TehnoMil

Cel mai frecvent, cheia cresterii razei de actiune a sistemelor de artilerie reactiva este considerata tehnologia motoarelor cu combustibili compoziti, mult mai eficienti decat cei clasici, DB. In realitate, motoarele racheta “compozite” sint necesare, nu insa si suficiente. Sa facem un calcul.

Ce se da – sisteme GRAD clasice, care nu au fost proiectate pentru precizie, fiind undeva spre limita eficientei intr-un context modern.

Ce se cere – problema de trei simpla:

• razboiul modern necesita sisteme de artilerie reactiva de mare precizie
• precizia depinde puternic de distanta de tragere
• folosirea unui motor racheta compozit care dubleaza distanta de tragere a unui GRAD clasic inseamna reducerea exponentiala a preciziei

Nimic extraordinar pana acum. Dar rezultatul implicit e ca montarea motoarelor racheta cu combustibil compozit, singura, nu poate fi considerata o solutie completa pentru modernizarea LAROM. Cealalta componenta a solutiei este ghidarea munitiei, aspect mai putin discutat.

Zvonurile rautacioase zic ca Romania, ca utilizator, nu ar fi complet straina de asemenea munitie insa, in mod oficial, nu detinem decat munitie neghidata, LAR-160 si GRAD-ul clasic. Faptul ca un producator local face pasi in directia asta este o noutate. Solutia tehnica (ghidarea gazodinamica sau RCS – reaction control system) adoptata de Tohan este insa extrem de neobisnuita pentru munitia de 122mm. Se cunosc, bineinteles, sisteme AA care folosesc tehnologia respectiva, inclusiv PAC-3 insa foarte putine sisteme de rachete de artilerie (de orice calibru) folosesc ghidarea gazodinamica, vasta majoritate optand pentru ghidarea cu control aerodinamic (cu suprafete de comanda aero mobile). Asta reduce foarte mult lista partenerilor care ar putea ajuta Tohan cu tehnologie.

Practic, vorbim de AccuLAR-160 israelian, Vilkha ukrainian si nu prea multe alte sisteme cunoscute.

Cine este deci misteriosul donator de tehnologie?