TehnoMil

Exista in realitate un interes esential de securitate in achizitiile militare romanesti? E greu de spus, daca e sa ne luam dupa modul cum “autoritatea contractanta” arunca in joc sintagma respectiva atunci cand are de justificat vreo cerinta arbitrara din caietele de sarcini. Pare, cel mult, o perdea de fum folosita pentru acoperirea unor matrapazlacuri.

Dar sa presupunem totusi ca exista un interes esential de securitate al Romaniei si e real, onest si cinstit, cum se zice. Atata doar ca nu a fost bagat in seama pana acum.
Daca e sa-l definim la modul cel mai restrictiv cu putinta, adica capacitatea Romaniei de a-si produce singura macar munitiile si sistemele de arme cele mai putin complexe dar cu consum mare, observam cum interesul respectiv s-a tot lovit de realitate: Romania nu-si produce singura pulberile deci nu fabrica integral nici munitia de infanterie, nici cea de artilerie sau rachetele nedirijate. Rachetele antitanc ar fi deja un pas prea mult, o limita ce nu a putut fi depasita in ciuda achizitiilor succesive de rachete Spike, pentru care s-ar fi putut pune problema integrarii treptate a unor componente, macar pentru inceput.

Dar atunci a fost “inainte” (de invazia rusa) iar acum este “dupa”. Dupa ce s-a constatat ca in realitate consumul munitiilor e mult mai mare decat in teorie, dupa ce s-au vazut limitele in productia militara a celor mai dezvoltate tari ale lumii, dupa ce s-a observat ca a ramane pe standardele Tratatului de la Varsovia, cand aliatii folosesc un standard diferit, nu e cea mai fericita idee, dupa ce a devenit clar ca logistica aprovizionarii e mai complicata decat parea inainte, dupa…

Acum este deci o era noua, in care vom tine seama de toate acestea si vom proceda in consecinta, da? Deci cum se aplica interesul esential de securitate al Romaniei in afacerea MANPAD(S)?