, productia s-a mutat la fabrica de tractoare Altai (Altaiskii Traktornyi Zavod – ATZ) unde a fost cunoscut din nou sub doua denumiri usor diferite: ASKhTZ-NATI-1TA (deja nu mai are nici o logica) sau ATZ-NATI-1TA.
In orice caz, pana si rusii au considerat denumirile de fabrica cam prea extreme asa ca le-au zis simplu: STZ-3. Logic, nu?
STZ-5 era varianta militara, cu cab-over si platforma pentru transportul servantilor. Se pare ca existau si unele deosebiri la partea mecanica fata de STZ-3. Denumirea de fabrica a fost STZ-NATI-2TV sau STZ-NATI-2TB. Din nou, abrevierea STZ-5 e foarte logica.
Nu e foarte clar daca Harkov-ul a produs vreodata STZ-5 sau daca a fost un produs exclusiv al fabricii din Stalingrad, asa cum e cel mai probabil.
Cum arata deci T1?
Revenind la denumirea folosita in arhive, “HTZNATY”, e destul de clar ca initial romanii au luat ca referinta modelul agricol HTZ-NATI-1TA (STZ-3) – singurul produs la Harkov.
Au fost executate teste cu un obuzier Skoda de cal. 100 mm.
În urma testelor a rezultat că existau anumite inconveniente dacă se folosea antetrenul. (…)
Sursa
Concluzia comisiei a fost că era necesar a se renunța la antetren, iar piesa de artilerie să fie prinsă direct de tractor, precum și modificarea tractorului pentru ca acesta să dispună de platformă pentru transportul militarilor.
Prin montarea unei platforme se ajungea la ceva similar STZ-5 dar obtinut printr-o conversie paralela, facuta de romani, in loc sa fie copiat direct modelul sovietic. Probabil ca platforma a fost inspirata tot de STZ-5 insa cat de mult semana in realitate T1 cu STZ-5 ramane un mister, in lipsa unor fotografii ale prototipului.
De notat ca in urma declansarii operatiunii Barbarossa, fabricile de la Harkov, Stalingrad si Odesa au incercat sa produca conversii ale STZ-3 si STZ-5 la tancuri improvizate. Cei de la Harkov si Stalingrad au produs pe baza STZ-3 modelul KhTZ-16 / HTZ-16:
Fabrica de la Odesa a executat conversii ale STZ-5 denumite “sperietori” (Na ispug – NI).
Se pare ca ar fi dat rezultate bune in luptele de la Odesa impotriva trupelor romane, obtinand efectul psihologic scontat asupra unor trupe fara mijloace anti-tanc.
Altfel, ramane de remarcat lentoarea cu care a fost dezvoltat T1, fiind nevoie de peste un an de la demararea proiectului (Aprilie 1942) pentru a fi semnat contractul de achizitie (Iulie 1943) si doi ani pentru finalizarea primului prototip (Iunie 1944). Razboiul din Est parea a fi luat la fel de in serios atunci, ca si acum.
Pentru ca am ajuns si la razboiul curent, fabrica de tractoare de la Harkov a fost puternic avariata de fortele ruse si se zvonea ca ucrainienii ar fi vrut la un moment dat sa o mute in Romania, la Holboca, judetul Iasi. Cam aceleasi zvonuri cu fabrica de drone de la Tecuci si cea de TNT?
Posted in 
Tags:
Citintd articolul mi-am dat seama ca se verifica din nou zicerea lui Basescu
“Iarna nu-i ca vara ”
respectiv ca e foarte greu sa construiesti ceva de la 0 in timpul razboiului, e bine ca un razboi sa te prinda cu o baza industriala in tara.
Antonescu a prevazut aceasata situatie inca din 1934 , cand in calitate de sef M St Maj a propus construirea de tractoare agricole in tara
Aprilie 1934 MOTORIZAREA ARMATEI
IV. Măsuri ce se propun a se lua
a) Studiul modelelor comune economiei naţionale şi armatei.
În această direcţie s-a încercat, în cursul anilor 1928-1929, la Inspectoratul
General al Artileriei, să se studieze tractorul agricol necesar economiei naţionale şi armatei. N-a dus la nici un rezultat, căci discuţiile au fost întrerupte.
Considerăm chestiunea ca foarte grea: agricultura cere un tractor ieftin şi deci uşor, armata are nevoie de tractoare puternice. Totuşi, o parte din acest material poate fi utilizat în ambele direcţii; însă numai experienţele practice ne pot face o idee precisă în această direcţie.
Propunem ca să se încerce, atât la Centrul de Instrucţie al Artileriei, cât şi la Regimentul de Pontonieri, tracţiunea prin tractoarele agricole existente astăzi în ţară. La aceste încercări să ia parte persoane cu experienţă în motorizare, pentru ca încercările să fie bine îndrumate şi concludente.
Paralel cu aceste încercări să se reia studiul tractoarelor, autocamioanelor etc., care pot satisface, în comun, economia naţională şi armata, pentru a se putea lua măsuri cu privire la importul viitor sau la fabricarea în ţară. Acest studiu trebuie pregătit de către Inspectoratul General Tehnic, de acord cu ministerele de Domenii şi Industrie.
d) Crearea unei industrii naţionale.
În ceea ce priveşte industria naţională trebuie a se lua măsuri pentru punerea
bazelor în domeniul motorizării.
Reşiţa ar putea fi uşor utilată pentru fabricarea tractoarelor agricole, tractoarelor pe şenile metalice, utile artileriei grele, care de infanterie (tanchete) şi care de luptă.
„Astra” pentru fabricarea autocamioanelor, autocamionetelor şi autocisternelor.
De asemenea, poate fi îndrumată în fabricarea autocamioanelor Fabrica I.A.R.
Desigur că, la început, aceste fabrici vor fi aservite fabricilor din străinătate; dar, cu timpul, ele pot să devină complet de sine stătătoare.
Nu trebuie neglijat că montarea fabricaţiei în ţară nu s-ar putea face repede,
necesitând un timp de amorsare de circa 3 ani. În acest interval sunt necesare măsuri de satisfacere din străinătate.
p. Şeful Marelui Stat Major
General ION ANTONESCU
N-am inteles din articol de ce nu ar fi fost rentabila utilizarea tractoarelor in agricultura romaneasca, Antonescu a gasit in 1940 3260 de tractoare si a lasat la 23 august 1944 peste 11000 de tractoare , 8500 de tractoare au fost importate .
15 mai 1945, Memoriu adresat tribunalului poporului de Ion Antonescu :
” S-au mai importat 14200 grape, 5600 semanatori, 70852 pluguri de cai, 3890 pluguri de tractoare, 1300 deceratori, 40230 prasitori, 680 batoze, 600 grape cu discuri,550 selectoare, 530 motoare. ”
” Pe langa aceste unelte, s-au mai importat 11300 tone de masini si unelte si inca 1300 de tractoare importate de firmele particulare si vandute la preturi duble ”
Importurile s-au facut pe baza unui acord intre Antonescu si Hitler , 4,12.1940 , in conditii foarte avantajoase pentru Romania
Loturile erau in general mici, taranii saraci si Romania falimentara in anii ’20, dupa care am intrat in criza economica de la inceputul anilor ’30. Probabil ca daca nu inceapea razboiul, situatia s-ar fi schimbat in anii ’40.
Gasim in arhivele diplomatice germane parerea lui Clodius despre ce a obtinut Antonescu de la Hitler pentru Romania
No. 402
182/85-673-74.
Memorandum by the Deputy Direct01′ of the Ecorwmic
Policy Department
BERLIN, November 25,1940.
CREDIT FOR RUMANIA
In the various credit agreements which, with the participation of
the Germnan Government, have been concluded with a greaJt number
of states-and, indeed, with the states of southeastern Europe espe·
cially-interest rates of 6 percent, 5.5 percent, and 5 percent have
been agreed upon. If now· a. rate of interest very much lower than
the above–named rates is granted to Rumania, it is going to put
u.s in an awkward position with respect to the other countries. This
applies particularly to such states as Bulgaria which are also on
friendly terms politically with u.s. In the agreements with Bulgaria
rates of 6 percent have been agreed upon.
The Reichsbank rate is 3.5 percent. If the rate of interest is not
at least somewhat over the Reichsbank rate, the participation of
private banks is not possible and credit must be granted as credit
by the state. It can be done that way, but it is preferable, also for
the period after the war, if the banks stay in the business.
The domestic German treasury bills bear an interest of 4 percent.
As long aS this rate of interest is maintained, it is not desirable for
credit abroad to be arranged at a. lower rate of interest.
The general tendency is doubtless in the direction of a. lowering
of interest rates. Such lowering in the long run is unavoidable.
The Reich :Minister of Finance and, above all, State Secretary Land
fried, who represents Reich :Minister Funk, are of the opinion that
this development should not be too much accelerated, and that it is
therefore preferable not to reduce the rate for the Rumanians to
3.5 percent, but only to 4 percent. From the political point of view
a rate of interest of 4 percent is to be regarded as a special concession
and exceptional treatment.1
CLODIUS
Din articol rezulta si cum s-a facut industrializarea in URSS, a fost munca lui Kahn si importurile sovietice uriase din USA , dar si stilul lui Stalin
”. Demararea producției tractoarelor „STZ” nu a fost deloc simplă. De exemplu, în martie 1935, NKVD-ul îi raporta lui Stalin despre rebuturile de la Fabrica „STZ”, care însemnau 11.000 de șasiuri, 40.000 de arbori cotiți, 8.300 cutii de viteze etc.
REACTIA LUI STALIN A FOST NEMILOASA.
În 1938, au fost împușcați toți directorii de la „STZ” din perioada 1930-1935, Vasili Ivanov, Ilia Melamed și Valentin Fokin. Dintre aceștia, Valentin Fokin a ajuns în 1936, comisar-adjunct pentru industria constructoare de mașini din URSS. Alături de aceștia au fost lichidați și alți specialiști ai fabricii, acuzați de contra-revoluție și troțkism ”
Ma intreb cum o fi acum in fabricile rusesti, banuiesc ca se prefera aruncatul voluntar pe fereastra.
S-a terminat cam brusc istoria asta. Nici nu prea începuse, ce-i drept.
Probabil comuniștii or fi învățat din experiența, ținând cont că totuși au acoperit mult mai bine necesitatea tractării artileriei.
Pe partea cu artileria tractata stăteam binișor.
Scoala sovietica.
T1 varianta moderna cu povestea din spate
https://uk.yahoo.com/news/five-largest-eu-countries-back-214241450.html
in media de la noi nu am gasit deloc stirea asta
Școală sovietică la noi a fost de suprafață, nu de fond.
Nu a mai ramas nimic din institutia pre-WWII.
In 64 s-au reînființat trupele VM. Asta for starters.
Dar poate nu se pun.
La cercetare, la fel, Baștan fusese pregătit de sovietici, cumva?
La noi doctrina, dotarea, pregătirea au fost fundamental diferite.
Că aveau toți “AKM” și aparent aceeași tehnică de lupta că sovieticii, da.
Forma fara fond.
Se pun, n-am vrut sa se inteleaga ca am fi fost clone.
Dar in ceea ce priveste artileria, ca de aici plecasem, scoala sovietica “cel mai greu tun posibil, vedem cum il tractam pe urma” a inlocuit “cel mai usor tun posibil, ca n-avem cu ce-l tracta” sau “toata artileria e VM” de la noi din perioada interbelica.
La artilerie, da, noi am adaptat ce era la ei. La divizii ca guri de foc principale multa vreme au fost tunul at cal 85 mm, aruncătorul de 120 mm și obuzierul cal 122 mm, pe lângă apr-21. Deci inclusiv anii 70 și o parte din 80 in unele unități.
După aia am copiat de la chinezi, adică tot de la sovietici, dar la mana a 3a și “original”.
In rest, apra 40 tot de la sovietici cu șublerul, tunul de munte de la sârbi.
Obuzierul autopropulsat- turele de la bulgari, cu tot cu tun…
Totuși, cred că putem spune că exista suficientă experiență începând din 1877 sa putem vorbi de tradiții solide.
Artileria a învățat de la ruși (de 2 ori), francezi, nemți, s-a lipit ceva de ei destul de bine, au cu ce se lauda.