March 16th, 2025 
admin KPMG a publicat recent un studiu interesant intitulat “Romanian Defense Market – Opportunities and Challenges“, descarcabil colea.
romanian-defense-marketUnii malitiosi s-ar intreba probabil “Cu ce ocazie?“, avand in vedere ca nici unul din cei 4 “Consultanti” nu s-ar da jos din pat fara sa fie platit pentru asta deci intrebarea mai buna ar fi “Pentru cine e pusa muzica?“.
In nici un caz eu; eu condamn cu tarie asemenea opinii negative si vreau sa ofer doar feedback constructiv, cum se spune pa corporatie.
De exemplu, la capitolul Investitii Private, problema este identificata rapid:
according to the Defense Industry Law (no. 232/2016) “the privatization of economic operators is carried out while maintaining the state’s participation share at a minimum 50% of the share capital”
Romania’s 50% state ownership requirement in defense privatization is more restrictive than in many Western countries, which rely more on regulation and oversight rather than direct ownership. While this approach ensures strategic control, it also limits private investment and technological innovation, posing challenges to the modernization of Romania’s defense industry. Striking a balance between state control and private sector participation, as seen in countries like France or Poland, could enhance Romania’s defense capabilities and attract more investment.
Problema e reala insa ar fi fost benefic sa analizeze si situatia investitiile straine sau cu capital local in companii noi, nu numai privatizari ale unor fabrici existente. Acolo ce cusururi mai sint? Se aud decat greierii…
Ok, ne concentram doar pe privatizari, probabil sint foarte importante pentru scopul studiului….
La capitolul Povesti de Succes, avem mult loc de imbunatatiri: este data ca referinta povestea fabricii Airbus de la Brasov care ar fi trebuit sa produca elicoptere H215 (like, really?). Sau intrarea Rheinmetall la Medias si viitoarea fabrica de pulberi – acestea se pot dovedi povesti de succes in viitor dar parca n-am ajuns inca acolo, vorba brancardierului in drum spre morga.
Lockheed Martin apar si ei dar beneficiul pentru Romania nu e cuantificat, un element esential pentru o poveste de succes – nu e ca si cand KPMG n-ar putea sa faca un xls, ceva.
Si Elbit.
Nu e extrem de convingator, poate ceva mai mult studiu de caz ar fi dat un rezultat exponential mai bun. Please fix.
Doar o mentiune referitoare la performantele abisale ale Romarm, blanda ca o mangaiere:
the state-owned companies in the Romanian defense industry are likely to continue their economic decline due to the lack of contracts, the scarcity of government investments, and the exodus of skilled workers.
Nimic despre consiliile de administratie populate de habarnisti (dar politruci) sau pozitiile de conducere parazitate de nepoti, cumetri sau diversi fosti. Avand in vedere ponderea Romarm in cadrul industriei de aparare romanesti, asteptarea (naiva) era ca parte a studiului sa fie o lista de propuneri pentru reforma profunda a Romarm si depolitizarea sa. Multi greieri…
Macar stim pe cine nu trebuie sa deranjam.
Dar capitolul Concluzii ofera niste sfaturi practice?
A key insight from our analysis is that the Romanian defense industry’s growth will heavily rely on large procurement programs, which can create offset contracts within the framework of technological and industrial cooperation. These offset contracts, often a requirement in large defense acquisitions, will have an accelerating and multiplier effect in the local economy, transferring technology, skills, or production capabilities. This approach not only supports Romania’s defense modernization but also stimulates local industry development, enhances technological expertise, and strengthens the country’s overall defense, economic and societal resilience.
Exact asta am asteptat 27 de pagini.
“Gata, ne-am pozitionat bine?“, ar intreba malitiosii – nu eu, care condamn ferm…
Posted in 
Tags:
Problema aia evidenta, ca de facto statul controleaza industria de aparare pe care a facut-o, nu e simplu de rezolvat.
-Industria asta a fost facuta de comunisti in mare parte, pt nevoi interne in primul si principalul rand.
Deci cu niste standarde foarte tolerabile cu rebuturile. In caz ca se mai trezeste vreun dinozaur politruc sa spuna ca rebuturile nu erau tolerate la intern, am avut personal produse “refuzat la export” in comunism, luate pe sub mana, ca erau f cautate pe piata interna si pana si astea se faceau rost cu pile.
Pe langa rebuturi erau si economiile de materiale, deci fusereala era politica industriala de stat.
Fix ca-n refrenu “A venit apa calda? A venit, da e rece.”
– Solutia privatizarii nu e infailibila, avem destule cazuri de intreprinderi/santiere navale ajunse in faliment sau care lucreaza in pierdere, dupa privatizari.
Roman, Aro (ambele si cu productie militara). Nici SN Mangalia nu e departe.
La exemple pozitive e(ra) IOR.
-Dat find specificul activitatii, “strategice”, industria de aparare era controlata cel mai mult de securisti, de unde si inmultirea diversilor smecherasi care au infiintat dupa 89 firme pt capusarea ei, unele mostenite de beizadelele lor. A fost un incubator de combinatori, nu de specialisti, armele se vand cel mai scump unde e razboi sau embargo, de catre baieti descurcareti.
-Smecherasii astia sunt laolalta cu specialistii veritabili din industria de aparare in diverse asociatii de breasla sau chiar “cluburi”, iar acum, ca e rost de cheltuieli mari pt dotare, ca s-a marit bugetul, deja saliveaza.
Cum sunt bani, cum apar capusele.
-Poate explica cineva din industria cum de au reusit altii, tot tari foste comuniste, sa privatize industria de aparare fara a o falimenta. CZ e privatizata imediat dupa 89, dar era un nume cunoscut international si inainte de comunism.
– Industria de aparare are cu totul alte prioritati, nu dotarea armatei.