Posts Tagged ‘Fincantieri’

Manevre, pozitionari, masinatiuni

Participarile comune la licitatii au inceput cu CSC - Sursa: defensenews.com

Participarile comune la licitatii au inceput cu CSC – Sursa: defensenews.com

In Februarie 2018 s-a anuntat stingerea conflictului italiano-francez avand ca obiect controlul STX France, santier ce construieste in principal nave de croaziera insa a construit recent si navele Mistral destinate Rusiei. Initial francezii au anuntat nationalizarea STX, detinuta la acea ora de niste sud-coreeni falimentari, pentru a preintampina preluarea santierului de catre italienii de la Fincantieri. Scuza cu “interesul strategic/national” nu a avut cum sa tina asa ca pana la urma, dupa dispute la nivel inalt, francezii au fost de acord ca italienii sa cumpere 50% din actiuni pentru EUR60mil. Fincantieri va detine controlul majoritar prin “imprumutul” unui procent din actiunile detinute inca de Statul francez (34%), un alt actionar semnificativ ramanand Naval Group cu 10%. Controlul italian va fi pus in practica prin numirea a 4 membri in consiliul de adminstratie, seful consiliului si directorul general, Statul francez va numi alti doi membri ai consiliului iar Naval Group inca unul.

Desi afacerea a fost cu scantei, finalizarea ei a dat idei pentru o si mai mare apropiere intre Fincantieri si Naval Group, avandu-se in vedere fuziunea celor doua intr-un mega constructor european. Colaborarea in sine nu ar fi de fapt o noutate, Fincantieri si Naval Group (fosta DCNS) construind fregatele FREMM asa ca cele doua companii sint obisnuite cu ideea de a construi nave militare “la comun”.

Se pare ca discutiile pentru fuziune avanseaza mult mai bine decat in cazul achizitiei STX asa ca cele doua companii au inceput deja sa-si alinieze strategia pentru o tranzitie cat mai usoara in asteptarea oficializarii relatiei.

Primul semnal a fost retragerea simultana din competitia pentru fregatele germane MKS-180. Anuntul facut de francezi nu a lasat nici un dubiu asupra sincronizarii celor doi constructori in privinta competitiei germane:

“Naval Group and Fincantieri had made a pitch in a German warship competition and then withdrew, considering the rules were too specific to the country,”
Sursa: defensenews.com

Continuare…